Secţiuni » Noutăţi legislative
Noutăţi legislativeProiecte legislativeMonitorul Oficial al RomânieiJurnalul Oficial al Uniunii Europene
 1 comentariu

Ministerul Public propune modificarea Codului penal si a Codului de procedura penala
22.04.2010 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Lege 9
JURIDICE - In Law We Trust

Ministerul Public a dat publicitatii propunerile sale privind modificarea Codului penal si a Codului de procedura penala.

Potrivit unui comunicat al MP, ”tinand seama de dezbaterile publice referitoare la proiectul de reforma a sistemului judiciar, asumat prin programul de guvernare, avand in vedere atributiile de initiativa legislativa ale Ministerului Justitiei,

Intemeiat pe concluziile analizelor datelor statistice  intocmite de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, care au demonstrat cresterea numarului de dosare de solutionat, (ajuns la peste 1,2 milioane in anul 2009), si care au fost inaintate Ministerului Justitiei la data de 12 octombrie 2009, s-a relevat necesitatea modificarii normelor de procedura penala in vigoare, in sensul in care sa permita scaderea numarului de dosare aflate pe rolul organelor judiciare. In aceste conditii, pana la data estimata pentru intrarea in vigoare a proiectului de modificare a Codului de procedura penala, in masura sa rezolve o parte din aceste probleme,

Procurorul General al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a transmis Ministrului Justitiei, la data de 11 martie 2010, un set de propuneri ale Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie cu privire la modificarea Codului penal si a Codului de procedura penala in vigoare. Aceste propuneri se intemeiaza pe necesitatea modificarii normelor de procedura care sa permita scaderea numarului de dosare  aflate pe rolul organelor judiciare. De asemenea,  pentru a determina eficientizarea urmaririi penale propunerile vizeaza  si faza de judecata a procesului penal. Sub acest aspect propunerile  urmaresc scaderea numarului de dosare aflate pe rolul instantelor, prin reglementarea unei proceduri simplificate asemanatoare acordului de recunoastere a vinovatiei, reglementat in proiectul codului de procedura penala.”

>> Propunerile in extenso

Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

1 Comment
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti