Secţiuni » Articole » Opinii
OpiniiPovestim cărţiImaginarul dreptului
Condiţii de publicare
 1 comentariu

Despre semnificatia juramantului prevazut de art. 82 alin. 2 din Constitutia Romaniei
20.07.2010 | JURIDICE.ro, Florin NITA

Secţiuni: Opinii
JURIDICE - In Law We Trust

Domnule Preşedinte al României, domnule Prim-ministru, domnilor miniştri ai cabinetului, vă mai amintiţi jurământul depus la preluarea mandatului? Conform articolului 82 aliniatul 2 din Constituţia României acesta este: “Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!

Oare vreunul dintre dumneavoastră şi-a pus vreodată întrebarea: „De ce am depus un jurământ, dacă oricum trebuie, ca orice cetăţean al ţării, să respect legile şi să-mi pese, în tot ceea ce fac, de ţara mea?” Să încercăm să găsim împreună răspunsul.

De ce este necesar jurământul de credinţă? Pentru că dumneavoastră, cei din puterea executivă, aveţi puteri imense iar acestea trebuie temperate în primul rând de propria conştiinţă. În fiecare moment al anilor în care exercitaţi această putere executivă, cuvintele ferme ale jurământului trebuie să vă stea în minte şi să vă oprească de la orice gest ce ar putea determina încălcarea acestuia în cea mai mică privinţă, doar a fost depus faţă de Dumnezeu.

Dacă-l respectaţi pe Dumnezeu ar trebui să respectaţi fiecare vorbă a jurământului. Faceţi dumneavoastră aceasta?

Începând analiza cu partea de început a jurământului, vă străduiţi cu adevărat pentru a asigura „propăşirea spirituală şi materială a poporului român”? Se poate spune că faceţi aceasta? Cum s-ar putea afirma respectarea jurămintelor atât timp cât „propăşirea materială” este inexistentă, de vreme ce salariile scad, se doreşte în continuare reducerea pensiilor, iar taxele şi impozitele cresc? Mai există propăşire spirituală atât timp cât de esenţa acesteia este cultura adevărată şi durabilă, iar puterea nu face nimic să o încurajeze?

Respectaţi „Constituţia şi legile ţării”? Oricine dintre dumneavoastră care ar analiza în mod serios dacă-şi respectă jurămintele ar trebui să spună „în mod cert nu”, atât timp cât dispoziţiile constituţionale şi inclusiv cele din tratate internaţionale sunt răstălmăcite. Cum poate exista respectarea Constituţiei şi legilor când, la câteva zile de la declararea neconstituţională a unei dispoziţii legale, cel ce ar trebui să medieze şi să impună respectarea Constituţiei nu face altceva decât să susţină „nesupunerea civică” prin nerespectarea unei hotărâri a Curţii Constituţionale, propunând o măsură cu efect echivalent ce ar încălca vădit respectiva decizie. Aspectul este evident pentru orice observator obiectiv atât timp cât se propune o reducere permanentă cu 16% a pensiilor (prin impozitare) în loc de o măsură declarată neconstituţională, de reducere cu 15%.

Puteţi spune „apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor”? Cu siguranţă nu, atât timp cât puterea legislativă este aproape inexistentă iar puterea judecătorească este practic anihilată prin subfinanţare şi încercarea de a o responsabiliza pentru orice altceva decât pentru activitatea proprie.

Aceste atacuri împotriva puterii judecătoreşti sunt de fapt cele mai grave. Critica permanentă şi ameninţările directe sau indirecte asupra judecătorilor pentru soluţiile pronunţate sunt zilnice, determinând o situaţie de schizofrenie socială ce este reflectată de sondajele privind încrederea în justiţie, realizate asupra publicului larg (în general negative) şi cele realizate asupra celor ce au procese pe rol (în general pozitive). Care este efectul acestor atacuri: determinarea cetăţeanului să renunţe la apărarea propriilor drepturi, chiar şi fundamentale, atât timp cât acesta află zilnic de corupţia din justiţie, de soluţii incorecte şi interesate, de durata proceselor sau despre costurile reale ale acestora, prin amplificarea unor situaţii izolate sau sistemice, pentru remedierea cărora nu se face nimic din punct de vedere administrativ sau legislativ. Nu neg că, în această privinţă, o parte de vină aparţine şi puterii judecătoreşti, societăţii civile, presei sau chiar şi avocaţilor, însă obligaţia (asumată chiar internaţional) de a respecta drepturile omului inclusiv printr-o justiţiei credibilă aparţine Statului Român.

Poporul Român se va trezi şi în mod cert va conştientiza în curând, că începând cu 1 decembrie 2009 fiecare cetăţean român are dublă cetăţenie, Acum suntem şi cetăţeni ai Uniunii Europene în conformitate cu art. 9 din Tratatul Uniunii Europene, forma consolidată, ce arată că „ Este cetăţean al Uniunii orice persoană care are cetăţenia unui stat membru. Cetăţenia Uniunii nu înlocuieşte cetăţenia naţională, ci se adaugă acesteia” iar la un moment dat românii se vor comporta ca adevăraţi europeni.

Florin NIŢĂ
fost judecător

Cuvinte cheie:
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

1 Comment
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti