« Secţiuni « Articole « RNSJOpiniiPovestim cărţi
Revista de note şi studii juridice (RNSJ)
Condiţii de publicareDespre revistă
EssentialsNote de studiuStudii
JURIDICE

Principiul legalitatii incriminarii in contextul infractiunilor contra demnitatii
18.06.2010 | JURIDICE.ro, Dragos BUJOREAN

Drept Timisoara
Secţiuni: RNSJ | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , ,
JURIDICE - In Law We Trust

I. Introducere

In termenii primului alineat [1] al art. 7 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului [2], nimeni nu poate fi condamnat pentru o actiune sau o omisiune care, la momentul la care a fost comisa, nu constituia infractiune conform dreptului national sau international. Este modalitatea de consacrare conventionala a principiului legalitatii incriminarii si pedepsei, unul dintre pilonii dreptului international.
In jurisprudenta Curtii [3], principiul legalitatii incriminarii obliga autoritatile legislative ale statului sa legifereze prin texte precise, lipsite de echivoc. Infractiunea trebuie sa fie clar precizata, altfel spus, pornind de la definirea actiunilor sau omisiunilor care angajeaza raspunderea penala, trebuie sa fie posibila definirea actiunilor sau inactiunilor care angajeaza raspunderea penala, chiar daca aceasta definitie este data de instantele care interpreteaza dispozitia in cauza [4].
Asa cum a fost conceput si interpretat de catre organele Conventiei, principiul legalitatii incriminarii si pedepselor apare ca un principiu cardinal al dreptului penal, unul dintre fundamentele statului democratic. In definitiv, acest principiu este o aplicare particulara a principiului fondator al oricarui stat de drept, acela de a avertiza inainte de a lovi [5]. Principiul legalitatii este o protectie impotriva arbitrariului, ceea ce explica forta sa de consacrare si, corelativ, slabiciunea unor eventuale limitari.
Elementul de baza al oricarei analize pe care judecatorul national si, in subsidiar, cel european trebuie sa o faca in acest context este acela de a observa daca, la momentul la care o persoana acuzata ca a comis fapta, exista deja o dispozitie legala care pedepsea fapta respectiva si daca pedeapsa aplicata nu a depasit limitele stabilite prin aceasta dispozitie.

Asa cum s-a observat, determinarea sferei ilicitului penal apare ca o caracteristica suverana a dreptului national. Instrumentul european lasa libere statele sa califice daca o actiune sau omisiune constituie infractiune, determinand totodata si elementele sale constitutive. Curtea a aratat ca, fara nici o indoiala, Conventia permite statelor contractante, in indeplinirea rolului lor de aparatoare ale interesului public, sa defineasca ceea ce constituie o fapta penala, deci “infractiune” si sa mentina sau sa stabileasca o distinctie intre dreptul penal si dreptul disciplinar [6].
Pe de alta parte insa, nu orice norma juridica poate fi considerata lege in sens conventional. Termenul “drept”, asa cum este folosit in art. 7, parag. 1 si asa cum a fost el interpretat de catre instanta europeana, corespunde celui de ”lege” care se regaseste si in alte dispozitii ale Conventiei. El acopera atat normele de drept “de origine legislativa”, cat si pe cele jurisprudentiale, cu conditia insa a indeplinirii ”a doua criterii calitative si anume cele de accesibilitate si previzibilitate” [7].

In ceea ce priveste accesibilitatea legii, asa cum s-a aratat [8], trebuie ca ”legea sa fie suficient de accesibila”. Altfel spus, cetateanul trebuie sa poata dispune de informatii suficiente, tinand seama de circumstantele cauzei, in legatura cu normele juridice aplicabile intr-un caz dat. Pe de alta parte legea trebuie ”enuntata cu suficienta precizie” astfel incat o persoana sa fie capabila sa prevada ”cu un grad de exactitate rezonabil”, tinand seama de circumstantele cauzei, consecintele ce pot decurge dintr-un act determinat comis de ea.

Notiunea de previzibilitate, explicata de Curte, depinde mult de continutul textului in cauza, de domeniul lui de aplicare, de calitatea destinatarilor in anumite situatii speciale, asa cum se va vedea, de interpretarea data unor dispozitii constitutionale. Curtea foloseste un criteriu practic, respectiv intrebuintarea de ”sfaturi lamuritoare” din partea unor profesionisti ai dreptului, pentru a evalua in mod rezonabil dupa circumstantele cauzei consecintele ce pot rezulta dintr-un act determinat [9].
Lipsa de previzibilitate a legii, asa cum a fost ea constatata in majoritatea cauzelor deduse solutionarii Curtii, izvoraste in general din modul neclar in care norma legala a fost redactata. Totusi, aspect mai putin remarcat pana acum, aceasta situatie a normei juridice poate sa apara nu doar din modul in care aceasta a fost redactata ci, in anumite circumstante, si ca efect al modului in care aceasta a fost consacrata legislativ. Introducerea in sistemul de drept pozitiv a unor norme juridice ca urmare a unei decizii a Curtii Constitutionale, in contextul unui fundament legislativ fragil, face ca in anumite situatii norma penala astfel incriminata sa fie lipsita de previzibilitate, reflectandu-se in practica judiciara prin solutii contradictorii.

Asa cum aratam mai sus, Curtea confera ”legii” un sens material. Pe de alta parte, remarcam faptul ca statele sunt cele care, in indeplinirea rolului lor de aparatoarea ale interesului public, au responsabilitatea de a defini faptele care constituie fapte penale, distingand sfera ilicitului penal de alte forme de raspundere juridica. In acest context este de remarcat faptul ca deciziile Curtii Constitutionale in sistemul legislativ romanesc au putere de lege, impunandu-se tuturor subiectelor de drept. Totodata, trebuie aratat ca modul de functionare a instantei constitutionale a evidentiat unele situatii juridice complicate a caror solutionare nu a fost gasita inca. Avem in vedere in special insuficienta reglementare prin textul fundamental a rolului Curtii Constitutionale in statul de drept roman si a efectelor pe care deciziile acestei instante le produc.
Art. 147 alin. (1) din Constitutie, reglementand efectele pe care deciziile instantei de contencios constitutional le produc, arata ca ”dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare, precum si cele din regulamente, constatate ca fiind neconstitutionale, isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei.” [10].
Textul constitutional citat are in vedere normele legale in vigoare la data sesizarii Curtii [11]. Reglementarea constitutionala nu se refera insa si la situatia in care instanta de contencios constitutional ar constata ca neconform cu dispozitiile Constitutiei un act normativ prin care se abroga o dispozitie de incriminare [12]. Consecintele acestei situatii au putut fi deduse doar pe cale doctrinara.

In logica interpretarii dispozitiilor legale in vigoare, la trecerea a 45 de zile de la publicarea deciziei in Monitorul Oficial al Romaniei, daca legislatorul nu intervine, norma juridica constatata neconstitutionala isi inceteaza pentru viitor orice efecte, ceea ce ar echivala cu reactivarea normei abrogate. Intr-o astfel de ipoteza insa, instanta de contencios constitutional se transforma intr-un legiuitor pozitiv, lucru care, asa cum s-a aratat, este incompatibil cu statutul si atributiile stabilite prin Constitutie si legea sa de organizare. Stabilirea politicii penale este atributul exclusiv al legislatorului, neexistand un mandat constitutional implicit de legiferare in materie penala [13].

Trebuie aratat totusi ca, in fapt, conform art. 3 din Legea nr. 47/1992 [14], Curtea Constitutionala are libertatea de a-si stabili singura competenta, iar nici o autoritate publica nu o poate contesta. Un astfel de demers nu apare insa ca avand o legitimitate constitutionala solida, fapt care, asa cum vom vedea, se rasfrange asupra practicii judiciare in mod negativ, generand solutii contradictorii, lipsind norma legislativa astfel reactivata de unul dintre atributele sale fundamentale, previzibilitatea.
In jurisprudenta Curtii Constitutionale una dintre deciziile care au starnit printre cele mai multe controverse in acest sens este Decizia nr. 62/2007, mai sus mentionata, prin care se constatau ca neconstitutionale dispozitiile Legii nr. 268/2006, prin care se abrogau insulta si calomnia. Este o decizie emisa in cadrul activitatii de control al constitutionalitatii normelor legale in vigoare si ale carei efecte, interpretate in lumina art. 7 din Conventie, par a creiona conturul unei noi legaturi dintre judecatorul penal si organul legislator.

Modul in care cele doua infractiuni au fost reincriminare, precum si efectele produse prin acest fapt, ofera baza argumentativa pentru a arata [15] ca dispozitia conventionala europeana pune la indemana judecatorului penal national un nou instrument de lucru, insuficient observat pana acum. In temeiul art. 7 din Conventie, in anumite circumstante, asa cum se va vedea, judecatorul penal national este indreptatit sa constate ca o norma de incriminare penala, edictata de puterea legislativa in cadrul activitatii sale de legiferare, nu poate fi considerata lege in sens conventional, pentru a fi aplicata la un caz determinat. Prin aceasta, judecatorul penal se vede investit cu un nou atribut, acela de a cenzura redactarea formala a legii din domeniul penal. Este un pas, trecut neobservat pana acum, dar care, in anumite conditii, poate deveni semnificativ.

II. Scurt istoric al unei relatii sociale complicate

In dreptul penal roman, cele doua infractiuni contra demnitatii [16] au avut o evolutie legislativa sinuoasa, facand de-a lungul timpului obiectul unor reglementari diferite, in care au fost operate modificari in principal la nivelul pedepselor, al naturii si al cuantumului acestora [17].
Incepand cu 1994, anul ratificarii de catre Romania a Conventiei, incidenta infractiunilor de insulta si calomnie in cadrul delictelor de presa a avut un impact negativ in cadrul organismelor conventionale, fiind considerata, in special prin natura penala a sanctiunilor, o forma de limitare a libertatii de exprimare a presei, contravenind art. 10 din CEDO, privitor la libertatea de exprimare.

In Raportul privind respectarea de catre Romania a obligatiilor asumate in cadrul Consiliului Europei [18] din 1997 se reinnoia chiar solicitarea ”de a vedea aceste articole (art. 205 si art. 206 din Codul penal – n.n.) abrogate sau cel putin modificate, in asa fel incat sa nu mai constituie un obstacol in calea libertatii presei.”[19].
De asemenea, in fata Curtii Europene, Romania a fost condamnata in mai multe randuri, pentru incidenta celor doua norme penale in cazul delictelor savarsite de catre jurnalisti in exercitarea profesiei lor. Intr-o astfel de hotarare se arata chiar ca ”(…) aplicarea pedepsei inchisorii pentru o infractiune in domeniul presei nu este compatibila cu libertatea de exprimare a jurnalistilor, garantata de art. 10 din Conventie, (…) prin insasi natura sa, o astfel de pedeapsa are, fara indoiala, un efect descurajant.” [20].

In mod indiscutabil, modificarile legislative care au avut ca obiect cele doua articole din Codul penal au fost o consecinta a receptarii negative a acestora la nivelul organismelor europene, in special datorita aplicarii lor in cazul delictelor de presa. Prin OUG nr. 58/2002 [21], a fost inlaturata pedeapsa cu inchisoarea pentru savarsirea infractiunii de insulta, aceasta urmand a fi sanctionata doar cu amenda penala. Prin acelasi act normativ, cuantumul pedepsei cu inchisoarea a fost diminuat, pentru savarsirea infractiunii de calomnie, fiind mai apoi complet inlaturata prin legea de aprobare a ordonantei de urgenta [22], aceasta urmand a fi pedepsita si ea doar cu amenda penala.
Totusi in ciuda acestor modificari, mentinerea incriminarii penale a acestor delicte, chiar in lipsa unor sanctiuni privative de libertate, a fost considerata, in continuare, ”un obstacol in calea libertatii presei”, iar prevederile art. 205 si art. 206 din Codul penal au fost in final abrogate prin Legea nr. 278/2006 [23], ca parte a obligatiilor asumate de Romania in cadrul Consiliului Europei, sub monitorizarea Consiliului de Ministri.

Un moment important in evolutia legislativa a celor doua norme penale il reprezinta Decizia Curtii Constitutionale nr. 62/2007. Prin aceasta, instanta de contencios constitutional a admis exceptia de neconstitutionalitate, invocata in cadrul unui proces penal in curs, si a constatat ca neconstitutionale dispozitiile actului normativ de abrogare a celor doua infractiuni cu efect de reactivare a acestora in sistemul de drept pozitiv.
In justificarea mandatului sau, Curtea a aratat ca dispozitia constitutionala [24] nu excepteaza de la controlul Curtii dispozitiile legale de abrogare, iar prevederile legale care au format obiectul abrogarii continua sa produca efecte dupa decizia Curtii Constitutionale.

Inventarul argumentelor folosite de Curtea Constitutionala pentru a demonstra neconstitutionalitatea abrogarii articolelor privind insulta si calomnia din Codul penal acopera 7 puncte. S-a aratat astfel ca abrogarea art. 205 si art. 206 C. pen. si, in consecinta, dezincriminarea insultei si calomniei au creat un vid de reglementare, iar acest vid de reglementare nu mai permite ocrotirea juridica reala si adecvata a demnitatii onoarei si reputatiei persoanei, contrar dispozitiilor constitutionale care garanteaza demnitatea omului ca valoare suprema.
Pe de alta parte, daca aceste fapte, capabile sa lezeze grav demnitatea si onoarea umana, nu ar fi descurajate prin mijloacele dreptului penal, atunci ele ar conduce la reactia de facto a celor ofensati si la conflicte permanente, de natura sa faca imposibila convietuirea sociala.
S-a mai aratat ca posibilitatea ca persoanele vatamate sa obtina prin intermediul instantelor judecatoresti daune morale in cadrul procesului civil nu reprezinta o ocrotire reala, iar raspunderea patrimoniala pentru prejudiciile aduse prin insulta si calomnie nu asigura o protectie juridica adecvata, intrucat dezonoarea este prin natura sa ireparabila, demnitatea umana neputand fi evaluata in bani si nici compensata prin foloase materiale.
Un alt argument avea in vedere liberul acces la justitie, sustinandu-se ca absenta unei ocrotiri reale a demnitatii umane incalca acest principiu, precum si pe cel al dreptului la un proces echitabil si la un recurs efectiv, in masura in care garantarea acestor drepturi presupune nu doar posibilitatea adresarii unei instante judecatoresti, ci si beneficierea de mijloace adecvate ocrotirii dreptului incalcat, corespunzator gravitatii si periculozitatii sociale a vatamarii ce s-a produs.
Pe de alta parte, in motivarea Deciziei Curtii Constitutionale se precizeaza ca prevederile Constitutiei Romaniei, cele ale Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si ale Pactului international cu privire la drepturile civile si politice arata ca exercitiul libertatii de exprimare trebuie sa aiba in vedere protectia reputatiei sau a drepturilor altora; drept urmare nu exista nici o incompatibilitate intre principiul libertatii de exprimare si incriminarea insultei si calomniei, care sa impuna dezincriminarea acestor infractiuni.

Fragilitatea suportului argumentativ precum si al celui legislativ pentru un asemenea demers a fost remarcata imediat. In chiar cuprinsul motivarii deciziei au formulat opinie separata doi judecatori ai Curtii care au sesizat viciile legislative pe care o asemenea modalitate de reintroducere in dreptul pozitiv a unei norme penale abrogate le implica.
S-a aratat ca, printr-o astfel de decizie, Curtea Constitutionala isi depaseste mandatul constitutional, intrucat ”Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii”, iar legea fundamentala lasa la libera apreciere a legiuitorului mijloacele juridice prin care se poate realiza protectia diferitelor relatii sociale. Decizia Curtii Constitutionale ar transforma-o intr-un legislator pozitiv, drept care nu ii este conferit nici de Constitutie si nici de propria lege organica [25].

In mod inevitabil, o astfel de decizie a Curtii Constitutionale, bazata pe un fundament legal atat de fragil, a starnit o polemica aprinsa in randul literaturii juridice de specialitate, dublata imediat de o practica judiciara la fel de controversata, in care pot fi identificate orientari contradictorii, chiar diametral opuse, aspect sesizat, pe buna dreptate, ca inadmisibil.

III. Receptarea doctrinara

Doctrina de specialitate a fost aproape unanima in a critica decizia Curtii Constitutionale, acuzand instanta de contencios constitutional fie de lipsa de consistenta si temeinicie a argumentelor, fie de inconsecventa fata de propria jurisprudenta sau chiar de substituire a puterii legislative.

S-a aratat astfel ca instanta constitutionala reduce demnitatea umana la statutul unui drept al omului. Altfel spus, este confundata demnitatea omului cu dreptul omului la demnitate, onoare si reputatie [26].
S-a aratat, de asemenea, faptul ca demnitatea omului este un atribut inerent al fiintei umane. Prin simplul fapt ca exista, fiinta umana, in abstract, este inzestrata cu demnitate si ratiune. Nimeni si nimic nu poate atinge sau distruge aceasta caracteristica esentiala a speciei umane si ar fi o eroare sa se confunde demnitatea omului, ca valoare suprema, potrivit art. 1 alin. (3) din Constitutie, si dreptul omului la respectarea vietii private, incluzand dreptul la onoare, reputatie, demnitate, care constituie in acelasi timp o limita a libertatii de exprimare, potrivit art. 26 si art. 30 alin. (6) din legea fundamentala.

Un alt repros adus deciziei Curtii Constitutionale a fost acela ca absolutizeaza arma penala fapt care este o eroare fundamentala. Este adevarat ca, in principiu arma penala este cea mai aspra din arsenalul de care dispune statul. Totusi, acest fapt nu inseamna ca nu exista valori fundamentale care si-ar pierde acest statut prin faptul ca nu ar fi aparate penal. Prin faptul ca orice atingere adusa oricarui drept fundamental, sub orice forma si oricat de mica, ar trebui reprimata penal, s-ar crea o societate pur represiva, adica tocmai contrariul drepturilor omului, banalizandu-se represiunea penala, dar si valorile dorite a fi protejate social.

Pe de alta parte, autorul citat arata ca instanta de contencios constitutional ”savarseste o greseala incalificabila atunci cand arata ca, in dreptul roman, protectia extra-penala a onoarei, demnitatii si reputatiei sunt insuficiente.” [27]. Cadrul juridic nu se limiteaza la art. 998 si art. 999 C. civ., ci include si Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si juridice [28] si, in acelasi timp, ”este absurd si ilogic a se afirma ca dezonoarea este ireparabila, iar demnitatea umana nu poate fi evaluata in bani si nici compensata prin foloase materiale. Ar rezulta ca orice forma de raspundere juridica si orice sanctiune (inclusiv penala) in cazul dezonoarei ar fi inutila, cat timp dezonoarea este ireparabila, iar scopul raspunderii juridice este tocmai repararea prejudiciului si reprimarea autorului faptei ilicite” [29].

Fata de argumentul Curtii Constitutionale privind incalcarea art. 30 alin. (8) din Constitutie, autorul a remarcat faptul ca ”prin insasi decizia sa, Curtea Constitutionala a depasit cu mult prevederile acestui text, chiar asa cum ea a considerat ca trebuie interpretat, deoarece art. 205 si art. 206 C. pen. nu vizeaza numai insulta sau calomnia prin presa, ci prin orice modalitati de comitere” [30]. Reincriminarea generala a insultei si calomniei, deci si in afara de modalitatile prin presa, realizata de Curtea Constitutionala, excede evident continutul art. 30 alin. (8) fraza finala din Constitutie, oricat de sever ar fi interpretat acesta.

Un ultim aspect avut in vedere de autorul criticii deciziei Curtii Constitutionale se refera la faptul ca instanta de contencios constitutional ”isi ignora cu o suveranitate regala propria jurisprudenta anterioara contrara” [31]. Astfel, prin Decizia nr. 200/1999 [32] referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 205 C. pen., Curtea Constitutionala a respins exceptia de neconstitutionalitate a art. 205 C. pen. In motivarea acestei solutii jurisdictia constitutionala a statuat expres ca ”Legiuitorul este (…) singurul in masura sa decida incriminarea sau dezincriminarea insultei (…)”.

Intr-o alta abordare critica a deciziei Curtii Constitutionale, s-a aratat ca ”dispozitiile analizate din Legea nr. 278/2006 reprezinta o simpla optiune de politica penala a legiuitorului, care poate fi criticata sau sustinuta, dar care trebuie sa ramana considerata ca atare. In nici un caz (…) nu se poate analiza aceasta problema pe terenul constitutionalitatii, asa cum, din pacate, a facut Curtea Constitutionala. [33]. Autorul a remarcat totodata ca ”aceasta decizie se inscrie insa pe linia unei jurisprudente recente, prin care Curtea Constitutionala are tendinta de a-si depasi rolul de legiuitor negativ dand instructiuni legiuitorului cu privire la faptele pe care acesta ar trebui sa le incrimineze. [34]. Nu poate fi pusa la indoiala importanta valorilor in discutie intr-o societate democratica, dar mentionarea lor in Constitutie, chiar cu calificarea de valori supreme, nu este suficienta, prin ea insasi, sa genereze un mandat implicit de legiferare in materie penala. In baza principiului minimei interventii, chiar atunci cand suntem in prezenta unei valori constitutionale, protectia oferita de dreptul penal nu va privi orice act susceptibil de a-i aduce atingere, ci doar actiunile ce constituie un atentat grav la valoare.

Fata de argumentul instantei de contencios constitutional, privitor la faptul ca abrogarea textelor din Codul penal privitoare la insulta si calomnie contravine prevederilor art. 6 si 13 din Conventie, privitor la accesul la justitie si la necesitatea crearii unui recurs efectiv, s-a aratat ca nu trebuie pus semnul egalitatii intre efectivitatea recursului si natura penala a acestuia. De altfel, in cazul incalcarii unor drepturi de natura celor in discutie, normele penale nu sunt de natura sa asigure, prin ele insele, o reparatie efectiva si adecvata, aceasta realizandu-se in realitate prin mijloace civile de protectie. De aceea, exigentele decurgand din prevederile art. 13 sunt pe deplin satisfacute de remediile garantate de Codul civil si Decretul nr. 31/1954.
In aceeasi ordine de idei, art. 21 din Constitutie nu consacra un drept de acces la o justitie penala pentru orice atingeri aduse unui drept sau interes legitim, ci dreptul de a se adresa unei instante in vederea activarii unor mijloace eficace de protectie a dreptului incalcat, ceea ce este pe deplin realizat prin accesul la remediile de natura civila.

O opinie contrara celor exprimate, aparent minoritara, este cea a profesorului Ion Muraru care, intr-un studiu in Analele Universitatii Bucuresti [35], arata ca dispozitiile constitutionale isi gasesc aplicare si garantare si prin dispozitiile penale, apreciind, fara a intra in dezbateri polemice, ca ”prin aceasta decizie, Curtea Constitutionala a restabilit starea de normalitate constitutionala si legala.”.

Mai trebuie amintite in contextul discutiei, observatiile profesorului Valerian Cioclei [36] care, fara a se lansa in analiza efectelor deciziei in discutie, observa doar aparitia unui dezechilibru de protectie juridica intre diverse incriminari penale ca urmare a dezincriminarii insultei si calomniei.

IV. Receptarea jurisprudentiala

In mod evident controversa doctrinara nu putea sa nu se reflecte si in solutiile jurisprudentiale, pronuntate de instantele de judecata, investite cu solutionarea unor infractiuni de insulta si calomnie.
Pornind de la decizia Curtii Constitutionale criticate, au fost pronuntate solutii practice care imbratiseaza fara rezerve teza reincriminarii celor doua infractiuni, pe cand altele, dimpotriva, au apreciat ca decizia instantei de contencios constitutional este lipsita de orice efect sub aspectul reactivarii acestora.
De asemenea, este de observat si o orientare diferita a unor instante de judecata care, fara sa se refere in mod direct la efectele deciziei in discutie, au inlaturat art. 205 si art. 206 C. pen., invocand aplicarea directa a dispozitiilor conventionale, in contextul libertatii de exprimare a presei.

Intr-o decizie de speta [37], analizand efectele deciziei Curtii Constitutionale, Judecatoria sectorului 5 Bucuresti arata ca ”Decizia Curtii Constitutionale, determinand, prin efectele sale, suspendarea efectelor normei juridice declarate ca fiind neconstitutionale, face ca de la data publicarii sale in Monitorul Oficial al Romaniei, (…) sa reintre in vigoare dispozitiile art. 205 si 206 din Codul penal, ceea ce echivaleaza cu incriminarea din nou a faptelor de insulta si de calomnie.
Aceasta situatie nu duce, insa, la insusirea de catre Curtea Constitutionala a rolului de legislator pozitiv – care revine exclusiv Parlamentului (…).
Fata de aceste dispozitii, instanta constata ca in prezent este din nou incriminata infractiunea de insulta.”

La randul sau, intr-o alta decizie [38], instanta de control judiciar, Tribunalul Ialomita, a apreciat ca legala si temeinica solutia instantei de fond de condamnare a inculpatilor pentru savarsirea infractiunilor de insulta si calomnie, apreciind ca decizia Curtii Constitutionale, prin efectele sale, (suspendarea efectelor normei juridice declarate ca fiind neconstitutionale), face ca, de la data publicarii sale in Monitorul Oficial, sa reintre in vigoare dispozitiile art. 205 si art. 206 C.pen., ceea ce echivaleaza cu incriminarea din nou a faptelor de insulta si calomnie.

A existat si o alta categorie de hotarari ale instantelor care, fara a mai face vreo discutie pe marginea efectelor deciziei Curtii Constitutionale, au dat solutii de achitare in cauzele privind insulta si calomnia solutionandu-le pe fondul lor, ceea ce, in fapt, echivaleaza cu imbratisarea de catre acestea a teoriei reincriminarii celor doua infractiuni, ca urmare a publicarii in Monitorul Oficial a deciziei de admitere a Curtii Constitutionale [39].

La fel de mare este si numarul solutiilor contrare, prin care s-a opinat in sensul ca declararea ca neconstitutionala a legii de abrogare a infractiunilor de insulta si calomnie, nu conduce la reincriminarea acestora, in lipsa unei interventii legislative a Parlamentului.
In acest sens, intr-o decizie de speta [40], instanta de control judiciar, respectiv Tribunalul Alba, apreciind ca in mod corect Parchetul de pe langa Judecatoria Alba si mai apoi, Judecatoria Alba au dispus, respectiv au mentinut, solutia de neincepere a urmaririi penale pentru savarsirea infractiunilor de insulta si calomnie, a aratat ca ”Legea nr. 47/1992 care reglementeaza organizarea si functionarea Curtii Constitutionale nu confera acesteia puteri legislative, iar Parlamentul Romaniei, care este singurul organ legiuitor nu a adoptat o lege care sa reincrimineze aceste infractiuni.
Prin urmare, nu se poate aprecia ca cele doua infractiuni sunt reincriminate de drept, intrucat infractiunile se reglementeaza prin legi organice de parlament, asa cum se prevede in art.73 alin. 3 lit. h din Constitutia Romaniei.
Neexistand deci o lege care sa incrimineze cele doua infractiuni, in mod corect s-a apreciat ca in cauza fapta nu este prevazuta de legea penala si, prin urmare, solutia de confirmare a neinceperii urmaririi penale este legala si temeinica, la fel fiind si solutia de respingere a plangerii intemeiata pe dispozitiile art. 2781 C. pen. adoptata de prima instanta” [41].

Practica judiciara, asa cum am aratat, a adoptat si o a treia solutie. In unele cauze avand ca obiect libertatea de exprimare a jurnalistilor, instantele, fara a se referi la decizia Curtii Constitutionale, au inlaturat de la aplicare art. 205 si art. 206 C. pen., invocand in mod direct preeminenta dispozitiilor conventionale, fata de normele de drept interne contrare, (subliniem ca aceste cauze privesc domeniul determinat al libertatii de exprimare a jurnalistilor). Intr-o cauza in care se acuza savarsirea unor infractiuni de insulta si calomnie de catre un ziarist prin intermediul presei [42], s-a aratat ca, fata de specificul cauzei, existenta infractiunilor de insulta si calomnie reclamate, prevazute si pedepsite de art. 205 si art. 206 C. pen., trebuie analizata in concordanta cu prevederile tratatelor internationale la care Romania este parte, in special ale Conventiei Europene a Drepturilor Omului. In acest context, instanta a opinat ca dreptul aparat de art. 10 din Conventie [43] cuprinde atat libertatea de opinie, cat si, ceea ce interesa cauza in discutie, dreptul de a primi sau de a comunica informatii sau idei sau ”libertatea de exprimare”.
Dupa ce s-a facut o analiza a conditiilor de aplicare a art. 10 din Conventie, s-a apreciat ca jurnalistul intimat nu a actionat cu rea-credinta, iar articolele de presa incriminate trateaza un subiect de interes general, similar cu cel analizat de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in alte cauze, inclusiv impotriva Romaniei.
Astfel, prin prisma art. 10 din CEDO s-a constatat ca sanctionarea intimatului ar reprezenta o ingerinta nejustificata asupra libertatii lui de exprimare si a fost mentinuta solutia procurorului de neincepere a urmaririi penale pentru savarsirea infractiunilor de insulta si calomnie prevazute de art. 205 si art. 206 C. pen.

V. Principiul conventional

Principiul conventional al legalitatii incriminarii si pedepsei este consacrat in dreptul intern pe cale constitutionala si legislativa. Art. 23 alin. (12) din Constitutie arata ca ”Nici o pedeapsa nu poate fi stabilita sau aplicata decat in conditiile si in temeiul legii.” [44]. De asemenea, art. 2 C. pen. roman stipuleaza ca: ”legea prevede care fapte constituie infractiuni, pedepsele ce se aplica infractorilor si masurile ce se pot lua in cazul savarsirii acestor fapte”. Dupa cum se observa, din modul in care au fost redactate aceste dispozitii legale rezulta ca nici o fapta nu poate fi considerata ca infractiune daca nu exista o lege care sa prevada acest lucru (nullum crimen sine lege) si nici o sanctiune penala nu poate fi aplicata daca ea nu era prevazuta de lege pentru fapta comisa (nulla poena sine lege). Legalitatea incriminarii si pedepsei apare astfel ca una dintre cele mai importante limitari penale, reprezentand principala garantie a securitatii juridice a cetateanului in fata dreptului penal [45].

Pe de alta parte, dupa cum lesne se observa, dispozitiile de principiu aratate nu se refera insa la un alt imperativ al legalitatii: acela al redactarii normei penale cu suficienta claritate, astfel incat orice persoana sa isi poata da seama daca o actiune sau o inactiune intra sub spectrul sau. In aceste conditii, se pune problema utilitatii, mai precis a eficientei, acestor norme de principiu [46].
In doctrina de specialitate s-a aratat de altfel ca imperativul de securitate juridica pe care principiul legalitatii este chemat sa il garanteze nu poate fi realizat prin simpla existenta a unei norme care incrimineaza anumite fapte. Norma de incriminare trebuie sa indeplineasca de asemenea si aceasta conditie suplimentara, aceea de a fi redactata cu suficienta claritate, astfel incat orice persoana sa isi poata da seama daca o actiune sau o inactiune intra sub imperiul sau [47].
Remarcam insa ca, in lipsa unei sanctiuni juridice clare, dar mai ales in lipsa unei reglementari constitutionale precise, imperativul claritatii normei de incriminare penala ramane, asa cum am aratat, fara nici o consecinta practica efectiva.

In plan conventional, lipsa de precizie a cadrului legal national este suplinita printr-o reglementare riguroasa a carei aplicare este urmarita cu atentie sporita de organele conventionale.
Asa cum aratam la inceput, art. 7 din Conventie [48] a fost conceput ca un element esential al preeminentei dreptului, iar instanta europeana se arata deosebit de atenta in ceea ce priveste tocmai consecintele principiului legalitatii, care intereseaza pe plan national, concomitent, atat pe legiuitor cat si pe judecator.
In conceptia autorilor conventiei, insusita de toate statele contractante, dispozitiile art. 7 au un caracter absolut. Ele fac parte din ceea ce doctrina de specialitate a numeste le noyaux dur (nucleul dur) al reglementarilor tratatelor internationale in domeniul drepturilor omului, in sensul ca statele semnatare nu sunt autorizate sa deroge de la prevederile lor. De altfel, art. 15 din tratatul international in discutie, il enumera printre textele de la care statele contractante nu se pot sustrage aplicarii lor, nici macar in caz de razboi sau de pericol public ce ar fi de natura sa ameninte viata natiunii.

Aceasta viziune pare a fi insusita si de Curtea Europeana, care considera ca garantiile consacrate de art. 7 parag. 1 reprezinta un element esential al preeminentei dreptului si ocupa un loc primordial in sistemul de protectie a drepturilor omului instituit de Conventie [49].
Instanta europeana confera legii asa cum aratam, un sens material incluzand in sfera acesteia atat normele de drept ”de origine legislativa” cat si pe cele jurisprudentiale. Sunt incluse astfel toate normele care au forta juridica si nu doar cele care au statutul de lege conform dreptului intern. Prin lege se poate intelege atat actul normativ cu valoare normativa ce emana de la puterea legiuitoare cat si o norma cu o forta juridica inferioara legii in sens formal. Sunt cuprinse in notiunea autonoma de ”lege” atat dreptul scris cat si jurisprudenta.

In contextul discutiei, este de remarcat ca in Romania, prin chiar dispozitiile constitutionale si ale legii de organizare si functionare a instantei de contencios constitutional, deciziile Curtii Constitutionale sunt investite cu putere legislativa, in sensul in care se impun tuturor subiectelor de drept, iar respectarea lor este ”generala si obligatorie” [50].

Dincolo de acest sens material insa, Curtea identifica si calitatile pe care o dispozitie normativa trebuie sa le indeplineasca pentru a putea avea valoare de lege in sens conventional [51]. Este vorba despre doua conditii fundamentale: accesibilitatea si previzibilitatea. Legea trebuie sa fie accesibila cetatenilor si previzibila in efectele sale. Textul de lege trebuie sa poata fi cunoscut cu usurinta, fiind clar si precis. In lipsa acestor conditii nu se poate vorbi despre caracterul de lege, in sens conventional, al unei dispozitii normative, cu atat mai mult al unei norme de incriminare penala.

In ceea ce priveste accesibilitatea si previzibilitatea, Curtea a aratat [52] ca, in primul rand, ”trebuie ca legea sa fie suficient de accesibila (s. n.): cetateanul trebuie sa poata dispune de informatii suficiente, tinand seama de circumstantele cauzei, in legatura cu normele juridice aplicabile intr-un caz dat.
In al doilea rand, nu poate fi considerata drept lege decat o norma enuntata cu suficienta precizie pentru a-i permite cetateanului sa-si adapteze conduita cerintelor legale; folosindu-se daca este nevoie de sfaturi competente, el trebuie sa fie capabil sa prevada, cu un grad de exactitate rezonabil tinand seama de circumstantele cauzei, consecintele ce pot decurge dintr-un act determinat comis de el. Aceste consecinte nu trebuie sa fie previzibile cu certitudine absoluta. De altfel, desi certitudinea este de dorit, ea determina uneori o rigiditate excesiva; or legea trebuie sa se poata adapta schimbarilor de situatie.”

In ceea ce priveste determinarea previzibilitatii normei juridice, asa cum aratam, Curtea foloseste un criteriu practic, respectiv posibilitatea de a se recurge la sfaturi calificate, aratand ca si in aceste circumstante, neclaritatea unei legi poate fi compensata de existenta in dreptul intern al statului in cauza a unei practici judiciare constante [53].

Sintetic vorbind, asa cum a aratat instanta europeana, conditia legalitatii incriminarii are a fi indeplinita ”atunci cand individul poate sa stie, pornind de la prevederea normei pertinente si, la nevoie, cu ajutorul interpretarii date de jurisprudenta, ce actiuni si omisiuni sunt de natura sa-i angajeze responsabilitatea penala.” [54].
Or, pentru aceasta este esential ca legea sa fie, cum aratam mai sus, clara si precisa. Fara indoiala, aceasta claritate trebuie apreciata in lumina ”experientei juridice normale”, iar instanta europeana admite o anumita suplete in sensul in care o dispozitie legala putin neclara poate fi considerata ca fiind ”clara” in cazul in care o confruntarea cu alte dispozitii ale legii sau diferite interpretari jurisprudentiale permit previzibilitatea si accesibilitatea normei in cauza [55].

Problema care se ridica in contextul art. 205 si art. 206 C. pen. si pe care am incercat sa o subliniem este aceea ca reincriminarea unor norme penale, nu ca urmare a activitatii de legiferare a legislatorului in cadrul atributiilor sale constitutionale, ci ca urmare a unei decizii a contenciosului constitutional, pe un fundament legislativ fragil, nu raspunde cerintelor impuse de art. 7 din Conventie. Apare ca evident ca, prin efectele contradictorii pe care le-au generat dupa reincriminarea lor, cele doua articole in discutie nu sunt de natura a intruni cerintele de previzibilitate, impuse de exigentele conventionale, pentru a putea fi considerate temei legal al incriminarii infractiunilor.

In context mai larg, o astfel de problema sugereaza o noua pozitionare a judecatorului penal fata de instanta constitutionala si chiar fata de legislator. Art. 7 din Conventie creioneaza o noua relatie juridica in care judecatorul penal este indreptatit a cenzura activitatea autoritatii legislative sub aspectul claritatii redactarii legilor penale, inlaturand, daca este cazul, de la aplicare, normele care nu intrunesc standardul conventional. Ideea, insuficient observata pana acum, pare a se impune din ce in ce mai mult in legislatiile statelor europene.

VI. Concluzii

Prin el insusi, controlul de conventionalitate a legii, in temeiul art. 7 din Conventie, nu este nou. In Franta, de exemplu, Camera Penala a Curtii de Casatie se orienteaza in aceasta directie care consta in eliminarea oricarei incriminari a carei redactare nu este suficient de exacta [56]. Au aparut astfel unele decizii ale Camerei penale a Curtii de Casatie [57] prin care se refuza aplicarea in cazuri concrete a unor sanctiuni penale apreciate ca fiind ”trop larges” (prea largi). S-a aratat astfel ca ”orice interdictie insotita de o sanctiune penala ale carei limite sunt vagi constituie o incalcare a principiului legalitatii in masura in care ignora imperativul previzibilitatii actiunilor” [58].
Curtea de Casatie franceza a aratat de asemenea ca ”posibilitatea pe care o are fiecare persoana de a aprecia dinainte legalitatea comportamentului sau, privitor la libertatile esentiale, implica o formulare deosebit de riguroasa a incriminarii, ceea ce nu poate rezulta decat din definitii legale clare si precise”.

In Belgia, Curtea de Arbitraj [59] a constatat in mai multe randuri neconstitutionalitatea unor texte de lege datorita caracterului imprecis al acestora. S-a aratat astfel ca expresii precum ”comunicatii aducand atingere respectarii legilor” sau ”atingere a securitatii statului” sunt atat de vagi incat violeaza principiul legalitatii in materie penala [60]. De asemenea, in contextul de reglementare privind detinerea de stupefiante pentru consum propriu, s-a aratat ca formularile ”cantitate in scopul folosirii personale” [61], ”folosire problematica”, sau ”deranj public” sunt lipsite de previzibilitatea ceruta unei norme penale [62].
Astfel de hotarari au fost deja interpretate ca fiind semnul din ce in ce mai evident ca autoritatile judiciare isi gasesc in Conventia Europeana a Drepturilor Omului mijloacele de a controla activitatea legislatorului [63].

In Romania, asa cum rezulta din art. 20 din Constitutie, ”daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.”.
Pe de alta parte, asa cum am aratat deja, legislatia penala nationala consacra principiul legalitatii incriminarii si pedepsei intr-un mod insuficient, in special sub aspectul claritatii normei de incriminare penala. Acest fapt, dublat de lipsa de claritate a dispozitiilor constitutionale, s-a tradus, intr-un context determinat, intr-o jurisprudenta neunitara a instantelor de fond in ceea ce priveste incidenta unor norme penale, fapt care a facut ca norma astfel incriminata sa-si piarda caracterul previzibil, conducand la incalcarea dispozitiilor conventionale.

Modul in care sunt reglementate art. 205 si art. 206 C. pen. roman este departe de a intruni standardul conventional in materie de previzibilitate. Reincriminarea acestora ca urmare nu a interventiei legislatorului in cadrul activitatii de legiferare a acestuia, ci ca urmare a interventiei Curtii Constitutionale, a generat o interpretare contradictorie din partea autoritatilor judiciare, ajungandu-se ca in domeniul extrem de sensibil al libertatii cetateanului sa se pronunte solutii practice diametral opuse. Evolutia legislativa a celor doua norme penale este un exemplu de imposibilitate a persoanei de a prevedea ”cu un grad de exactitate rezonabil” consecintele ce pot decurge dintr-un act determinat comis de ea, chiar apeland la ”sfaturi lamuritoare”. Marja de probabilitate, care merge de la o sanctiune penala pana la ilicitul civil, este in mod evident prea larga pentru precizia care trebuie sa caracterizeze o norma penala, chiar admitand asa cum s-a aratat, ca ”o precizie totala si mecanica este prin ipoteza imposibila”.

In aceste conditii, revine judecatorului penal sarcina, nedorita credem noi, de a restabili echilibrul juridic, pe temeiul art. 7 din Conventie, prin inlaturarea de la aplicare a dispozitiilor care nu indeplinesc standardul de claritate si precizie.
Insulta si calomnia devin doar un punct de plecare in a ilustra noul instrument pe care organismul european il pune la indemana judecatorului penal, transformandu-l intr-un cenzor al legislatorului in ceea ce priveste redactarea formala a normei penale. Ideea pare a fi admisa in mod implicit si de instanta europeana a drepturilor omului si atunci cand statueaza ca ”In acest context, functia de decizie incredintata jurisdictiilor are in vedere tocmai misiunea acestora ca, in cadrul actului de justitie pe care-l infaptuiesc, sa risipeasca indoielile care ar putea subzista cu privire la interpretarea unor norme legale, tinand cont si de evolutia vietii sociale curente. [64].

Cu toate acestea, apreciem ca implicatiile generate de art. 7 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului asupra relatiei dintre magistrat si legislator nu au fost inca in totalitate sesizate, avand in vedere ca acestea nu ies la lumina zilei decat ca urmare a unor hotarari inca izolate cum sunt cele ale Curtii de Casatie din Franta, ale Curtii de Arbitraj din Belgia sau ca urmare a efectelor unor decizii controversate ale Curtii Constitutionale din Romania.

[1] Art. 7 – Nici o pedeapsa fara lege: ”1. Nimeni nu poate fi condamnat pentru o actiune sau o omisiune care, in momentul in care a fost savarsita, nu constituia infractiune, potrivit dreptului national sau international. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsa mai severa decat aceea care era aplicabila in momentul savarsirii faptei.

2. Prezentul articol nu va aduce atingere judecarii si pedepsirii unei persoane vinovate de o actiune sau o omisiune care, in momentul savarsirii sale, era considerata infractiune potrivit principiilor generale de drept recunoscute de natiunile civilizate.”

[2] Conventia in continuare

[3] Curtea Europeana a Drepturilor Omului

[4] Kokinakis vs. Grecia, 14307/88, 25 mai 1995

[5] J. F. Renucci Tratat de drept European al drepturilor omului, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2009, p. 305

[6] X vs. Spania, 25399/94, 9 aprilie 1996

[7] S.W. vs. Regatul Unit, 20166/92, 22 noiembrie 1995

[8] Sunday Times vs. Marea Britanie, 6538/74, 26 aprilie 1979

[9] Cantoni vs. Franta, 17862/91, 15 noiembrie 1996

[10] In acelasi sens se exprima si Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea a Curtii Constitutionale, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004. Astfel, art. 31 alin. (3) dispune:”Dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare constatate ca fiind neconstitutionale isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale, daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pune de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei.”

[11] Art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

[12] Este situatia Legii nr. 278/2006 pentru modificarea si completarea Codului penal, precum si pentru modificarea si completarea altor legi, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 601 din 12 iulie 2006, in ceea ce priveste dezincriminarea insultei si calomniei, ale carei dispozitii au fost declarate neconstitutionale prin Decizia Curtii Constitutionale nr 62/2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 104 din 12 februarie 2007.

[13] Mandatul constitutional de legiferare in materie penala, atunci cand exista, este formulat explicit de catre legiuitorul constituant. In dreptul roman, se intalneste o singura astfel de situatie, in cazul infractiunii de inalta tradare, comisa de presedinte. Daca o astfel de incriminare ar exista, iar legiuitorul ar abroga-o, fara a o inlocui, Curtea Constitutionala ar putea, in baza principiului constitutional al legalitatii incriminarii si pedepsei, sa constate neconstitutionalitatea legii de dezincriminare, interventia Curtii avand ca efect reincriminarea faptei (a se vedea F. Streteanu, Tratat de Drept Penal, Partea Generala, vol. I, Editura C. H. Beck, Bucuresti, 2008, p. 50).

[14] Art. 3 din Legea nr. 47/1992: ”(…) (2) In exercitarea atributiilor care ii revin Curtea Constitutionala este singura in drept sa hotarasca asupra competentei sale.

(3) Competenta Curtii Constitutionale, stabilita potrivit alin. (2), nu poate fi contestata de nici o autoritate publica.

[15] Chiar daca indirect in cazul de fata

[16] Art. 205 – Insulta: ”(1) Atingerea adusa onoarei ori reputatiei unei persoane, prin gesturi sau prin orice alte mijloace, ori prin expunerea la batjocura, se pedepseste cu amenda

[17] In esenta este vorba despre o evolutie in sensul inlocuirii sanctiunii constand in pedeapsa inchisorii prin pedeapsa amenzii. Modificari mai semnificative privesc modul de realizare a infractiunii de calomnie si au fost introduse prin Codul penal din 1997.

[18] Respect des obligations et engagements contractés par la Roumanie Rapport, Conseil de l’Europe, L’Assemblée Parlamentaire, 24.04.2007, http://assembly.coe.int

[19] In acest sens raportul arata ca ”(…) anumite dispozitii ale Codului penal, in vigoare la ora actuala sunt inacceptabile si pun serios in discutie exercitiul libertatilor fundamentale, in special, (…) articolele 205 si 206, (…) relativ la insulta si la calomnie, care constituie o atingere adusa libertatii presei.”.

[20] Cumpana si Mazare contra Romaniei, 33.348/96, 17 decembrie 2004, parag. 115

[21] OUG nr. 58/2002 privind modificarea si completarea unor dispozitii din Codul penal referitoare la infractiuni contra demnitatii si infractiuni contra autoritatii, precum si a unor dispozitii din Codul de procedura penala, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 351 din 27 mai 2002

[22] Legea nr. 160/2005 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 58/2002 privind modificarea si completarea unor dispozitii din Codul penal referitoare la infractiuni contra demnitatii si infractiuni contra autoritatii, precum si a unor dispozitii din Codul de procedura penala, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 470 din 2 iunie 2005

[23] Art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006

[24] Art. 146 din Constitutie: Curtea Constitutionala are urmatoarele atributii: (…) d) hotaraste asupra exceptiilor de neconstitutionalitate privind legile si ordonantele, ridicate in fata instantelor judecatoresti sau de arbitraj comercial; exceptia de neconstitutionalitate poate fi ridicata si direct de Avocatul Poporului.”

[25] Opinia separata exprimata de Presedintele Curtii Constitutionale, judecatorul Ioan Vida si de judecatorul Kozoskar Gabor

[26] C. L. Popescu Reincriminarea insultei si calomniei, in Noua revista de drepturile omului nr. 1/2007, p. 6

[27] Ibidem

[28] Publicat in Buletinul Oficial nr. 8 din 30 ianuarie 1954

[29] Ibidem

[30] Ibidem

[31] Ibidem

[32] Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 58 din 8 februarie 2000

[33] F. Streteanu, Dezincriminarea infractiunilor de insulta si calomnie. Neconstitutionalitate (C.C., Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007). Nota critica, in Caiete de drept penal nr. 1, ianuarie-martie 2007, p. 128

[34] Ibidem

[35] I. Muraru, Protectia demnitatii omului ca valoare constitutionala, in Analele Universitatii Bucuresti, nr. 10/2007, p. 256-261

[36] V. Cioclei, Despre unele simetrii, create prin modificarea Codului penal, in Curierul judiciar nr. 10/2006, p. 59-63. In articolul aratat autorul observa ca, din punctul de vedere al simetriei dintre ultraj si purtarea abuziva, disparitia variantei tip de origine (insulta) de la ultraj produce un flagrant dezechilibru de protectie. Mai clar, in timp ce, pe de o parte, folosirea de expresii jignitoare sau, altfel spus, insulte, fata de o persoana, de catre un functionar public in exercitiul atributiilor de serviciu este pedepsita, pe de alta parte, insultarea functionarului public aflat in exercitarea atributiilor de serviciu, de catre o persoana oarecare nu are nicio relevanta din punct de vedere penal. Se creeaza astfel nu numai o falsa simetrie, ci si o situatie anormala, fara justificare intr-o strategie de politica penala.

[37] Sentinta penala nr. 523/09.03.2007, pronuntata de Judecatoria sectorului 5 Bucuresti, definitiva prin neapelare, http://www.jurisprudenta.com/insultă-aplicarea-legii-penale-mai-favorabile-Act-Jurisprudenta-90767.html

[38] Decizia penala nr. 74/27.02.2007, pronuntata de Tribunalul Ialomita in dosarul penal nr. 95/229/2006, http://www.jurisprudenta.com/Declararea-ca-neconstituţionale-a-dispoziţiilor-artI-pct56-din-Legea-nr278-2006-prin-care-au-fost-abrogate-dispozart205-206-207-cod-penal-Act-Jurisprudenta-40202.html

[39] Sentinta penala nr. 79/19.03.2009, pronuntata de Judecatoria Harlau, in dosarul penal nr. 672/239/2006, http://www.jurisprudenta.com/Sentinta-penala-Act-Jurisprudenta-562558.html

[40] Decizia penala nr. 2/15.01.2009, pronuntata de Tribunalul Alba in dosarul penal nr. 2462/176/2008, http://www.jurisprudenta.com/Declararea-ca-neconstituţională-a-legii-de-abrogare-a-infracţiunilor-de-insultă-şi-calomnie-nu-conduce-la-reincriminarea-acestora-in-lipsa-unei-intervenţii-legislative-a-Parlamentului-Act-Jurisprudenta-613788.html

[41] Decizia penala nr. 2/15.01.2009, pronuntata de Tribunalul Alba in dosarul penal nr. 2462/176/2008, http://www.jurisprudenta.com/Declararea-ca-neconstituţională-a-legii-de-abrogare-a-infracţiunilor-de-insultă-şi-calomnie-nu-conduce-la-reincriminarea-acestora-in-lipsa-unei-intervenţii-legislative-a-Parlamentului-Act-Jurisprudenta-613788.html

[42] Sentinta penala nr. 807/31.10.2008, pronuntata de Judecatoria Sector I, Bucuresti, in dosarul penal nr. 17320/299/2008,http://www.jurisprudenta.com/Plângere-împotriva-actelor-procuroruluiInfracţiune-de-calomnie-Concordanta-cu-prevederile-tratatelor-internationale-la-care-Romania-este-parte-Act-Jurisprudenta-48711.html

[43] Privitor la libertatea de exprimare

[44] Dupa cum se observa, dispozitia constitutionala consacra explicit doar principiul legalitatii pedepsei. Acest lucru nu trebuie insa sa conduca la ideea ca legalitatea incriminarii ar fi lipsita de fundament constitutional.

[45] F. Streteanu Tratat de drept penal. Partea generala. Vol. 1, Editura C. H. Beck, Bucuresti, 2008, p. 36

[46] Remarcam faptul ca, in conditiile unei redactari neclare a legii penale, aplicarea sa risca sa fie supusa arbitrariului organelor judiciare. De altfel, in toate regimurilor totalitare exista texte de incriminare generice, susceptibile sa includa un numar nedeterminat de actiuni sau inactiuni. In aceste conditii, constatarea incidentei sau neincidentei acestora este lasata la liberul arbitru al celor care aplica legea, fiind deschisa astfel cale abuzurilor judiciare. Spre exemplificare, art. 166 alin. (2) din Codul penal roman, in redactarea de la data intrarii in vigoare, prevedea ca infractiune „propaganda sau intreprinderea oricarei actiuni (s. n.) pentru schimbarea oranduirii socialiste.”.

[47] F. Streteanu, op. cit., p. 39

[48] Art. 7 – Nici o pedeapsa fara lege:

”1. Nimeni nu poate fi condamnat pentru o actiune sau o omisiune care, in momentul in care a fost savarsita, nu constituia infractiune, potrivit dreptului national sau international. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsa mai severa decat aceea care era aplicabila in momentul savarsirii faptei.

2. Prezentul articol nu va aduce atingere judecarii si pedepsirii unei persoane vinovate de o actiune sau o omisiune care, in momentul savarsirii sale, era considerata infractiune potrivit principiilor generale de drept recunoscute de natiunile civilizate.”

[49] C.R. vs. Regatul Unit, 20190/92, 22 noiembrie 1995

[50] In dreptul roman Curtea Constitutionala exercita controlul de constitutionalitate concret, a posteriori, al legilor in vigoare la data sesizarii, la cererea uneia dintre partile din proces, a procurorului sau a instantei de judecata. In exercitarea acestui atribut constitutional, Curtea Constitutionala emite decizii care, conform art. 147 alin. (4) din legea fundamentala, sunt ”general obligatorii”, avand putere pentru viitor.

[51] In special, in contextul legalitatii incriminarii penale la care se refera art. 7 din Conventie

[52] Sunday Times vs. Regatul Unit, 6538/74, 26 aprilie 1979

[53] Markt Intern Verlag Gmbh si Klaus Beerman vs. Germania, 10572/83, 20 noiembrie 1989

[54] Kokinakis vs. Grecia, 14307/88, 25 mai 1995

[55] F. Ost, Originalité des méthodes dinterprétations de la CEDH, in M. Delmas Marty et autres, Raisonner la raison d’état, PUF, 1989, p. 418

[56] Este adevarat ca deciziile pronuntate se refera la un domeniul foarte special, cel al infractiunilor de presa in contextul libertatii de exprimare.

[57] Este vorba, in principal, de doua decizii prin care sunt inlaturate de la aplicare o lege din 1931 si o alta din 1881, pentru nerespectarea principiului incriminarii penale, datorita unor incriminari evazive.

[58] Este vorba despre interdictia de exprimare prin presa.

[59] Instanta de control constitutional belgiana

[60] Arrêt 2003-069, du 14 mai 2003 de la Cour d’arbitrage Belge, http://www.const-court.be/fr/common/home.html

[61] Definita ca fiind acea cantitate de canabis care poate fi consumata o singura data sau in cel mult 24 de ore

[62] Arrêt 2004-172, du 28 oct. 2004 de la Cour d’arbitrage Belge, http://www.const-court.be/fr/common/home.html

[63] D. Mayer, Vers un contrôle du législateur par le juge pénal, Recueil Dalloz, 2001, p. 1643

[64] Cantoni vs. Franta, 17862/91, 15 noiembrie 1996

Dragos BUJOREAN

 
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill
VIDEO
Codul muncii









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.