
Noi reguli europene in curs de negociere au in vedere publicarea pe internet si in reviste de specialitate – dar nu la radio sau televizor – a unor brosuri ne-publicitare cu informatii complete despre medicamente.
Potrivit unui comunicat al Parlamentului European, „intr-un seminar ce a avut loc pe 4 martie, deputatii europeni au discutat cu experti in domeniu despre modalitatile de ameliorare a informatiilor privind medicamentele eliberate pe baza de prescriptii medicale si felul in care acestea ar putea fi publicate pe internet.
Pacientii au nevoie de informatii
Profesorul Theo Raynor de la Universitatea din Leeds a spus in cadrul reuniunii de la Parlamentul European ca 50% din persoanele care iau medicamente pe termen lung nu o fac asa cum trebuie. „Majoritatea oamenilor isi iau medicamentele acasa. Ei sunt responsabili, asa ca au nevoie de aceste informatii“, a aratat dumnealui.
Participantii la dezbatere au spus ca informatiile de pe brosuri trebuie sa fie clare si vizibile si sa corespunda standardelor europene. „Prospectele din cutiile cu medicamente trebuie sa fie mai putin detaliate; acestea trebuie sa fie usor de citit pentru pacienti“, a aratat doctorul Frank Ulrich Montgomery de la Comitetul permanent al medicilor europeni, adaugand ca brosurile ar trebui sa fie disponibile pe internet.
Socialistul portughez Antonio Fernando Correia de Campos a cerut o abordare comuna in prezentarea informatiilor. „Informatiile nu trebuie doar adunate de la producatori. Daca vrem informatii de calitate trebuie sa oferim agentiilor nationale sau internationale timpul de a le analiza“, a adaugat dumnealui.
Internetul are un rol din ce in ce mai important
Un studiu recent arata ca 74% din pacienti vor sa stie de la specialisti in sanatate ce site-uri internet sa consulte, a aratat doamna Roxana Radulescu de la Forumul pacientilor europeni.
Crestin-democratul suedez Christofer Fjellner, care se va ocupa de noua lege in cadrul Parlamentului European, a spus ca „multi pacienti si o parte din medici cauta informatii pe internet. Acesta poate fi o sursa buna de informare, dar deschide si accesul catre datele de proasta calitate. Ce putem face este sa cream surse mai bune de informare pe internet“?
Paul Woods, de la Federatia europeana a industriilor si asociatiilor farmaceutice, a cerut o solutie europeana. „De ce sa apeleze pacientii la site-uri americane sau continand informatii incorecte?“, a intrebat dumnealui.
Ce urmeaza
Comisia pentru mediu de la Parlamentul European va vota in iunie un raport privind medicamentele eliberate pe baza de prescriptii medicale, votul in plen fiind programat pentru septembrie.
Legislatia privind medicamentele eliberate pe baza de prescriptii medicale face parte dintr-un pachet de legi privind produsele farmaceutice. Celelalte domenii abordate in cadrul pachetului sunt medicamentele contrafacute si monitorizarea drogurilor.”
Aflaţi mai mult despre informare, Internet, medicamenteJURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.
Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!
Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.