Despre mandatul presedintelui Consiliului Superior al Magistraturii
18 mai 2010 | JURIDICE.ro, Dan LUPASCU
Dispoziţiile art. 133 alin. (3) din Constituţia României, republicată, instituie o interdicţie de „reînnoire” a mandatului de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, care nu se confundă cu interdicţia de „înnoire” a mandatului.
Atât „înnoirea”, cât şi „reînnoirea” presupun o înlănţuire, o desfăşurare succesivă, adică un mandat după altul, fără întrerupere între ele.
Consiliul Superior al Magistraturii. Preşedinte. Durata şi numărul mandatelor.
Potrivit dispoziţiilor art. 133 alin. (3) din Constituţie, republicată: „Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales pentru un mandat de un an, ce nu poate fi reînnoit, dintre magistraţii prevăzuţi la alineatul (2) litera a)” [1].
Această prevedere constituţională este preluată şi dezvoltată în Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în următoarea redactare: „Consiliul Superior al Magistraturii este condus de preşedinte, ajutat de un vicepreşedinte, aleşi dintre judecătorii şi procurorii prevăzuţi la art. 3 litera a), care fac parte din secţii diferite, pentru un mandat de un an, ce nu poate fi reînnoit” [2].
Plecând de la faptul că aplicarea unei norme juridice nu se poate face decât cu stricta sa observare, se pune problema limpezimii acestor texte de lege, de vreme ce ele au generat discuţii, fiind interpretate diferit.
Într-o opinie [3] se consideră că durata mandatului preşedintelui şi vicepreşedintelui Consiliului este limitată la un singur an, astfel că în timpul mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii – de şase ani – „vor exista şase preşedinţi şi şase vicepreşedinţi” [4].
Pe bună dreptate, această soluţie constituţională a fost criticată [5], considerându-se că nu va permite „stabilirea şi urmărirea unei strategii în activitatea Consiliului”.
Oare această din urmă consecinţă, previzibilă, să fi fost ignorată (căci nu ne putem închipui că a fost urmărită!) în procesul de revizuire a legii fundamentale?
Într-o altă opinie [6] – la care ne raliem – se apreciază că legea fundamentală nu instituie regula unui singur mandat pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii.
În favoarea soluţiei pe care o susţinem pledează o serie de argumente deduse din interpretarea [7] dispoziţiei constituţionale sus-menţionate.
După cum este cunoscut, conţinutul normei juridice este dat de intenţia legiuitorului, iar această intenţie se materializează în cuvinte, care alcătuiesc propoziţii sau fraze. De regulă, aceste cuvinte sunt utilizate în sensul lor obişnuit, pentru că ele trebuie să fie înţelese de toată lumea [8], legiuitorul folosind fondul general de cuvinte al limbii.
În chip firesc, lămurirea înţelesului normei trebuie să înceapă prin interpretarea gramaticală [9], care presupune să se ţină seama de: „sintaxa şi morfologia propoziţiei ori frazei, de semantica termenilor utilizaţi în textul interpretat, ca şi de semnele de punctuaţie” [10].
Din construcţia textului examinat observăm că eventualele elemente dubitabile se regăsesc în partea: „(…) un mandat de un an, ce nu poate fi reînnoit (…)”.
În primul rând, în expresia „un mandat”, cuvântul „un” este articol nehotărât, menit să realizeze acordul gramatical cu substantivul „mandat” şi să sublinieze faptul că pentru fiecare mandat este necesară operaţiunea de „alegere”. El nu se confundă cu numeralul cardinal „unu”, neavând funcţia de a indica numărul mandatelor.
Partea a doua a sintagmei instituie interdicţia de reînnoire a mandatului de un an. Două sunt chestiunile care pot fi discutate aici. Astfel, pe de o parte, este esenţial să se facă distincţia semantică între „înnoirea” şi „reînnoirea” mandatului.
Sensul adjectivului „înnoit” este acela de: „făcut din (sau ca) nou; reparat; îmbrăcat în ceva nou”, iar la figurat: „schimbat; primenit; împrospătat” [11].
Adjectivul „reînnoit” are semnificaţia de „făcut din nou; refăcut”, iar la figurat: „schimbat; reîmprospătat; primenit” [12].
Diferenţa dintre cele două cuvinte o face elementul de compunere cu sens iterativ – „re”, care exprimă o acţiune repetată şi serveşte la formarea adjectivului „reînnoit”. Drept consecinţă, sinonimia [13] îmbracă aici forma asemănării, nu a identităţii.
La „înnoire” există o relaţie de tipul „vechi – nou”, pe când la „reînnoire” relaţia îmbracă forma „vechi – nou – nou…”
În alţi termeni, şi „reînnoirea” este tot o „înnoire”, numai că este o „înnoire din nou”, adică, în general, vorbind o acţiune repetată pentru a doua oară, a treia oară … etc.
Pe de altă parte, fie că ne referim la verbul „a înnoi” sau la verbul „a reînnoi”, în ambele situaţii suntem în prezenţa caracterului repetitiv al acţiunii, ce reclamă o înlănţuire, o desfăşurare succesivă, adică un mandat după altul, fără întrerupere între ele. Aşa fiind, alegerea unui alt membru al Consiliului Superior al Magistraturii în funcţia respectivă semnifică, indubitabil, o „întrerupere” pentru cel care a exercitat anterior funcţia şi, în ipoteza alegerii din nou, un mandat nou şi nu o „înnoire” („reînnoire”) a mandatului anterior.
Ideea de mai sus este susţinută şi de maniera lipsită de echivoc în care legea fundamentală limitează numărul mandatelor Preşedintelui României, în sensul că o face nu prin reglementarea interdicţiei de reînnoire a mandatului, ci dispunând categoric: „Nicio persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decât pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi şi succesive” [14].
Din folosirea metodei gramaticale de interpretare se poate conchide că legiuitorul constituant instituie o interdicţie de reînnoire a mandatului de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii. Potrivit raţionamentului de interpretare logică per a contrario rezultă că acest mandat poate fi înnoit.
Concluzia de mai sus este întărită şi de analiza comparativă cu alte dispoziţii constituţionale care vizează exercitarea unor funcţii în autorităţi publice.
Astfel, potrivit art. 140 alin. (4) teza I din Constituţia României, republicată: „Consilierii de conturi sunt numiţi de Parlament pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit”.(s.n.).
În acelaşi timp, art. 142 alin. (2) din acelaşi act normativ are următorul conţinut: „Curtea Constituţională se compune din nouă judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit”.(s.n.).
Aşadar, dacă în cazul Curţii de Conturi şi al Curţii Constituţionale nu este posibilă „înnoirea” mandatului, în situaţia preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii nu este posibilă „reînnoirea” mandatului (în accepţia de mai sus).
Considerente suplimentare în favoarea opiniei pe care o susţinem putem extrage şi din faptul că legea fundamentală proclamă un echilibru între puterile statului – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale [15].
Componentă a autorităţii judecătoreşti, Consiliul Superior al Magistraturii are misiunea constituţională de a garanta independenţa justiţiei, iar organizarea şi funcţionarea sa trebuie astfel concepute încât să-i permită îndeplinirea eficientă a atribuţiilor.
Din această perspectivă, referindu-ne la conducerile celorlalte două autorităţi constituţionale observăm că: „Preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului se aleg pe durata mandatului Camerelor” [16], care este de 4 ani.
Referitor la autoritatea executivă, art. 110 alin. (1) din Constituţie, republicată, dispune: „Guvernul îşi exercită mandatul până la data validării alegerilor parlamentare generale”, ceea ce înseamnă că mandatul primului – ministru poate fi chiar de 4 ani, dacă nu intervine vreuna dintre cauzele de încetare a mandatului, reglementate de alin. (2) al aceluiaşi articol.
Mai mult, chiar conţinutul unor lucrări preparatorii par să ofere argumente în sprijinul părerii pe care o susţinem. Avem în vedere motivarea propunerii legislative privind revizuirea Constituţiei, din care rezultă că în cadrul acestui demers au fost urmărite, printre alte obiective: „consolidarea statului de drept şi întărirea independenţei justiţiei” [17], realizabile – în măsură însemnată – prin mutaţiile profunde vizând organizarea, locul şi rolul constituţional al Consiliului Superior al Magistraturii.
Pe parcursul dezbaterilor parlamentare [18] s-a susţinut că formula propusă pentru textul în discuţie urmăreşte să dea eficienţă „principiului rotaţiei” la conducerea Consiliului.
Să fie oare acesta un argument suficient pentru opinia unicităţii mandatului?
În ce ne priveşte credem că răspunsul negativ se impune, întrucât conţinutul concret al „rotaţiei” este impus de sensul termenilor din care se degajă acest principiu; el se raportează la cele trei elemente: durata mandatului membrilor; durata şi numărul mandatelor preşedintelui.
În altă ordine de idei, cu toată prudenţa pusă în cercetarea lucrărilor preparatorii, constatăm că, departe de a ne lămuri (singure) asupra intenţiei reale a legiuitorului, acestea scot în evidenţă un fapt interesant, (se pare) trecut neobservat.
Concret, din decizia nr. 148 din 16 aprilie 2003 a Curţii Constituţionale [19] rezultă că, pentru textul în discuţie, redactarea Comisiei pentru elaborarea propunerii legislative privind revizuirea Constituţiei era următoarea: „Consiliul Superior al Magistraturii îşi alege dintre membrii săi un preşedinte pentru un mandat de 1 an, care nu poate fi înnoit” (s.n.).
Analizând compatibilitatea acestui text cu prevederile constituţionale din perspectiva membrilor Consiliului Superior al Magistraturii care pot exercita funcţia de preşedinte, în mod cu totul inexplicabil, în considerentele deciziei, Curtea Constituţională înlocuieşte cuvântul „înnoit” cu „reînnoit”.
Pe parcursul dezbaterilor parlamentare care au urmat textul este preluat cu termenul „reînnoit”, fără a se purta vreo discuţie pe acest aspect.
Demn de menţionat este şi faptul că, în formula iniţială puteau candida pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii oricare dintre membrii săi, adică: cei 7 judecători, 5 procurori, 4 reprezentanţi ai societăţii civile, ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al României [20]. Referitor la acest aspect, prin decizia sus-menţionată, instanţa constituţională a apreciat că dispoziţia este „insuficient elaborată din punct de vedere al separaţiei puterilor în stat şi al asigurării autonomiei de funcţionare a acestei autorităţi publice”, solicitând instituirea unei incompatibilităţi între calitatea de membru de drept şi funcţia de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii.
Conformându-se acestei critici, autorii propunerii de revizuire nu s-au limitat doar la atât, ci, pe de o parte, au redus numărul reprezentanţilor societăţii civile la 2, sporind cu 2 numărul judecătorilor, iar, pe de altă parte, au instituit incompatibilitatea (discutabilă) de a ocupa această funcţie pentru reprezentanţii societăţii civile.
Şi în alte ţări este posibilă exercitarea a două sau mai multe mandate la conducerea consiliului judiciar. De exemplu: în Olanda preşedintele Consiliului Judiciar este numit pentru un mandat de 6 ani, cu posibilitatea exercitării unui mandat suplimentar de 3 ani; în Spania, preşedintele Consiliului General al Puterii Judiciare este preşedintele Curţii Supreme, numit pentru un mandat de 5 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată; în Anglia şi Ţara Galilor, preşedinte al Consiliului Judecătorilor este Lordul Suprem al Justiţiei, care poate exercita mai multe mandate; în Italia, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii este Preşedintele Republicii Italiene, care poate exercita mai multe mandate, etc.
[1] Trimiterea se referă la cei 9 judecători şi, respectiv, 5 procurori aleşi în adunările generale ale magistraţilor şi validaţi de Senat, care fac parte din cele două secţii ale Consiliului Superior al Magistraturii.
[2]A se vedea: art. 24 alin. (1).
[3] A se vedea: V.M. Ciobanu, în: I. Muraru, E.S. Tănăsescu, D. Apostol – Tofan, F.A. Baias, V.M. Ciobanu, V. Cioclei, I. Condor, A. Crişu, St. Deaconu, A. Popescu, S. Popescu, B. Selejan – Guţan, M. Tomescu, V. Vedinaş, I. Vida, C. Zamşa – Constituţia României. Comentariu pe articole, Editura „C.H. Beck”, Bucureşti, 2008, pag. 1265. În sensul că preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales pentru „un an de zile, iar mandatul nu poate fi reînnoit” – a se vedea şi I. Muraru, în: M. Constantinescu, A. Iorgovan, I. Muraru, E.S. Tănăsescu – Constituţia României, revizuită. Comentarii şi explicaţii, Editura „All Beck”, Bucureşti, 2004, pag. 279.
[4] În mandatul ianuarie 2005 – ianuarie 2011 au funcţionat (până în prezent) şase preşedinţi (aleşi din Secţia pentru judecători) şi cinci vicepreşedinţi – din care unul se află în exercitarea celui de-al doilea mandat (aleşi din Secţia pentru procurori).
[5] A se vedea: V.M. Ciobanu – op. cit., pag. 1265.
[6] A se vedea: Punctul de vedere exprimat de către Direcţia legislaţie, documentare şi contencios a Consiliului Superior al Magistraturii în lucrarea nr. 37038/1154/10.12.2009, asupra căruia Plenul Consiliului nu s-a pronunţat (în mod expres).
[7] Cu privire la mecanismul interpretării legii, a se vedea, spre exemplu: C. Hamangiu, I. Rosetti – Bălănescu, Al. Băicoianu – Tratat de drept civil, Ediţie îngrijită de D. Rădescu, Vol. I, Editura „All”, Bucureşti, 1998, pag. 66 – 76; A. Weisman – Noi tendinţe în sistemul juridic românesc, Revista de note şi studii juridice, 31 decembrie 2009, www.juridice.ro.
[8] A se vedea: E. Cârcei – În legătură cu interpretarea legii şi a convenţiilor civile, Revista „Dreptul” nr. 1/1993, pag. 42.
[9] A se vedea: Y. Eminescu, în: Tr. Ionaşcu, E. A. Barasch, A. Ionaşcu, S. Brădeanu, M. Eliescu, V. Economu, Y. Eminescu, M.A. Eremia, E. Roman, I. Rucăreanu, V.D. Zlătescu – Tratat de drept civil, Vol. I, Partea generală, Editura „Academiei R.S.R.”, Bucureşti, 1967, pag. 139.
[10] A se vedea: Gh. Beleiu – Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Ediţia a V-a revăzută şi adăugită, Casa de editură şi presă, „Şansa” – SRL, Bucureşti, 1998, pag. 64.
[11] A se vedea: Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura Academiei RSR, 1984, pag. 467.
[12] A se vedea: Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura Academiei RSR, 1984, pag. 794.
[13] În sensul că adjectivul „înnoit” este sinonim cu adjectivul „regenerat”, iar acesta din urmă, în sens figurat, este sinonim şi cu adjectivul „reînnoit” – a se vedea: L. Seche, M. Seche, I. Preda – Dicţionar de sinonime, Ediţia a III-a, revăzută şi adăugită, Editura „Vox”, Bucureşti, 2000, pag. 212 şi 341.
[14]A se vedea: art. 81 alin. (4) din Constituţia României, republicată.
[15] A de vedea: art. 1 alin. (4) din Constituţia României, republicată.
[16] A de vedea: art. 64 alin. (2), teza a II-a din Constituţia României, republicată.
[17] A se vedea: Raportul asupra amendamentelor la Proiectul de lege de revizuire a Constituţiei, din 6 august 2003, Parlamentul României, Comisia pentru elaborarea propunerii legislative privind revizuirea Constituţiei.
[18] A se vedea: Stenograma Şedinţei Camerei Deputaţilor din 30 iunie 2003.
[19] Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 317 din 12 mai 2003.
[20] Cu ocazia dezbaterii în Camera Deputaţilor s-a formulat şi amendamentul ca, Consiliul Superior al Magistraturii să fie prezidat de Preşedintele României, propunere care nu a fost însuşită. (A se vedea: stenograma Şedinţei Camerei Deputaţilor din 26 iunie 2003).
jud. dr. Dan LUPASCU
membru CSM
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
