Flux noutăţi
AnunţuriEnglishInternaţionalJURIDICE.ro
Print Friendly, PDF & Email

Combaterea evaziunii fiscale discutata in sedinta CSAT – 28 iunie 2010

29.06.2010 | JURIDICE.ro
Abonare newsletter

La Palatul Cotroceni, luni, 28 iunie 2010, a avut loc sedinta Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, condusa de Traian Basescu, presedintele Romaniei.

Potrivit unui comunicat al Administratiei Prezidentiale, ”la sedinta au participat primul-ministru al Romaniei, Emil Boc; ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga; ministrul Apararii Nationale, Gabriel Oprea; ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi; ministrul Finantelor Publice, Sebastian Vladescu; ministrul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, Adriean Videanu; ministrul Justitiei, Catalin Marian Predoiu; directorul Serviciului Roman de Informatii, George Cristian Maior; directorul Serviciului de Informatii Externe, Mihai Razvan Ungureanu; consilierul prezidential pentru Securitate Nationala, Iulian Fota; consilierul prezidential Anca Ilinoiu, sef al Departamentului Relatii Internationale; secretarul CSAT, general-locotenent Ion Oprisor; purtatorul de cuvant al Presedintelui Romaniei, Valeriu Turcan.

Pentru discutii cu privire la combaterea evaziunii fiscale, a contrabandei si a spalarii banilor si finantarii terorismului, au fost prezenti ca invitati: Laura Codruta Kovesi – procuror general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Codrut Olaru – procuror-sef, Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism si Laura Oprean, procuror-sef adjunct la Directia Nationala Anticoruptie.

In cadrul sedintei, directorul Serviciului Roman de Informatii, George Cristian Maior, a prezentat un document de analiza cu privire la practicile de evaziune fiscala si contrabanda, mentionand ca principalele domenii de evaziune fiscala sunt cel agroalimentar, al produselor din alcool si tutun, al constructiilor si al produselor energetice.

De asemenea, in document se precizeaza ca amplificarea infractiunilor financiare are efecte grave asupra sustenabilitatii bugetelor publice, distorsionand, in acelasi timp, mediul concurential.

In urma discutiilor, CSAT a hotarat elaborarea unui plan comun de actiune a institutiilor cu responsabilitati in combaterea evaziunii fiscale si contrabandei, menit sa imbunatateasca eficienta colaborarii intre Ministerul de Interne, Ministerul Finantelor Publice si Parchet. Ca urmare, la nivel judetean se vor constitui grupuri de lucru operationale formate din ofiteri specialisti si experti desemnati de institutiile responsabile.

In cadrul sedintei, directorul Serviciului Roman de Informatii a informat cu privire la utilizarea pe teritoriul Romaniei a firmelor fantoma de catre retelele de crima organizata transfrontaliera, cu predilectie in operatiuni de import si achizitii intracomunitare.

Tot astazi, CSAT a aprobat Strategia nationala de prevenire si combatere a spalarii banilor si finantarii terorismului. Documentul fundamenteaza in mod unitar si coerent actiunile sectoriale de prevenire si combatere a spalarii banilor si finantarii terorismului, stabilind directii de actiune pentru toate institutiile cu responsabilitati in domeniu, in acord cu Strategia de Securitate Nationala a Romaniei si cu ultimele standarde internationale.”

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week