Internetul lucrurilor
24 martie 2010 | JURIDICE.ro
Internetul ar trebui sa conecteze nu numai cele 1,5 de miliarde de persoane care il folosesc, ci si persoanele cu obiecte, sau obiectele intre ele, este de parere europarlamentara spaniola Maria Badia i Cutchet, care redacteaza un raport in acest domeniu.
Potrivit unui comunicat al Parlamentului Europena, “dumneaei sprijina o comunicare a Comisiei ce promoveaza internetul lucrurilor, dar cere respectarea drepturilor fundamentale.
Ne puteti spune ce este internetul lucrurilor?
Internetul lucrurilor este o aplicatie noua in tehnologia internetului. In urmatorii 10 sau 15 ani, se estimeaza ca acesta va face parte din viata noastra de zi cu zi. Foloseste tehnologia de identificare prin frecventa radio pentru a transmite si primi informatii fara fir. Functioneaza cu un chip mic, ce are capacitatea de a stoca multe informatii despre obiectul sau persoana care il poarta.
In sectorul agroalimentar, de exemplu, tehnologia de identificare prin frecventa radio permite o supraveghere mai eficienta si rapida a produselor si ofera in orice moment informatii despre continut: caracteristici chimice, nivel de gluten… tot. Se folosesc deja aplicatii similare: de exemplu, chipul transmite unui sofer in timp real informatii despre presiunea pneurilor.
Aceasta tehnologie noua va revolutiona si extinde interactiunea persoana-obiect si obiect-obiect. Inovarea consta in relatia intre obiecte. Cel mai frecvent citat exemplu este cel al frigiderului care, daca este programat cum trebuie, poate detecta produsele expirate sau care sunt pe punctul de a expira, folosind informatia despre data.
Prin urmare aceasta tehnologie va fi intr-adevar benefica pentru cetateni? Nu exista riscuri ascunse?
Aceasta aplicatie miraculoasa va oferi oportunitati enorme de dezvoltare a unor afaceri noi, de combatere a schimbarilor climatice, de ameliorare a gestionarii energiei si transporturilor. Dar poate crea si probleme in domeniul drepturilor fundamentale. Companiile ce folosesc aceste chipuri vor avea acces la informatii privind viata privata a oamenilor. Trebuie sa acordam o atentie deosebita acestei chestiuni.
Inaintea punerii in practica a acestei aplicatii, trebuie sa abordam protejarea drepturilor oamenilor. Comisia are dreptate cand spune ca trebuie sa gasim un echilibru. Daca dorim ca aceasta tehnologie sa aiba succes, trebuie sa ne asiguram ca cetatenii au incredere in ea. Deoarece traim intr-o lume deschisa, cred ca trebuie sa abordam acest subiect la nivel transatlantic.
Care sunt beneficiile pentru economie, mediu, sanatate?
Aceasta tehnologie ajuta mult la ameliorarea eficientei energetice in transport si la reducerea poluarii. De exemplu, contribuie la evitarea ambuteiajelor schimband semafoarele cand sunt prea multe masini intr-o coloana. Deoarece economia verde este in raport direct cu noile tehnologii, putem folosi criza actuala pentru a impulsiona sectoare precum cercetarea si dezvoltarea.
In ceea ce priveste beneficiile pentru sanatate, am un prieten care a avut un atac de cord. I s-a pus in corp un chip, care il conecteaza cu un spital din Spania. Acum, doctorii cunosc fiecare schimbare din corpul lui. In acest fel, ei controleaza simptomele si pot controla bolile. Dar inca nu s-a studiat impactul undelor radio asupra sanatatii. Ideea mea este sa prevenim cat mai multe riscuri posibil si sa examinam de aproape problema legata de confidentialitatea informatiilor personale.”
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro