« Selected
Flux noutăţi
AnunţuriSistemul judiciarUNBR BarouriNotariatExecutoriUniversitariaInternaţionalJURIDICE.ro
2 comentarii

Notarii publici sustin propunerea lui Catalin Predoiu de reducere a onorariilor
21.06.2010 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Content | Toate secţiunile
JURIDICE - In Law We Trust

Reprezentantii notarilor au decis, la sfarsitul saptamanii trecute, in cadrul celui de al X-lea Congres al Uniunii Nationale a Notarilor Publici din Romania sa mandateze Consiliul Uniunii sa trimita Ministerului Justitiei propuneri de reducere a tarifelor onorariilor notarilor publici.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Justitiei, “in cadrul reuniunii, s-a adoptat, în unanimitate, decizia de a se continua politica de masuri sociale iniţiate prin diminuarea onorariilor pentru Programul „Prima Casă”,  hotărându-se reducerea tarifelor de onorarii ale notarilor publici şi pentru alte acte şi proceduri notariale, în scopul susţinerii cetăţenilor ale căror venituri s-au diminuat odată cu acutizarea crizei economico-financiare. În acest fel s-a răspuns conţinutului mesajului Ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, transmis Congresului prin secretarul de stat al Ministerului Justiţiei, Lidia Barac.

Constituit în urmă cu 15 ani ca profesie liberală investită ca autoritate publică, notariatul român s-a evidenţiat ca un veritabil reper al siguranţei juridice şi al stabilităţii pentru cetăţenii României, într-o perioadă istorică complexă. Cei circa 2200 de notari publici, organizaţi în 15 Camere teritoriale şi-au trimis la Braşov reprezentanţii pentru a analiza situaţia actuală a profesiei şi a trasa parametrii evoluţiei viitoare în contextul dificil al crizei economice.

Făcând un succint bilanţ al celor 15 ani de existenţă a notariatului public modern, preşedintele UNNPR, Dumitru Viorel Mănescu a tras atenţia asupra riscului pe care îl prezintă eliminarea filtrelor de control ale fluxurilor economice şi financiare, într-o perioadă în care, mai mult ca oricând, societatea are nevoie de repere de siguranţă şi legalitate – notarii făcând parte dintre cei care pot acorda garanţii pentru viitor cetăţenilor şi familiilor lor.

Lucrările Congresului au fost completate, la fel ca şi la ediţiile anterioare, de o sesiune ştiinţifică cu tema “Dreptul succesoral în noua reglementare a Codului civil”, în care au prezentat comunicări specialişti în drept şi notari cu bogată experienţă.”

 
Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Au fost scrise până acum 2 de comentarii cu privire la articolul “Notarii publici sustin propunerea lui Catalin Predoiu de reducere a onorariilor”

  1. Scuzaţi, tocmai urmărisem un tont-show la televizor şi m-am contaminat cu pleonasme.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD