Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Fiscalitate
DezbateriCărţiProfesionişti
D&B DAVID SI BAIAS
 
Print Friendly, PDF & Email

DNA. Reprezentanti DGFP Olt trimisi in judecata pentru evaziune fiscala, abuz in serviciu, fals intelectual
11.05.2010 | JURIDICE.ro

Procurorii DNA au dispus trimiterea in judecata a mai multor persoane:

MIHAILA CONSTANTIN, pentru evaziune fiscala, spalare de bani si uz de fals, toate in forma continuata;

BUSCU MARIN si CINCA VASILE VIOREL, reprezentanti fiscali ai Directiei Generale a Finantelor Publice (D.G.F.P.) Olt, in sarcina carora s-au retinut urmatoarele infractiuni: complicitate la evaziune fiscala, abuz in serviciu contra intereselor publice, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial si fals intelectual, toate in forma continuata,

PAVEL CRISTIAN si COSTACHE VASILE in sarcina carora s-au retinut doua infractiuni de spalare de bani, ambele in forma continuata.

Potrivit unui comunicat al DNA, ”in rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:

In perioada 2006 – februarie 2007, inculpatul Mihaila Constantin, in calitate de administrator si asociat unic la S.C. LDC SUPERCHIM S.R.L., folosindu-se de autorizatiile de utilizator final pe care au fost aplicate, in fals, stampilele reprezentantilor fiscali, a achizitionat in repetate randuri cantitatea totala de 11.060 tone produse petroliere, in regim suspensiv de acciza, careia i-a schimbat ulterior ilegal destinatia fara a plati taxele datorate (accize si TVA). In demersul sau, Mihaila Constantin a fost ajutat de inculpatii Buscu Marin si Cinca Vasile Viorel care, in calitate de reprezentanti fiscali ai D.G.F.P. Olt, au aplicat in fals stampilele pe documentele administrative de insotire a marfii, certificand in mod nereal descarcarea marfii si prin aceasta permitand achizitia de noi cantitati de produse si redirectionarea ilegala a acestora.

De asemenea, inculpatul Mihaila Constantin nu a evidentiat in actele contabile operatiunile comerciale efectuate si veniturile realizate, dupa care a ridicat in numerar, fara nicio justificare economica, suma de 983.254 lei rezultata din revanzarea ilegala a produselor respective.

Pentru a crea o aparenta de legalitate a circuitului fictiv al documentelor, inculpatii Costache Vasile si Pavel Cristian, in calitate de asociat, administrator si imputernicit pe conturile bancare ale mai multor societati comerciale fictive, au ridicat fara justificare economica suma totala de 2.688.616 lei si au virat mai departe catre S.C. LDC SUPERCHIM S.R.L suma de 24.327.000 lei.

Agentia Nationala de Administrare Fiscala s-a constituit parte civila in cauza cu suma de 18.785.032 lei (echivalentul a 5.367.152 euro la un curs de mediu de 3,50 lei/euro) reprezentand accize si T.V.A neplatite.

Inculpatii Buscu Marin si Cinca Vasile Viorel au mai fost trimisi in judecata de procurorii anticoruptie pentru fapte similare (comunicat nr. 139/VIII/3 din 9 iunie 2009, afisat pe site-ul www.pna.ro).

In acel dosar, procurorii au dispus aplicarea sechestrului pe bunurile imobile ale celor doi inculpati. Nu au fost identificate bunuri in proprietatea inculpatilor Mihaila Constantin, Pavel Cristian si Costache Vasile.

Dosarul a fost inaintat spre judecare la Tribunalul Olt.

Precizam ca aceasta etapa a procesului penal reprezinta, conform Codului de procedura penala, finalizarea anchetei penale si trimiterea rechizitoriului la instanta, spre judecare, situatie care nu poate in niciun fel sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie.”


Aflaţi mai mult despre , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!






JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.