O noua viziune asupra facilitatilor fiscale acordate parcurilor industriale, stiintifice si tehnologice

Aderarea României la Uniunea Europeană, începând cu data de 1 ianuarie 2007, presupune  includerea economiei naţionale într-un sistem congruent de politici comunitare, dintre care, sub aspectul studiului de faţă, prezintă relevanţă politica de concurenţă, ca parte componentă a pieţei comune.

Din această perspectivă, politicile fiscale ale statelor membre care, dintr-un anumit punct de vedere, aparţin dreptului suveran de apreciere şi decizie al statelor membre, se subsumează exigenţelor evitării şi sancţionării practicilor de natură a denatura concurenţa liberă pe piaţa comunitară.

Relativ recent, instanţele de contencios administrativ au fost învestite, fie pe calea acţiunii directe, fie pe calea excepţiei de nelegalitate, potrivit normelor de competenţă materială şi teritorială instituite prin art.10 din Legea nr.554/2004,  cu examinarea  legalităţii şi temeiniciei actelor de impunere emise de unele direcţii fiscale locale prin care se recuperau sumele reprezentând impozitul pentru terenurile şi clădirile situate în incinta parcurilor industriale, de la societăţile comerciale înfiinţate în cadrul acestor entităţi, numite în terminologia economică, <<cluster>>.

Aceste litigii au vizat următoarele aspecte principale, ce constituie tot atâtea probleme decurgând din aplicarea principiilor aplicării directe şi prioritare a dreptului comunitar şi al subsidiarităţii:

1. calificarea facilităţilor fiscale instituite prin art. 250 alin.(1) pct.9  şi art.257 alin.(1) lit.l) din Codul fiscal, ca fiind ajutor de stat;

2. necesitatea includerii acestor facilităţi fiscale în scheme de ajutor de stat autorizate şi monitorizate în condiţiile prevăzute de legislaţia naţională şi de cea comunitară;

3. competenţa autorităţilor fiscale naţionale de a dispune restituirea sumelor de bani reprezentând scutiri de impozit pentru terenuri şi clădiri situate în incinta pacurilor industriale.

Prezentul studiu îşi propune o prezentare generică a cadrului legal şi instituţional ce reglementează înfiinţarea parcurilor industriale, ştiinţifice şi tehnologice, a mecanismelor de autorizare şi monitorizare a ajutoarelor de stat la nivel naţional şi comunitar, a cadrului legislativ naţional şi comunitar ce conduce spre calificarea unor astfel de măsuri de politică fiscală, drept ajutor de stat.

În continuare, ne propunem o prezentare exhaustivă a jurisprudenţei instanţelor din circumscripţia Curţii de Apel Braşov şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin evidenţierea aspectelor divergente, dar şi a celor concurente şi evolutive din perspectivele identificate anterior,iar în final, unele consideraţii teoretice conform reperelor anterior prezentate.

§1. Înfiinţarea parcurilor industriale, ştiinţifice şi tehnologice. Distribuţia geo-economică a acestor structuri

Constituirea  şi funcţionarea parcurilor industriale este reglementată de Ordonanţa de  Guvern nr. 65/2001 care, prin art. 3 alin. (1) lit.a, stabilea în competenţa Ministrului Dezvoltării şi Prognozei emiterea de ordine, pentru acordarea titlului de parc industrial la cererea asocierii constituite conform prevederilor acestei ordonanţe [1].

Un studiu întocmit de Grupul  de Economie Aplicată – GEA releva la nivelul anului 2004 existenţa unui număr de 5 parcuri tehnologice funcţionale în Slobozia, Braşov, Galaţi, Brăila şi Bucureşti-Băneasa [2].

Până în prezent, a fost acordat titlul de parc industrial, următoarelor entităţi economice:

1) S.C. „PISA – parcul industrial Sebeş Alba” SA [3] doar pentru perioada 2003-2006;

2) Asociaţia Parcul Industrial Prejmer din Braşov [4];

3) Societatea Comercială „Parc Tehnologic şi Industrial al Giurgiu-Nord -SA” [5];

4) Societatea Comercială „Parcul Industrial Cugir” S.A. [6];

5) Parcul Industrial Hunedoara [7];

6) Societatea Comercială „Moreni Parc Industrial”[8];

7) Societatea Comercială  „Tetarom- SA” [9];

8). Asociatia „Parcul Industrial Racari” [10].

În privinţa parcurilor tehnologice şi ştiinţifice, se constată că autorizarea acestor structuri cu activităţi de învăţământ, cercetare şi transfer tehnologic al rezultatelor cercetării, este dată în competenţa Ministerului Educaţiei şi Cercetării, potrivit dispoziţiilor art.7 lit.a) din Ordonanţa de Guvern nr. 14/2002 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor ştiinţifice şi tehnologice.

Până la acest moment, au fost autorizate şi funcţionează la nivelul întregii ţări, doar două astfel de structuri:

1. Parcul ştiinţific şi tehnologic „Parc de soft” Galaţi administrat de S.C „Cons Management Parc Soft” SRL [11];

2. Parcul tehnologic universitar IT al Universităţii Craiova [12].

§2. Cadrul legislativ şi instituţional comunitar şi naţional privind acordarea şi monitorizarea ajutorului de stat. Delimitarea competenţelor  naţionale în domeniu.

§2.1. Dispoziţiile de principiu conţinute în tratatele constitutive

Art. 107 par. 1 TUE versiunea consolidată (ex. – art. 87 TCE), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C 115 din 9 mai 2008, arată că, în principiu, sunt incompatibile cu piaţa internă ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau ameninţă să denatureze concurenţa prin favorizarea unor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre.

Art. 107 par. (3) lit. a)-e) din acelaşi tratat arată că pot fi considerate compatibile cu piaţa internă:

a) ajutoarele destinate să favorizeze dezvoltarea economică a regiunilor în care nivelul de trai este anormal de scăzut sau în care există un grad de ocupare a forţelor de muncă extrem de scăzut, precum şi a regiunilor prevăzute la art. 349, avându-se în vedere situaţia lor economică, structurală şi socială;

b) ajutoarele destinate să promoveze realizarea unui proiect important de interes european comun;

c) ajutoarele destinate să remedieze perturbări grave ale economiei unui stat membru;

d) ajutoarele destinate să faciliteze dezvoltarea anumitor activităţi sau anumitor regiuni economice, în măsura în care acestea nu modifică în mod nefavorabil condiţiile schimburilor comerciale într-o măsură care contravine interesului comun;

e) ajutoarele destinate să promoveze cultura şi conservarea patrimoniului, în cazul în care acestea nu modifică în mod nefavorabil condiţiile schimburilor comerciale şi de concurenţă în Uniune într-o măsură care contravine interesului comun;

f) alte categorii de ajutoare stabilite prin decizie a Consiliului care hotărăşte la propunerea Comisiei.

Art. 108 par.1 TUE versiunea consolidată  (ex art. 88 TCE) statuează: „Comisia, împreună cu statele membre, verifică permanent regimurile ajutoarelor existente în aceste state. Comisia propune acestora măsurile utile cerute de dezvoltarea treptată sau de funcţionarea  pieţei comune”.

Totodată, potrivit paragrafului 3 al aceluiaşi articol, Comisia este informată în timp util pentru a-şi prezenta observaţiile cu privire la proiectele care urmăresc să instituie sau să modifice ajutoarele.

Atunci când constată că un ajutor de stat nu este compatibil cu piaţa internă sau că un astfel de ajutor este utilizat în mod abuziv, Comisia solicită părţilor în cauză să-şi prezinte observaţiile şi poate hotărî desfiinţarea sau modificarea ajutorului, statuând şi un termen în acest sens. [art. 108, par. (2) TUE].

În cazul în care statul nu se conformează solicitărilor Comisiei, poate fi sesizată Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, fie de către Comisie, fie de către un alt stat  membru. [art. 108, par. (3) TUE].

Condiţiile de aplicare a dispoziţiilor art. 107 şi 108 TUE  sunt detaliate prin regulamente adoptate de Consiliu, la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului [art. 109 TUE (ex-art. 89 TCE)].

De asemenea, Consiliul poate stabili, în unanimitate, că un ajutor de stat sau care urmează a fi acordat de acest stat trebuie să fie considerat  compatibil de piaţa internă, prin derogare de la prevederile art. 107 sau de la regulamente, în cazul în care o astfel de decizie este justificată de împrejurări excepţionale [art. 108 par.2 teza a III-a  TUE].

Aşadar, Comisia Europeană deţine, în baza tratatului, competenţa specifică de a decide asupra compatibilităţii ajutoarelor de stat cu pieţe comune, atunci când examinează ajutoarele de stat existente, când adoptă decizii privind ajutorul nou sau ajutorul modificat.

§2.2. Cadrul legislativ comunitar stabilit prin Regulamente ale Comisiei şi Consiliului

Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului publicat în Jurnalul Oficial nr. L83 din 27 martie 1999, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1791/2006– izvor de drept comunitar cu aplicare directă, fără transpunere, defineşte diferitele tipuri de ajutoare de stat astfel:

a) ajutorul existent – orice ajutor care a existat înainte de intrarea în vigoare a tratatului din statele membre, respectiv scheme de ajutor şi ajutoarele individuale puse în aplicare anterior şi care se aplică şi ulterior intrării în vigoare a tratatului [art. 1 lit. a pct. i)  din Regulament];

b) ajutorul autorizat, respectiv schemele de ajutor şi ajutoarele individuale care au fost autorizate de Comisie sau Consiliu [art. 1 lit.b) pct. ii) din Regulament];

c) ajutorul considerat a fi fost autorizat în temeiul articolului 4 alineatul (6) din prezentul regulament sau înainte de intrarea în vigoare a acestuia, dar în conformitate cu această procedură [art. 1 lit. b) pct. iii) din Regulament];

d) ajutor nou – orice ajutor, respectiv orice schemă de ajutor şi orice ajutor individual care nu este ajutor existent, inclusiv modificările ajutoarelor existente;

e) schema de ajutor – orice act în baza căruia, fără a fi necesare măsuri suplimentare de punere în aplicare, pot fi acordate alocări individuale de ajutor întreprinderilor definite în mod general şi abstract, precum şi orice act în baza căruia ajutorul, care nu este legat de un anumit proiect, poate fi acordat uneia sau mai multor întreprinderi pentru o perioadă de timp nedeterminată şi/sau într-un cuantum nedeterminat [art. 1 lit. d) din Regulament];

f) ajutorul  individual înseamnă orice ajutor de stat care nu este acordat în baza unei scheme de ajutor de stat sau este acordat în baza unei scheme, dar trebuie notificat în mod individual [art. 1 lit. e) din Regulament].

Potrivit art. 2 alin. (1) din Regulament, orice ajutor de stat nou se notifică în timp util Comisiei.

Examinarea preliminară în cadrul Comisiei este urmată de următoarele tipuri de decizii:

a) Decizia prin care se constată că măsura notificată nu constituie un ajutor [art. 4 alin.(2) din Regulament];

b) Decizia de a nu ridica obiecţii prin care Comisia constată că măsura notificată este compatibilă cu piaţa comună [art. 4 alin.(3) din Regulament];

c) Decizie de deschidere a  procedurii oficiale de investigare prin care Comisia constată că există îndoieli cu privire la compatibilitatea măsurii notificate cu piaţa comună şi hotărăşte să iniţieze procedura prevăzută de Tratat, în faţa Curţii Europene de Justiţie [art. 4 alin. (4) din Regulament].

Toate aceste decizii se adoptă în termen de două luni din ziua imediat următoare primirii notificării complete, atunci când Comisia nu mai solicită date suplimentare, termen care poate fi prelungit de Comisie cu acordul statului membru [art. 4 alin. (5) din Regulament].

După expirarea acestui termen, în condiţiile neadoptării unui act al Comisiei, ajutorul se consideră autorizat şi poate fi pus în aplicare, după informarea Comisiei [art. 4 alin. (6) din Regulament].

d) Decizia de recuperare, prin care Comisia stabileşte ca statul membru în cauză să ia toate măsurile necesare pentru recuperarea ajutorului de la beneficiar, prerogativă care este supusă unui termen de prescripţie de 10 ani din ziua în care  ajutorul ilegal este acordat beneficiarului, fie ca ajutor individual, fie ca ajutor în cadrul unei scheme de ajutor [art. 14 alin.(1) şi art. 15 alin. (1) şi (2) din Regulament].

În cazul schemelor de ajutor existente (astfel cum este şi cazul analizat, în care facilităţile fiscale au fost recunoscute legal anterior aderării României la UE), Comisia examinează, în cooperare cu statul membru, compatibilitatea acestora cu piaţa comună şi prezintă opinia sa preliminară atunci când consideră că o astfel de măsură nu este sau nu mai este compatibilă cu piaţa comună [art. 17 din Regulament].

De asemenea, art.21 din acelaşi regulament solicită statelor membre să prezinte Comisiei rapoarte anuale cu privire la toate schemele de ajutor existente sau ajutoarele individuale pentru care nu au fost impuse obligaţii speciale de raportare în conformitate cu o decizie condiţionată, întrucât pe această cale Comisia poate  să monitorizeze nivelurile globale ale ajutoarelor şi să îşi formeze o imagine generală privind  efectele diferitelor tipuri de ajutoare asupra concurenţei [par. 5 şi 6 din expunerea de motive a Regulamentului (CE) nr. 794/2004 al Comisiei, de punere în aplicare a regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a art. 93 din TCE, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L.140/1 din 30 aprilie 2004].

** *

Regulamentul (CE) nr. 994/98 al Consiliului din 7 mai 1998 de aplicare a art. 92 şi 93 din Tratatul de instituire a Comunităţilor Europene anumitor categorii de ajutoare de stat orizontale publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor  Europene nr. L142/1 din 14 mai 1998 abilitează Comisia de a declara, prin intermediul regulamentelor adoptate în conformitate cu art. 92 TCE, că următoarele categorii de ajutoare sunt compatibile cu piaţa comună şi nu sunt supuse obligaţiei de notificare prevăzute la art. 93 alin. (3) din Tratat:

a) ajutoarele pentru:

(i) întreprinderi mici şi mijlocii;

(ii) cercetare şi dezvoltare;

(iii) protecţia mediului;

(iv) ocuparea forţei de muncă şi formare;

b) ajutoarele care respectă harta aprobată de Comisie pentru fiecare stat membru privind acordarea ajutoarelor regionale [art. 1 alin. (1) din Regulament].

De asemenea, potrivit  art. 2 alin. (1) din acelaşi regulament, Comisia este abilitată de a decide, prin intermediul unui alt regulament, anumite ajutoare exceptate de la procedura de notificare prevăzută la art. 93 alin. (3) TCE, cu condiţia ca ajutoarele acordate aceleiaşi întreprinderi pe parcursul unei perioade determinate să nu depăşească o anumită valoare stabilită (ajutoarele de minimis).

Însă, Comisiei îi vor fi comunicate, de către statele membre, orice informaţii suplimentare legate de ajutoarele de minimis [art. 2 par. (1) şi (2) din Regulament].

** *

În virtutea acestor dispoziţii, a fost emis Regulamentul (CE) nr. 1998/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 privind aplicarea art. 87 şi 88 din Tratat ajutoarelor de minimis, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L379/5 din 28.12.2006 care, prin art. 2 alin. (1) şi (2) arată că, sunt scutite de obligaţia de notificare prevăzută de art. 88 alin. (3) din TCE, ajutoarele de minimis, adică acele ajutoare care îndeplinesc următoarele condiţii cumulative:

a) valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate aceleiaşi întreprinderi nu depăşeşte 200.000 EUR pe durata a trei exerciţii financiare, iar acest plafon se aplică indiferent dacă ajutorul acordat de statul membru este finanţat  în totalitate sau parţial din resurse de origine comunitară;

b) plafonul de 200.000 EUR se exprimă ca subvenţie în numerar, iar atunci când ajutorul se acordă sub altă formă decât subvenţia, valoarea ajutorului este echivalentul-subvenţie brut al ajutorului [art. 2 par. (3) din Regulament].

c) nu se încadrează în categoriile de ajutoare exceptate, prevăzute de art. 2 par. (4) lit. b)-d), adică ajutoarele constând în aporturile de capital, ajutoarele constând în măsurile de capital de risc (în anumite condiţii); ajutorul individual acordat în baza unui sistem de garanţii, în anumite condiţii.

Monitorizarea ajutoarelor de minimis se realizează la nivelul statelor membre prin următoarele mecanisme prevăzute de art. 3 din regulament:

► informarea scrisă a întreprinderii în cauză, cu precizarea valorii potenţiale a ajutorului (cu precizarea că, potrivit alin. (1) tezele I şi II ale aceluiaşi articol, valoarea ajutorului se determină prin luarea în considerare a tuturor  ajutoarelor  primite de o întreprindere într-un exerciţiu fiscal);

►instituirea unui registru central al ajutoarelor de minimis acordate de  orice autoritate din statul respectiv [art. 3 alin. (2) din Regulament];

► monitorizarea la nivelul Fondului European de Investiţii şi la nivelul Comisiei, a garanţiilor finanţate din bugetul Uniunii Europene şi pentru intermediarii financiari  [art. 3 alin. (2) teza a II-a şi a III-a din Regulament];

►  notificarea Comisiei şi recuperarea ajutorului de la beneficiar, în cazul depăşirii plafonului prevăzut de art.2 alin. (2) din Regulament [art. 3 alin. (2) teza a II-a lit. c) din Regulament].

§2.3. Cadrul legislativ şi instituţional naţional

În planul dreptului naţional, reglementarea-cadru pentru procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat este reprezentată de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 117/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 137/2007.

În conformitate cu dispoziţiile art. 3 alin. (1) din acest act normativ, ajutorul de stat nou nu poate fi acordat decât după autorizarea acestuia de către Comisia Europeană sau după ce acesta este considerat a fi autorizat.

În cazul ajutoarelor de stat care nu sunt supuse obligaţiei de notificare, acordarea acestora se poate realiza numai cu respectarea legislaţiei în vigoare [art. 3 alin. (2)], iar schemele de ajutor de minimis se transmit, spre informare, Consiliului Concurenţei, în termen de 5 zile de la data adoptării lor (art.6 din ordonanţă).

În plus, potrivit art.7, art.17 şi 19 din ordonanţă, Consiliul Concurenţei îndeplineşte rolul de autoritate de contact în raporturile cu Comisia şi acordă asistenţă de specialitate beneficiarilor ajutorului de stat, colaborează cu celelalte instituţii, în vederea aplicării corespunzătoare a legislaţiei comunitare, monitorizează ajutoarele de stat, organizează registrul ajutoarelor de stat.

** *

Din consultarea site-ului oficial al Consiliului Concurenţei, www.consiliulconcurenţei.ro, rezultă că, în legătură cu obiectivele de investiţii – parcuri industriale, ştiinţifice şi tehnologice au fost adoptate următoarele documente de avizare, autorizare şi monitorizare:

● Decizia nr. 5 din 17 ianuarie 2003 prin care în temeiul art. 12 alin. (2) lit. b coroborat cu art. 14 alin. (1) lit.f din Legea nr. 143/1999 s-a autorizat ajutorul de stat pentru dezvoltare regională ce se va acorda S.C . Cons Management Parc Soft SRL Galaţi (în cadrul programului „Parcuri industriale” ).

● Decizia nr. 320 din 14 decembrie 2004 privind autorizarea ajutorului de stat ce se acordă S.C. Parcul Industrial Cugir S.A;

● Decizia nr. 278 din 5 octombrie 2004 privind organizarea ajutorului de stat pentru dezvoltare regională ce urmează a se acorda S.C. Industrial Parc S.R.L Galaţi;

● Decizia nr. 206 din 7 iulie 2004 privind alocarea specifică în sumă de 20 miliarde lei ce se va acorda S.C. Ploieşti Industrial Parc S.A., ca măsură de ajutor de stat compatibilă cu legislaţia românească şi cu acordurile la care România este parte;

● Decizia nr. 275 din 29 iunie 2001, modificată prin Decizia nr.148 din 6 mai 2004 privind autorizarea modificării schemei de ajutor de stat existente conţinută de programul de dezvoltare regională „Parcuri industriale”;

● Decizia nr.13 din 9.01.2004 privind autorizarea alocării specifice de ajutor de stat S.C Brem Company S.A ca parte a schemei de ajutor de stat conţinută de art.7 din Ordonanţa de  Guvern nr. 65/2001 privind organizarea şi funcţionarea parcurilor industriale;

● Decizia nr. 12 din 9.01.2004 privind autorizarea alocării specifice de ajutor de stat S.C Sema Parc S.A Bucureşti ca parte a schemei de ajutor de stat conţinută de art.7 din Ordonanţa de  Guvern nr. 65/2001 privind organizarea şi funcţionarea parcurilor industriale;

● Decizia nr. 11 din 9.01.2004 privind notificarea MAI în vederea obţinerii autorizării ajutorului de stat ce urmează a se acorda S.C TETAROM S.A, administrator al parcului industrial Cluj, ca parte a schemei de ajutor de stat conţinută de Programul de dezvoltare regională „Parcuri industriale”;

● Decizia nr. 101 din 20 mai 2005 privind autorizarea ajutorului de stat pentru dezvoltare regională acordat S.C Sema Parc S.A Bucureşti;

● Decizia nr. 209 din 21 noiembrie 2005 privind ajutorul de stat ce urmează a se acorda S.C Industrial Parc S.A. Hunedoara;

● Decizia nr. 19 din 6 februarie 2006 privind autorizarea alocării specifice de ajutor de stat pentru dezvoltare regională ce urmează a se acorda S.C Parc Industrial  Gorj S.A.

** *

Aşadar, scutirile de la plata impozitelor şi taxelor pe terenurile şi clădirile aflate în incinta parcurilor industriale fac parte din scheme de ajutor de stat care, de cele mai multe ori, constituie ajutoare în minimis, transmise pentru informare Consiliului Concurenţei.

Din consultarea site-ului Consiliului Concurenţei, rezultă că pentru următoarele scheme de minimis au fost acordate ajutoare de stat prin scutiri de la plata impozitelor pentru terenuri şi clădiri, situaţia fiind  transmisă pentru informare Consiliului Concurenţei.

În anul 2009.

● Hotărârea nr. 66 din 16 decembrie 2009 a Consiliului Local al comunei Sanpaul judeţul Mureş – „schema de ajutor de minimis în vederea scutirii de la plata obligaţiilor fiscale prev. de art. 250 alin. 1 pct. 9 şi art. 257 lit. l din Codul fiscal, pentru societăţile care îşi desfăşoară activitatea în cadrul parcului industrial situat pe raza administrativă a acestei comune”.

● Hotărârea nr. 42 din 31 iulie 2009 adoptată de Consiliul Local al comunei Prejmer pentru schema de ajutor de minimis în vederea scutirii de la plata obligaţiilor fiscale la bugetul local al comunei Prejner pentru societăţile comerciale care îşi desfăşoară activitatea în cadrul parcului industrial situat pe raza acestei comune.

În anul 2008.

● Hotărârea Consiliului Local nr. 274/31.03.2008 a Consiliului Local al municipiului Braşov – „schema de ajutor de minimis pentru societăţile comerciale care îşi desfăşoară activitate în perimetrul parcurilor industriale din raza administrativă a municipiului Braşov”.

§3. Orientări jurisprudenţiale

Unele instanţe de judecată au reţinut că facilităţile fiscale consacrate prin art. 250 alin. (1) pct. 9 şi art. 257 alin. (1) lit. l) din Codul fiscal nu constituie  ajutor de stat ce trebuie autorizat şi monitorizat în condiţiile prezentate anterior, deoarece nu se referă la un agent economic, anume determinat, astfel încât, deciziile de impunere emise de autorităţile fiscale naţionale sunt nelegale [13].

Alte instanţe, inclusiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal [14], a statuat in claris, că scutirile fiscale vizate reprezintă o formă de ajutor de stat, însă actele administrativ fiscale ale organelor fiscale naţionale prin care se constată nelegalitatea acordării acestor forme de ajutor de stat şi se dispune recuperarea acestuia sunt emise cu încălcarea competenţei exclusive de control şi decizie a Comisiei Europene  care, potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 117/2006, începând cu data de 1 ianuarie 2007, este singura autoritate abilitată să constate ilegalitatea unui ajutor de stat şi să desfăşoare procedurile de recuperare şi rambursare a acestuia.

Astfel, în unele situaţii, instanţa supremă, schimbând motivarea hotărârii primei instanţe, a respins totuşi recursul intimatei – direcţie fiscală –  însă pe un alt considerent, constând în lipsa competenţei legale a autorităţilor fiscale naţionale de a recupera sumele de bani ce reprezintă ajutor de stat acordat nelegal.

Putem concluziona că, la nivelul instanţei supreme există o jurisprudenţă evolutivă, întrucât, faţă de luna martie 2009, când unele complete ale Secţiei de contencios administrativ şi fiscal au examinat cauzele doar din perspectiva calificării scutirilor analizate ca fiind ajutoare de stat [15], în luna decembrie 2009, actele administrative fiscale au fost analizate şi din perspectiva competenţei autorităţii emitente [16].

O astfel de analiză şi constatarea nelegalităţii lor din prisma dreptului comunitar, direct aplicabil în legislaţia naţională, a condus la menţinerea soluţiilor fondului, de admitere a acţiunilor şi anulare a deciziilor de impunere, ca nelegale.

§4. Concluzii

Dispoziţiile din Codul fiscal, incidente în aceste litigii, se referă la terenurile şi clădirile din parcurile industriale, ştiinţifice şi tehnologice, pentru care se acordă scutiri de  impozite, potrivit legii.

Sintagma „potrivit legii”, utilizată în partea finală a art. 250 alin. (1) pct. 9 şi art. 257 alin. (1) lit. l) din Codul fiscal, se referă, pe de o parte, la condiţiile de înfiinţare, autorizare şi funcţionare a acestor entităţi economice (numite în terminologia economică „cluster”) şi la condiţiile de acordare a acestor facilităţi fiscale  legale, individuale sau colective.

Art.1 alin. (4) şi (5) din Codul fiscal arată că, dacă orice prevedere a prezentului cod contravine unei prevederi a unui tratat la care România este parte, se aplică prevederea acelui tratat, iar orice măsură de natură fiscală care constituie ajutor de stat se acordă potrivit dispoziţiilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 137/2007.

De menţionat că, art. 1 alin. (5) al Codului fiscal a fost modificat prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.106 din 4 octombrie 2007 [17], iar adoptarea acestui act normativ, astfel cum rezultă din chiar preambulul ordonanţei, a fost justificată, printre altele şi de „necesitatea corectării măsurilor fiscale adoptate prin acte normative colaterale legislaţiei fiscale, ca urmare a solicitărilor mediului de afaceri, precum şi în scopul perfecţionării continue a legislaţiei fiscale şi corelării acesteia cu legislaţia Uniunii Europene” .

Putem afirma că textul consacră şi în planul reglementărilor fiscale un principiu deja existent la nivel constituţional, ce priveşte aplicarea directă şi prioritară a dreptului comunitar, iar din analiza cadrului instituţional şi normativ prezentat anterior, se poate considera că, facilităţile fiscale analizate constituie, fără putinţă de tăgadă, forme ale ajutorului de stat, iar în privinţa recunoaşterii şi aplicării acestora ,se instituie o dublă condiţionare:

1. Respectarea prevederilor tratatelor internaţionale la care România este parte, cu directa consecinţă a aplicării imediate şi prioritare a acestora, atunci când dreptul naţional este contrar (expresie a principiului aplicării imediate şi prioritare a dreptului comunitar).

2. Respectarea procedurilor naţionale în domeniul ajutorului de stat (expresie a principiului subsidiarităţii pe baza căruia funcţionează instituţiile Uniunii Europene).

Aşadar, facilităţile fiscale analizate constituie forme de ajutor de stat care, cel mai adesea, sunt incluse în scheme de ajutor de minimis ce sunt monitorizate la nivelul Consiliului Concurenţei, iar în cazul în care depăşesc plafonul valoric prevăzut de art. 2 par. (3) din Regulamentul (CE) nr. 1998/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 privind aplicarea art. 87 şi 88 din Tratat ajutoarelor de minimis, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L379/5 din 28.12.2006, se notifică la Comisie (interpretare per a contrario a dispoziţiilor citate anterior, coroborat cu art.2 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului publicat în Jurnalul Oficial nr. L83 din 27 martie 1999, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1791/2006).

De asemenea, rămâne în discuţie, ca o aplicaţiune a principiului subsidiarităţii, competenţa autorităţilor fiscale naţionale de a dispune recuperarea ajutorului de stat acordat ilegal.

Sub acest aspect, achiesăm considerăm că jurisprudenţa recentă a Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal realizează o aplicare directă a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) şi art. 15 alin. (1) şi (2) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului publicat în Jurnalul Oficial nr. L83 din 27 martie 1999, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1791/2006 potrivit cărora, competenţa de a emite o decizie de recuperare aparţine exclusiv Comisiei care îşi poate exercita această prerogativă în cadrul  termenului de prescripţie de 10 ani, ce începe să curgă din ziua în care  ajutorul ilegal este acordat beneficiarului, fie ca ajutor individual, fie ca ajutor în cadrul unei scheme de ajutor.

Singura precizare care se impune, este aceea că, această decizie  stabileşte doar ca statul membru în cauză să ia toate măsurile necesare pentru recuperarea ajutorului de la beneficiar. Considerăm că, sub aspect teoretic, măsurile de recuperare urmează a fi întreprinse de autorităţile naţionale competente, respectiv, Consiliul Concurenţei, conform procedurii reglementate de art.26-29 (Capitolul V) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.117/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr.137/2007.

[2] www.gea.org.ro/documente/clustere/instrumente depoliticadragospislaru.pdf;

[3] Titlul a fost acordat prin Ordinul nr. 607/11.12.2003 al MAI şi anulat prin Ordinul nr. 1311 din 26.05.2006 al MAI.

[4] Titlul a fost acordat prin Ordinul nr. 1244 din 26 martie 2006 al MAI, modificat prin Ordinul MAI nr. 287/2007 şi nr. 511/2008;

[5] Titlul a fost acordat prin Ordinul nr. 576 din 24.10.2003 al MAI;

[6] Titlul a fost acordat prin Ordinul nr.490 din 24.10.2003 al MAI;

[7] A se vederea Hotărârea de  Guvern  nr. 761 din 14.07.2005 şi Ordinul nr. 429/28.03.2008 al MAI;

[8] Ordinul nr. 188/2002 al Ministrului Dezvoltării şi Prognozei modificat prin Ordinul nr. 112 din 15 iunie 2009 al Ministrului Administraţiei şi Internelor;

[9] Ordinul nr. 319/2002 al Ministrului Dezvoltării şi Prognozei, modificat prin Ordinul nr. 470 din 8 mai 2008 al MAI;

[10] Ordinul nr. 622 din 18 septembrie 2008 al Ministrului Internelor şi Reformei Administrative;

[11] Autorizată prin Ordinul nr. 7208 din 24 octombrie 2002 al Ministrului Educaţiei şi Cercetării;

[12] A se vedea Hotărârea de  Guvern nr. 1210 din 6.09.2006 şi Hotărârea de  Guvern nr. 1580 din 30.09.2004;

[13] Curtea de Apel Braşov – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, sentinţa civilă nr. 186/F din 26.11.2008, nepublicată; sentinţa civilă nr. 114/F.CA din 15.09.2008, nepublicată; sentinţa nr. 34/F din 23.02.2009 pronunţată de aceeaşi instanţă  în dosarul nr. 377/64/2008, nepublicată;

[14] Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, decizia nr. 5693 din 10.12.2009, nepublicată, decizia nr. 5731 din 10 decembrie 2009, publicată pe site www.legalis.ro; decizia nr. 851/R din 10 decembrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Braşov; nepublicată;

[15] Decizia nr. 1408 din 12 martie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarul nr. 139/64/2008, nepublicată; decizia nr. 1409/12.03.2009 pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. 285/64/2008;

[16] Supra, nota 15;

[17] Publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr.703 din 18 octombrie 2007.

procuror Antonia Eleonora CONSTANTIN
procuror sef adjunct al Sectiei Judiciare
Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie

Aveţi cont profesional JURIDICE.ro?