Mona Pivniceru despre dinamica dreptului

Cu ocazia Zilei Justitiei, Uniunea Juristilor din Romania a organizat in data de 2 iulie conferinta cu tema Constitutia si dinamica dezvoltarii legislatiei in societatea contemporana.

Prezenta la eveniment, prof. univ. dr. Mona Maria Pivniceru, judecator la Inalta Curte de Casatie si Justitie, presedinte AMR, a sustinut urmatoarea alocutiune:

„Dinamica înseamnă mişcare, dezvoltare, devenire, concepte care sunt antonime cu improvizaţia, destructurarea ori superficialitatea.

De asemenea, dinamica mai presupune augmentarea, dată de complexitatea tot mai crescândă a relaţiilor sociale supuse reglementării, dar şi de lărgire a spaţiului cu caracter infra sau supraconstituţional, consecinţă a integrării europene şi a intrării în vigoare şi pentru România a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, incluzând astfel noi concepte cum ar fi securitatea, predictabilitatea ori necompromiterea substanţei dreptului, opuse categoric oricărei instabilităţi a dreptului sau caracterului intempestiv al unor modificări legislative, precum şi a vidării dreptului de conţinutul său ori de unele componente, care i-ar afecta grav substanţa.

Dar mai presus de toate, nici Constituţia şi nici dinamica dreptului formal nu au o altă raţiune de existenţă decât fiinţa umană şi habitatul ei, indiferent la ce scară s-ar plasa, chintesenţă valorizantă a tuturor câştigurilor succesiunii civilizaţiilor democratice, formând un patrimoniu universal de natură a face depline măsura şi scopul tuturor reglementărilor, indiferent de natura lor.

De aici rezultă că nicio dinamică nu poate deturna scopul esenţial al reglementării şi nici perverti pozitivitatea dreptului, de la valorile sale profund umaniste, chiar şi în condiţii de context defavorabil.

De aceea, nu se pot concepe raţional ca reprezentând o dinamică a dreptului, spre exemplu, modificări legislative care separă dreptul pe de o parte, de valoarea lui patrimonială pe de altă parte, dreptul recunoscut rămânând o simplă hârtie în buzunarul titularului ei, denumită simbolic hotărâre judecătorească, în timp ce valoarea sa patrimonială se plimbă sub formă de fonduri plătite administratorilor lor prin deturnarea destinaţiei pentru care au fost constituite. Am în vedere dispoziţiile Legii nr. 10/2001, care şi în opinia Curţii Europene a Drepturilor Omului, nu a restituit decât drepturi iluzorii, Fondul Proprietatea neavând aptitudinea şi nici intenţia, imputabile statului român, de a realiza dezdăunarea corespunzătoare a celor deposedaţi de proprietăţile lor imobiliare în regimul comunist, spre a consolida moravul privitor la remanenţa năravului apucător.

Totuşi, nu putem să nu remarcăm o dinamică privită ca mişcare reglementatorie a acestui drept. Această lege a suferit nu mai puţin de 30 de modificări, preluând prerogativele iniţiale ale instanţei de judecată de a se pronunţa asupra restituirii proprietăţii sau a contravalorii ei, instanţele trebuind să se pronunţe într-un alt ciclu judiciar, de data aceasta în contenciosul administrativ, însă numai asupra valorii de restituit şi doar în cazul contestării valorii stabilite de F.P.S, instanţa de drept comun pronunţându-se potrivit legii, exclusiv asupra restituirii dreptului.

Aşadar, două procese, pe un fond de lentoare procedurală şi administrativă, şi o executare cu finalitate îndoielnică şi îndepărtată, situată într-un timp nedefinit, dar care juridic se înscrie în durata procedurilor judiciare, ca o fază componentă a lui, şi de aceea imputabilă doar judecătorului?

Tot astfel, o mişcare juridică susţinută a întreţinut-o şi Legea nr. 18/1991, care a suferit peste 80 de modificări de substanţă privitor la dreptul de reconstituire şi întinderea lui, vocaţia la reconstituire şi întinderea lui, competenţa comisiilor de aplicare a dispoziţiilor legii, termenele, competenţa instanţelor, şi căile de atac, toate aflate într-o dinamică juridică sporită şi de administraţie prin eliberarea mai multor titluri de proprietate pe acelaşi teren, de multe ori altor persoane decât adevăraţilor proprietari sau printr-un retuş de a soluţiona pur şi simplu cererile cu care au fost sesizate, punând cetăţeanul în versiunea contemporană a legendei între Scylla şi Caribda.

Vorbim despre o dinamică a dreptului, sau acestuia i s-a implicat valenţa folosită în mecanică, ştiiinţă care studiază legile mişcării corpurilor în raport cu forţele care se exercită asupra lor?

Numai în acest mod pusă problema putem să înţelegem teoria nihilistă după care totul trebuie schimbat, remaniat ori desfiinţat cu fiecare nouă guvernare spre a se demonstra perenitatea ideei de început, fără acumulări cantitative, şi de bună seamă fără schimbări calitative care ar semnifica saltul calitativ, adică evoluţia.

Doar astfel putem avea revelaţia celor 50 de ordonanţe de urgenţă şi nu mai puţin de 892 de astfel de ordonanţe în ultimii 10 ani.

Avansăm doar în timpul istoric sau este vorba despre o evoluţie regresivă?

Codul fiscal modificat în dispreţul legii şi al Constituţiei prin ordonanţă de urgenţă, vorbeşte despre prevalenţa economicului asupra juridicului, ridicată la nivel de principiu, spre a demostra remisivitatea statului de drept şi substituirea legii cu arbitrariul, ca şi melanjul nepermis al competenţelor în detrimentul separaţiei puterilor în stat.

Mai sunt astăzi trei puteri în România ca fundament constituţional al statului de drept sau dinamica faptică spre uzurparea sau nesocotirea celorlalte competenţe de către forţele care se exercită aspura lor pentru a ne putea compatibiliza cu definiţia mecanică a dinamicii, sfidând astfel stabilitatea constituţională?

Mai este astăzi Constituţia legea fundamentală a României sau serveşte doar la decuparea unor instituţii cum ar fi cea de restrângere a unor drepturi pentru imperative de securitate naţională, sintagmă ultimă care tinde a induce efecte intimidante şi înfricoşătoare.

Poate că nu este locul să ne întrebăm, chiar şi în dezacord fiind cu Curtea Constituţională, cum este permis să diminuezi veniturile sub imperativul securităţii naţionale şi să explici că s-ar fi îngrădit doar dreptul la muncă în condiţiile în care acesta se exercită în aceleaşi condiţii, însă cu plata diminuată, cum este posibil să se dea dispoziţii oficiale de neexecutare a hotărârilor judecătoreşti, cum s-a ajuns la ameninţarea publică a magistraților de către oficiali ai statului pentru hotărârile ce se vor pronunţa, de ce magistraţii sunt vulnerabilizaţi, consecinţă a numărului mult prea împovărâtor de dosare, şi de ce strategia puterii executive urmăreşte disfuncţionalizeze justiţia.

Un lucru, însă, trebuie neapărat să întrebăm. Oare nu am devenit noi corpurile asupra cărora se exercită forţele prin intermediul legilor? Pentru că altfel nu există nicio explicaţie a abandonării valorilor umane primare: respectul, decenţa, onoarea şi demnitatea, care au devenit transgresabile ca şi drepturile care le-au inserat în substanţa lor, înţelegând astfel să rămân în exterioritatea enunţiativă a afirmaţiilor pentru a nu contruba constanta de securitate naţională şi a pericolelor pe care le impune, prin transformarea dinamicii ca mişcare într-o dinamică ca forţă.

Poate ar trebui să vorbim aici despre dinamica stabilităţii, în condiţiile în care, spre exemplu, procurorul, apărător al statului, are drepturi separate şi multiple faţă de cele ale cetăţeanului.

Orice ar fi, însă, rămâne adânc imprimată pe retină imaginea genitorilor noştri traşi şi împinşi de jandarmi pentru îndrăzneala de a-şi pretinde proprii bani sub formă de pensie, şi fixată adânc în minte existenţa statului de drept, înţelegând prin aceasta separaţia puterilor în stat şi dreptul cetăţeanului cu acces la un tribunal, care dincolo de orice dinamică ori de voinţe unor forţe de a se afirma spre a consolida semantica deplină a cuvântului dinamică, trebuie să se aşeze în matca lor.

Atunci când, spre deosebire de regele Soare care a spus feudal, dominant şi arogant Statul sunt eu!, simplul cetăţean şi fiecare dintre noi va putea declara Statul sunt eu!, nu vom mai avea nevoie de nicio dinamică a stabilităţii şi de nicio stabilitate, pentru că ele vor veni de la sine.

Refuz prin aceasta să fiu un corp în mișcare guvernat de legile mecanice.”

Citeşte mai mult despre Constitutie, drept, Mona Maria Pivnicieru, Uniunea Juristilor din Romania! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn  WhatsApp  Threads  Google News 

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.