DNA solicita arestarea senatorului avocat
10.03.2010 | JURIDICE.ro

Daniel Morar, procurorul sef al DNA, a inaintat marti, 9 martie 2010, ministrului Justitiei, Catalin Predoiu, solicitarea de a sesiza Senatul pentru a cere incuviintarea arestarii senatorului Catalin Voicu, inculpat in dosarul nr. 310/P/2009, in sarcina caruia au fost retinute urmatoarele infractiuni:
– trafic de influenta in forma continuata,
– fals in inscrisuri sub semnatura privata,
– participatie improprie la infractiunea de fals intelectual la legea contabilitatii, in legatura cu fapte de coruptie, in forma continuata.
Potrivit unui comunicat al DNA, “in rezolutiile de incepere a urmaririi penale si in ordonanta de punere in miscare a actiunii penale procurorii au retinut urmatoarele:
In perioada iulie – septembrie 2009, Catalin Voicu, prevalandu-se de prerogativele ce deriva din calitatea sa de senator, a primit de la un om de afaceri, in doua transe, sumele de 250.000 RON (echivalentul a 60.000 euro) si 200.000 euro, in schimbul interventiei pe langa magistrati din cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in vederea adoptarii unei solutii favorabile societatii comerciale la care omul de afaceri era asociat.
De asemenea, in luna august 2009, Catalin Voicu, a pretins si primit de la un alt om de afaceri suma de 119.000, RON in schimbul promisiunii ca va interveni pe langa politisti din cadrul Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti pentru a-i determina sa propuna o solutie favorabila intr-un dosar in care acesta era cercetat pentru fapte de natura penala. Pentru a disimula faptele de coruptie, Catalin Voicu si cumparatorul de influenta au intocmit documente financiar contabile care atesta imprejurari nereale.
In aceeasi cauza, in a doua jumatate a anului 2009, Catalin Voicu a cerut unor persoane cu influenta in sfera politica sa ii acorde sprijin politic in ocuparea unei functii in Guvernul Romaniei, in schimbul interventiilor sale pe langa magistrati din cadrul Tribunalului Bucuresti si ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in vederea pronuntarii unor hotarari favorabile in care respectivele persoane aveau interese. De asemenea, Catalin Voicu a pretins unei persoane foloase patrimoniale constand in facilitarea obtinerii pentru firme aflate in sfera sa de interes a unor contracte de achizitii publice la autoritati contractante din judetul Constanta.
La data de 10 decembrie 2009, fata de Catalin Voicu s-a dispus urmarirea penala, iar la data de 11 decembrie 2009 s-a pus in miscare actiunea penala sub aspectul savarsirii a doua infractiuni de trafic de influenta. Ulterior, la data de 22 ianuarie 2010, respectiv la 11 februarie 2010 si 12 februarie 2010, cercetarile au fost extinse, fiind dispusa urmarirea penala fata de Catalin Voicu si sub aspectul celorlalte infractiuni sus mentionate in cererea de incuviintare a arestarii preventive.
In sustinerea cererii privind incuviintarea arestarii au fost anexate copii conforme cu originalul ale documentelor relevante, respectiv 11 volume continand un numar total de 2663 file.”
A se vedea si Senator avocat cercetat pentru trafic de influenta
Victor Ponta a declarat marti, 9 martie 2010:
„Partidul Social Democrat nu obstrucţionează Justiţia, şi de aceea consider că Senatul trebuie să ia urgent o decizie. Cred de asemenea că nu Parlamentul, nu DNA şi nu mass-media sunt în măsură să judece, ci doar judecătorii se pot pronunţa privind vinovăţia sau nevinovăţia senatorului Cătălin Voicu.
Ca preşedinte al principalului partid de Opoziţie, la care se adaugă formaţia mea de jurist, vă pot spune că aducerea cu mandat şi arestarea sunt prevăzute în Codul Penal ca măsuri execepţionale, care se aplică doar în cazuri excepţionale, prevăzute de Codul de Procedură Penală.
De aceea, în cazul de faţă interesul public dar şi de partid este ca dosarul să ajungă cât mai repede cu putinţă pe masa unui judecător, care să se pronunţe cu respectarea garanţiilor unui stat de drept”.