« Secţiuni « Jurisprudenţă « CEDOCJUECCRÎCCJCurţi de apelTribunaleJudecătorii
Jurisprudenţă CCR (Curtea Constituţională a României)
DezbateriCărţiProfesionişti
Marieta SAFTA


Conf. univ. dr. Marieta SAFTA
7 comentarii

Ce a decis Curtea Constitutionala ref. reducerea pensiilor si salariilor
25.06.2010 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

Dupa ce joi, 24 iunie 2010, Curtea Constitutionala a decis reluarea dezbaterilor privind mai multe sesizari formulate in cadrul controlului anterior promulgarii legii, prevazut de art. 146 lit. a) din Constitutie, vineri, 25 iunie 2010, s-a pronuntat asupra acestora.

Potrivit unui comunicat al Curtii Constitutionale, „plenul Curţii Constituţionale, compus din cei 9 judecători, învestit în temeiul art.146 lit.a) din Constituţie şi al art.15 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-a întrunit în şedinţe în zilele de 24 şi 25 iunie 2010, pentru a soluţiona, în cadrul controlului anterior promulgării, sesizările cu privire la neconstituţionalitatea Legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi a Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, adoptate în temeiul prevederilor art.114 alin.(3) din Constituţia României, republicată, în urma angajării răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţa comună din data de 7 iunie 2010.

Asupra acestor legi, obiecţiile de neconstituţionalitate au fost formulate după cum urmează:

I. Cu privire la Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, de către:

– Secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

– un număr de 30 de senatori şi 60 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Alianţei politice PSD+PC;

– un număr de 54 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al PNL.

În urma deliberărilor, Plenul Curţii Constituţionale, cu majoritate de voturi, a constatat că:

1. Dispoziţiile art.1-8 şi cele ale art.10-17 din Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt constituţionale.

2. Dispoziţiile art.9 referitoare la diminuarea cu 15% a cuantumului brut al pensiilor cuvenite sau aflate în plată, precum şi a indemnizaţiei de însoţitori pentru pensionarii de invaliditate de gradul I, precum şi cele referitoare la valoarea punctului de pensie utilizat de 622,9 lei din Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt neconstituţionale.

II. Cu privire la Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, obiecţiile de neconstituţionalitate au fost formulate de către:

– Secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

– un număr de 37 de senatori aparţinând Grupului parlamentar al Alianţei politice PSD+PC.

În urma deliberărilor, Plenul Curţii Constituţionale, cu majoritate de voturi, a constatat că:

1. Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor este constituţională în raport cu criticile formulate de cei 37 de senatori.

2. Dispoziţiile art.1 lit.a), b), d)-i) şi art.2-12 din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate de Secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

3. Dispoziţiile art.1 lit.c) din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt neconstituţionale, în raport cu prevederile constituţionale indicate în sesizare de Secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Argumentaţia reţinută în motivarea soluţiilor pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale va fi prezentată în cuprinsul deciziilor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Deciziile sunt definitive şi general obligatorii şi se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru.”

 
Secţiuni: CCR, Content | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Au fost scrise până acum 7 de comentarii cu privire la articolul “Ce a decis Curtea Constitutionala ref. reducerea pensiilor si salariilor”

  1. Zilele trecute, după ce şi-a lăsat Binele, Adevărul şi Frumosul la domiciliu, conclavul ayatolahilor constituţionali a emis în spatele altarului o bulă prin care forţează aplicarea Art.44(1) din Constituţie. În mod paradoxal, firmanul CCR desfiinţează dreptul de proprietate, şi deschide calea selecţiei naturale. Res publica a decedat.

    Fiindu-mi imposibil să înghit disonanţa cognitivă, le-am scris ayatolahilor. Cum şansele ca domniile lor să citească aceste rînduri sunt mai mici decît cele de a supravieţui pe Soare, aplic aici textul. Nu înainte de a observa că Bakunin a fost un… naiv-în-gropi-căzător. Nu şi-a dat seama că instrumentul prin care îşi putea instala utopia este tocmai o Curte Constituţională.

    —————————————–

    —– Original Message —–
    From: Marius
    To: ccr(la)ccr.ro
    Sent: Saturday, June 26, 2010 4:05 AM
    Subject: Despre dreptul de proprietate

    Stimaţi domni,

    În legătură cu argumentele aduse în sprijinul dreptului la pensie, aş avea cîteva observaţii de profan. Am doar avantajul vîrstei şi al independenţei pecuniare faţă de bugete de stat.

    Cred că ne-am apropia mai mult de adevăr, dacă am privi din mai multe unghiuri drepturile cuvenite la pensionare. Cuantumul pensiei este garantat – zice legea [supremă]. Însă, să vedem cînd, şi din ce se constituie fondul de pensii, şi cît de bine garantat poate fi cuantumul.

    Magistraţii afirmă că pensia reprezintă drept de proprietate. În parte este adevărat, însă nimeni nu poate spune care este valoarea totală a averii de restituit pensionarului, din moment ce nimeni nu poate spune cu certitudine că va muri în anul 2028, pe 25 iunie la ora 10. Aşadar, există variabila hazardului, ce, inevitabil, slăbeşte dreptul de proprietate.

    În sistemele private de pensii, asiguratorul, fie garantează pentru o pensie ce poate asigura (atenţie!) doar stabilitatea financiară a companiei, fie, în funcţie de conţinutul contractului, pune o limită de vîrstă pînă la care pensia poate fi plătită (75, 80 sau 85 de ani). Doar în acest din urmă caz, cuantumul pensiei este garantat.

    Nu putem însă să nu observăm că, fie în sistem de stat, fie privat, pensia are ceva din jocurile de noroc, ceea ce, din nou, slăbeşte afirmaţia că pensia ar fi drept de proprietate. Nimeni nu poate ridica pretenţii asupra cîştigului la loterie înainte ca jocul sorţilor să hotărască. Din nefericire, jocul sorţilor coincide riguros exact cu sfîrşitul vieţii pretendentului.

    Probabilităţile nu sunt certitudini decît la valoarea 1, constantă în timp. Poate garanta cineva constanţa lui 1? Poate numai bunul Dumnezeu, întrucît El este Unul absolut. Dar Dumnezeu nu hotărăşte drepturile salariale, ci dumneavoastră sunteţi în situaţia delicată de a hotărî ce, şi cui se cuvine. Iar regula nu este cea de a proteja pensiile mari de diminuare. Cu puţină răbdare veţi descoperi mai jos şi o similitudine.

    Prin absolutizarea dreptului de proprietate asupra pensiei, niciuna din sursele de satisfacere a pretenţiei nu va putea fi susţinută. Împrumutul e ca scărpinatul. Ajută pe moment. Suprataxarea proprietăţii ca urmare a absolutizării drepturilor salariale sau de pensie, strică echilibre şi mai precare.

    Aşadar, absolutizarea dreptului de proprietate, cînd vine vorba de pensie, paradoxal, se întoarce împotriva dreptului de proprietate, fie prin secătuirea fondului, şi lipsirea altora de dreptul de proprietate, fie prin amanetarea viitorului prin împrumuturi externe, fie prin taxarea oneroasă a altor drepturi, cum ar fi prin supraimpozitarea bunurilor imobile, sau chiar prin suprataxarea muncii şi a consumului.

    Se poate considera şi că pensia este ca economiile băneşti. Trebuie să recunoaştem, are şi proprietăţi de depozit la bancă. Însă cu o observaţie: contributorii devălmaşi depun, nu pentru viitor, ci pentru trecut. Adică, fiii depun “economiile” în folosul părinţilor. Totul este în regulă, dacă banca este solvabilă. Ea poate redistribui şi restitui chiar şi în rate zilnice (dar limitate) sumele depusă. Problema se complică atunci cînd banca are dificultăţi financiare. Într-o atare situaţie, este supusă controlului judecătorului sindic. Este “starea de urgenţă” a băncii. Judecătorul sindic dispune cît şi cărui creditor i se restituie economiile integral.

    Regula de drept spune că prioritatea o au creditorii mici*. Iar dacă mai rămîne ceva la lichidarea activelor băncii, atunci, vor fi satisfăcuţi şi creditorii mari. Contextualizînd, tinerii de azi plătesc azi o mare parte din risipa statului totalitar, generos cu susţinătorii săi, chiar dacă, la vremea lor, ei nu au contribuit nici măcar cu un leu la fondul de pensii.

    În concluzie, dacă bugetarii susţin absolutizarea drepturilor salariale, iar domniile voastre le daţi satisfacţie prioritar pensionarilor de lux, Justiţia are la îndemînă legea falimentului. Nu este greu. Puţin curaj! Lichidaţi statul pe cale judiciară. Cunosc cel puţin 10 persoane, libertarieni anarhişti, care s-ar bucura.

    Cu speranţa că nu v-am vexat, vă urez multă înţelepciune.

    Cu stimă,

    Marius Mistreţu

    Hiroşima

    ———————
    * Cînd firma Sogo a intrat în incapacitate de plată, a trebuit să-şi lichideze cîteva active, printre care şi magazinul departamental Sogo din Hiroşima. Atunci, creditorii cu creanţe de pînă la 3 milioane de yen au fost compensaţi 100%. Creditorii mari au rămas, nu numai fără nicio compensaţie materială, dar şi fără speranţa că le vor fi restituite vreodată creanţele. Aşadar, principiul este: cei slabi au prioritate.

    • bubbles spune:

      Varsta – da, poate fi un avantaj. Dar, independenta pecuniara fata de bugetul statului, nu este o garantie a caracterului obiectiv si corect al viziunii pe care se pare ca o aveti asupra sistemului de pensii de stat. Stiti bine ca statul si societatea umana nu sunt o afacere, nu sunt concepute, construite sau organizate dupa regulile unei firme private, fie ea si banca.
      De aceea, chestiunea vizand dreptul la pensie, are la baza o filozofie profunda si complexa si nu poate primi o analiza corecta si completa dintr-o perspectiva strict financiara, care s-ar reduce doar la o analiza simplista si mecanicista a „contractului” dintre persoana angajata si stat.
      Daca ar fi corecta ( deci si suficienta), o astfel de analiza a riscurilor si a elementelor aleatorii dintr-un contract de asigurare, atunci sa nu privim unilateral si sa nu uitam ca exista doua parti contractante, nu numai statul caruia i s-au incredintat banii, ci si cel care i-a platit. Corelativ responsabilitatii si obligatiilor statului de a-i gestiona bine, ii corespunde dreptul garantat al persoanei asigurate pentru batranete de a primi pensia.
      Astfel, “riscurile” intr-un astfel de contract se pot distribui nu numai in defavoarea statului, ci si in defavoarea persoanei. In cazul in care persoanele care mor inainte de pensionare si dupa o contributie de 30 ani, mostenitorii acestuia sa faca bine sa ceara banii inapoi, in fond si la urma urmei! Or, asa ceva bineinteles ca nu se va intampla niciodata.
      Astfel ca, este inuman sa gandim limitat asigurarea de stat de batranete, sa socotim ca statul sa nu plateasca unei persoane sa zicem mai mult de 20 de ani de pensie sau nu mai mult de varsta de 85 ani, dar daca o persoana moare cu o zi inainte de pensionare statul sa pastreze banii. Sau daca o persoana contribuie 45 de ani si beneficiaza de pensie numai 1 an, e corect?
      Deci, riscurile se impart dupa caz. Si intotdeauna, omul, respectiv cetateanul, este cel slab si statul cel puternic, deci cel slab are prioritate. De aceea, intr-o firma proprietarul isi alege angajatii ca sa-i serveasca lui interesele, pe cand in stat, lucrurile trebuie sa stea invers. Guvernantii sunt alesi sau numiti in slujba societatii, ca sa serveasca interesele cetatenilor si trebuie sa dea si socoteala pentru modul cum guverneaza, cum fac politicile in domeniile de competenta, cum stimuleaza cresterea economica pe timpul mai multor generatii si cum gestioneaza intregul buget, inclusiv cel al asigurarilor sociale si de sanatate, care in niciun caz nu este proprietatea lor. Si, in caz de asa zis „faliment” al statului, nu pleaca niciodata cetatenii, ci guvernantii.
      Deci, in acest domeniu functioneaza mai multe principii, nu numai cel al contributivitatii, ci si cel al solidaritatii si al distributivitatii. Si, in ceea ce priveste legea: stabilitatea si previzibilitatea.
      Aceste principii functioneaza si in cazul “contractului” de asigurare pentru sanatate. Imaginati-va o persoana care plateste sa zicem la un salariu de 7000 lei pe luna , timp de 10 ani, cca 100.000 lei si nu se imbolnaveste nici macar de 5000 de lei in toata aceasta perioada. Unde se duc 95.000 lei? La alte persoane, care fie ca au platit mai putin, fie la fel, fie mai mult, fie deloc, dar care sunt mai bolnavi.
      Imaginati-va situatia celor care platesc contributii la fondul de somaj, doar in baza principiului solidaritatii, caci avand in vedere natura profesiei, nu pot beneficia niciodata de ajutor de somaj. Unde sunt banii lor?
      Armata, a fost o buna perioada in care nu a contribuit direct la fondul de pensii, dar se poate nega “contributia” si importanta existentei ei intr-un stat, pentru simplul motiv ca din punct de vedere strict financiar nu s-a contorizat o contributie la fond? Bazandu-ne strict pe principiul contributivitatii, vom gasi categorii de persoane care nu ar trebui sa aiba pensie deloc, sau mai mica. In realitate, statul ar fi luat bani dintr-un buzunar si ii punea in altul.
      De asemenea, cate alte drepturi nu se platesc intr-un stat fara ca ele sa reflecte o contributie economica directa a beneficiarilor respectivi la bugetul, la fondul din care se platesc acesti bani.
      Concluzia, parerea mea, nu poate fi decat una: intr-adevar conteaza si cati bani se strang in toate aceste fonduri, parte din intregul buget al unui stat, dinamic e adevarat si fluctuant uneori. Dar, mai conteaza si ce se face cu toti banii care se strang , destinatia lor rationala, de cine si cum sunt administrati, ce politici economice si sociale si ce viziuni se pun in practica in guvernarea de fiecare zi, dar si pe termen mediu si lung.
      Regulile de mai sus sunt sau trebuie cunoscute de orice guvernanti intr-un stat de drept, pensii mai mari se pot da, dar mai mici, nu. De aceea trebuia sa aiba grija cu pensionarile anticipate, care rezolva probleme pe termen scurt, dar creeaza probleme pe termen lung. De aceea trebuie prevenite pensionarile medicale frauduloase. De aceea trebuie prevenita acordarea frauduloasa de ajutoare sociale. De aceea , trebuie prevenita munca la negru, neplatitoare de contributii. De aceea nu trebuie iertata sau tolerata neplata contributiilor de catre anumite entitati economice, etc.
      In ceea ce priveste pensiile de serviciu ale magistratilor, este o alta discutie.

      • juanjuanjohn spune:

        „In realitate, statul ar fi luat bani dintr-un buzunar si ii punea in altul.”
        Aveti mare dreptate. In fond, cine este cel care manuieste, in prima instanta, banii destinati CAS? Angajatorul; acesta calculeaza si vireaza la bugetul asigurarilor sociale atat CIAS cat si CAS. In cazul angajatorulu privat, se poate bate cu pumnul in piept ca el suporta din propriul buzunar CAS.
        Dar, cine este angajatorul bugetarului? STATUL. Deci statul ar trebui sa prevada prin bugetul de stat cheltuielile cu salarizarea bugetarilor, adica atat fondul necesar paltii CAS cat si al CIAS si sa verse la bugetul asigurarilor sociale sumele respective.
        Adica, asa cum ati spus, sa mute niste bani dintr-un buzunar in altul. Daca nu o face, ce vina are bugetarul?
        Daca politicienii atoate cunoscatori, mai ales acei constitutionalist cu cele mai multe ordonante neconstitutionale, horasc sa nu plateasca CAS pentru unii bugetari sau sa scuteasca de la plata CAS anumite firme la care au interese obscure, ce vina au pensionarii?
        Ce vina are armata ca politicienii nostri, mari strategi si comandanti de osti, au hotarat la un moment dat ca militarii sa nu plateasca CAS sau sa plateasca o cota mai mica? diferenta de bani nu a ramas cumva tot in buzunarul statului? Iar statul nu i-a utilizat, cumva, ca sa plateasca anumite cheltuieli cu parlamentarii de exemplu? Sa zicem acele cheltuieli cu chiriile platite parlamentarilor care mai detin imobile in Bucuresti…Sau, acele cheltuieli de deplasare ale parlamentarilor care se duc in Tailanda la un Congres economic, desi nu cunosc nici limba engleza nici pe cea franceza, tailandeza nici atat, iar organizatorii nu traduc discutiile si in romaneste…

      • Vă mulţumesc pentru răspuns.

        Însă implicaţiile deciziei CCR sunt mai adînci decît par la prima vedere.

        Aş începe cu observaţia că, dacă CCR nu are competenţa de a adăuga la Constituţie, nu are competenţa nici să adauge termeni noi într-o ecuaţie matematică. Pe scurt, CCR s-a substituit Executivului, fără ca cel puţin să consulte un studiu de impact. Nici acum nu poate spune cîtă catastrofă artificială produce.

        În altă ordine de idei, cînd am spus că cei slabi au prioritate, m-am referit strict la cei slabi financiar. Disjucţia ar fi fost drept să se facă după cuantumul venitului, iar nu după calitatea de bugetar/ pensionar. Decizia CCR nu avea de ce le restaura integral „bogătarilor” dreptul de proprietate. De unde şi suspiciunea de mercantilism ce planează asupra magistraţilor şi a altor categorii de privilegiaţi. Pentru a-i ajuta să-şi spele faţa, am postat pe blogul meu un chestionar destul de relaxat cînd vine vorba de autentificare. Aştept ca 5000 de „bogătari” să-mi răspundă în maximum trei luni.

        O altă consecinţă a deciziei CCR este că, invocînd demnitatea omului, a consacrat mercantilismul ca valoare supremă în stat. Paradoxal, mai sus chiar decît demnitatea omului.

        Speculînd această evidenţă, am scris proclamaţia de la Hiroşima, prin care legitimez mercantilismul bun, adică mercantilismul omului de rînd, ce poate motiva oricînd, orice activitate lucrativă, ca formă de solidaritate cu cei pensionaţi (fie ei de masă sau de lux).

        „Muncesc ilegal pentru a plăti intangibilul fond de pensii.”

        Aşadar, de acum încolo, oamenii îşi pot exercită ilegal dreptul la muncă şi la liberă iniţiativă. Iar Justiţia nu va prea avea cum să-i pună la punct fără a se descalifica moral. E o capcană socială, prin care omul de rînd se poate sustrage controlului statului, şi în acelaşi timp să-i şi fie constant superior moral.

        Să vedem dacă rezultatul testului de venalitate va putea atenua suspiciunea de exclusivism mercantil ce afctează imaginea magistratului român.

  2. juanjuanjohn spune:

    Cred ca este pentru prima data cand doua comentarii postate pe site ma incita pe deplin; atat ideile exprimate de Marius, cat si de Bubbles.
    Variantele in discutie pot naste, intradevar, controverse si, implicit,politici sociale diferite.
    1.Sa returnam omului asistenta sociala in stricta dependenta de contributia sa. Da, pare rezonabil, dar, daca contributorul respectiv moare inainte de a beneficia de bani sau inainte de a beneficia de toti banii la care are dreptul datorita contributiei, primeste familia sau altcineva desemnat, diferenta? In cazul asigurarilor private ar fi posibil, dar in cazul asigurarilor de stat nu. deocamdata, din contributiile obligatorii ale angajatorului si angajatului la fondul de asigurari sociale se suporta (integral sau partial) si cheltuielile cu ajutoarele sociale, pensiile minim garantate, caminele de batrani, de copii, etc… Lista ar putea continua… In acest caz se aplica principiul solidaritatii… Daca s-ar aplica, exclusiv, principiul contributivitatii, cum propune Marius, ar insemna ca celelalte cheltuieli mentionate sa se suporte de la bugetul de stat… Nu am nimic impotriva, dar uitati-va cat de dependent politic este bugetul de stat!!!
    Si mai ales, domnule Marius, luati in calcul extremele (va propun acea metoda de la matematica a reducerii la absurd): estimati dimensiunea cheltuielilor statului cu o persoana cu un handicap sever; daca s-ar lua in calcul numai principiul contributivitatii, atunci acea persoana ar fi condamnata definitiv la pierzanie… Luati in calcul cheltuielile cu copiii „nimanui”, cu orfanii sortii; daca s-ar lasa aceste cheltuieli doar la mana bugetului de stat…
    Contributia de asigurari sociale, deocamdata, in sistemul aplicat, nu merge exclusiv la pensii si, chiar daca ar fi asa, tot ar fi, la nivel de stat, destula.
    Exagerez?
    Haideti sa vedem:
    – Statistica oficiala a INS sustine raspicat ca media de viata a romanului este 68-73 de ani; haideti sa luam in calcul 75 de ani, desi este fortat iar noi nu suntem japonezi!!!
    – La pensie se iese, deocamdata, la varsta de 65 de ani; haideti sa luam ca medie doar 60 de ani. In conditiile in care media de varsta a inceputului vietii active este 20 de ani, rezulta un stagiu mediu de cotizare la nivel national de 40 de ani; haideti sa luam in calcul doar 35 de ani… (vedeti, reduc tot mai mult, in defavoarea romanului muncitor). Inseamna ca poporul roman muncitor contribuie, in medie, la fondul CAS, timp de 35 de ani, pentru a beneficia de pensie, in medie, doar 15 ani!!!!
    – contributiile de asigurari sociale, insumate cele platitie de angajator cu cele platite de angajat, nu s-au situat niciodata sub 30% din fondul de salarii. Rezulta ca, intr-un an de zile, 4 salarii merg catre bugetul asigurarilor sociale, iar in toata perioada de contributie luata in calcul circa 120 de salarii.
    Cum punctul de pensie acum este de doar 45% din salariul mediu pe economie, ar rezulta un numar de circa 267 de pensii de platit contributorului, adica timp de circa 22 de ani.
    In conditiile in care durata medie de viata am stabilit-o, prin supralicitare, la 15 ani.
    Si asta fara a lua in calcul, pentru timpul mediu de 35 de ani de contributie, dobanzile ce s-ar produce daca aceste contributii ar fi depozitate doar in banca, fara a fi investite de stat cu folos.
    Vedeti, analizand doar statistic, prin simpla reducere la absurd, bugetul asigurarilor sociale ar trebuie sa fie excedentar.
    De ce nu este?
    Poate si pentru ca tot mai multi agenti economici (mai mici sau mai mari contributori) nu platesc CAS, pentru ca unii sunt iertati prin HG de datoriile istorice la bugetul asigurarilor de stat pentru a putea fi vanduti pe nimic la straini (uitati-va la Sidex Galati, la Tractorul si Roman Brasov, la Semanatoarea Bucuresti, etc.) Acei bani se suporta de popor, adica exact de cei care acum ar trebui sa primeasca pensii si, in loc de bani primesc numai reprosul politicienilor si fanilor acestora ca nu au murit mai devreme sau ca „au pensii nesimtite”, nemeritate, pensii al caror cuantum nu este un drept de proprietate ci doar o dovada de mila din partea societatii mult prea ingaduitoare.
    Si aceasta dupa 35 de ani de munca si contributie la bugetul asigurarilor sociale, asa cum am demonstrat mai sus.

    O vorba din popor spune: „cine nu are batrani, sa cumpere!”.
    Noi avem batrani dar ii umilim, avem dar ii exterminam…
    Cica inuitii de prin teritoriile nordice, in anii de restriste, isi duc batranii in pustiul inghetat si-i abandoneaza acolo.
    Pe cand si la noi acest procedeu?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD