Valerius M. Ciuca in dialog cu Dan Stoica despre creativitatea judecatorului si rolul lui in constructia noii culturi juridice europene
12 iulie 2010 | JURIDICE.ro
Dan Stoica: Domnule Profesor, pe parcursul actestui dialog va invit sa ne impartasiti din experienta dumneavoastra de judecator la o instanta europeana. Ne aflam intr-o conjunctura istorica tensionata, in care judecatorul este nevoit sa atinga limitele creativitatii juridice in fata valului de masuri economice exceptionale adoptate de guverne. In aceste circumstante, care este diferenta intre creativitate si transgresivitate in activitatea judecatorului european?
Valerius M. Ciuca: Tema de dialog ce o propuneti, destul de sensibila in materia echilibrului dintre puteri, preocupa cele mai diverse medii juridice din lume. Nu cu mult timp in urma, avand onoarea de-a fi invitat la manifestarile prilejuite de sarbatorirea Bicentenarului Baroului parizian, a trebuit sa sustin o conferinta in cadrul unui panel ce a dezbatut-o. Este o conferinta pe care, intr-o forma dezvoltata, organizatorii acestui eveniment o vor publica. Va voi face, asadar, doar o ebosa de compte rendu, pentru a nu atenta prea mult la spiritul vacantier al momentului…
Preocuparile practicienilor dreptului pe seama acestei incitante probleme cunosc o vadita resurgenta. Revenirea lor este, de fapt, ciclica; se remarca mai ales in momente de schimbari majore, de crize si de repozitionari ale puterilor publice in functie de sfidarile noi ale vietii sociale si economice. In plan doctrinar, insa, tema aceasta este straveche, mai indepartata in timp decat chiar momentul in care juristii luminati ai modernitatii au inteles ca ceea ce caracterizeaza profund democratia este tocmai conflictualitatea. Numai tiraniile, statele despotice, regimurile totalitare traiesc din iluzia aneantizarii conflictelor, in acest fel amplificand de fapt efectele violente, chiard aca tardive, ale izbucnirii tensiunilor acumulate. Cum, conflictele sunt consubstantiale cu viata democratica, a fost necesara descoperirea mijloacelor optime de rezolvare a lor. In Antichitatea greaca, bunaoara, le revenea tribunalelor aceasta misiune pacificatoare. Uneori, a fost chiar exagerat rolul lor, considerandu-se ca acestea ar trebui, de dragul pacii sociale, sa cenzureze apetitul nomocratic al Adunarii poporului si sa stavileasca, astfel, legiferomania, inflatia legislativa, cum am spune astazi. Conceptia dominanta era aceea ca orice exces reglementar conduce de fapt la anomie, adica la acelasi efect pe care il produce anarhia (spaima de moarte a grecilor, care erau fascinati de organizarea, prin spirit, nous, a cosmosului, pe care doreau sa-l transpuna si in viata sociala, dar si in viata subiectiva, interioara, a persoanei). Bunaoara, Demonstene intreba, retoric, daca excesul de legi noi nu reprezinta de fapt decat o sfidare adusa altor legi, deci o anomie. Jurisconsultii romani (« oracole ale cetatilor », dupa Cicero si atat de apreciati de Michel Villey si de Pierre Grimal; nu mai spun de Carbonnier) au reluat tema aprofundand-o si apreciind ca nu legea creeaza dreptul, ci fiecare caz conflictual in parte contine propriul sau drept, ceea ce transforma legea in simplu instrument iar pe judecator in hermeneut, nomolog (cunoscator reputat si legitim al legii – jura novit curia), dar si nomotet (creator de interpretari supletive, pentru el legea scrisa si, la limita, cea naturala, nefiind lacunara, nefiind sursa legitima de denegare de justitie). Ca atare, intre cele doua riscuri: judecatorul «uzurpator», transgresiv prin creativitate si cel «dezertor», obedient literei, sub justificarea inexistentei legii, inca din vechime a fost preferat primul, dupa cum, intre cele doua valori societale, just si legal, prioritate a fost acordata justului. Viziunea “antigoniana”, apropiata de justetea dreptului natural a fost optiunea democratica a popoarelor (pe aceasta intemeindu-se crearea curtilor constitutionale si a tribunalelor internationale si, mai ales, drepturile fundamentale ale Omului), pe cand, pozitivismul fundamentalist, legat de litera, nu si de spiritual legii”, a fost mereu fetisizat de catre cei cu propensiuni tiranice. Intre cele doua valori, judecatorii, cu metodele lor stiintifice, au fost si sunt constransi sa realizeze un echilibru rezonabil, pentru a nu favoriza nici stagnarea dreptului, nici voluntarismul pur.
Dupa cum stiti, in plina modernitate, pentru a scurta explicatiile, Edouard Lambert, marele comparatist francez, face o observatie interesanta in legatura cu puterea judecatorilor americani. In cazul Marbury versus Madison, din 1803, practic, judecatorii Curtii Supreme au pus bazele primei «curti constitutionale» din istoria universala a dreptului, hotarand ca ei, judecatorii, pot cerceta conformitatea unei legi cu Constitutia. Lambert, impresionat de puterea judecatorilor americani, in chiar titlul unei lucrari publicate in anii „20, a utilizat o expresie care, apoi, a facut o lunga cariera, pana astazi: «le gouvernement des juges». Asimilati, uneori, unor Prometei furtivi, furand focul sacru al legislatorilor; alteori, unor intemeietori adamici, corupti de curiozitate si perfectionism, ambele manii incarnate de Eve jurisprudentiale si de mere inveninate de practica, tot scenariul derulandu-se pe fondul unui sasiit inselator de sarpe cazuistic ; din cand in cand, asociati Sfantului Mihail ori judecatorului absolut Minos, fiul Europei si, dupa Dante, gardian al Infernului, judecatorii europeni au fost si ei, mai ales incepand cu anii „70, tintele neintelegerilor pe seama separatiei si echilibrului puterilor. O anumita lumina a venit, tot pe cale jurisprudentiala: iata, in cauza CILFIT, 1982, C.J.C.E. a adoptat un principiu metodologic de interpretare extrem de generos sub aspect creativ, dar si foarte riguros privind baza legala a interpretarii ; este vorba de principiul, ce-mi place a-l defini ca fiind acela al finalitatii si contextualitatii.
Este adevarat, trebuie sa recunosc, juristului european, dupa mai mult de un secol de scoala exegetica si dupa inca o jumatate de secol de pozitivism pur, ii este foarte dificil sa se obisnuiasca cu metoda teleologica de interpretare , una prin excelenta jusnaturalista si democratica. Multe personalitati reputate (Denys Simon, Bernd Rüthers, Günter Hirsch, A. Vauchez, Paul Martens, Mireille Delmas-Marty) au scos in evidenta rolul creator al judecatorului si riscurile enorme de-a nu avea oameni intelepti, independenti si drepti care sa poarte robele grele ale unor puteri exorbitante. Cu toate acestea, eforturile sustinute al instantelor europene, respectarea cu sfintenie a traditiei motivarii cu argumentele ratiunii, ale valorilor si intentiilor umaniste nascute din Tratatul CE, din visul parintilor fondatori ai Europei, respectarea fara rabat a principiului interpretarii propter sau secundum legem, niciodata contra legem si cu maxima scrupulozitate a judecatorului de-a nu crea cauze personale ad-hoc din cele publice (Nemo esse judex in sua propria causa), apoi, obstinatia stiintificitatii, a spiritului nominalist dominant in privinta stilului de motivare, au determinat calmarea multor tensiuni intre puteri si indepartarea spectrului transgresiunii rele, uzurpatoare. Mai mult decat atat, deseori, a fost chiar apreciata creativitatea netransgresiva si benefica a judecatorilor europeni, profesionisti cu vadite propensiuni filosofice in perioada inceputurilor instantelor europene.
Dan Stoica: Dezvoltarea exponentiala a noilor tehnologii determina accelerat schimbari fundamentale in domeniul cunoasterii, comunicarii, biologiei. Acestea schimbari au ca efect remodelarea institutiilor si conceptelor juridice. Putem vorbi de o noua cultura juridica europeana? Care este rolul judecatorului in constructia noii culturi juridice europene?
Valerius M. Ciuca: Judecatorul european, in acest inceput timid de societate a cunoasterii, intuieste déjà exigentele uriase carora va trebui sa le faca fata si care deriva din debordantul spirit inovator in toate domeniile vietii practice. Este adevarat, el nu este si nu va fi singur in aceasta epopee. La aceasta Conferinta de la sediul UNESCO, despre care v-am vorbit deja, rolurile viitoare ale avocatului (prietenul dialecticii asiguratoare) si ale expertului (Experto crede !) in intelegerea conflictualitatii de tip noologic se intrezareau ca roluri demne de amici curiae. Ceea ce nu inseamna ca judecatorii trebuie sa ramana pasivi. Dimpotriva, noi definitii, noi concepte, noi principii de drept sunt asteptate din partea lor.
Mediul justitiabililor europeni a devenit foarte sofisticat. Comparativismul avansat face ca tot ce este novator in instantele de referinta din lume sa se observe, a doua zi, in pretoriile noastre. Aculturatia juridica a devenit planetara. Un veritabil hybris juridic pune la grea incercare si cultura veche (via antiqua a realistilor), dar si via moderna a nominalistilor. Concilierea acestora este o opera de intelegere si de inteleapta, de cumpanita judecata. Reputatul judecator de la Curtea Suprema a SUA, Stephen Breyer, coleg in panel-ul ce l-am evocat, chiar asa si-a inceput alocutiunea: «Nu mai observ diferente intre noi, judecatorii americani, si voi, cei europeni». Cu o mica rezerva, fostul Comisar European pentru Justitie, distins membru al Consiliului Constitutional francez, Jacques Barrot, a confirmat aceasta idee. Ca judecatorilor viitori li se va cere sa fie macar putin savanti, ca vor trebui sa faca interpretari filosofice, atat in spirit «talmudic», dar si in unul perfect aristotelic, nu incape indoiala. Presiunile din partea societatii europene vor fi imense, deoarece mizele proceselor vor fi din ce in ce mai mari iar caracterul inedit al conflictualitatii juridice extrem de solicitant. Experti in conflictologie si, prin aceasta, in democratie, judecatorii Europei vor fi chemati sa-si asume creativ rolul esential de gardieni ai unei ordini juridice in evolutie rezonabila, pentru a favoriza un progres bio-tehnologic, dar unul etic si benefic si, in acelasi timp, pentru a inhiba eventualele derive antiumaniste. Solidaritatea de fapt a europenilor, pe aceasta lunga cale a spiritului, ideal naturalist aparat cu atat de multa dedicatie de catre Robert Schuman, va putea, astfel, deveni vis implinit si in noua noastra odisee.
Luxembourg, iulie 2010
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
