PICCJ. Raport activitate in semestrul II al anului 2009
15 martie 2010 | JURIDICE.ro

Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a facut publica rezultatele activitatii desfasurate de procurori in semestrul al II-lea al anului 2009, cu referire la infractiunile de mica coruptie, finalizate prin acte de sesizare a instantelor de judecata.
Potrivit unui comunicat al MP, ”procurori ai Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti au dispus, la data de 04.09.2009, trimiterea in judecata a inculpatilor:
POPESCU COSTEL (in stare de arest preventiv), sub aspectul savarsirii infractiunii de trafic de influenta (23 de acte materiale);
DUMITRACHE LIVIU (in stare de arest preventiv), sub aspectul savarsirii infractiunii de trafic de influenta (23 de acte materiale);
MANEA VASILE (in stare de libertate) sub aspectul savarsirii infractiunilor de trafic de influenta (23 acte materiale) si complicitate la trafic de influenta (7 acte materiale);
DRAGHICESCU VALENTIN (in stare de libertate), sub aspectul savarsirii infractiunii de complicitate la trafic de influenta (6 acte materiale);
BALCAN ION (in stare de libertate), sub aspectul savarsirii infractiunii de trafic de influenta (2 acte materiale);
Din probele administrate in cursul urmaririi penale a reiesit faptul ca in diferite perioade din intervalul ianuarie 2007 – mai 2009, inculpatii au pretins si primit diverse sume de bani (cuprinse intre 350 lei si 300 Euro) pentru a interveni in vederea urgentarii si facilitarii procedurii de transcriere a unor acte de stare civila (certificate de nastere ale unor minori nascuti in strainatate) lasand sa se inteleaga ca au influenta asupra unor functionari in competenta carora revenea atributia de eliberare a avizului de transcriere.
O parte din sumele solicitate pentru serviciile ce urmau a fi prestate le-au parvenit inculpatilor prin intermediul unui serviciu de transfer de bani, in modalitatea mandatului on-line.
Numele inculpatilor erau de notorietate in randul comunitatilor de romani din strainatate, in sensul ca acestia erau recomandati de cei care deja apelasera la serviciile lor.
Dosarul a fost trimis, spre competenta solutionare, Tribunalului Bucuresti.
Procurori ai Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti au dispus, la data de 05.10.2009, trimiterea in judecata, in stare de arest preventiv, a inculpatului LUNGU CRISTIAN MARIAN sub aspectul savarsirii infractiunii de trafic de influenta (4 acte materiale).
Din probatoriul administrat in cauza in cursul urmaririi penale, s-a retinut ca, in perioada 2008-2009, inculpatul Lungu Cristian Marian, in calitate de agent de politie in cadrul Directiei Regim Permise de Conducere si Inmatriculari Vehicule a pretins si a primit diverse sume de bani de la diferite persoane (denuntatorii), cu promisiunea ca va interveni pe langa diversi colegi si sefi pentru a facilita angajarea, in cadrul politiei, a unor rude ale persoanelor pagubite.
Totodata, s-a mai retinut ca inculpatul a primit 400 de Euro de la o persoana, cu promisiunea ca o va ajuta sa-si recupereze un autoturism Mercedes, instrainat anterior fara perfectarea actelor necesare preluarii contractului de leasing (inculpatul pretinzand ca toti banii vor fi dati politistilor de la Serviciul Furturi Auto si procurorului care supravegheaza activitatea acestora).
Dosarul a fost trimis, spre competenta solutionare, Judecatoriei Sectorului 2.
Procurori ai Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti au dispus, la data de 26.10.2009, trimiterea in judecata, in stare de arest preventiv, a inculpatilor STANCU FLORIN si CALDARARU REMUS, ambii sub aspectul savarsirii infractiunii de dare de mita.
Din probele administrate in cursul urmaririi penale a reiesit ca, in data de 02.10.2009, inculpatii au remis unor agenti de politie din cadrul Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti, Sectia 21 Politie, suma de 500 de lei, in scopul de a nu i se intocmi inculpatului Stancu Florin un dosar penal pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice fara a poseda permis de conducere. Inculpatul fusese depistat la 01.10.2009 de un echipaj format din doi agenti de politie, care patrula pe o strada din sectorul 6 al capitalei, fiind in exercitarea atributiilor de serviciu.
Ulterior depistarii sale, inculpatul Stancu Florin a fost condus la sediul Sectiei 21 Politie in vederea audierii acestuia si a intocmirii unui dosar penal pe numele sau. Intrucat inculpatul era nescolarizat a solicitat agentilor de politie sa il cheme, in calitate de martor asistent, pe varul sau, inculpatul Caldararu Remus. In timpul derularii acestor activitati, inculpatii le-au propus celor doi lucratori de politie ca, in schimbul unei sume de 500 de lei, sa nu-i intocmeasca dosar penal inculpatului Stancu Florin, insistand sa se reintalneasca in cursul zilei urmatoare pentru a le remite banii.
La data de 02.10.2009, in urma flagrantului realizat ca urmare a denuntului celor doi agenti de politie, inculpatii Stancu Florin si Caldararu Remus au fost surprinsi de organele de cercetare, imediat dupa ce au inmanat cei 500 de lei unuia dintre denuntatori.
Dosarul a fost trimis, spre competenta solutionare, Tribunalului Bucuresti.”