INM organizeaza pretestare de verificare a rationamentului logic
11 martie 2010 | JURIDICE.ro

Institutul Naţional al Magistraturii anunta organizarea în luna aprilie 2010, în mai multe centre universitare, o pretestare având ca obiect un test de verificare a raţionamentului logic (de tipul testului ce constituie una din probele concursului de admitere la INM). Precizăm că subiectele supuse pretestării nu vor fi folosite în cadrul concursurilor de admitere la INM din 2010 şi 2011.
INM organizează concursul de admitere în fiecare an, la Bucureşti, în condiţiile prevăzute de Regulamentul privind concursul de admitere şi examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 439/15 iunie 2006 şi publicat în Monitorul Oficial nr. 560 din 28 iunie 2006, cu modificările şi completările următoare.
În cadrul celei de a doua etape a concursului candidaţii susţin un test de verificare a raţionamentului logic, constând în verificarea capacităţii de analiză şi sinteză, prin rezolvarea unui test grilă cu 120 de întrebări dintre care 100 de întrebări punctate şi 20 de întrebări supuse pretestării în condiţii de concurs.
INM adresează studenţilor de anul III şi IV precum şi absolvenţilor facultăţilor de drept invitaţia de a se înscrie pentru participarea la această pretestare. Cererile de înscriere se depun până la data de 25 martie 2010, la secretariatul facultăţii absolvite sau la care studiază. Pretestările vor avea loc la următoarele date:
– 17 aprilie 2010 – Timişoara – pentru studenţii sau absolvenţii facultăţilor de drept din Timişoara, Arad şi Lugoj;
– 17 aprilie 2010 – Cluj – pentru studenţii sau absolvenţii facultăţilor de drept din Cluj, Târgu Mureş si Oradea;
– 18 aprilie 2010 – Craiova – pentru studenţii sau absolvenţii facultăţilor de drept din Craiova;
– 18 aprilie 2010 – Sibiu – pentru studenţii sau absolvenţii facultăţilor de drept din Sibiu, Alba Iulia şi Braşov;
– 24 aprilie 2010 – Bucureşti – pentru studenţii sau absolvenţii facultăţilor de drept din Bucureşti, Constanţa, Piteşti şi Târgovişte;
– 24 aprilie 2010 – Iaşi – pentru studenţii sau absolvenţii facultăţilor de drept din Iaşi şi Galaţi.
>> Detalii