Libertatea de exprimare si colaborarea cu fosta Securitate. CEDO, Gabriel Andreescu vs. Romania
14 iunie 2010 | Razvan LUNGU, Dragos BOGDAN, Razvan LUNGU
Gabriel Andreescu vs. Romania, 19452/02, 8 iunie 2010
Nota: In cauza Petrina vs Romania Curtea a constatat incalcarea articolului 8 (viata privata) cu privire la dreptul la reputatie dat fiind faptul ca dl. Petrina fusese facut „securist” in mai multe articole de ziar si cu ocazia unei emisiuni televizate. Instantele interne i-au achitat pe ziaristi iar Curtea a considerat ca, din aceasta pricina, statul roman nu protejase suficient reputatia reclamantului. In speta de fata, reclamantul a fost condamnat de instantele interne pentru niste afirmatii asemanatoare cu privire la un tert. Situatia din cele doua spete prezinta asemanari evidente dar si cateva deosebiri subliniate chiar de Curte in cuprinsul hotararii Andreescu. In ciuda acestor deosebiri, nu putem sa nu observam pozitia inconfortabila in care se gaseste judecatorul national dupa hotararea Petrina vs Romania: daca nu gaseste exact acelasi echilibru ca si cel ce va fi gasit de Curte (dupa multi ani) el va incalca fie articolul 10, fie articolul 8. Nu este locul potrivit sa dezbatem pe larg problema in aceeasta nota, totusi, speta de fata poate prezenta un bun prilej pentru a atrage atentia asupra faptului ca abordarea Curtii din Petrina (si alte hotarari asemanatoare) este una cel putin discutabila nu doar prin efectele negative asupra libertatii de exprimare a jurnalistilor, ci si cu privire la pozitia judecatorului national, prin presiunea pe care o creaza asupra acestuia de a gasi echilibrul „perfect” intre cele doua valori. Vom reveni cu comentarii mai detaliate intr-un alt post.
In fapt
Reclamantul, Gabriel Andreescu, este un cetatean roman nascut in 1952 si care in prezent locuieste in Bucuresti. In acelasi timp, este un recunoscut militant al drepturilor omului in Romania, fondator al Comitetului Helsinki Roman si al multor organizatii non-guvernamentale. De asemenea, este conferentiar universitar in etica si stiinte politice, si colaborator cu diverse reviste si publicatii.
In timpul regimului comunist, pe motivul criticilor dure la adresa regimului referitoare la incalcarea drepturilor omului, reclamantul a fost plasat in arest la domiciliu. Totodata, a fost unul din promotorii, intre 1989 si adoptarea sa in 1999, ai Legii nr. 187/1999 prin care se acorda atat fiecarui cetatean accesul la propriul dosarul intocmit de catre Securitate (Serviciul Roman de Informatii) sub vechiul regim, cat si societatii civile accesul la informatiile cu caracter public privitoare la calitatea de agent sau de colaborator al fostei Securitati, al persoanelor aflate in functii publice.
In iunie 2000, reclamantul a cerut Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) sa-i arate propriul dosar, iar in luna septembrie a aceluiasi an a cerut informatii privind colaborarea unor membri ai Sinodului Bisericii Ortodoxe Romane cu Securitatea. Nu a primit raspuns la niciuna din solicitari.
In lipsa unui raspuns, in 2001, reclamantul a organizat o conferinta de presa in cadrul careia si-a exprimat ingrijorarea cu privire la eficacitatea mecanismului prevazut de Legea din 1999. Intrebat de ziaristi care erau, in opinia sa, cauzele acestei ineficacitati, a mentionat lipsa de profesionalism si indiferenta membrilor colegiului CNSAS. La intrebarile ziaristilor privind independenta membrilor CNSAS, a raspuns ca o singura persoana ii inspira neincredere din pricina presiunilor ce fusesera exercitate asupra sa in timpul regimului comunist, presiuni destinate sa ii distruga rezistenta si sa il determine sa se plieze regimului. L-a desemnat in psecial pe A. P., membru al colegiului CNSAS, personalitate publoica cunoscuta in domeniul culturii si fost ministru al Culturii si apoi al Afacerilor Externe. Expunând motivele pe care se bazau suspiciunile sale, reclamantul a precizat ca „desigur, acest lucru nu dovedeste obligatoriu ca dl. A. P. a colaborat cu Securitatea”. Reclamantul si-a exprimat consideratia fata de A. P. si intelegerea sa pentru comportamentul acestuia de supunere la vechiul regim aratand ca „desi nu este un erou, nu are totusi un fond rau”. La final, reclamantul a subliniat ca nu avea dovezi care sa ii permita sa afirme ca A. P. cedase efectiv presiunilor Securitatii, ci ca venise in fata jurnalistilor pentru a-si exprima banuielile si argumentele, argumente care nu „erau probe absolute. Dar probele absolute nu pot fi obtinute decat cu colaborarea institutiilor”. Conferinta a avut un vast ecou mediatic.
A.P. a facut plangere penala impotriva reclamantului, acuzandu-l de insulta si calomnie. In iulie 2001, reclamantul a fost achitat de prima instanta, pe motiv ca elementele materiale si intentionale ale infractiunilor de care era acuzat, nu au existat. Astfel, instanta a retinut ca judecatile de valoare exprimate de catre reclamant, nu au depasit limitele unor critici acceptabile la adresa persoanelor publice participante la astfel de dezbateri publice, reclamantul exprimandu-si cu buna credinta doar suspiciunile personale.
In recursul initiat de A.P., au fost audiati avocatilor ambelor parti, insa reclamantul, desi prezent la sedinta, nu a fost audiat. Printr-o hotarare din octombrie 2001, reclamantul a fost condamnat la o amenda penala de 5 milioane de lei vechi iar A.P., a castigat despagubiri morale de 50 de milioane de lei vechi din partea acestuia. In acest sens, instanta a retinut ca reclamantul nu a demonstrat veridicitatea observatiilor sale – potrivit carora A.P. a colaborat cu fosta Securitate -, odata ce, certificatul din 12 iunie 2001 eliberat de CNSAS, atesta faptul ca A.P. nu colaborase cu securitatea.
In drept
Dupa ce a constatat incalcarea articolului 6 pentru faptul ca reclamantul, fara a fi audiat, a fost condamnat in recurs dupa ce fusese achitat de prima instanta, Curtea a analizat respectarea dreptului la libera exprimare protejat de articolul 10 al Conventiei.
Curtea a constatat ca ingerinta autoritatilor nationale in exercitiul libertatii de exprimare al reclamantului era prevazuta de lege si urmarea un scop legitim – protejarea reputatiei lui A.P.
Analizand necesitatea masurii intr-o societate democratica, Curtea a trebuit sa stabileasca, daca autoritatile nationale au mentinut un just echilibru intre protectia libertatii de exprimare a reclamantului, consacrata de articolul 10 si, dreptul la reputatie, ca parte a vietii private, care este protejat de articolul 8 din Conventie.
Cu privire la caracterul „necesar si suficient” al motivelor ce justificau ingerinra, ea a considerat ca discursul reclamantului s-a inscris intr-un context special al unor dezbateri la nivel national pe o tema de interes general si deosebit de sensibila, privitoare la aplicarea legii privind accesul cetatenilor la dosarele personale intocmite de catre Securitate si la demascarea naturii sale de politie politica, precum si asupra ineficientei acestei organizatii. Altfel spus, afirmatiile reclmantului priveau un interes general – daca membrii colegiului CNSAS indeplineau conditiile prevazute de lege pentru o asemenea functie publica.
Dat fiind faptul ca A. P., personalitate publica si mediatica, avea calitatea de membru al colegiului CNSAS, limitele criticii admisibile erau mai largi in cazul sau.
Curtea a constatat afirmatiile reclamantului contineau un amestec de fapte si judecati de valoare si ca acesta a atentionat publicul ca nu va relata anumite certitudini ci isi va exprima propriile indoieli. Afirmatiile sale aveau o baza factuala, fiind sustinute prin raportari atat la comportamentul lui A.P. cat si la fapte, precum apartenenta acestuia la miscarea de meditatie transcedentala ori la modul de actiune al agentilor fostei Securitati, a caror existenta nu a fost contestata. In acest sens, Curtea a remarcat faptul ca certificatul prin care s-a aratat ca A.P. nu a colaborat cu Securitatea a fost produs dupa conferinta de presa organizata de catre reclamant.
In acest context, Curtea a considerat ca reclamantul a actionat cu buna-credinta, scopul conferintei fiind acela de a informa publicul cu privire la o tema de interes general. Prin participarea la procedura penala indreptata impotriva lui, si prezentand dovezi, reclamantul a confirmat buna sa credinta.
Mai mult, acuzatiile priveau doar asupra unor simple observatii orale facute in cadrul unei conferinte de presa, pe care domnul Andreescu nu a avut ocazia sa le reformuleze sau chiar sa le retraga.
In aceste conditii, nu se putea retine ca instanta de recurs indicase motive “pertinente si suficiente” pentru a stabili daca reclamantul i-a subminat reputatia lui A.P. si pentru a-l condamna ulterior.
In plus, cu privire la proportionalitatea masurii, Curtea a constatat valoarea deosebit de mare a cuatumului daunelor morale, care reprezenta mai mult de cincisprezece ori salariul mediu din Romania – la momentul faptelor.
Ea a reamintit ca „daca statele au facultatea, chiar obligatia, de a reglementa exercitarea libertatii de exprimare intr-o maniera apta sa asigure o prtectie adecvata prin lege reputatiei persoanelor, ele trebuie sa evite adoptarea unor masuri care pot descuraja mass-media si formatorii de opinie de a-si indeplini rolul de alerta a publicului cu privire la chestiuni de interes general – cum sunt relatiile personalitatilor publice cu fostul regi represiv”.
Deoarece ingerinta in libertatea de exprimare a reclamantului nu a fost justificata de motive pertinente si suficiente, Curtea a constatat incalcarea articolului 10 din Conventie.
Pentru incalcarea articolelor 6 si 10 din Conventie, reclamantului i-au fost acordate despagubiri de 3500 euro pentru prejudiciul material si 5000 euro pentru cel moral.
Dragos BOGDAN, Razvan LUNGU
