Bostina si Asociatii a asistat Federatia Sindicatelor din Posta si Comunicatii in procesul cu Agenţia Nationala de Administrare Fiscala. Succes obtinut la ICCJ
14 aprilie 2010 | JURIDICE.ro
Boştină şi Asociaţii a asistat Federaţia Sindicatelor din Poştă şi Comunicaţii în procesul cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), câştigat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Procesul, în care autoritatea fiscală solicita o plată suplimentară de 7,7 milioane lei ca impozit pe profit, s-a întins pe durata a trei ani. Incluzând majorările de întârziere aferente, cuantumul total al debitului urca la aproape 10 milioane lei.
„Societatea noastră a reprezentat Federaţia Sindicatelor din Poştă şi Comunicaţii acordând asistenţă atât în faza inspecţiei fiscale, ce s-a desfăşurat la Federaţie în cursul anului 2007, cât şi în faţa instanţelor de contencios administrativ şi fiscal. A fost un litigiu ce s-a derulat pe o perioadă lungă de timp, iar pentru noi, tot acest interval, a însemnat un efort susţinut de o întreagă echipă de avocaţi specializaţi în domeniul fiscal” spune Roxana Arghiroiu, avocat partener şi coordonator al departamentului „Fiscal” din cadrul casei de avocatură.
Litigiul a apărut după ce, în 2007, la Federaţie a avut loc o inspecţie fiscală parţială privind impozitul pe profit şi taxa pe valoarea adăugată, în urma căreia ANAF a considerat că anumite cheltuieli nu pot fi considerate deductibile.
Federaţia, asistată de casa de avocatură Boştină şi Asociaţii, a contestat decizia de impunere privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală în ceea ce priveşte impozitul pe profit, iar după un proces ce s-a întins pe o perioadă de aproape trei ani, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis acţiunea organizaţiei sindicale, anulând decizia de impunere emisă în 2007.
Despre Boştină si Asociaţii: : Casa de Avocatură Boştină şi Asociaţii este unul din liderii pieţei de consultanţă juridică din România, cu o cifră de afaceri în 2009 de 16,98 milioane EURO si peste 130 de avocaţi si colaboratori. Cu birouri în Bucureşti, Viena, Fribourg şi Nicosia, precum şi în alte 16 mari oraşe din România, Casa de Avocatură Boştină şi Asociaţii a stabilit parteneriate cu Estudio Juridico Intercontinental SL din Madrid şi Ascott Associes din Paris. Grupul de Firme “Boştină şi Asociaţii” oferă o gamă completă de servicii juridice, precum şi consultanţă financiar-contabilă – prin Boştină Accounting and Fiscal Consulting – şi managerială privind implementarea diverselor programe finanţate de Uniunea Europeană, prin firma “Boştină & Associates Financial Consulting”.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro