Flux noutăţi
AnunţuriEnglishInternaţionalJURIDICE.ro
Print Friendly, PDF & Email

CE. Programul de lucru pentru 2010
08.04.2010 | JURIDICE.ro


Comisia Europeana a adoptat, miercuri, 7 aprilie 2010, programul de lucru pentru anul 2010. Acesta reflecta hotararea Comisiei de a sprijini Europa in vederea iesirii din criza economica si de a elabora politici care sa aduca beneficii directe cetatenilor.

Potrivit unui comunicat al CE, ”Comisia a aprobat o lista de 34 prioritati strategice care vor fi puse in aplicare inainte de sfarsitul anului. De asemenea, a aprobat alte 280 propuneri majore care sa fie analizate pe parcursul anului 2010 si ulterior. Programul de lucru al Comisiei stabileste cadrul angajamentelor politice majore pe care Comisia si le va asuma in urmatorii ani.

Presedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, a declarat: „Noua Comisie si-a inceput mandatul acum sase saptamani.Am ajuns la un acord cu privire la prioritatile noastre si am stabilit o lista indicativa de initiative pentru urmatorii ani. Este momentul sa actionam. Mentinerea situatiei actuale nu este o optiune. Programul de lucru adoptat astazi are ca scop obtinerea unor rezultate ambitioase dar, in acelasi timp, realiste. Sper ca statele membre si celelalte institutii ale UE vor avea ambitii pe masura”.

Noua Comisie isi va concentra activitatea pe patru mari domenii de actiune:

  • combaterea crizei si sustinerea economiei sociale de piata a Europei (exemplele includ consolidarea supravegherii fiscale, propuneri pentru imbunatatirea pietelor financiare, cele cinci initiative-pilot din cadrul strategiei „Europa 2020” si abordarea blocajelor si disfunctiilor la nivel european);
  • elaborarea unei agende pentru cetateni care pune oamenii in centrul actiunii europene (exemplele includ Planul de actiune de la Stockholm, drepturile procedurale pentru cetateni, executarea hotararilor in materie civila si penala, revizuirea directivei privind timpul de lucru, o carte verde privind viitorul pensiilor, o noua strategie privind biodiversitatea si capacitatea de reactie a UE in cazul unor catastrofe);
  • dezvoltarea unei agende externe ambitioase si coerente cu o dimensiune globala (exemplele includ instituirea Serviciului european pentru actiune externa, o strategie privind schimburile comerciale in Europa anului 2020, directionarea procesului de extindere, un plan de actiune in perioada premergatoare summitului privind obiectivele de dezvoltare ale mileniului, care va avea loc in 2015, si continuarea consolidarii relatiilor bilaterale de importanta majora);
  • modernizarea instrumentelor si a modalitatilor de lucru ale UE (exemplele includ o concentrare mai puternica asupra reglementarii inteligente si adaptarea cadrului financiar al UE pentru a raspunde prioritatilor de politica prin intermediul revizuirii bugetului).

Acest prim program de lucru pune accentul pe elaborarea initiativelor strategice in 2010. De asemenea, programul subliniaza unele dintre initiativele avute in vedere pentru urmatorii ani, combinand, prin urmare, previzibilitatea pentru Parlamentul European si Consiliu – precum si pentru partile interesate – cu flexibilitatea necesara pentru a se adapta circumstantelor aflate in schimbare.

Aceste initiative sunt concepute atat pentru a raspunde provocarilor imediate si a produce rezultate rapide, cat si pentru a modela viitorul Europei in beneficiul pe termen lung al cetatenilor sai. Prin promovarea initiativelor mentionate, Comisia va stabili o directie pe care UE sa o urmeze in urmatorul deceniu, astfel cum este subliniat in cadrul strategiei „Europa 2020” si al activitatilor in desfasurare pentru pregatirea viitorului buget al UE.

Context

Programul de lucru al Comisiei se bazeaza pe orientarile politice prezentate de presedintele Barroso in septembrie 2009.

Primul program de lucru al noii Comisii prezinta ambitiile si angajamentele acesteia pentru anul 2010 si anii urmatori. El abordeaza probleme de interes imediat si stabileste directia pe care o vor urma politicile pentru a raspunde provocarilor viitoare, pregatind terenul pentru actiunile intreprinse pe durata mandatului.

Programul de lucru al Comisiei are mai multe caracteristici noi care il diferentiaza de cele anterioare.Este multianual, ceea ce va imbunatati previzibilitatea actiunilor Comisiei si va facilita cooperarea cu celelalte institutii.Programului de lucru prezinta, de asemenea, o mai mare flexibilitate.In vederea facilitarii dialogului si a asigurarii previzibilitatii si transparentei, urmatoarele documente sunt anexate la prezentul program de lucru:

  • lista de 34 initiative strategice pe care Comisia se angajeaza sa le prezinte in 2010 (anexa I);
  • propuneri majore care sa fie analizate pe parcursul anului 2010 si ulterior, care reprezinta perspective provizorii pentru restul mandatului (anexa II);
  • o lista cu propuneri de simplificare si retrageri (anexele III si IV).

Comisia isi va revizui programul de lucru in fiecare an, stabilind noi initiative strategice anuale si adaptand programul multianual, dupa caz, in functie de noile circumstante, inclusiv rezultatele activitatii de pregatire si revizuirea punerii in aplicare.

Comisia va colabora strans cu Parlamentul European si cu Consiliului, precum si cu partile interesate, pentru a asigura o larga adeziune privind abordarea generala si initiativele individuale.Prezenta Comisie ar dori ca programul sau de lucru sa constituie o piatra de temelie pentru programarea interinstitutionala comuna propusa in temeiul articolului 17 alineatul (1) din Tratatul de la Lisabona.”

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate