Secţiuni » Articole » Opinii
OpiniiPovestim cărţiImaginarul dreptului
Condiţii de publicare

Balciul desteptaciunilor
13.04.2010 | JURIDICE.ro, Amelia FARMATHY

Secţiuni: Opinii
JURIDICE - In Law We Trust

Vă mai amintiţi probabil, unii dintre dumneavoastră, cazul Andreea Ciucă sau, pentru domnia sa, coşmarul ce i-a urmărit ani buni numele şi i-a “jumulit” straşnic cam tot ce se putea: viaţă personală, demnitate, imagine publică, evoluţie profesională şi, deloc în ultimul rând, libertatea.

E trist că zilele astea chiar şi intelectuali cu un ascuţit simţ al măsurii şi al echilibrului nu sesizează sau nu vor să sesizeze tocmai lipsa echilibrului şi a măsurii, devenind, poate fără vreo intenţie ocultă, o interfaţă a unui reality-show maraton cu un final aşteptat de unii  în  frisoanele unor satisfacţii de-abia camuflate în spatele unui metaforic discurs, temut dintr-o perspectivă strict umană de alţii şi care ne plasează acolo unde, deocamdată, pare-se că ne e locul: la vest, dar atât de aproape de cei care mai judecă inculpaţii (sau cum s-or fi numind pe la ei) ţinându-i în cuşti, desigur pentru propria lor siguranţă.

De câtva timp, nesfârşitele şi adeseori plicticoasele dezbateri în care curg râuri de vorbe, dar puţine idei,  m-au convins că rareori se realizează diferenţa între necesitatea şi utilitatea comunicării informaţiei şi insistenţa în scopul de a întipări în mintea majorităţii un tablou în care o persoană, o eroare capătă dimensiuni hiperbolice pentru a constitui viitorul “poligon de tragere” în cu totul alte ţinte. Adică un fel de antrenament.

Să luăm spre exemplu cazul Turcu. Un judecător acuzat că a condus  sub influenţa alcoolului. Iată o ştire. De ora cinci, dacă mă întrebaţi pe mine. Dar totuşi o ştire. Face rating, intră în prime-time. Nimic deosebit până aici, pură politică editorială.

Însă, atunci când zile la rând, luni sau chiar ani de la data când evenimentul a fost prezentat în premieră, aceeaşi imagine este reluată obsesiv într-un anumit context, această împrejurare arată că scopul de a informa a trecut pe un plan secund şi că a fost înlocuit de scopul de a discredita, nu neapărat pe cea despre care se susţine că s-a lăcomit la licoarea lui Bachus, ci pe cei care împărtăşesc cu aceasta destinul profesional.

Îmi veţi argumenta, în contra celor afirmate, că libertatea de exprimare şi dreptul de a emite şi comunica opinii sunt garantate de Constituţie. Corect, dar sub generoasa mantie a acestor libertăţi fundamentale apar din ce în ce mai mulţi degustători de rahat cu care, culmea ironiei, îi îmbie şi pe cei care, invitaţi să-şi dea cu părerea despre lucruri la care se pricep puţin spre deloc, se înfruptă cu voluptate din înmiresmata delicatesă fără a da semne că le-ar cădea greu la stomac.

Acum, pentru stomacurile cu un randament scăzut de absorbţie intelectuală, metoda asta poate ţine până la un moment dat, dar pentru oamenii cu scaun la cap (deşi la modă sunt mai degrabă scaunele în cap) girarea acestor “dulcegării” pare a indica fie nepăsare, fie rea-credinţă, fie inconştienţă.

De nepăsare m-am cam săturat şi aştept, cu speranţă încă, să se sature şi alţii.

De rea-credinţă îi “degust” pe cei care încearcă să facă din rahat bici şi să-l pună pe spinarea purtătorilor de robe, ignorând realitatea, deranjantă pentru unii, că nu toţi suntem, poate cu câteva notabile regretabile excepţii, doar nişte “animale de povară” care trag de vreo două milioane de dosare.

Cât despre inconştienţă,  la asta s-ar putea rezuma tenacitatea acelora care, utilizând cuvântul, sub pretextul unei aşa–zise asanări morale, pornind şi întorcându-se obsesiv la cazuri punctuale, a căror verdict e încă departe de a fi stabilit definitiv, întreţin cu plăcere şi ipocrizie focul mocnind al urii faţă de o categorie profesională care a făcut până acum o greşeală ce pare a-i putea fi fatală: a tăcut mâlc, cu foarte rare excepţii, pentru că se “ştie” cu probleme.

Da, este adevărat sunt şi vor fi probleme.

Da, este o realitate că sunt şi vor mai fi  personaje care nu au nicio legătură cu rigoarea ştiinţei de carte şi cu ţinuta morală impusă de prestanţa funcţiei.

Da, este extrem de supărător să avem încă soluţii care se bat cap în cap, dar pentru asta există remedii juridice, dacă se doreşte într-adevăr a se rezolva acest aspect. Nu e vina acelora dintre noi care mai avem încă opinii diferite asupra unor probleme de drept similare că procedura de unificare a practicii judiciare e una destul de greoaie, uşor anacronică şi că implică o prea largă participare în evident contrast cu restrânsul conţinut al considerentelor deciziilor în interesul legii.

Soluţii trebuie să existe, mai rămâne să şi vrem să le căutăm.

Căci, a arăta  cu degetul, pe lângă faptul că e pueril sau grosolan (în funcţie de deget), e complet inutil pentru aceia care încă mai realizează că răspunderea pentru o greşeală, oricât de oribil făptuită, este şi rămâne personală, iar ideea de culpabilizare colectivă doar un reflex, extrem de nociv al unei perioade-afirmat depăşite.

Pomeneam la început despre o doamnă ce a cunoscut meandrele unui sistem care, cu certitudine, i-a pus la serioasă încercare rezistenţa.

Doamna în cauză, inculpată cu tam-tam mediatic, corespunzător probabil scopului iniţial, a fost achitată definitiv, iar cei care i-au făcut “programul” vreme de câţiva ani, acţionând desigur cu deplină bună-credinţă, în slujba adevărului şi dreptăţii, îşi văd liniştiţi de treabă sau, după caz, de pensie (ultimii s-ar putea să nu fie chiar atât de liniştiţi în prezent), în acelaşi sistem în care doamna în cauză a găsit puterea să revină.

S-a indignat cineva?

Şi-a pus cineva problema cum a fost posibil? Şi ca respectiva doamnă sunt mulţi alţi cetăţeni “plimbaţi”, spre deliciul spectatorilor de tot soiul, de la scuipătorii de seminţe la erudiţii într-ale vorbelor cu tâlc, cu bijuteriile specifice stării legale de privare de libertate şi apoi confirmaţi, în aerul încă sobru  al sălilor de judecată,  a fi nevinovaţi.

Nu e o pledoarie pentru actualitatea clocotitoare din simplul fapt că un principiu pentru a fi credibil nu poate fi afirmat doar când un confrate este subiectul unor astfel de măsuri, ci este o rugăminte la decenţă şi reţinere pentru că, vă place sau nu, întotdeauna subzistă şi varianta achitării unui inculpat şi de aceea nu e deloc potrivit şi până la urmă uman ca începutul să fie transformat într-un foc de artificii spre deliciul unei mulţimi de gură-cască, câtă vreme  finalul rămâne, aşa cum e firesc să fie, o necunoscută.

Şi ar mai fi ceva ce mă intrigă.

Dacă suntem toţi o apă şi-un pământ, corupţi, incompetenţi, şpăgari, trântori, de ce continuă să ni se adreseze cereri şi de ce orice personaj public ce se doreşte respectat adoptă invariabilul discurs: “să lăsăm justiţia să-şi spună cuvântul!”

Din două una: ori ne respectaţi, cu bunele şi relele noastre, criticându-ne dacă vreţi, dar ţinând cont că a critica nu trebuie să fie sinonim cu a ne discredita şi cu a ne căptuşi pe toate părţile, aproape de limita suportabilului, cu delicatesa mai sus pomenită, acceptând, chiar şi strâmbând din nas, că există limite, ori vă expuneţi pericolului de a ajunge să vă rezolvaţi litigiile în altă modalitate, dându-vă în cap, prieteneşte desigur, flegmuindu-vă amiabil la un şpriţ şi împăcându-vă mai apoi la ciorba de potroace sub auspiciile unei mult prea-graţioase matroane de mahala.

Departe de mine intenţia  de a ridica în slăvi purtătorii de robe, de a face scut în apărarea prostiei, incompetenţei şi relei-credinţe. Cel găsit vinovat va suporta consecinţele. Sau poate că nu. A exclude această variantă ar fi o dovadă de naivitate. Însă chiar şi această ipoteză, plauzibilă fiind, nu justifică îndeajuns frenezia devoratorilor de rahat şi apetitul nesănătos al degustătorilor ispitiţi cu exotica delicatesă. Căci, dacă mai aveaţi vreo îndoială, e timpul să vi-o spulber, mărturisind că am avut în minte , cu o poftă reţinută ce-i drept, savurosul rahat turcesc cu care e destul de probabil ca fiecare dintre noi, în diferite ocazii,  să ne fi trecut amarul. Problema în sine nu e consumul ocazional, în păcat(vedeţi, rimează cu rahat) cu toţi se întâmplă să cădem, ci obiceiul de a “îndulci” dincolo de rafinamentul celui mai pretenţios gurmand, orice fel de actualitate până într-acolo încât să rămână, dacă nu în memorie, măcar în gât.

Pentru toate aceste doamne şi solemni domni, să oferim cu generozitate un pahar cu apă rece, pentru ca domniile lor să se răcorească turnându-l acolo unde au credinţa că le poate fi de maxim folos şi poate aşa, la rece, tentaţia delicatesei nu va mai apărea la fel de îmbietoare.

Pe final, o edulcorantă urare de să vă fie de bine!

Jud. Amelia FARMATHY
Curtea de Apel Bucureşti

Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti