Secţiuni » Secţiuni speciale
Asigurări pentru avocaţiCariere juridiceCărţi juridiceConferinţe juridiceDezbateri juridiceEvenimente juridiceGrile juridiceLawyers WeekProfesionişti
BarouriInternaţionalJurisprudenţă inedită CITRLegal DaysLifeNotariatReviste juridiceSistemul judiciarUniversitaria
Sistemul judiciar
Official partners: Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Public şi Direcţia Naţională Anticorupţie
JURIDICE
Print Friendly, PDF & Email

Dezbatere CSM ref. proiectul Legii unitare a pensiilor – Bucuresti, 29 aprilie 2010
28.04.2010 | JURIDICE.ro

Joi, 29 aprilie 2010 (14.00) CSM organizeaza o dezbatere publica pe tema demersurilor sale privind Proiectul legii unitare a pensiilor, la care vor fi invitaţi reprezentanţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerului Justiţiei, asociaţiilor profesionale ale magistraţilor şi ale magistraţilor pensionaţi, sindicatelor personalului auxiliar, precum şi reprezentanţi ai societăţii civile.

După consultarea corpului profesional, Consiliul Superior al Magistraturii a formulat un punct de vedere (însoţit de amendamente), care a fost exprimat public     şi prezentat în comisiile de specialitate ale Parlamentului de către domnul judecător     dr. Dan LUPAŞCU şi domnul procuror Liviu DĂSCĂLESCU, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.

În esenţă, potrivit materialului întocmit de către Consiliul Superior al Magistraturii, Proiectul legii unitare a pensiilor, astfel cum a fost prezentat Parlamentului de către Guvern, încalcă normele comunitare, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dispoziţiile Constituţiei României, republicată, precum şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

Materialul întocmit de către Consiliul Superior al Magistraturii a fost transmis Senatului, Camerei Deputaţilor, Primului Ministru, Ministrului justiţiei şi Ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Senatului a admis toate amendamentele formulate de către Consiliul Superior al Magistraturii.

La data de 28 aprilie 2010, ora 14,00, reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii vor participa la lucrările Comisiei pentru muncă şi protecţie socială  din cadrul Camerei Deputaţilor.


Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.