Protectia debitorilor – populism sau necesitate?
15 aprilie 2010 | JURIDICE.ro, Gheorghe PIPEREA
Criza economica pe care o traversam ne readuce in actualitate o problema veche de cind lumea: abuzul de drept al creditorilor.
Dincolo de chestiunea de drept a sanctiunii actului juridic in sine, incheiat sau pus in executare silita prin abuz de drept (care abuz, in definitiv, inseamna profitarea de starea de nevoie in care se afla cocontractantul [1]), se pune o problema majora sistemica, atunci cand un mare numar de persoane sunt datoare si nu mai pot sa isi achite datoriile la timp. A se observa ca, potrivit statisticilor recente ale Biroului de Credit, exista un numar mai mare de 750.000 de particulari imprumutati la banci care nu isi mai pot plati datoriile.
Asa cum am spus-o si anul trecut, cu riscul de a fi din nou ironizat, reafirm ca actuala criza economica isi are cauza in lacomia creditorilor. Greed is good, o replica celebra dintr-un film despre industria financiara de pe Wall Street, demonstreaza ca am dreptate, mai ales ca actualul presedinte american a spus si a repetat ca bancherii si traderii, prin lacomia lor au cauzat colapsul sistemului bancar american, care a trebuit sa fie salvat cu banii contribuabililor americani, statul american ajungand in prezent la o datorie publica a carei cifra nici nu mai poate fi citita, pentru ca are prea multe zerouri.
Aceste abuzuri, comise prin impunerea conditiilor de acordare si de returnare a sumei imprumutate, precum si prin punerea de indata in executare a titlului executoriu obtinut de creditor, au o istorie interesanta. Consecintele drastice si inechitabile ale abuzurilor creditorilor fata de debitori, manifestate cu precadere in perioadele de criza economica, sunt cunoscute inca din timpuri foarte indepartate [2]. In pofida presiunilor (denumite lobby in prezent …) la care erau supusi, legiuitorii erau nevoiti sa intervina adeseori prin acte normative, in incercarea de a usura situatia grea a datornicilor, datorita efectelor dezastruoase create asupra lor de imposibilitatea de a-si executa obligatiile contractate in conditii foarte grele sau devenite prea oneroase pentru ei. Primul pas in acest sens a fost facut in secolul al VI-lea ant. Chr. chiar de marele legiuitor atenian Solon, care a procedat la eliberarea debitorilor de plata datoriilor lor [3]; la putin timp dupa aceea, regele Spartei, Agis, i-a eliberat pe datornicii inchisi si a distrus actele constatatoare ale imprumuturilor, fapte sanctionate prompt cu … uciderea lui de catre creditorii inversunati. Insa cea mai semnificativa istorie a acestor abuzuri provine din Roma antica, unde cei mai straluciti conducatori procedau la stergerea datoriilor, din motive pe care Th. Mommsen le-a evocat deosebit de plastic: ”cea mai mare libertate in acordarea creditului duce la cea mai aspra procedura in executie” (nu va suna cunoscut? atunci va rog sa va reamintiti de creditul cu buletinul si de creditul pentru orice); aceasta situatie a condus, printre altele, si la aparitia inchisorilor private ale patricienilor, unde datornicii erau tinuti la cheremul acestora si vanduti ulterior ca sclavi. In favoarea datornicilor oprimati au fost nevoiti sa intervina de-a lungul timpului, pe rand, tribunii C. Licinius si L. Sextius, precum si L. Sulla, Q. Pompeius, Caesar, M. Caelius Rufus, Tiberius, Commodus, Gallienus etc. Nu este lipsit de relevanta faptul ca, in contextul creat de sanctiunile deosebit de severe ce interveneau in caz de neplata a datoriei, incercand sa atraga de partea sa plebea, revolutionarul Catilina propunea stergerea datoriilor in contradictoriu cu … Cicero, care a luat apararea patricienilor, formuland rechizitoriul lui Catilina in care afirma ca ”Republica nu se poate sprijini pe nimic altceva decat pe incredere, care nu poate dainui daca datornicii nu-si platesc datoriile” [4].
Insa, cel mai radical demers a fost intreprins de Iustinian, care a intervenit in favoarea debitorilor din Italia si Sicilia, prin novela intitulata Lex quae data este pro debitoribus in Italia et Sicilia, oferindu-le acestora posibilitati reale de a se elibera de plata datoriilor costisitoare pe care le contractasera in conditii deosebit de grele, atat pentru ei, cat si pentru stat. Astfel, novela amintita supunea toate datoriile contractate unui moratoriu de cinci ani fara dobanda, iar dupa expirarea acestui termen datornicii puteau oferi creditorilor fie jumatate din capitalul datorat, fie jumatate din averea lor, combinandu-se astfel reducerea creantelor cu abandonul.
In afara de abuzurile creditorilor, un alt element comun al acestor episoade consta pe de o parte in conflictul mereu renascand dintre creditori si datornicii urmariti pana la nimicire in bunurile si persoanele lor, iar pe de alta parte in efortul legiuitorului de a restabili echilibrul si de a impiedica alcatuirea unui proletariat prea numeros si prea deznadajduit [5]. Astfel de pericole populiste ne pasc si pe noi acum, mai ales ca avem lideri de partid simplist-stangisti care se declara fani Che Guevara si Fidel Castro.
Iata de ce, in privinta abuzurilor creditorilor, cunoasterea istoriei ne ofera destule avertismente, iar in prezent, la aprecierea protectiei debitorilor, atat legiuitorul cat si instantele de judecata, ar trebui sa urmeze cu mai mult discernamant invatamintele istoriei.
[1] F. Deak, C. Barsan, Gh. Beleiu si colectivul, Institutii de drept civil. Curs selectiv pentru licenta 1999-2000, Editura Press Mihaela, Bucuresti, 1999, p. 33: ”in situatia in care o parte profita de starea de nevoie ori de nestiinta sau ignoranta in care se gasea cealalta parte in momentul incheierii actului (…), acesta este lovit de nulitate absoluta pentru cauza imorala. ”.
[2] Pentru o prezentare impresionanta a reglementarii datoriilor private in antichitate, a se vedea Gh. I. Bratianu, Studii bizantine de istorie economica si sociala, Editura Polirom, Iasi, 2003, p. 63-72.
[3] Gh. I. Bratianu, op. cit., p. 65: ”Solon insusi a ridicat pietrele de hotar asezate de creditori pe pamanturile ipotecate si a desfiintat sclavia datornicului (…), masura de constrangere care ii obligase pe multi cetateni sa caute libertatea dincolo de granite.”.
[4] De mentionat ca, totusi, Cicero era de acord cu usurarea situatiei datornicilor, dar nu prin solutia radicala a stergerii datoriilor, deoarece: ”Radicalismul acestei idei nu aduce decat o usurare trecatoare, dar ucide creditul …” (citat in Gh. I. Bratianu, op. cit., p. 69).
[5] Gh. I. Bratianu, op. cit., p. 65
prof. univ. dr. Gheorghe PIPEREA
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
