Secţiuni » Arii de practică » Protective » Drept civil
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

Reglementarea clauzei de preciput in noul Cod civil roman
17.02.2010 | JURIDICE.ro, Dan LUPASCU, Cristiana-Mihaela CRACIUNESCU

Secţiuni: Drept civil, RNSJ
JURIDICE - In Law We Trust

1. Introducere

Noul Cod civil român [1] aduce modificări semnificative dreptului familiei, inclusiv în privinţa raporturilor patrimoniale dintre soţi [2].

În acest context se instituie – printre altele – posibilitatea soţilor ori a viitorilor soţi de a-şi alege un alt regim matrimonial [3] decât cel al comunităţii legale, prin încheierea unei convenţii matrimoniale [4], care îmbracă forma unui act juridic solemn [5].

Convenţia matrimonială poate include şi o clauză de preciput [6], instituţie preluată din legislaţia franceză şi reglementată în premieră în dreptul nostru.

2. Sediul materiei

Clauza de preciput este reglementată, în principal, în art. 333 din noul Cod civil.

La această dispoziţie contractuală se referă şi art. 367 lit. d) din acelaşi act normativ.

3. Noţiune

Clauza de preciput [7]reprezintă acordul de voinţă al soţilor ori, după caz, al viitorilor soţi, încheiat în condiţiile prevăzute de lege [8], cuprins în convenţia matrimonială, în virtutea căruia soţul supravieţuitor este îndrituit să preia, fără plată, înainte de partajul moştenirii, unul sau mai multe bunuri comune, deţinute în devălmăşie ori în coproprietate [9].

Preciputul poate constitui şi obiectul exclusiv al unei convenţii matrimoniale [10].

Clauza de preciput generează un drept la preciput, care se naşte, în beneficiul soţului supravieţuitor, în momentul decesului celuilalt soţ.

Pentru fiecare dintre soţi, este vorba despre un drept eventual, de care va putea beneficia, sub condiţia suspensivă a supravieţuirii.

Natura juridică

Din cele ce preced rezultă că, în esenţă, clauza de preciput este o convenţie a soţilor, care conferă unuia dintre ei, şi anume soţului supravieţuitor, posibilitatea de a prelua unul sau mai multe bunuri comune, cu titlu gratuit, înaintea partajului.

Prin urmare, dreptul conferit prin clauza de preciput se manifestă ca un drept eventual, a cărui aplicare este suspendată până la moartea unuia dintre soţi şi este supusă condiţiei supravieţuirii celuilalt.

Spre deosebire de dreptul francez, unde se precizează în mod expres, în art. 1516 din Codul civil, faptul că această clauză nu poate fi considerată donaţie, ci „convenţie matrimonială şi între asociaţi”, legiuitorul român nu a făcut o astfel de precizare.

În aceste condiţii, devine actuală întrebarea: care este natura juridică a acestei facultăţi a soţului supravieţuitor?

Prin faptul că această clauză procură soţului supravieţuitor anumite avantaje patrimoniale, fără ca acesta să datoreze o prestaţie echivalentă, ar putea fi asemănată cu donaţia, cu legatul sau cu o clauză de partaj inegal (valabilă dacă este stipulată în convenţia matrimonială prin care se adoptă regimul matrimonial al comunităţii convenţionale, în baza art. 367 lit. e) din noul Cod civil român).

Vom analiza, aşadar, posibilitatea apartenenţei clauzei de preciput la una dintre aceste acte juridice.

În ceea ce priveşte donaţia, pe fond, aceasta presupune mărirea patrimoniului donatarului pe seama micşorării patrimoniului donatorului, prin trecerea, fără echivalent, din patrimoniul donatorului în cel al donatarului, a bunurilor care constituie obiectul donaţiei, precum şi intenţia donatorului de a gratifica pe donatar (animus donandi), care constituie cauza actului şi este esenţială în încheierea acestuia [11].

Or, în cazul clauzei de preciput, constatăm că aceste condiţii nu sunt îndeplinite. Astfel, bunurile preluate de soţul supravieţuitor fac parte din masa bunurilor comune ale soţilor, neexistând micşorarea patrimoniului unuia dintre soţi prin executarea ei, cu atât mai mult cu cât executarea clauzei de preciput poate avea loc doar după moartea unuia dintre soţi.  Este real că o micşorare a unui patrimoniu se va produce, însă este vorba de acela care trece la moştenitorii soţului predecedat, din care unul sau mai multe bunuri vor trece în patrimoniul soţului supravieţuitor, care se va mări în mod corespunzător. Practic, este vorba de micşorarea masei succesorale, iar nu de micşorarea patrimoniului unei persoane, cum este cazul atunci când se execută un contract de donaţie.

De asemenea, această clauză presupune un element alea, însuşi soţul beneficiar neputând fi cunoscut la momentul încheierii convenţiei matrimoniale prin care aceasta este prevăzută, deoarece este vorba despre soţul supravieţuitor.

Intenţia cu care soţii convin să prevadă această clauză în convenţia lor matrimonială nu este de a gratifica pe unul dintre ei, ci de a asigura aceluia care va supravieţui beneficiul proprietăţii unui anumit bun sau anumitor bunuri, care le aparţin în comun, ori al unei părţi dintre bunurile la a căror dobândire a participat şi pe care le folosesc împreună în timpul căsătoriei. Cauza adoptării clauzei de preciput poate fi, de asemenea, de ordin emoţional.

În cazul clauzei de preciput nu există nici intenţia liberală (animus donandi).

În ceea ce priveşte asemănarea cu un legat [12], pe fond constatăm că testatorul, cu intenţia de a gratifica pe legatarul său, stipulează în testament ca acesta să dobândească întregul său patrimoniu, o fracţiune din patrimoniu sau anumite bunuri determinate (astfel cum prevăd dispoziţiile art. 986 din noul Cod civil).

În cazul clauzei de preciput însă, bunurile care fac obiectul preluării gratuite nu aparţin patrimoniului unuia dintre soţi, ci masei bunurilor comune, iar beneficiarul nu este cunoscut la momentul stipulării clauzei. De remarcat este şi faptul că această clauză nu poate fi stipulată prin testamentul vreunuia dintre soţi, ea putând fi adoptată doar prin convenţia matrimonială.

Asimilarea cu un legat este exclusă şi în dreptul francez, prin dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 728 din 23 iunie 2006 privind reforma succesiunilor şi liberalităţilor, care precizează că în actele juridice încheiate anterior intrării în vigoare a acestei legi, termenii „prin preciput” sau „preciputar” („par préciput”, „préciputaire”) trebuie înţeleşi ca „ în afara părţii succesorale” („hors part successorale”) [13].

Ar mai rămâne de cercetat dacă această clauză poate fi asimilată cu o modalitate diferită de lichidare a comunităţii convenţionale, prevăzută în convenţia matrimonială în baza dispoziţiilor art. 367 din noul Cod civil.

Având în vedere că soţilor le este acordată posibilitatea ca, în cadrul acestui regim matrimonial, să prevadă orice modalităţi de lichidare a regimului lor matrimonial, cu singura condiţie de a nu contraveni dispoziţiilor imperative ale legii în materia efectelor căsătoriei (care alcătuiesc aşa-numitul regim primar), clauza de preciput ar putea fi confundată cu uşurinţă cu o clauză de partaj inegal al bunurilor comune.

Deosebirile cele mai importante se regăsesc în două aspecte.

Primul constă în faptul că soţul beneficiar nu este cunoscut în momentul în care clauza este stipulată în convenţia matrimonială.

Al doilea se referă la momentele şi condiţiile în care fiecare dintre aceste clauze se pot executa. Astfel, în timp ce o clauză de partaj inegal al bunurilor comune se va putea executa oricând, respectiv atunci când soţii convin să îşi împartă bunurile comune în timpul căsătoriei, la desfacerea sau încetarea acesteia, o clauză de preciput nu poate fi executată decât în beneficiul soţului supravieţuitor, în momentul încetării căsătoriei prin decesul unuia dintre soţi.

Prin urmare, chiar dacă preluarea unor bunuri în baza clauzei de preciput se face cu titlu gratuit, considerăm că această clauză nu este asimilată nici cu o donaţie, nici cu un legat şi nici cu o clauză de partaj inegal al bunurilor comune ale soţilor, aceasta având natura juridică a unui avantaj matrimonial distinct şi fiind inclusă în convenţia matrimonială.

Prevederea conform căreia bunurile care fac obiectul clauzei de preciput sunt supuse reducţiunii [14], ne-ar putea inspira includerea clauzei de preciput la categoria liberalităţilor. Dispoziţiile art. 984 alin. (2) din noul Cod civil prevăd însă că: „Nu se pot face liberalităţi decât prin donaţie sau prin legat cuprins în testament”.

Prin urmare, considerăm că, deşi în Capitolul IV din Titlul III al noului Cod civil român reducţiunea se referă doar la liberalităţile excesive, această instituţie juridică se aplică, în baza unei prevederi exprese a legii, şi clauzei de preciput, chiar dacă aceasta nu face parte din categoria liberalităţilor, pentru ca astfel să se poată asigura respectarea dispoziţiilor imperative cu privire la drepturile moştenitorilor rezervatari, astfel cum prevede art. 332 alin. (2) al aceluiaşi act normativ, potrivit căruia „[…] convenţia matrimonială nu poate aduce atingere […] devoluţiunii succesorale legale”.

În dreptul francez există, de asemenea, o prevedere care poate împiedica prelevarea de către soţul supravieţuitor a bunurilor care fac obiectul clauzei de preciput în situaţia în care soţul predecedat a lăsat copii din afara căsătoriei (care nu sunt comuni), în măsura în care se încalcă rezerva succesorală a acestora [15].

În astfel de cazuri, acţiunea aparţine doar copilului soţului predecedat, în calitate de moştenitor rezervatar [16].

4. Beneficiarul clauzei de preciput

Potrivit dispoziţiilor art. 333 alin. (1) din noul Cod civil român, beneficiarul clauzei de preciput este soţul supravieţuitor.

Legea nu specifică dacă această clauză trebuie să fie reciprocă, în sensul de a se stipula că bunurile care fac obiectul ei vor fi preluate de către oricare dintre soţi dacă supravieţuieşte celuilalt, sau poate fi stipulată în mod unilateral, în sensul că unul dintre soţi, anume desemnat, va prelua aceste bunuri sub condiţia de a supravieţui celuilalt.

Dacă analizăm însă dispoziţia din alin. (4) al art. 333 din noul Cod civil, potrivit căreia „ Clauza de preciput devine caducă atunci când comunitatea încetează în timpul vieţii soţilor, când aceştia au decedat în acelaşi timp sau când bunurile care au făcut obiectul ei au fost vândute la cererea creditorilor comuni”, considerăm că aceasta nu va putea fi adoptată decât în mod reciproc, în lipsa unei prevederi potrivit căreia clauza de preciput să fie considerată caducă şi în cazul predecesului soţului în beneficiul căruia aceasta a fost stipulată.

În dreptul francez, clauza de preciput este definită ca fiind posibilitatea soţilor de a conveni, prin contractul de căsătorie, ca acela dintre ei care va supravieţui celuilalt să poată prelua din masa bunurilor comune, înaintea oricărui partaj, fie o anumită sumă de bani, fie anumite bunuri în natură, fie o cantitate determinată dintr-un anume fel de bunuri [17].

Spre deosebire de reglementarea românească, în dreptul francez se precizează că această clauză poate fi stipulată şi în beneficiul doar al unuia dintre soţi, dacă acesta va supravieţui celuilalt.

5. Obiectul clauzei de preciput

Obiectul clauzei de preciput îl pot constitui „unul sau mai multe din bunurile comune, aflate în devălmăşie sau în coproprietate”.

Aşadar, soţii sau viitorii soţi vor putea să prevadă clauza de preciput în convenţia matrimonială prin care adoptă regimul matrimonial de comunitate, în care există bunuri comune în devălmăşie, dar pot exista şi bunuri comune în coproprietate. De exemplu, când soţii dobândesc împreună un bun din fonduri ce constituie bunuri proprii ale fiecăruia dintre aceştia (cu bani obţinuţi, de exemplu, din vânzarea unor bunuri proprii [18]) bunul respectiv va fi comun, dar se va afla în coproprietatea soţilor, iar nu în devălmăşie.

Se pune însă întrebarea: clauza de preciput va putea fi adoptată de soţii care îşi aleg regimul matrimonial al separaţiei de bunuri?

În dreptul francez acest lucru nu este posibil, obiectul clauzei de preciput constituindu-l doar bunurile aflate în comunitatea de bunuri în devălmăşie a soţilor [19].

În noul Cod civil român însă, se prevede expres în art. 333 alin. (1) că bunurile care fac obiectul clauzei de preciput pot fi deţinute în devălmăşie sau în coproprietate. De aici putem considera că soţii sau, după caz, viitorii soţi vor putea să prevadă în convenţia lor matrimonială clauza de preciput, indiferent de regimul matrimonial ales.

În ceea ce priveşte felul bunurilor ce vor putea face obiectul clauzei de preciput, în doctrina franceză s-a considerat că acestea vor putea consta în:

a) o anumită sumă de bani, determinată sau determinabilă;

b) anumite bunuri determinate, în natură (cum ar fi: bunuri imobile; bunuri mobile; bunuri corporale; bunuri incorporale, etc.);

c) o anumită cantitate determinată de bunuri de gen (de exemplu: obiecte de menaj; mobilier; cărţi; bijuterii, etc.);

d) bunuri în proprietate sau doar uzufructul acestor [20].

Singura limitare a legii o constituie faptul că obiectul preciputului îl pot constitui doar bunuri prevăzute cu titlu particular, nu şi cu titlu universal [21].

Considerăm că şi în dreptul românesc va fi posibil să se aplice aceleaşi opţiuni cu privire la bunurile [22] care vor putea face obiectul preciputului, în lipsa unor restrângeri legale în acest sens.

6. Modul de aplicare

Există o oarecare ambiguitate în formularea prevederii menţionate, cu privire la momentul preluării bunului (bunurilor) de către soţul supravieţuitor.

Noul act normativ prevede că preluarea se face înainte de partajul succesoral; nu se menţionează însă momentul în raport cu partajul bunurilor comune. Concret, nu este prevăzut în mod clar dacă soţul supravieţuitor va prelua bunurile prevăzute în clauza de preciput înainte de împărţirea bunurilor comune sau după această împărţire, dar înainte de partajul succesoral (respectiv, de împărţirea succesiunii soţului decedat).

Din terminologia folosită în textul legal putem deduce însă că această preluare se va face chiar înainte de împărţirea bunurilor comune ale soţilor, întrucât se menţionează că bunurile ce urmează a fi preluate în baza clauzei de preciput sunt bunuri comune, iar dacă am interpreta că momentul preluării ar fi ulterior acestei împărţeli, nu ar mai exista niciun fel de bunuri comune din care să se execute clauza.

Prin urmare, o etapă a lichidării regimului matrimonial al comunităţii de bunuri ale soţilor, premergătoare partajului bunurilor comune, o va constitui preluarea de către soţul supravieţuitor a bunurilor care fac obiectul clauzei de preciput.

Momentul executării clauzei de preciput este mult mai clar definit în dreptul francez, unde prelevarea bunurilor care fac obiectul clauzei de preciput are loc „ înaintea oricărui partaj” [23].

În acord cu această reglementare, s-a considerat că prelevarea bunurilor ce fac obiectul preciputului va avea loc după ce fiecare dintre soţi şi-a luat bunurile proprii şi s-au plătit recompensele (adică înaintea împărţirii propriu-zise a bunurilor comune) [24].

Executarea clauzei de preciput se va putea face şi prin echivalent, din valoarea activului net al comunităţii, atunci când preluarea bunurilor în natură nu este posibilă [25].

Rezultă că, prin introducerea posibilităţii inserării unei clauze de preciput în convenţia matrimonială, soţii vor putea să prevadă, ab initio, o derogare de la principiul egalităţii în cadrul partajului bunurilor comune, aplicabilă doar în cazul încetării căsătoriei prin decesul unuia dintre ei.

Este vorba aici nu doar de o inegalitate care se realizează în natură, ci chiar de o inegalitate valorică a părţilor din comunitate care vor reveni fiecăruia dintre soţi într-o astfel de situaţie.

Executarea clauzei de preciput nu va putea avea loc decât în cazul în care căsătoria încetează prin decesul sau prin declararea judecătorească a morţii unuia dintre soţi [26] Per a contrario, constatarea nulităţii ori, după caz, anularea sau desfacerea căsătoriei lipsesc de eficienţă clauza de preciput.

În dreptul francez reglementarea este diferită şi sub acest aspect.

Până la modificarea legislativă care a avut loc prin Legea din 26 mai 2004, care a schimbat art. 265 alin. 2 din Codul civil francez, clauza de preciput producea efecte nu doar în cazul în care căsătoria înceta prin decesul unuia dintre soţi, ci şi în alte cazuri, de exemplu atunci când aceasta era desfăcută, doar că preluarea bunurilor era suspendată până la moartea unui dintre soţi, existând chiar posibilitatea obligării soţului beneficiarului la o cauţiune pentru respectarea acestui drept.

În prezent însă, clauza de preciput nu îşi mai produce efectele decât în cazul în care căsătoria încetează prin moartea soţului beneficiarului, articolul menţionat mai sus dispunând că divorţul atrage de plin drept revocarea avantajelor matrimoniale care îşi produceau efectul numai la dizolvarea regimului matrimonial sau la decesul unuia dintre soţi [27].

Cu privire la executarea clauzei de preciput, considerăm că noul Cod civil ar necesita o clarificare a situaţiilor în care aceasta se poate realiza prin echivalent, dacă executarea în natură nu este posibilă.

Aceasta deoarece, aşa cum arătam şi mai sus, în cazul în care bunurile care fac obiectul clauzei de preciput au fost vândute la cererea creditorilor comuni, potrivit dispoziţiilor art. 333 alin. (4) din noul Cod civil, clauza de preciput devine caducă, în timp ce în alte situaţii, cum ar fi, de exemplu, pierderea sau dispariţia bunului din neglijenţa oricăruia dintre soţi (poate chiar a celui în beneficiul căruia se va executa clauza de preciput), s-ar crea posibilitatea executării acestei clauze prin echivalent.

Constatăm, de asemenea, că noua reglementare nu face nicio corelaţie între bunurile prelevate cu titlu gratuit asupra comunităţii în baza clauzei de preciput şi datoriile comune, lucru care ar putea conduce la situaţii inechitabile, atunci când există un pasiv important pe care trebuie să îl suporte succesiunea, după ce bunuri de o valoare însemnată au fost prelevate, în aceste condiţii, în temeiul unei astfel de clauze de către soţul supravieţuitor şi, cu atât mai mult, atunci când datoriile respective sunt legate chiar de conservarea sau îmbunătăţirea bunului ce constituie obiectul preciputului. Singura soluţie prevăzută de legiuitor rămâne reducţiunea.

Nici în dreptul francez, de altfel, bunurile care fac obiectul clauzei de preciput nu sunt ferite de urmărirea creditorilor comuni ai soţilor.

În doctrina franceză s-a precizat faptul că soţul supravieţuitor, acţionând în calitate de copartajant, nu poate preleva niciun bun decât asupra masei nete de împărţit, deci după deducerea pasivului comun [28]. De aici se deduce faptul că, dacă bunurile comunităţii, care fac obiectul clauzei de preciput, sunt sesizate de creditorii comuni ai soţilor, atunci soţul supravieţuitor, în calitate de beneficiar al acestei clauze, va putea preleva obiectul clauzei în valoare asupra activului net al comunităţii, reducându-se obiectul acesteia în cazul imposibilităţii executării integrale. În cazul în care pasivul absoarbe întregul activ al comunităţii, clauza de preciput va deveni caducă.

Este soluţia pe care o considerăm aplicabilă şi în contextul intrării în vigoare a noului Cod civil, cu diferenţa că, soţul supravieţuitor beneficiar al clauzei de preciput va pierde bunurile la care ar fi îndreptăţit în baza acesteia şi prin aplicarea reducţiunii, când prin aplicarea unei astfel de clauze se încalcă rezerva succesorală a moştenitorilor rezervatari ai soţului predecedat.

Conchizând pe acest aspect, în situaţia în care soţul supravieţuitor beneficiar al unei clauze de preciput va regăsi bunul ce face obiectul clauzei în masa partajabilă netă, el îl va putea prelua, fără plată, dacă nu încalcă rezerva succesorală. În caz contrar, nimic nu l-ar putea împiedica fie să execute clauza prin echivalent, în măsura cotităţii disponibile a moştenirii, fie să preia bunul respectiv, achitând contravaloarea părţii care încalcă rezerva succesorală.

În cazul în care pasivul comunităţii absoarbe întregul activ al acesteia, considerăm că soţul beneficiar al clauzei de preciput nu va mai putea executa această clauză, ea devenind caducă, chiar dacă masa succesorală ar cuprinde suficiente bunuri proprii ale soţului predecedat încât să acopere şi cotitatea disponibilă a succesiunii, întrucât, prin definiţie, obiectul clauzei de preciput îl constituie bunurile comune ale soţilor, aflate în devălmăşie sau în coproprietate, neputându-se extinde la bunurile aflate în proprietatea exclusivă a vreunuia dintre soţi.

7. Termenul de exercitare

Cu privire la termenul în care soţul beneficiar al clauzei de preciput poate să îşi manifeste intenţia de a prelua bunul sau bunurile care îi revin în baza acestei clauze, în doctrina franceză s-a menţionat că acesta se poate situa oricând după naşterea dreptului, atâta vreme cât partajul bunurilor comune ale soţilor nu a fost realizat, termenul de prescripţie fiind cel de drept comun, de 30 de ani [29].

În dreptul nostru, ca regulă, în lipsa unui termen special de prescripţie extinctivă prevăzut de lege, se aplică termenul general de trei ani, stabilit de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 [30]. Cum în textul noului Cod civil nu se prevede un termen special de prescripţie cu privire la executarea clauzei de preciput, considerăm că se va aplica termenul general de prescripţie, de trei ani, care va începe să curgă din momentul naşterii dreptului, respectiv de la moartea unuia dintre soţi.

8. Situaţii de ineficacitate [31] a clauzei de preciput

Fiind prevăzută sub forma unei clauze contractuale, în convenţia matrimonială încheiată de soţi sau de viitorii soţi, clauza de preciput va fi validă şi aplicabilă atâta vreme cât actul juridic din care face parte este valabil încheiat.

Nulitatea sau caducitatea convenţiei matrimoniale va atrage, implicit, şi nulitatea clauzei de preciput.

Astfel, o convenţie matrimonială care nu va fi urmată de încheierea căsătoriei va deveni caducă, întrucât aceasta nu este aplicabilă şi, prin urmare, nu produce efecte decât începând din momentul încheierii căsătoriei [32]. Fireşte că, în situaţia în care convenţia matrimonială devine caducă, nici clauza de preciput nu mai poate produce efecte, deoarece caducitatea contractului se manifestă asupra fiecăreia dintre clauzele care îl compun.

Aceasta este şi situaţia preciputului în ipotezele declarării nulităţii sau anulării căsătoriei. În astfel de cazuri şi convenţia matrimonială va fi considerată nulă, pentru că a dispărut raţiunea ei de a exista [33].

Unele cauze de caducitate a clauzei de preciput sunt expres prevăzute de noul Cod civil român [34].

În toate cazurile este vorba despre diferite împrejurări intervenite ulterior încheierii valabile a convenţiei matrimoniale în care s-a prevăzut o clauză de preciput şi ulterior momentului în care această convenţie a început să producă efecte.

Primul caz în care clauza de preciput devine caducă potrivit dispoziţiilor alin. (4) al art. 333 din noul Cod civil îl constituie încetarea comunităţii în timpul vieţii soţilor. În acest caz, caducitatea clauzei de preciput este expres prevăzută de lege.

Este o soluţie logică, având în vedere situaţiile în care comunitatea de bunuri a soţilor încetează în timpul vieţii acestora.

După cum se precizează în alin. (1) al art. 333 din noul Cod civil, bunurile care fac obiectul clauzei de preciput pot fi bunuri comune ale soţilor, aflate în devălmăşie sau în coproprietate.

Încetarea comunităţii de bunuri în devălmăşie a soţilor poate avea loc la lichidarea regimului matrimonial, după încetarea regimului matrimonial de comunitate (care poate fi comunitate legală sau comunitate convenţională). Încetarea regimului matrimonial în timpul vieţii soţilor va interveni prin divorţul, declararea nulităţii căsătoriei acestora sau prin schimbarea regimului matrimonial în timpul căsătoriei (de exemplu, atunci când soţii încheie o nouă convenţie matrimonială prin care prevăd aplicarea, pe viitor, a regimului separaţiei de bunuri sau a altui regim matrimonial). Or, atunci când comunitatea de bunuri încetează să mai existe, bunurile care au făcut obiectul preciputului devin proprii ale unuia dintre soţi.

În cazul schimbării regimului matrimonial în timpul căsătoriei, soţii pot prevedea clauza de preciput în noua convenţie matrimonială, în caz contrar rezultând că raţiunile pentru care această clauză fusese prevăzută nu mai subzistă.

În ceea ce priveşte bunurile aflate în coproprietate care fac obiectul clauzei de preciput, acestea sunt împărţite, de asemenea, cu ocazia lichidării regimului matrimonial, devenind proprii. Nici în acest caz ele nu mai pot fi revendicate în baza dreptului la preciput, avându-se în vedere că sunt bunuri proprii, fie ale soţului beneficiar al clauzei, fie ale soţului predecedat.

Altă situaţie de caducitate a acestei clauze o constituie şi decesul simultan al soţilor (comorienţi sau codecedaţi). De data aceasta clauza de preciput nu îşi mai poate produce efectele întrucât nu există un soţ supravieţuitor, care să îşi poată exercita dreptul de a preleva bunurile care au făcut obiectul preciputului asupra comunităţii, aceasta urmând să se împartă în întregime între moştenitorii celor doi soţi.

A treia situaţie de caducitate a clauzei de preciput o constituie vinderea bunurilor care au făcut obiectul ei la cererea creditorilor comuni ai soţilor. Legea prevede că dreptul născut în beneficiul soţului supravieţuitor prin prevederea clauzei de preciput în convenţia matrimonială nu poate împiedica urmărirea bunului care face obiectul acesteia de către creditorii comuni. În cazul acesta, clauza de preciput devine caducă, neputând fi executată prin echivalent, astfel cum este cazul atunci când bunurile respective au pierit din alte cauze [35].

Simulaţia convenţiei matrimoniale are drept consecinţe inopozabilitatea actului secret faţă de terţii de bună credinţă. În cazul în care actul secret cuprinde o clauză de preciput care nu este stipulată în actul ostensibil, dreptul la preciput pe care aceasta îl generează nu va putea produce efecte faţă de moştenitorii soţului predecedat, dacă aceştia sunt de bună credinţă în momentul decesului autorului lor, pentru că doar în acel moment dreptul la preciput devine actual şi poate fi valorificat.

9. Efectele aplicării clauzei de preciput

Consecinţa imediată a unei astfel de clauze este naşterea, sub condiţie suspensivă, a dreptului de preciput (precipitium jus).

Aplicarea clauzei de preciput conduce, indubitabil, la realizarea unei inegalităţi în împărţirea bunurilor comune, avantajându-l pe soţul beneficiar, în detrimentul moştenitorilor soţului predecedat.

În măsura în care este vorba despre moştenitori rezervatari, aceştia nu vor putea fi deposedaţi de emolumentul părţii din moştenire care reprezintă rezerva succesorală, ci doar de bunurile care intră în cotitatea disponibilă a moştenirii.

Această clauză poate conduce la un avantaj al soţului supravieţuitor în faţa copilului dinafara căsătoriei al soţului predecedat, în situaţia în care ambii ar dori să dobândească un bun deosebit (de exemplu, care constituie o amintire de familie) care se află în masa bunurilor comune, atâta vreme cât valoarea acestuia nu conduce la încălcarea rezervei succesorale. Acelaşi lucru s-ar putea afirma şi despre situaţia unui astfel de conflict de interese al soţului supravieţuitor cu copilul soţilor, moştenitor rezervatar, însă în acest caz există posibilitatea de a obţine bunul respectiv prin moştenirea soţului supravieţuitor, dacă acesta va deceda înaintea sa şi nu va fi decăzut din calitatea de moştenitor.

Fiind vorba despre un „gain de survie”, cum a fost considerată în doctrina franceză [36], clauza de preciput nu va afecta partea care i se cuvine soţului supravieţuitor în calitate de moştenitor al soţului predecedat.

Reglementarea clauzei de preciput în noul Cod civil reprezintă un pas în plus către o mai mare autonomie a soţilor în exercitarea dreptului lor de dispoziţie cu privire la bunurile care le aparţin, aceasta dându-le posibilitatea de a-şi asigura păstrarea unor lucruri de care sunt legaţi emoţional datorită modului de dobândire sau folosirii în comun în timpul căsătoriei sau chiar anterior acesteia, în cazul celor dobândite în coproprietate.

Dincolo de beneficiile incontestabile pe care le va crea soţilor, este posibil ca aplicarea acestei clauze să nu fie ferită însă şi de unele abuzuri, încercate în detrimentul moştenitorilor.

Revine instanţelor judecătoreşti misiunea de a contracara un atare fenomen.


[1] A se vedea: Legea nr. 287/2009, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 511, din 24 iulie 2009.

[2] A se vedea: Cartea a II-a, Titlul II, Capitolul VI, intitulat Drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor.

[3] Cu privire la ansamblul normelor juridice vizând relaţiile patrimoniale dintre soţi, a se vedea, de exemplu: Cristiana-Mihaela Crăciunescu – Regimuri matrimoniale, Editura All Beck, Bucureşti, 2000; Paul Vasilescu – Regimuri matrimoniale, Ediţia a II-a, revizuită, Editura Universul Juridic, Bucureşti 2009; Alexandru Bacaci – Raporturi patrimoniale în dreptul familiei, Ediţia a 2-a, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007.

[4] A se vedea: art. 329 din noul Cod civil. Conform dispoziţiilor art. 330 alin. (2) din noul Cod civil, convenţia matrimonială încheiată înainte de căsătorie produce efecte numai de la data încheierii căsătoriei.

[5] Potrivit dispoziţiilor art. 330 alin. (1) din noul Cod civil: (1) Sub sancţiunea nulităţii absolute, convenţia matrimonială se încheie prin înscris autentificat de notarul public, cu consimţământul tuturor părţilor, exprimat personal sau prin mandatar cu procură autentică, specială şi având conţinut predeterminat”.

[6] Pentru scurte consideraţii privind clauza de preciput în Proiectul noului Cod civil, a se vedea: Genoveva Aioanei , Emil Poenaru – Căsătoria şi divorţul, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2008, pag. 102.

[7] Potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române (Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1984, pag. 734), prin preciput se înţelege dreptul „acordat unei persoane de a lua o anumită parte înainte de partaj”. Cu privire la posibilitatea stipulării clauzei de preciput ca pact adăugat darului manual , a se vedea: Dan Chirică – Darul manual, în Revista română de drept privat, nr. 6/2008, Editura Universul Juridic, Bucureşti , pag. 48

[8] Art. 337 alin. (1) din noul Cod civil prevede: „(1) Minorul care a împlinit vârsta matrimonială poate încheia sau modifica o convenţie matrimonială numai cu încuviinţarea ocrotitorului său legal şi cu autorizarea instanţei de tutelă.” Potrivit dispoziţiilor art. 272 din noul Cod civil însă, vârsta matrimonială este de 18 ani, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani putând încheia căsătoria „doar pentru motive temeinice”, „în temeiul unui aviz medical”, cu respectarea încuviinţărilor şi a autorizării prevăzute de lege. Considerăm că, în aceste condiţii, „vârsta matrimonială” la care face referire dispoziţia legală menţionată nu poate fi decât cea de 16 ani.

[9] A se vedea: art. 333 alin. (1) din noul Cod civil.

[10] Această susţinere se întemeiază pe dispoziţiile art. 367 lit. d) din noul Cod civil, care prevede următoarele: „ În cazul în care se adoptă comunitatea convenţională, convenţia matrimonială se poate referi la unul sau mai multe dintre următoarele aspecte:[…] d) includerea clauzei de preciput. […].”

[11] Cu privire la definirea contractului de donaţie, a se vedea: Fr. Deak – Tratat de drept civil. Contracte speciale, Editura Actami, Bucureşti, 1999, pag. 125 – 126; Liviu Stănciulescu – Drept civil. Partea specială. Contracte şi succesiuni, Ediţia a 2-a, Editura All Beck, Bucureşti, 2004, pag. 63

[12] În legătură cu definirea legatului, a se vedea, spre exemplu: J. Manoliu, Şt. Răuschi – Drept civil. Succesiuni, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 1983, pag. 53.

[13] A se vedea Loi no 2006 – 728 du 23 juin 2006 portant réforme des successions et des libéralités, disponibilă pe internet, pe site-ul: www.legifrance.gouv.fr. www.legifrance.gov

[14] Potrivit dispoziţiilor art. 333 alin. (2) din noul Cod civil: „Clauza de preciput nu este supusă raportului donaţiilor, ci numai reducţiunii, în condiţiile legii”.

[15] Art. 1527 din Codul civil francez.

[16] François Terré, Philippe Simler – Droit civil. Les régimes matrimoniaux, 4e édition, Ed. Dalloz, Paris, 2005, pag. 609

[17] Art. 1515 din Codul civil francez

[18] Cu privire la aplicarea subrogaţiei reale în cazul bunurilor proprii ale soţilor, a se vedea, de exemplu: Dan Lupaşcu – Dreptul familiei, Ediţia a IV-a, emendată şi actualizată, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2009, pag. 110 – 111.

[19] François Terré (director ştiinţific şi coordonator al culegerii) – Le couple & son patrimoine, Ed. Jurisclasseur, Paris, 2002, pag. 227; Jean Champion – Contrats de mariage et régimes matrimoniaux. Stratégies patrimoniales et familiales, 12-e édition, Dalloz, Paris, 2007, pag. 175; Gérard Cornu – Les régimes matrimoniaux, )-e édition, PUF, Paris, 1997, pag. 583

[20] Jean Champion – Contrats de mariage et régimes matrimoniaux. Stratégies patrimoniales et familiales, 12-e édition, Dalloz, Paris, 2007, pag. 175

[21] Gérard Cornu – Les régimes matrimoniaux, )-e édition, PUF, Paris, 1997, pag. 581

[22] Potrivit art. 525 din noul Cod civil: „Sunt bunuri lucrurile, corporale sau necorporale, care constituie obiectul unui drept patrimonial”.

[23] A se vedea: art. 1515 din Codul civil francez.

[24] Gérard Cornu – Les régimes matrimoniaux, 9-e édition, PUF, Paris, 1997, pag. 583

[25] A se vedea: art. 333 alin. (5) şi art. 367 lit. d) din noul Cod civil.

[26] Art. 259 alin. (5) din noul Cod civil prevede următoarele: „Căsătoria încetează prin decesul sau prin declararea judecătorească a morţii unuia dintre soţi”.

[27] François Terré, Philippe Simler – „Droit civil. Les régimes matrimoniaux”, édition 4, Ed. Dalloz, Paris 2005, pag. 608

[28] Gérard Cornu – Les régimes matrimoniaux, 9-e édition, PUF, Paris, 1997, pag. 585

[29] François Terré, Philippe Simler – Droit civil. Les régimes matrimoniaux, 4e édition, Ed. Dalloz, Paris, 2005, pag. 609

[30] Gheorghe Beleiu – Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Casa de editură şi presă Şansa – S.R.L., Bucureşti, 1993, pag. 217

[31] Cu privire la ineficacitatea actului juridic civil a se vedea Doru Cosma – Teoria generală a actului juridic civil, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1969, pag.415 şi urm.

[32] Paul Vasilescu – Regimuri matrimoniale, Ediţia a II-a, revizuită, Editura Universul Juridic, Bucureşti 2009, pag. 220. Autorul arată că, în acest caz, caducitatea convenţiei matrimoniale se explică prin condiţionarea acesteia faţă de căsătorie (si nuptiae sequantur).

[33] A se vedea şi Paul Vasilescu – Regimuri matrimoniale, Ediţia a II-a, revizuită, Editura Universul Juridic, Bucureşti 2009, pag. 219 – 220

[34] A se vedea art. 333 alin. (4) din noul Cod civil

[35] Astfel cum este prevăzut în ipoteza a doua a alin. (5) al art. 333 din noul Cod civil.

[36] Gérard Cornu – Les régimes matrimoniaux, 9-e édition, PUF, Paris, 1997, pag. 583.


conf. univ. dr. jud. Dan LUPASCU
jud. Cristiana-Mihaela CRACIUNESCU

Cuvinte cheie: , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti