Decizie ANP. Posibilitatea persoanelor condamnate de a beneficia de calculatoare personale
30.04.2010 | JURIDICE.ro

In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 271 din 27 aprilie 2010 a fost publicata Decizia nr. 383 din 20 aprilie 2010 a Directorului general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor privind primirea, cumpararea, pastrarea si folosirea de calculatoare personale de catre persoanele aflate in executarea pedepselor privative de libertate.
Prezenta decizie instituie posibilitatea persoanelor condamnate si aflate in executarea pedepselor privative de libertate de a beneficia – in situatia in care penitenciarul nu poate asigura calculatoare din dotarea proprie in vederea sustinerii activitatilor de educatie si asistenta psihosociala recomandate in „Planul individualizat de interventie educativa si terapeutica” – de calculatoare personale de tip desktop sau minitower.
La art. 1 din Decizie se prevede expres ca pot beneficia de calculatoare personale, doar acei detinuti carora nu li s-a aplicat nici o sanctiune disciplinara in ultimele 6 luni pentru abaterile prevazute de art. 70 alin. (1) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal si care indeplinesc una dintre urmatoarele conditii:
- participa de cel putin un an la activitatile de instruire scolara in conditiile prevazute de art. 65 din Legea nr. 275/2006;
- urmeaza cursuri universitare, in urma aprobarii primite din partea directorului locului de detinere
- participa la cursuri de calificare profesionala care necesita utilizarea calculatorului – pe durata cursului;
- participa de cel putin 6 luni, in mod constant, la programele sau activitatile educative recomandate.
Art. 2 din Decizia nr. 383/2010 prevede ca administratia locului de detinere stabileste spatiile si intervalele orare in care persoanele condamnate pot utiliza calculatoarele personale si ia masuri pentru asigurarea integritatii acestora in perioada in care nu sunt utilizate, detinutilor fiindu-le interzisa pastrarea si utilizarea calculatoarelor in camerele de detinere.
Totodata la art. 3 si art. 4 sunt descrise conditiile tehnice care trebuie sa le indeplineasca un calculator pentru a putea fi cumparat, primit si pastrat in penitenciar de catre o persoana condamnata, dar sunt prevazute si unele restrictii, in sensul ca se interzice primirea echipamentelor IT sau a software-ului care:
- au ca destinatie comunicatii cu orice alt tip de echipament;
- au ca functie inscriptionarea de date, in format electronic, pe orice tip de suport extern;
- nu sunt insotite de licenta de utilizare in conditiile prevazute de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare;
- permit accesarea internetului sau a casutelor postale electronice;
- permit crearea si stocarea de informatii parolate si/sau criptate;
- constituie suporturi de pastrare a cheii pentru informatiile criptate.
Anexele la prezenta decizie cuprind documentele ce trebuie completate in momentul in care persoana condamnata urmeaza sa intre in posesia unui calculator personal, si anume:
– “ACT DE PREDARE-PRIMIRE A CALCULATORULUI PERSONAL”
– “ANGAJAMENT privind conditiile de pastrare si utilizare a calculatorului personal”
– “REGISTRUL de evidenta a calculatoarelor personale primite de persoanele condamnate”
– “DOVADA DE PREDARE-PRIMIRE”
Andrei PAP