Secţiuni » Arii de practică » Business » Corporate
Corporate
DezbateriCărţiProfesionişti
POPOVICI NITU STOICA & ASOCIATII
 

Modificari privind lichidarea societatilor comerciale
22.05.2010 | JURIDICE.ro, REFF & ASOCIATII

JURIDICE - In Law We Trust

In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 316 din 13 mai 2010, a fost publicata Ordonanta de urgenta a Guyvernului nr. 43/13.05.2010 pentru modificarea unor acte normative in vederea reducerii sau simplificarii administrative a unor autorizatii/avize/proceduri ca urmare a masurilor asumate de Guvernul Romaniei in cadrul Planului de simplificare aferent Memorandumului de intelegere dintre Comunitatea Europeana si Romania, semnat la Bucuresti si la Bruxelles la 23 iunie 2009 („OUG 43/2010”).

Printre actele modificate de OUG 43/2010, se numara si Legea societatilor comerciale nr. 31/1990 republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. Astfel, OUG 43/2010 aduce importante amendamente dispozitiilor privitoare la lichidarea societatilor comerciale.

Astfel, potrivit noilor reglementari, lichidarea societatii trebuie terminata in cel mult 1 an de la data dizolvarii. Pentru motive temeinice, tribunalul poate prelungi acest termen cu perioade de cate 6 luni, dar cu cu mult mai mult de 24 de luni cumulat. Lichidarea nu libereaza pe asociati si nu impiedica deschiderea procedurii de faliment a societatii.

Potrivit OUG 43/2010, in termen de cel mult 30 de zile de la dizolvare, vor fi numiti lichidatorii. Acestia vor avea urmatoarele obligatii:
• sa depuna in termen de 60 de zile de la numire un raport privind situatia economica a societatii;
• sa solicite deschiderea procedurii simplificate de insolventa, daca debitorul indeplineste conditiile pentru deschiderea acestei proceduri;
• in termen de 6 luni de la numire, sa depuna la registrul comertului un raport privind stadiul operatiunilor de lichidare;
• la implinirea termenului de 1 an prevazut pentru lichidare, va trebui sa depuna un nou raport impreuna cu hotararea instantei de prelungire a termenului de lichidare, daca este cazul.

De asemenea, lichidatorul va avea obligatia de a depune la registrul comertului, in termen de 15 zile de la terminarea lichidarii cererea de radiere a societatii din registrul comertului sub sanctiunea unei amenzi de 200 de lei pentru fiecare zi de intarziere.

OUG 43/2010 prevede de asemenea posibilitatea registrului comertului de a radia din oficiu societatile comerciale aflate in lichidare si pentru care, in termen de 3 luni de la expirarea termenului prevazut in alineatul precent, nu s-a depus de catre lichidator cerere de radiere a respectivelor societati.

Radierea se dispune prin sentinta a tribunalului comercial sau a sectiei comerciale in a carui circumscriptie se afla sediul societatii pronuntata la cererea Oficiului National al Registrului Comertului, cu citarea societatii si a Agentiei Nationale de Administrare Fiscala si a directiei generale a finantelor publice judetene sau a Municipiului Bucuresti, dupa caz.

Hotararea judecatoreasca de radiere se comunica atat partilor citate, dupa cum s-a precizat mai sus cat si oficiului registrului comertului unde este inregistrata societatea. De asemenea, OUG 43/2010 prevede faptul ca hotararea judecatoareasca de radiere se afiseaza pe pagina de internet a Oficiului National al Registrului Comertului si la sediul oficiului registrului comertului de pe langa tribunalul in a carui circumscriptie s-a aflat sediul social al societatii.

Mai mult, in cuprinsul OUG 43/2010 se prevede faptul ca procedura radierii din oficiu se aplica si societatilor comerciale care la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante se afla in dizolvare sau lichidare voluntara de mai mult de 3 ani sau de mai mult de 5 ani, in urma prelungirii termenului de 3 ani.

Bunurile ramase in patrimoniul societatii radiate din registrul comertului revin actionarilor, care raspund in limita valorii acestora pentru acoperirea creantelor.

De asemenea, OUG 43/2010 mai prevede faptul ca dispozitiile de mai sus referitoare la lichidarea societatilor comerciale se aplica in mod corespunzator tuturor categoriilor de persoane juridice inregistrate in registrul comertului cat si procedurilor de dizolvare sau lichidare voluntara aflate in derulare la data intrarii in vigoare a OUG 43/2010.

OUG 43/2010 a intrat in vigoare la data publicarii acesteia in Monitorul Oficial al Romaniei.

Pentru Juridice.ro, REFF & ASOCIATII

Secţiuni: Corporate, Insolvență, Lege 9 | Toate secţiunile

Cuvinte cheie:
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti
SERVICII JURIDICE.RO