Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Revista de note şi studii juridice (RNSJ)
Condiţii de publicareDespre revistă
 
JURIDICE
 1 comentariu | 
Print Friendly, PDF & Email

Consideratii teoretice si practice in legatura cu admisibilitatea actiunilor pentru restituirea taxei pe poluare
08.04.2010 | JURIDICE.ro, Ion PACURETU CANACHE

Introducerea în legislaţia naţională a taxei de primă înmatriculare prin Legea nr.346/2006 în Codul fiscal român, evoluţia ulterioară a reglementării în materie, alături de aderarea României la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, au dat naştere unei categorii noi de litigii în domeniul contenciosului fiscal, instanţele naţionale fiind confruntate masiv şi pentru prima  oară cu problema compatibilităţii legislaţiei naţionale în materie cu normele dreptului comunitar.

Acest şir de litigii a debutat cu o cauză „pilot”, amplu mediatizată, soluţionată de Tribunalul Arad, prin restituirea sumelor plătite cu titlu de taxă de poluare, urmare constatării incompatibilităţii, de către instanţă, a normei naţionale, faţă de cea comunitară.

În soluţionarea acestor cereri, instanţele au avut de rezolvat nu chestiuni legate de înţelesul legii române, ci compatibilitatea ei cu dispoziţiile suscitate ale Tratatului Comunităţii Europene al căror înţeles a fost lămurit de la speţă la speţă prin intermediul hotărârilor preliminare, pronunţate de către CEJ, la solicitarea instanţelor naţionale confruntate cu problema taxării interne a autovehiculelor înmatriculate sau prin hotărâri pronunţate în cadrul procedurilor de „infringement”.

Pentru o bună înţelegere a lucrurilor, am considerat util să prezentăm cadrul legislativ intern în materia taxei autovehiculelor, evoluţia lui până la acest moment, perspectivele reglementării în domeniu, examenul practicii judiciare şi practica CEJ în materie, consideraţiile în legătură cu cauzele ce au generat practica neunitară pentru ca apoi să decidem, în ce măsură remediul este recursul în interesul legii, recursul judecătorului naţional la hotărârea preliminară sau în egală măsură – unul legislativ.

În intenţia legitimă de a oferi un remediu, prezentul studiu îşi propune să identifice cauzele diversităţii jurisprudenţei şi remediile posibile, în scopul surmontării tendinţelor divergente.

** *

§1. Cadrul legislativ incident. Evoluţie. Perspective.

Prin Legea nr. 343/2006 au fost introduse în Capitolul 21 din Codul fiscal, art. 2141-2143 ce au instituit „Taxe speciale pentru autoturisme şi autovehicule”, cunoscute ca taxe speciale de primă înmatriculare pentru faptul că erau percepute cu ocazia primei înmatriculări în România.

Potrivit acestei reglementări, taxa de primă înmatriculare era impusă tuturor autovehiculelor, la prima înmatriculare, indiferent de vechime şi provenienţă, dar nu era impusă autovehiculelor deja înmatriculate în România. Potrivit expunerii de motive, taxa a fost instituită pentru protejarea mediului înconjurător şi pentru a preveni importurile de autoturisme second-hand din Uniunea Europeană.

Prin aplicarea formulei de calcul a taxei se stabileau taxe diferite pentru autoturismele second-hand, fiind mai sever impozitate cele mai vechi, în timp ce autoturismele noi produse în România sau importate erau taxate la fel.

La 21.03.2007 Comisia Europeană a emis comunicatul de presă IP/07/372 prin care a informat că modalitatea de impozitare a autovehiculelor în Malta şi România încalcă dreptul comunitar şi a trimis notificări oficiale celor două state în vederea modificării legislative, urmând ca în caz de neconformare să declanşeze „procedura infringement”, procedură pentru constatarea neîndeplinirii de către un stat a obligaţiilor ce decurg din tratatele comunitare.

S-a semnalat de către Comisie că normele privind taxa de înmatriculare auto, conduc la o discriminare pentru autovehiculele second-hand importate, din alte state membre ale Uniunii Europeană, în România, în raport cu autoturismele similare deja înmatriculate în ţară.

Comunicatul Comisiei introducea şi un exemplu, precizând că:               „taxa pentru un autovehicul de x ani importat într-un stat membru nu poate depăşi valoarea impozitului inclus în valoarea reziduală a unui autovehicul uzat similar, înmatriculat acum x ani în acel stat membru”.

În acelaşi timp, Comisia s-a referit şi la practica relevantă a CEJ  care, de-a lungul timpului, în cadrul unor proceduri similare declanşate împotriva Ciprului, Poloniei, Ungariei, dar şi prin hotărâri preliminare, a statuat că sistemele de impozitare a autovehiculelor din Polonia şi Ungaria sunt incompatibile cu art. 90 din Tratatul Comunităţii Europene, astfel încât contribuabilii din statele membre au posibilitatea de a solicita în justiţie rambursarea taxelor colectate în contradicţie cu dreptul comunitar („Consideraţii generale cu privire la compatibilitatea taxei de primă înmatriculare cu dreptul comunitar” de Mihai Iulian Gâlcă şi Laurenţiu Sorescu, în Revista Română de Drept Comunitar –  nr. 3/2008 p. 111 – 130 ).

Cu acest prilej, s-a statuat că taxele de primă înmatriculare nu intră sub incidenţa art. 23, 25, 28, 39 din Tratatul Comunităţii Europene, ci sub aceea a dispoziţiilor art. 90 referitoare la impozitarea internă.

Acest domeniu al impozitării interne, din perspectiva CEJ, astfel cum vom observa în cele ce urmează, constituie unul din atributele suveranităţii naţionale, singura limitare fiind impusă de dispoziţiile art. 90 ale Tratatului Comunităţii Europene, care interzic o discriminare între bunurile autohtone şi cele care circulă liber în statele membre.

Problema ridicată de dispoziţiile art. 2141-2143 din Codul fiscal al României şi ale legislaţiilor altor state era legată de modul de taxare a autovehiculelor second-hand.

Modul de taxare introdus prin art. 2141-2143 Cod fiscal era din acest punct de vedere chiar opusul celui impus de jurisprudenţa CEJ, deoarece cuantumul taxei creştea odată cu vechimea autovehiculului.

Deşi unul din criteriile de calcul era vechimea autovehiculului – scăderea taxei provocată prin luarea în calcul a acestui criteriu era anulată de un alt criteriu, coeficientul de corelare, astfel că efectul cumulativ era creşterea taxei odată cu creşterea vechimii autoturismului.

Sub presiunea Comisiei şi a procedurii de infringement declanşate,

Guvernul a adoptat  un nou act normativ, respectiv – Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2008, intrată în vigoare la 01.07.2008.

Potrivit art. 1 din ordonanţă, se instituie taxa de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul Fondului pentru Mediu şi se gestionează de Administraţia Fondului pentru Mediu, în scopul finanţării programelor şi proiectelor pentru protecţia mediului.

Noua taxă se datorează cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără distincţie dacă este produs în ţară sau străinătate, dacă este nou sau vechi.

Determinarea cuantumului taxei se realizează, conform art. 6 din acelaşi act normativ, pe baza unor criterii obiective cum ar fi – tipul motorului, capacitatea cilindrică, clasa de poluare cu luarea în considerare a deprecierii autovehiculelor conform unor coeficienţi descrişi în Anexa 4. Cu ocazia calculului se pot acorda reduceri în funcţie de abaterile de la situaţia standard.

În caz de contestare, gradul de depreciere  se poate stabili prin expertiză. Cel nemulţumit de modul de stabilire a taxei se poate adresa instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin.8 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2008.

Totodată, se reglementează pentru prima dată noţiunea de taxă reziduală, arătându-se că atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este scos ulterior din circulaţie, se restituie valoarea reziduală a taxei, care reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto naţional, înlăturându-se astfel efectul discriminatoriu semnalat de Comisie şi CEJ în legislaţiile naţionale.

Prin modificările aduse acestui act normativ de Ordonanţele de Urgenţă ale Guvernului nr. 208/2008, 218/2008 şi 7/2009 se introduc, începând cu data de 15.12.2008, elemente de discriminare în sensul că anumite categorii de autovehicule sunt exceptate în perioada 15.12.2008-31.12.2009 de la plata taxei pe poluare, se măresc taxele de poluare pe criteriul datei înmatriculării, iar scutirea operează şi ea pe acest criteriu.

La data de 26.06.2009, Comisia comunică autorităţilor române declanşarea etapei precontencioase a acţiunii în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor ( cauza 2009/2002 – compatibilitatea legislaţiei româneşti care vizează taxarea autovehiculelor second-hand în România cu art. 90 din Tratatul Comunităţii Europene ).

Comunicatul de presă al Comisiei din 25.06.2009 semnala: „conform legislaţiei româneşti în vigoare din februarie 2009, autovehiculele din categoria Euro4 cu o capacitate cilindrică de cel mult 2000 cmc sunt scutite de plata pe poluare în România dacă se înmatriculează pentru prima dată în orice stat din UE în perioada 15.12.2008-15.12.2009. Aceeaşi legislaţie prevede dublarea nivelului taxelor aplicabile altor autovehicule care fac obiectul acestei taxe.

Comisia sprijină măsurile politice care urmăresc promovarea maşinilor mai puţin poluante. În calitate de gardian al tratatelor însă, Comisia trebuie să se asigure că aceste măsuri sunt compatibile cu dreptul comunitar .

Din acest punct de vedere, modul în care este formulată legislaţia românească pare a avea un efect protecţionist la nivelul industriei naţionale a autovehiculelor noi.

În conformitate cu jurisprudenţa constantă a Curţii de Justiţie Europene, statele membre pot prevedea taxarea diferenţiată a unor produse similare, cu condiţia ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective şi să nu aibă ca efect protejarea producţiei naţionale. În opinia comisiei, <<criteriul primei înmatriculări>> nu este o cerinţă pe deplin obiectivă, deoarece nu ţine seama de calitatea intrinsecă a maşinilor.

În anumite cazuri aceasta ar putea duce la discriminarea maşinilor de ocazie provenite din alte state.

Într-adevăr în urma aplicării cerinţei de << primă înmatriculare>>,  toate maşinile noi înmatriculate în perioada stabilită de legislaţia românească, care intră direct pe piaţa maşinilor de ocazie din această ţară, circulă fără să fie supuse acestor taxe.

Pe de altă parte, maşinile de o calitate asemănătoare care urmează să fie înregistrate în România în aceeaşi perioadă, dar nu pentru prima dată, şi care intră în concurenţă directă cu produsele naţionale, vor fi supuse unei taxe substanţiale”.

Urmare acestor demersuri, Guvernul a adoptat la 29.12.2009 Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.117 din 29.12.2009 publicată în Monitorul Oficial nr.926 din 30.12.2009 pentru aplicarea unor măsuri privind taxa de poluare pentru autovehicule.

În expunerea de motive se reţine că se urmăreşte punerea în acord a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 218/2008 privind modificarea Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 cu prevederile art. 110 din Tratatul de la Lisabona ( fost art. 90 din Tratatul Comunităţii Europene ), intrat în vigoare în decembrie 2009 – neconcordanţă ce poate aduce prejudicii importante în relaţia României cu Uniunea Europeană.

Din articolul unic al ordonanţei rezultă că autovehicule M1 cu Norma de poluare Euro 4 înmatriculate pentru prima dată într-un stat membru UE, în perioada 15.12.2008-31.12.2009 inclusiv, beneficiază de exceptare de plată a taxei de poluare pentru autovehicule potrivit art. III alin. 1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 218/2008 privind modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, în condiţiile în care acestea se înmatriculează pentru prima dată în România în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă.

În briefingul de presă susţinut de Ministrul Mediului în data de 29.12.2009 la finalul şedinţei de Guvern în care a fost adoptată Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 117/29.12.2009, s-a susţinut că măsura s-a luat sub presiunea procedurii de infringement şi s-a  înlăturat exceptarea de la taxă cu 01.01.2010, prevăzută pentru anumite categorii de autovehicule întrucât Uniunea Europeană nu permite acest lucru.

Totodată, pentru a nu crea inechitate, s-au acordat tuturor celor ce  au achiziţionat astfel de autovehicule până la 31.12.2009 un termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei pentru a înmatricula aceste autovehicule în condiţii de scutire de taxă.

** *

În legătură cu viitorul unei astfel de taxe sunt de semnalat în plan legislativ câteva orientări:

În plan intern, la 04.09.2008, înainte de a interveni modificările la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2008, Comisiile reunite de buget şi finanţe ale Senatului au adoptat amendamentele în sensul desfiinţării taxei şi restituirea sumelor încasate.

La nivel comunitar, a existat un proiect de directivă care prevedea abrogarea treptată de-a lungul unei perioade, cuprinsă între 5-10 ani, a tuturor taxelor de primă înmatriculare din statele membre, concomitent cu interdicţia de adoptare a legilor ce instituie astfel de taxe.

De asemenea, directiva prevedea un sistem de restituire a taxei, percepută de către un stat membru, în cazul exportului autovehiculelor într-un alt stat membru în care se aplică taxa, pentru a se evita dubla impunere.

În locul taxei se intenţiona introducerea unui sistem de taxe de circulaţie anuală care se vor calcula exclusiv după emisiile de dioxid de carbon eliberate în atmosferă ( „Consideraţii generale cu privire la compatibilitatea taxei de primă înmatriculare cu dreptul comunitar” de Mihail Iulian Gâlcă şi Laurenţiu Sorescu în Revista Română de Drept Comunitar nr. 3/2008, p. 130 ).

***

§2. Examenul de jurisprudenţă

Practica judiciară definitivă şi irevocabilă transmisă de 10 curţi de apel se referă exclusiv la taxarea autovehiculelor second-hand importate din spaţiul comunitar şi înmatriculate pentru prima dată în România fiind evidenţiate două orientări.

Astfel, unele instanţe au admis cererile de restituire a taxei de poluare prevăzută de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2008, percepută de autorităţile fiscale cu ocazia primei înmatriculări în România a autovehiculelor second-hand importate din spaţiul comunitar, în timp ce altele au respins astfel de cereri.

S-au înregistrat soluţii de admitere la Curţile de Apel: Ploieşti [1] Alba Iulia [2],  Braşov [3], Oradea [4], Iaşi [5], Galaţi [6], Bucureşti [7] şi de respingere la Curţile de Apel Alba Iulia [8], Bucureşti [9], Cluj [10], Suceava [11], Braşov  [12], Bacău [13].

La nivelul Curţilor de Apel Bucureşti, Braşov şi Alba Iulia s-au pronunţat hotărâri definitive şi irevocabile în ambele opinii.

Primele instanţe au reţinut, în motivarea soluţiilor de admitere a cererilor de restituire a taxei de poluare percepute în temeiul Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2008, pentru astfel de autovehicule, incompatibilitatea dispoziţiilor ordonanţei cu cele ale art. 25, 28 şi 90 din Tratatul Comunităţii Europene, în sensul că o astfel de taxă împiedică libera circulaţie a unor astfel de bunuri şi are un caracter protecţionist şi discriminatoriu, încălcând dispoziţiile din Tratatul Comunităţii Europene suscitate, care interzic taxele vamale la trecerea frontierei sau cele cu efect echivalent (art. 25), restricţii cantitative şi măsurile cu efect echivalent (art. 28 şi 29) şi tratamentul discriminator între produsele importate şi cele de pe piaţa internă sau tratament protecţionist ( art. 90 ).

Celelalte instanţe care au respins astfel de cereri, au susţinut  compatibilitatea dispoziţiilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 –  în varianta în vigoare la momentul înmatriculării – cu dispoziţiile art. 25, 28, 29, 90 ale Tratatului Comunităţii Europene.

***

§3. Jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie în materie

Cu privire la cerinţele impuse de art. 90 din Tratatul Comunităţii Europene în privinţa taxării acestora, CEJ s-a pronunţat în cauze precum:

C- 47/1988 – Comisia/Danemarca;

C- 345/1993 Americo Tadeu, Joao Nunes/Fazenda Público şi Ministerio Público;

C- 393/1998 Antonio Gomes Valente/Fazenda Público

C- 290/2005 şi C333/2005 Akos Nasadi şi Ilona Nemeth/Vam-es Pezügyorseq Alfoldi, Regionalis Parancsnoksága.

C- 112/1984 Michel Humblat/Directeur des services fiscaux.

S-a apreciat că nu prezintă relevanţă, pentru stabilirea compatibilităţii regimului de taxare a autovehiculelor second-hand în raport de dispoziţiile art. 90 din Tratatul Comunităţii Europene, comparaţia între autovehiculele second-hand importate şi cele de acelaşi fel plasate în circulaţie în statul membru, pentru că astfel ar însemna să se interzică statelor suverane să aplice noi taxe sau să modifice taxe existente.

Nu este, de asemenea relevantă nici comparaţia situaţiei autovehiculelor second-hand importate, deja înmatriculate în spaţiul Uniunii Europene şi taxate la prima înmatriculare în România, cu aceea a autovehiculelor deja înmatriculate în statul membru şi care nu sunt supuse taxării cu prilejul unei noi înmatriculări.

Potrivit Curţii, neutralitatea taxei se verifică prin compararea efectelor taxei asupra autovehiculelor importate dintr-un stat membru cu efectele asupra autovehiculelor similare înmatriculate, cărora le-a fost deja aplicată taxa.

Prin exemplificare, s-a reţinut că valoarea autovehiculelor este compusă din preţ şi taxa de poluare.

Raportul dintre cele două componente se păstrează constant pe toată durata de funcţionare a autovehiculului. La momentul la care valoarea autovehiculului a scăzut cu 50%, atât valoarea reziduală a preţului plătit, cât şi valoarea reziduală a taxei de poluare se vor diminua cu acelaşi procent de 50%.

În consecinţă, o taxă de primă înmatriculare, nediscriminatorie pentru un autovehicul similar ( ca vechime şi motorizare ), dar importat dintr-un stat membru trebuie să aibă un cuantum de 50% din valoarea taxei de primă înmatriculare plătită pentru acelaşi autovehicul în stare nouă. Impunerea unei taxe mai mari s-ar reflecta într-o creştere a preţului final al autovehiculului importat şi acesta ar deveni astfel mai puţin atractiv faţă de cel deja înmatriculat. De aici rezultă caracterul discriminatoriu şi prin consecinţă incompatibilitatea cu art. 90 din Tratatul Comunităţii Europene.

§4. Consideraţii asupra cauzelor care au determinat practica neunitară

Restituirea taxei percepute în temeiul Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2008, ca de altfel în temeiul oricărei legislaţii naţionale, se poate justifica, în primul rând, pe o cauză generală comună, constând în incompatibilitatea legislaţiei naţionale cu cea comunitară, mai exact pe încălcarea normei comunitare.

Aşa cum a statuat CEJ, compatibilitatea taxării autovehiculelor se analizează prin prisma dispoziţiilor art. 90 din Tratatul Comunităţii Europene şi nu prin referire la dispoziţiile art. 25 şi 29 din Tratat, întrucât astfel de taxe ţin de regimul de taxare internă, nefiind legate de trecerea frontierelor de către respectiva marfă.

Art. 90 din Tratat acordă statelor membre libertate pentru determinarea propriei politicii de impozitare respectiv, ce produs să fie taxat, pe ce bază şi la ce nivel, etc.

Prevederile art. 90 din Tratatul Comunităţii Europene limitează libertatea statelor membre în materie fiscală interzicând taxe discriminatorii şi protecţioniste, adică acele taxe care discriminează produsele importate de cele provenind de pe piaţa internă sau protejează anumite produse împotriva produselor concurente.

Instanţele de judecată au examinat problema taxării autovehiculelor second-hand, pornind de la compatibilitatea sau incompatibilitatea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 cu dispoziţiile Tratatului Comunităţii Europene.

Astfel, instanţele care au admis cererile de restituire a taxei au reţinut incompatibilitatea regimului de taxare introdus prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 cu dispoziţiile Tratatului Comunităţii Europene, iar cele care au respins cererile au reţinut, dimpotrivă, caracterul compatibil al acestor dispoziţii cu Tratatul.

Raţionamentul instanţelor judecătoreşti ce au admis astfel de cereri a pornit de la observaţiile asupra dispoziţiilor art. 148 din Constituţie – potrivit cărora din momentul aderării, legislaţia comunitară primară şi secundară face parte din dreptul intern, are caracter obligatoriu şi prioritar faţă de dispoziţiile legale interne şi în consecinţă, în temeiul practicii CEJ, instanţele judecătoreşti pot ignora legislaţia naţională contrară şi aplica în mod direct dispoziţiile comunitare.

Cum dispoziţiile comunitare aduse în discuţie de aceste instanţe, respectiv cele ale art. 23, 25, 28, 90 din Tratatul Comunităţii Europene, au efect direct pe verticală, conţinând interdicţii necondiţionate, remediul încălcării acestora este restituirea taxei impuse, iar soluţia este cea de admitere a acţiunilor reclamanţilor.

În privinţa argumentării utilizate în analiza compatibilităţii actului normativ intern cu dispoziţiile Tratatului Comunităţii Europene, o remarcă comună se impune.

Niciuna dintre instanţe nu a simţit nevoia unei cereri de hotărâre preliminară din partea CEJ, declarând că se află în faţa a ceea ce se numeşte „act clar – acte claire”, clarificare care nu se regăseşte nici pe departe în hotărârile pronunţate.

Astfel, acele instanţe care au admis cererile de restituire, au reţinut  incompatibilitatea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 cu dispoziţiile art. 23, 25, 28 şi 90 din Tratatul Comunităţii Europene, confundând taxarea internă cu cea vamală, deşi există suficientă practică CEJ – cea mai recentă chiar în domeniul taxării autovehiculelor, care statuează că examinarea compatibilităţii acestor taxe se face prin raportare exclusivă la exigenţele art. 90 din Tratatul Comunităţii Europene, care interzice discriminarea şi protecţionismul.

Aceleaşi instanţe, în analiza întreprinsă prin raportare la dispoziţiile art. 90 din Tratatul Comunităţii Europene, extrag incompatibilitatea taxării prin comparaţie cu decizii pronunţate de CEJ ce sunt irelevante în materia autovehiculelor second-hand.

Astfel, au decis că dispoziţiile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 sunt incompatibile cu cele ale art. 90 din Tratatul Comunităţii Europene, pentru că, în timp ce autovehicule, ce sunt înmatriculate pentru prima dată în România după 01.07.2008, sunt taxate, taxa nu se aplică şi celor din ţară, înmatriculate anterior acestei date sau nu se aplică celor înmatriculate şi taxate în România la o nouă înmatriculare, cum se întâmplă cu cele înmatriculate în Uniunea Europeană şi reînmatriculate pentru prima dată în România.

Există şi pe această temă practica CEJ.

Cu exemplificare, cea mai recentă este hotărârea preliminară – solicitată de instanţele din Ungaria şi Polonia pe aceeaşi temă, care a statuat că o comparaţie a situaţiei autovehiculelor second-hand plasate în circulaţie în Ungaria înainte de intrarea în vigoare a Legii privind taxele de înmatriculare este irelevantă.

Astfel, în cauzele reunite C-290/2005 şi C-333/2005, având ca obiect cererea de hotărâre preliminară din partea instanţei ungare, în materia taxării autovehiculelor second-hand, CEJ a statuat că o astfel de taxă, care nu se aplică automat pentru motivul că autoturismele trec o frontieră, nu constituie o taxă vamală aplicabilă importurilor sau o taxă cu efect echivalent aplicată asupra produselor provenite din statele membre, prohibite în sensul art. 23 şi 25 din Tratatul Comunităţii Europene, ci o taxă de primă înmatriculare, care face parte din sistemul general de impozitare al bunurilor şi trebuie examinată în lumina art. 90 din Tratatul Comunităţii Europene.

S-a apreciat că dispoziţiile art. 90 par. 1 din Tratatul Comunităţii Europene interzic o taxă de primă înmatriculare, precum cea prevăzută de legea ungară privind taxele de înmatriculare, în măsura în care:

(1) taxa este percepută asupra autovehiculelor second-hand puse pentru prima dată în circulaţie pe teritoriul unui stat membru;

(2) valoarea taxei este determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismelor ( tipul motorului, capacitatea cilindrică ), iar clasificarea, din punct de vedere al poluării, este calculată fără a lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră astfel încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valorii taxei incluse în valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare, care au fost deja înregistrate în statul membru în care  sunt importate.

O comparaţie cu autovehiculele second-hand puse în circulaţie în statul membru înainte de aplicarea legii privind taxele de înmatriculare este irelevantă.

În plan naţional, instanţele au pus în discuţie, ceea ce CEJ a declarat cu mult timp înainte relevant, în materia taxei autovehiculelor second-hand, în cauza C-47/1988 Comisia/Danemarca, şi anume în ce măsură modul de calcul al taxei introdusă prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 asigură neutralitatea, egalitatea taxei impuse unui autovehicul second-hand, ce urmează a fi înmatriculat pentru prima dată în România, cu taxa reziduală a unui autovehicul similar (ca grad de depreciere şi motorizare) deja înmatriculat în România.

Exigenţele impuse unei astfel de taxe sunt de mult explicate în cauza de mai sus, cu următorul exemplu:

„Valoarea autovehiculului nou este compusă din preţul acestuia la care se adaugă taxa de primă înmatriculare, Raportul dintre cele două componente se păstrează constant pe toată durata de funcţionare a autovehiculului. Spre exemplu, la momentul la care valoarea autovehiculului a scăzut cu 50%, atât valoarea reziduală a preţului cât şi valoarea reziduală a taxei de primă înmatriculare plătită se vor diminua cu acelaşi procent, respectiv de 50%.”

În consecinţă, o taxă de primă înmatriculare nediscriminatorie pentru un autovehicul similar ( ca vechime, motorizare ), dar importat  dintr-un stat membru, trebuie să aibă un cuantum de cel mult 50% din valoarea taxei de primă înmatriculare plătită pentru acelaşi autovehicul în stare nouă. Impunerea unei taxe mai mari s-ar reflecta într-o creştere a preţului final al autovehiculului importat, ce ar deveni astfel mai puţin atractiv decât cel deja înmatriculat în statul membru. De aici rezultă caracterul discriminatoriu şi drept consecinţă, incompatibilitatea acestor dispoziţii naţionale cu cele ale art. 90 din Tratatul Comunităţii Europene.

***

Analiza practicii instanţelor ce au respins cererile de restituire a taxei evidenţiază o cu totul altă situaţie în materia cunoaşterii dispoziţiilor comunitare şi practicii CEJ relevante. Este vorba despre practica transmisă de Curţile de Apel Alba Iulia, Cluj, Suceava, Bacău, Braşov şi Bucureşti.

Şi în acest caz, analiza vizează compatibilitatea Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 cu normele comunitare.

Astfel, s-a reţinut că taxarea autovehiculelor ţine de fiscalitatea internă, nefiind o taxă vamală cu efect echivalent şi nici o măsură netarifară de genul restricţiilor cantitative, astfel că analiza acestui gen de taxe din perspectiva dreptului comunitar, trebuie să se facă prin prisma dispoziţiilor art. 90 din Tratatul Comunităţii Europene  şi nu a dispoziţiilor art. 25 şi 28 din acelaşi tratat.

Analiza exigenţelor art. 90 este făcută de aceste instanţe prin referire la practica CEJ relevantă în materia taxării interne în general şi a taxării autovehiculelor noi şi second-hand în special.

Avem în vedere cauzele reunite C-290/2005 Nádasdi şi C-333/2005 Németh; C-345/1993 Nunes Tadeu; C-132/1988 Comisia vs. Republica Elenă; C-112/1984 Humblot; C-170/2007 Comisia vs. Polonia; C-74 Comisia vs. Grecia; C-527/2007 Comisia vs. Austria; C-47/1988 Comisia vs. Danemarca; cauza Costa/Enel, 1964; cauza Simmenthal, 1976; Cauza Weigel, 2004.

Asistăm la o analiză a taxei instituită de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 prin prisma acestor exigenţe.

Concluzia instanţelor în urma acestui demers a fost aceea că sistemul din taxare introdus de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.50/2008 este compatibil cu art. 90 din Tratatul Comunităţii Europene şi prin consecinţă cererile de restituire a taxei, percepută în temeiul acestui act normativ, sunt nefondate şi trebuie respinse.

Această concluzi este însoţită de o precizare la fel de importantă în sensul că această practică vizează Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.50/2008, varianta în vigoare la momentul înmatriculării anterior modificărilor introduse prin Ordonanţele de Urgenţă a Guvernului nr. 208/2008, 218/2008 şi 7/2009.

Prin această precizare, legată de compatibilitatea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 cu Tratatul Comunităţii Europene, instanţele îşi exprimau, în mod indirect, îndoiala cu privire la compatibilitatea noului regim de taxare introdus prin modificările ce au urmat.

Aşa cum s-a arătat la prezentarea cadrului legislativ, prin dispoziţiile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 208/2008, în vigoare la 08.12.2008 şi ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 218/2008, în vigoare la 15.12.2008, s-a reglementat în sensul triplării valorii taxei pe poluare pentru autovehicule la prima înmatriculare în România, fiind exceptate de la plata taxei autovehicule care îndeplineau anumite caracteristici.

Cele două acte normative, fiind adoptate unul după altul, au creat, printre altele, discriminări pentru cei ce au achiziţionat autovehicule anterior datei de 08.12.2008 şi nu le-au înmatriculat, fiind însă obligaţi să suporte nivelul nou al taxei impusă prin cele două ordonanţe.

Prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 7/2009 s-au înlăturat aceste discriminări legate de momentul achiziţionării autovehiculelor şi s-au dispus măsuri pentru restituirea diferenţelor taxei plătite în plus, urmare taxării discriminatorii. S-au menţinut scutirile dispuse anterior. Modificările aduse Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 prin cele trei acte normative  au determinat declanşarea de către Comisia Europeană a procedurii de „infringement” la 23.06.2009 şi adoptarea la 28.12.2009  a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 117 din 29.12.2009 pentru punerea în acord a legislaţiei în domeniu cu dispoziţiile art. 110 din Tratatul de la Lisabona (intrat în vigoare în decembrie 2009), aşa cum se reţine în expunerea de motive.

** *

► Urmare analizei întreprinse apreciem, pe de o parte că instanţele care au dispus respingerea cererilor de restituire a taxei de poluare sunt cele ce au dat o soluţie în acord cu legea, iar pe de altă parte că remediul pentru înlăturarea practicii neunitare nu este recursul în interesul legii prevăzut de art.329 Cod procedură civilă.

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 în forma nemodificată ce a făcut obiectul analizei de compatibilitate   de către instanţe în cadrul practicii judiciare examinate nu mai este aceeaşi cu Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 cu modificările ulterioare.

Modificările ulterioare sunt cele ce au determinat la data de 23.06.2009 declanşarea de către Comisia Europeană a procedurii de infringement, urmată de răspunsul Guvernului, în plan legislativ, la data de 29.12.2009, menit în opinia sa să pună în acord Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 218/2008 cu dispoziţiile art. 110 din Tratatul de la Lisabona.

În acelaşi timp procedura declanşată de comisie nu a luat sfârşit, nu cunoaştem reacţia Comisiei la noua modificare legislativă şi nu este deloc exclus să asistăm la noi intervenţii legislative.

► Modificările aduse Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului            nr. 50/2008 prin Ordonanţele de Urgenţă ale Guvernului nr. 208/2008, 218/2008 şi 7/2009 constau în scutire de taxe pentru anumite categorii de autovehicule, cu o anumită normă de poluare şi capacitate cilindrică înmatriculate într-o anumită perioadă de timp – pun în discuţie o altă dimensiune a taxării interne prevăzută de art. 90 din Tratatul Comunităţii Europene decât cea cu care s-au confruntat instanţele în condiţiile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 nemodificată.

Este vorba de caracterul protecţionist al taxei, interzis de art. 90 par. 2 din Tratatul Comunităţii Europene.

Or, art. 90 din Tratat nu interzice determinarea taxei pe criterii obiective, cum sunt cele utilizate de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2008, respectiv clasa de poluare, capacitate cilindrică, etc.

Se constată că data înmatriculării nu reprezintă însă un criteriu admisibil.

De asemenea, scutirea de taxă nu este rezultatul aplicării grilei şi criteriilor, ci al ignorării lor, iar o analiză a efectelor scutirii conduce la concluzia protecţiei unor producători de astfel de autoturisme, iar dacă se dovedeşte a fi unul dintre producătorii interni, atunci caracterul protecţionist al taxei este evident.

Remediul unei astfel de situaţii este unul legislativ constând, pe de o parte, în înlăturarea pentru viitor a discriminării, iar pentru trecut în restituirea taxei celor discriminaţi.

Problema care a dat naştere practicii judiciare neunitare nu ţine de înţelesul diferit al legii române, ci de cunoaşterea şi înţelesul normelor de drept comunitar şi a practicii Curţii Europene de Justiţie relevante pentru domeniul fiscalităţii interne.

În problema înţelesului normei comunitare, fie că priveşte legislaţie primară sau secundară, instanţele naţionale nu sunt obligate să urmeze practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau a Curţii Constituţionale, ci, pe cea a Curţii Europene de Justiţie.

► Din examinarea hotărârilor de admitere, s-a constatat  că instanţele au avut probleme cu privire la calificarea corectă, din punct de vedere a dreptului comunitar, a naturii taxei respective, dacă taxa de poluare este o taxă fiscală, vamală sau o măsură netarifară, gen restricţie cantitativă şi cu determinarea dispoziţiilor din Tratatul Comunităţii Europene în raport de care se apreciază compatibilitatea.

A fost apreciată deopotrivă ca şi taxă vamală sau cu efect echivalent, dar şi ca restricţie cantitativă sau cu efect echivalent şi supusă exigenţelor art. 25 şi 28 din Tratatul Comunităţii Europene în mod greşit.

În privinţa analizei taxei prin prisma art. 90 din Tratatul Comunităţii Europene atunci când şi o astfel de exigenţă a fost supusă analizei, instanţele judecătoreşti nu s-au referit la practica CEJ relevantă cu privire la înţelesul şi întinderea art. 90 din Tratatul Comunităţii Europene în materia taxării interne, în genere, şi  a autovehiculelor, în special, fapt ce a condus instanţele la concluzii greşite, dar nu cu privire la legea română, ci la cea comunitară.

În timp ce instanţele ce au pronunţat soluţiile de admitere susţin că dispoziţiile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 sunt discriminatorii prin prisma art. 90 din Tratatul Comunităţii Europene, pentru că taxează autovehiculele second-hand ( la prima înmatriculare în România ), deşi au fost deja înmatriculate în Comunitatea Europeană, dar nu le taxează pe cele care au fost înmatriculate în România la o nouă reînmatriculare, celelalte instanţe care au respins cererile făcând referire la practica relevantă CEJ în materia art. 90 din Tratatul Comunităţii Europene au arătat că aceasta comparaţie este nerelevantă pentru examinarea caracterului discriminatoriu al taxării.

Problemele de mai sus nu sunt cu privire la înţelesul legii române, ci al textului comunitar (art. 90 din Tratatul Comunităţii Europene).

Hotărârile judecătoreşti privind compatibilitatea sau incompatibilitatea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 cu normele comunitare, fie că au fost date urmare analizei prin prisma dispoziţiilor art. 23, 25, 28, 90 din Tratatul Comunităţii Europene sau, exclusiv, prin prisma dispoziţiilor art. 90 al Tratatul Comunităţii Europene nu au pornit de la interpretări diferite ale legii române, ci de la înţelesul diferit din perspectiva dreptului comunitar, a naturii taxei, a caracterului discriminatoriu sau protecţionist al taxării, probleme ce ţin de domeniul dreptului comunitar.

Aşadar, examenul de compatibilitate nu poate fi făcut decât cu argumentele dreptului comunitar, iar rezultatul lui depinde exclusiv de corecta înţelegere a acestuia, prin recurgerea la practica CEJ conturată în hotărârile preliminare sau în procedura de infringement, mai ales atunci când priveşte înţelesul normelor primare ale Tratatului Comunităţii Europene.

Problema devine şi mai interesantă atunci când se constată că instanţele naţionale, inclusiv cele ce fac obiectul analizei noastre, (avem în vedere pe cele ce au pronunţat hotărâri de admitere a cererilor de restituire) au  constatat caracterul contrar al normei naţionale (în cazul nostru Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2008) şi au făcut aplicaţia efectului direct al normei comunitare, astfel încât soluţia lor este una fundamentată pe norma comunitară urmare efectului direct pe verticală.

► Cu privire la înţelesul normei comunitare, instanţele trebuie să urmeze practica CEJ instanţă de judecată supranaţională care asigură interpretarea uniformă a dreptului comunitar.

***

În concluzie, remediul unei astfel de situaţii trebuie căutat  în mai multe direcţii şi anume:

– Continuarea procesului de formare profesională a corpului judecătorilor în materia dreptului comunitar;

– Recursul la cereri de hotărâri preliminare către CEJ, întrucât s-a remarcat că niciuna dintre instanţele, ce au făcut obiectul analizei, nu a simţit nevoia unui astfel de demers, deşi înţelesul normei comunitare lacunare este lămurit de CEJ de la speţă la speţă. De altfel, acest demers oferă orientare nu numai instanţei ce a solicitat-o, ci şi celorlalte instanţe confruntate cu această problemă. Până în prezent, o singură instanţă, respectiv Tribunalul Sibiu a adresat CEJ o cerere de hotărâre preliminară la data de 18.06.2009, în cauza nr. 4756/85/2008 în prezent nesoluţionată ( urmare verificării pe portal).

– Totodată, în egală măsură demersul legislativ este unul salutar. Legiferarea este domeniul exclusiv al legislativului, dar controlul de compatibilitate cu normele comunitare este unul indirect judecătoresc. În condiţiile în care este declanşată procedura de infringement, în mod succesiv, semnalul este că legislaţia este incompatibilă cu norma comunitară, fapt ce a determinat şi avalanşa cererilor de restituire.


[1] sentinţa civilă nr. 271 din 02.04.2009 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, Secţia comercială şi de contencios administrativ în dosarul nr. 502/120/2009, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1007 din 23.06.2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal;

[2] decizia civilă nr. 209/CA din 18.02.2009 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 3781/107/2008; decizia civilă nr. 506/CA/15.04.2009 pronunţată de aceeaşi instanţă  în dosar nr. 3895/85/2008; sentinţa civilă nr. 1425/CA din 05.08.2009 pronunţată de Tribunalul Hunedoara – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. 3507/97/2009, irevocabilă prin nerecurare;

[3] sentinţa civilă nr. 1054 din 05.06.2008 pronunţată de Tribunalul Harghita – Secţia civilă în dosarul nr. 867/196/2008, irevocabilă prin respingerea recursului; sentinţa civilă nr. 110 din 22.01.2009 pronunţată de Tribunalul Harghita – Secţia civilă în dosar nr. 3259/96/2008, irevocabilă prin respingerea recursului; decizia civilă nr. 461/R din 16.11.2009 pronunţată de Curtea de Apel Braşov – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. 639/62/R/2008;

[4] sentinţa civilă nr. 419/CA din 07.07.2009 pronunţată de Tribunalul Satu Mare – secţia comercială şi de contencios administrativ în dosarul nr. 563/83/2009, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 612/CA din 19.11.2009 pronunţată de Curtea de Apel Oradea – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal; sentinţa civilă nr. 298 din 06.05.2009  pronunţată de  Tribunalul Satu Mare – Secţia comercială şi de contencios administrativ în dosarul nr. 3477/83/2008, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 614/19.11.2009 pronunţată de Curtea de Apel Oradea – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal;

[5] decizia civilă nr. 659/CA din 23.06.2009 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia de contencios administrativ în dosarul nr. 45/99/2009;

[6] decizia civilă nr. 496/R din 14.05.2009 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi – Secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 348/113/2009; decizia civilă nr. 497/R din 14.05.2009 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi – Secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 7597/121/2008; decizia civilă nr. 478/R din 07.05.2009 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi – Secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 106/91/2009; sentinţa civilă nr. 871 din 20.07.2009 pronunţată de Tribunalul Galaţi  – Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi de contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. 3512/121/2009, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1168 din 26.11.2009 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi – Secţia de contencios administrativ şi fiscal; sentinţa civilă nr. 836 din 29.06.2009 pronunţată de Tribunalul Galaţi  – Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi de contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. 2950/121/2009, rămasă irevocabilă prin decizia civilă  nr. 785/R din 08.10.2009 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi – Secţia de contencios administrativ şi fiscal; sentinţa civilă nr. 806 din 25.06.2009 pronunţată de Tribunalul Galaţi    – Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi de contencios administrativ şi fiscal,  rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1020/R din 05.11.2009 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 2833/121/2009; sentinţa civilă nr. 758 din 15.06.2008 pronunţată de Tribunalul Galaţi – Secţia comercială în dosarul nr. 2972/121/2009, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 926/29.10.2009 a Curtea de Apel Galaţi – Secţia de contencios administrativ şi fiscal; sentinţa civilă nr. 605 din 14.05.2009 pronunţată de Tribunalul Galaţi    – Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 1428/121/2009, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 982 din 13.11.2009 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi – Secţia de contencios administrativ şi fiscal; sentinţa civilă nr. 770 din 19.06.2009 pronunţată de Tribunalul Galaţi  –  Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 1861/121/2009, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1033/R din 05.11.2009 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi – Secţia de contencios administrativ şi fiscal; decizia civilă nr. 667 din 18.06.2009 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 35/113/2009 la care se află ataşată sentinţa civilă nr. 1245/CA din 27.02.2009 pronunţată de Tribunalul Brăila – Secţia comercială şi de contencios administrativ; decizia civilă nr. 498/R din 14.05.2009 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi – Secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 265/113/2009, la care se află ataşată sentinţa civilă nr. 131/FCA din 04.03.2009 pronunţată de Tribunalul Brăila – Secţia comercială şi de contencios administrativ;

[7] sentinţa civilă nr. 2326 din 01.07.2008 pronunţată de Tribunalul Teleorman –  Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 762/87/2008, rămasă irevocabilă prin respingerea de Curtea de Apel Bucureşti a recursului declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Teleorman; sentinţa civilă nr. 2357 din 01.07.2008 pronunţată de Tribunalul Teleorman –  Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 1092/87/2007, rămasă irevocabilă prin respingerea de Curtea de Apel Bucureşti a recursului declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice la data de 08.12.2008; sentinţa civilă nr. 1779/12.05.2009 a Tribunalului Bucureşti – secţia IX Contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. 8055/3/2009, rămasă irevocabilă prin respingerea de Curtea de Apel Bucureşti a recursului declarat de Administraţia Finanţelor Publice Sector 2 la data de 07.12.2009; sentinţa civilă nr. 166/F din 02.03.2009 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa în dosarul nr. 1562/98/2008, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1638 din 15.06.2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 3874/2/2008, la care se află ataşată încheierea din 15.07.2009;

[8] sentinţa civilă nr. 1303/CA din data de 25.06.2009 pronunţată de Tribunalul Hunedoara – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. 1016/97/2009, irevocabilă prin nerecurare;  sentinţa civilă nr. 892/CA din 06.05.2009 pronunţată de Tribunalul Hunedoara – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. 147/97/2009, rămasă irevocabilă la data de 13.10.2009 prin respingerea recursului declarat de reclamant de Curtea de Apel Alba Iulia; sentinţa civilă nr. 473/CA din data de 21.05.2009 pronunţată de Tribunalul Hunedoara – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. 1678/109/2009, rămasă irevocabilă prin nerecurare; decizia civilă nr. 1019/CA din data de 06.10.2009 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 1213/85/2009; decizia civilă nr. 914/CA din data de 30.06.2009 pronunţată în dosarul nr. 7555/107/2008 de Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia de contencios administrativ şi fiscal;

[9] decizia din 26 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti prin care s-a admis recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Teleorman şi s-a modificat în tot sentinţa civilă nr. 2354 din 30.06.2008 pronunţată de Tribunalul Teleorman – Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 1318/87/2008, în sensul respingerii acţiunii;

[10] decizia civilă nr. 1645 din data de 11.05.2009 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 4110/117/2008;

[11] decizia civilă nr. 1402 din data de 13.07.2009 pronunţată de Curtea de Apel Suceava – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 628/40/2009;

[12] sentinţa civilă nr. 656 din data de 02.07.2009 pronunţată de Tribunalul Covasna în dosarul nr. 336/119/2009, irevocabilă prin neexercitarea recursului;

[13] sentinţa civilă nr. 126/CF din data de 18.11.2008 pronunţată de  Tribunalului Neamţ – Secţia comercială şi de contencios administrativ, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 497 din data de 14.05.2009 pronunţată de Curtea de Apel Bacău – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. 3388/103/2008; sentinţa civilă nr. 40/CF din 03.03.2009 a Tribunalului Neamţ – Secţia comercială şi de contencios administrativ pronunţată în dosar nr. 3895/103/2008, rămasă irevocabilă prin nerecurare; sentinţa civilă nr. 42/CF din data de 03.03.2009 a Tribunalului Neamţ – Secţia comercială şi de contencios administrativ pronunţată în dosar nr. 4292/103/2008, rămasă irevocabilă prin nerecurare.

proc. Ion PACURETU CANACHE
Sectia judiciara – Serviciul Judiciar Civil
Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie


Aflaţi mai mult despre ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Consideratii teoretice si practice in legatura cu admisibilitatea actiunilor pentru restituirea taxei pe poluare”

  1. Bine documentat jurisprudential articolul. Ridic o noua concluzie: care va fi rationamentul juridic al instantelor de contencios in solutionarea actiunilor avind ca obiect restituirea taxei de poluare achitate dupa 15.02.2010?

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.