Raportul privind activitatea DNA in 2009
25 februarie 2010 | JURIDICE.roMiercuri, 24 februarie 2010, Daniel Morar, procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie, a prezentat Raportul privind activitatea desfasurata de DNA pe anul 2009.
Potrivit unui comunicat DNA, ”Daniel Morar, a evidentiat ca in perioada analizata s-a mentinut parcursul pozitiv in efectuarea cu profesionalism a investigatiilor in cauzele de coruptie la nivel inalt si mediu, precum si inregistrarea de rezultate concrete, prin obtinerea de condamnari definitive fata de un numar crescut de persoane, comparativ cu anii precedenti.
Astfel, in cursul anului 2009, au fost trimise in judecata 244 de persoane cu functii de conducere, control si demnitati publice, printre care 9 demnitari, 3 magistrati, 7 avocati, 8 comisari de garda financiara, 10 primari si 4 viceprimari, 1 presedinte de partid, 1 contraamiral comandant de flota si 4 cadre ale unui serviciu de informatii.
A crescut numarul persoanelor condamnate definitiv (131 fata de 97 in anul precedent) cat si al celor condamnate nedefinitiv (169). In acest context, s-a remarcat o inasprire a sanctiunilor dispuse prin condamnari nedefinitive prin aplicarea de pedepse privative de libertate, procentul acestora dublandu-se comparativ cu situatia din anii precedenti.
A crescut semnificativ numarul de inculpati arestati preventiv pe parcursul urmaririi penale (103 din cei 552 trimisi in judecata), ceea ce indica o reactie mai ferma in fata gradului de pericol social reprezentat de persoanele cercetate pentru infractiuni de coruptie.
Analiza statistica a activitatii de urmarire penala releva ca din cele 1.871 de cauze solutionate pe fond, in 168 (fata de 163 in anul 2008) s-a dispus trimiterea in judecata a 552 de inculpati, fiind deduse judecatii un numar de 1.097 de infractiuni. Prejudiciul total retinut prin rechizitorii este de peste 295 de milioane de lei si peste 131 milioane de euro.
In cursul anului 2009, instantele de judecata au pronuntat un numar de 81 de hotarari definitive de condamnare privind 131 de inculpati, in timp ce prin hotarari nedefinitive au fost condamnati 169 de inculpati in 81 de cauze penale.
NOU! Despre bani în profesii juridice: avocați, executori, notari, consilieri juridici și alți profesioniști ai dreptului
10 septembrie ⁞ Corpus et Animus - Funcția juridică & Consilierii juridici bancari în lumina Regulamentului BNR nr. 8/2024
12 septembrie ⁞ Start Curs Expert Achiziții Publice 2024
13 septembrie ⁞ Ultimele evoluții jurisprudențiale privind prescripția răspunderii penale
14 septembrie ⁞ JURIDICE.ro Premier Golf Day
16 septembrie ⁞ Accidentul de muncă în toate formele de răspundere juridică
18 septembrie ⁞ Școala Superioară de Cadre
23 septembrie ⁞ Fraudarea creditorilor – eficacitatea mijloacelor actuale pentru combaterea ei
25 septembrie ⁞ Noutățile Legii nr. 214/2024 – ce efecte poate avea semnătura electronică
26 septembrie ⁞ JURIDICE by Night. Golden Season edition
30 septembrie ⁞ Avocatura: onorariu orar vs. onorariu global
5 octombrie ⁞ Start Curs INGENIO de pregătire pentru Barou, INM & Magistratură, Notariat și Licență
21 octombrie ⁞ Abilitățile de negociere: un moft sau o necesitate?
31 octombrie ⁞ JURIDICE by Night. Mystic Night. Halloween edition
23 noiembrie ⁞ Start Curs Admitere INM/ Magistratură & Avocatură 2025
28 noiembrie ⁞ JURIDICE by Night. Autumn Allure edition
2025 ⁞ The Congress / The biggest legal event
Raportul cuprinde si o analiza a hotararilor de condamnare si a fenomenului coruptiei in institutiile de aplicare a legii si institutiile din sistemul financiar fiscal.
La prezentarea Raportului de activitate au fost prezenti reprezentantii principalelor institutii judiciare din Romania, dupa cum urmeaza: judecttor Lidia Barbulescu – presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, judecator Florica Bejinaru – presedintele Consiliului Superior al Magistraturii, procuror Gratiana Isac – vicepresedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Laura Codruta Kövesi – procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Catalin Predoiu – ministrul justitiei, Codrut Olaru – procuror-sef al DIICOT si procurorii Cristian Deliorga si Nicolae Dan Chiujdea – membri alesi ai CSM.
Ministrul justitiei, Catalin Predoiu a subliniat importanta muncii depuse de procurori in contextul in care coruptia continua sa fie un fenomen ingrijorator, apreciind ca in activitatea desfasurata, acestia nu s-au lasat influentati de presiunile mediatice sau de orice alta natura si, totodata a reafirmat pozitia sa in sensul mentinerii stabilitatii institutionale a DNA. A mai considerat, ca fiind foarte buna strategia de comunicare abordata in cursul anului 2009 de catre DNA.
Judecator Lidia Barbulescu, presedintele ICCJ, a apreciat ca intre cele doua institutii exista o buna colaborare si a dat asigurari ca in cursul anului 2010 se vor face eforturi pentru finalizarea dosarele de coruptie aflate pe rolul instantei supreme, inclusiv prin pronuntarea unor hotarari judecatoresti definitive. De asemenea, a facut referire la principalele cauze care stau la baza prelungirii termenului de solutionare a dosarelor penale (numarul crescut al exceptiilor ridicate, inclusiv al exceptiilor de neconstitutionalitate, cat si impedimentele care intervin in constituirea unor complete specializate).
Procurorul general al PICCJ, Laura Codruta Kövesi, a considerat ca activitatea DNA in anul 2009 isi mentine tendinta pozitiva, inclusiv prin rezultatele serviciilor teritoriale ale DNA, apreciind in mod deosebit eforturile depuse in combaterea coruptiei in sistemul judiciar, in domeniul achizitiilor publice, in administratie si in domeniul sportului. De asemenea, a remarcat rezultatele pozitive in combaterea infractiunilor de spalare de bani si a subliniat faptul ca inculparea unei persoane juridice a fost retinuta, pentru prima data, intr-un rechizitoriu al DNA. Ca observatie, procurorul general a insistat asupra intensificarii demersurilor pentru recuperarea prejudiciilor cauzate prin infractiunile aflate in competenta DNA.
Judecator Florica Bejinaru, presedintele CSM, a felicitat procurorii pentru rezultatele obtinute, in conditiile in care lupta impotriva coruptiei este o activitate foarte delicata, ce presupune o solida pregatire profesionala si care trebuie canalizata pe prioritatile stabilite prin Mecanismul de Cooperare si Verificare. A mai apreciat ca s-a manifestat fermitate fata de faptele de coruptie prin sporirea numarului de inculpati arestati, dar, cu toate acestea, a continuat sa creasca numarul cauzelor penale aflate in lucru la procurorii anticoruptie, ceea ce demonstreaza ca pedepsele aplicate nu au efect descurajant.
Procuror Gratiana Isac, vicepresedintele CSM, a reafirmat sprijinul CSM in sustinerea activitatii DNA, aratand ca procurorii anticoruptie au un rol important in schimbarea perceptiei publice cu privire la sistemul judiciar, in conditiile in care independenta profesionala trebuie sa fie garantata.
La aceeasi data, Raportul de activitate al Directiei Nationale Anticoruptie a fost prezentat opiniei publice de catre domnul procuror sef Daniel Morar in cadrul unei conferinte de presa, la care au participat jurnalistii acreditati ai principalelor institutii mass media de la nivel national (posturile de televiziune TVR, Realitatea TV, Antena 1, PRO TV, PRIMA TV, B1 TV, posturile de radio Europa FM si Radio Romania Actualitati, publicatiile Jurnalul National, Romania Libera, Adevarul, Bursa, Ziua Veche si agentiile de presa AGERPRES, MEDIAFAX si NEWS IN).”
Homepage J JURIDICE Cariere Evenimente Dezbateri Profesionişti Lawyers Week Video |