ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Nu treceti pe portocaliu!
19.04.2010 | JURIDICE.ro, Amelia FARMATHY


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019

Astăzi, câte ceva despre Protestul celor 300 (în realitate, fiind mai mulţi semnatari) şi propunerea ca judecătorului urmărit penal să i se găsească  alte atribuţii.

Am semnat controversatul Protest şi nu mă dezic nicio clipă de această semnătură.

Ceea ce mă îngrijorează din ce în ce mai mult e efectul de bumerang pe care îl poate avea ca urmare a unor interpretări “binevoitoare”.

Protestul a fost reacţia în lanţ declanşată de o evidentă inerţie decizională la nivelul CSM care, ţintuit în proceduri laborioase, pare a fi mai degrabă puţin capabil să lămurească la nivel etic, deontologic aspecte  strict legate de conduita unui magistrat în raport de pricini concrete, aflate pe rolul instanţei din care face parte şi pe care nu le judecă.

Nici pomeneală de sugrumări ale prezumţiei de nevinovăţie, cel puţin aşa am perceput eu ce am semnat.

Se poate să mă înşel şi tocmai pentru că sunt pe deplin conştientă că există această posibilitate spun un nu răspicat oricărei iniţiative de a atârna în cui roba unui judecător împotriva căruia a început urmărirea penală. Motivele sunt multiple, dar mă voi rezuma doar la câteva.

Cu introducerea principiului repartizării aleatorii a dosarelor, se poate întâmpla ca o parte, cu conexiuni suficient de convingătoare, să nimerească a fi judecată de un judecător pe care îl percepe ca “incomod”. Este, subliniez, o ipoteză de discuţie. Ce se poate întâmpla într-un asemenea caz?

Cu o plângere a unui binevoitor, garnisită cu o grămadă de informaţii ce necesită serioasă muncă de verificare, iată ingredientele suficiente pentru o începere a urmăririi penale, declanşată tocmai la timp pentru a putea scăpa de judecătorul incomod, trimis să şteargă praful de pe propriul birou în aşteptarea zilelor mai bune.

Problema e că poate aştepta mult şi bine, căci nu sfătuiesc pe nimeni să excludă  varianta unei aşteptări de la câteva luni până la câţiva ani.

În tot acest răstimp, ce se întâmplă cu un profesionist care nu mai e lăsat să facă ce a învăţat, adică să judece?

Îmi veţi spune că îşi va încasa indemnizaţia şi că va avea mai mult timp liber pentru propria-i persoană.

Se prea poate, dar o asemenea abordare îl creionează pe ipoteticul urmărit ca pe o fiinţă nesimţitoare (cu scuzele de rigoare pentru termenul folosit), complet indiferentă la prăbuşirea în neant a carierei şi prestigiului său în relaţiile cu colegii şi cu ceilalţi participanţi la realizarea actului de justiţie. În toată această perioadă de suspendare, ce drepturi mai are respectivul judecător? I se va permite să susţină, spre exemplu, un concurs de promovare, cot la cot cu colegii săi, sau va vedea, pus la naftalină, cum alţii urcă în vreme ce el continuă să coboare fără a fi avut vreo intenţie de a o apuca în jos?

Dacă nu ştiaţi, în România se poate începe urmărirea penală chiar şi în absenţa probelor. Iertare îmi cer mai pricepuţilor mei colegi în descâlcirea meandrelor penale, dar lectura art. 200 Cod procedură penală ne dezvăluie obiectul urmăririi penale: strângerea de probe. Care va să zică,  poate începe şi fără, adică în baza unei plângeri sau a unui proces-verbal de sesizare din oficiu, asezonat eventual cu ceva informaţii.

E cam puţin pentru a scoate pe tuşă un judecător şi e la fel de puţin pentru a împroşca cu noroi imaginea oricărui individ.

Apoi, nu e cazul să trecem cu vederea că cel care dispune, în general, prin rezoluţie, începerea urmăririi penale e poliţistul, măsură confirmată în cel mult 48 de ore printr-o nouă rezoluţie, motivată, a procurorului.

Şi unul, şi celălalt nu prezintă garanţii indubitabile de independenţă în luarea deciziilor, ca efect a modului în care le este reglementată legal activitatea.

Acesta este şi motivul pentru care, de ani buni deja, procurorul nu mai arestează, ci doar propune măsura instanţei.

Vedeţi, pot părea că debitez banalităţi, dar banalităţile astea s-ar putea să le simţiţi pe propria piele când vă veţi aştepta mai puţin şi atunci veţi constata că diavolul se ascunde în detalii şi, la nevoie, îşi poate vârî coada şi în iniţiative “spartane”.

Nu urmăresc prin aceste precizări să pun la îndoială de o manieră generală probitatea morală sau profesională a procurorilor şi a poliţiştilor, ci doresc să subliniez că pot apărea şi excepţii care, sub imperiul unei subordonări constrângătoare, pot începe o treabă, respectiv o urmărire penală, ştiind foarte bine că nu există nicio raţiune juridică pentru a o duce la capăt.

Şi uite aşa, relativ simplu, după ce judecătorul urmărit nu mai incomodează pe nimeni sau după ce a “ispăşit” suficient teribila “greşeală” de a fi deranjat cu vreo soluţie pe mai ştiu eu care ilustru personaj influent, apare, ca din senin, scoaterea de sub urmărirea penală.

Numai că, între timp, timpul a lucrat metodic şi asupra celui anatemizat şi nu e exclus să nu mai fie mare lucru de recuperat.

Căci nu e cazul să ne facem iluzii şi să credem că judecătorul pus pe tuşă va beneficia de acceptare în cadrul sistemului şi nu numai.

Ca un ciumat, acesta va fi ocolit de colegi, iar o gamă largă de persoane, de la vlădică la opincă, îl vor căina făţarnic, anticipând un rezultat care se poate lăsa aşteptat mult şi bine.

Cât despre propunerea de a-i încredinţa judecătorului alte atribuţii, nu am remarcat nicio propunere concretă în acest sens şi mă întreb ce anume ar putea să facă? Să motiveze pe şest pentru colegii înglodaţi în restanţe? Să devină frecventabil doar în postura de “conţopist “ la registratură sau de completator de rubrici în mai ştiu eu ce registre?

Să fim serioşi! Un judecător are o singură menire: să judece. Dacă îi luaţi acest drept pentru atât de puţin cât poate cântări cvasi-inexistenţa unor probe la începutul urmăririi penale, înseamnă că ţineţi cu tot dinadinsul să puneţi carul înaintea boilor şi am să vă las plăcerea de a vă imagina cam ce ar putea fi carul şi cine, docilele rumegătoare.

Iar dacă e să mă refer la ecoul negativ în rândul opiniei publice în legătură cu începerea urmăririi penale a unui judecător, adică un fel mai elegant de a spune că “nu dă bine la imagine”, vă reamintesc ca acest ecou nu e altceva decât efectul circului mediatic declanşat cu largul concurs a celor care de ceva vreme s-au cam învăţat să “umble cu cioara vopsită”, doar-doar o da bine în campania asiduă de cosmetizare a ineficienţei, cu preţul masacrării caracterului nepublic al urmăririi penale. Acest caracter nepublic nu are drept scop ocultarea unor proceduri, ci protejarea celui anchetat în ipoteza în care bănuielile nu se confirmă, iar expusă mediatizării, reputaţia şi cariera anchetatului, indiferent că e vorba de un judecător sau orice alt ghinionist, sunt făcute praf şi pulbere în percepţia majorităţii celor care privesc urmărirea penală pe la televizor sau prin ziare.

Aici trebuie subliniat că răspunderea revine celor care tolerează cu bună-ştiinţă sau poate din neglijenţă scurgerea de informaţii.

Câtă vreme rechizitoriul se citeşte “cu public”, iar şedinţele sunt în covârşitoarea majoritate a cazurilor publice pentru amatorii de “picanterii” penale, nu subzistă nicio raţiune pentru care etapa urmăririi penale să aibă un ecou public şi, pe cale de consecinţă, să stârnească emoţie negativă colectivă de natură să perturbe bunul mers a actului de justiţie.

Nerespectarea legii, lipsa oricărei fărâme de respect pentru o fiinţă supusă unei proceduri ce poate să-i marcheze definitiv viaţa, indiferent dacă ia sfârşit printr-o scoatere de sub urmărire, achitare sau condamnare, sunt deja realităţi perceptibile şi care creează precedente îngrijorătoare.

Toată această tevatură emoţională ce riscă să nască dispute desprinse din absurdul care ne înconjoară, e cazul să ajungă la final, ca semn al echilibrului  pe care îmi permit să-l intuiesc în fiecare dintre semnatarii Protestului.

Nu e cazul să portretizăm conduita şoferului nerăbdător care, fără a se gândi la consecinţe, apasă până la blană pedala acceleraţiei, în speranţa de a trece pe portocaliu (întotdeauna, galbenul semaforului mi-a părut portocaliu).

Nu uitaţi, niciun moment, că portocaliul e o nuanţă care nu durează prea mult şi că, după el, de cele mai multe ori, urmează roşul.

Să nu alunecăm în anecdotica situaţie a două distinse doamne care, nu cu mult timp în urmă, vedeau albastrul “olecuţă” violet ca urmare a faptului că nu au realizat posibilitatea derulării altor fenomene, în afara celui juridic, la care era posibil să nu se priceapă. Ba, din contră, împingând ridicolul situaţiei la confluenţa cu rigoarea normei de incriminare, s-au apucat de încadrări juridice, penale desigur, la ore de maximă audienţă, deşi nu-mi amintesc să se fi început vreo urmărire penală ca urmare a parţialei suprapuneri cromatice a cărei cauză banală sper să o fi perceput între timp.

Dacă vreţi să vă opriţi pentru mult timp de aici încolo, e o opţiune pe care o consider mult prea periculoasă şi incertă, pentru a-i acorda sprijin.

Nu vă grăbiţi să renunţaţi la o garanţie împotriva imixtiunilor de tot felul, în absenţa unor proceduri care să garanteze un rezultat la care să se ajungă cu celeritate, astfel încât incertitudinea să nu devină un fel de puşcărie în aer liber pentru anchetatul obligat la o pasivitate care poate deveni pricină pentru pierderea oricărei legături cu viaţa.

Renunţaţi să mai credeţi că orice construcţie abstractă e mai importantă decât o viaţă de om şi nu vă lăsaţi legănaţi de susţinători care amintesc de vremurile lui Caragiale!

De altfel, nici nu mă omor după caracterizări care fac trimitere la civilizaţia spartană, din simplul motiv că soiul ăsta de antici se pare că făcea o selecţie un pic prea drastică pentru gustul meu între cei sortiţi pieirii şi cei lăsaţi să trăiască încă din momentul venirii pe lume. În termeni mai clari, asemenea indivizi ar fi consideraţi, cu civilizaţia lor cu tot, în zilele noastre, nişte sălbatici primitivi. Aşa că s-ar putea, dacă citiţi printre rânduri, să remarcaţi că metafora e departe de fi măgulitoare.

Cât despre faimosul Ghid, dacă cineva mai crede, după ce a lecturat măcar pe jumătate interviurile de promovare la Înalta, că această modalitate poate aduce în prim plan adevăraţii profesionişti, daţi-le de buchiseală celor care îl propun. Şi vă asigur că va ieşi o minunăţie de Ghid, a cărui unic scop va fi acela de a scăpa de temuta concurenţă pe aceia, puţini la număr, dar cu suficientă influenţă, care vă vor trimite bezele din poarta Olimpului.

Şi fiindcă veni vorba, mă poate îndatora cineva cu un răspuns la întrebarea dacă a fost publicat undeva interviul de promovare a doamnei secretar general al CSM? Eu nu l-am văzut şi mă gândesc că ar putea fi interesant, nu neapărat prin prisma întrebărilor, că m-am c-am lămurit în legătură cu partea asta, ci din perspectiva răspunsurilor. Sau o fi şi acesta, similar urmării penale, nepublic pentru a proteja reputaţia intervievatei şi a evita un ipotetic supărător ecou negativ generat de “trepidaţiile” pizmuitorilor răuvoitori.

Deontologic vorbind, că tot e la modă, nu cred că ar trebui să sper în vreo “scurgere” de informaţie, aşa că voi aştepta probabil, asemeni celor propuşi spre “urmărire”, mult şi bine.

Jud. Amelia FARMATHY
Curtea de Apel Bucureşti

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate