Bacau. Evaziune fiscala. Trimiteri in judecata
22 iulie 2010 | JURIDICE.ro
Ministerul Public a dat publlicitatii, miercuri, rezultatele activitatii intreprinse de procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Bacau, care au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea in judecata a inculpatilor ANTON FLORIN si SOCIETATEA AGRICOLA FELIX Ungureni, sub aspectul savarsirii mai multor infractiuni de evaziune fiscala.
Potrivit unui comunicat al MP, ”ca urmare a probatoriului administrat in cauza, in cursul urmaririi penale, a reiesit faptul ca in scopul sustragerii contribuabilului de la indeplinirea obligatiilor fiscale, in perioada ianuarie 2005 – decembrie 2006, inculpatul Anton Florin, nu a inregistrat in evidenta contabila a societatii veniturile realizate in urma producerii si comercializarii produselor de panificatie, cauzand bugetului de stat un prejudiciu in suma de 17.123, 63 lei si nici nu a declarat sediul secundar in care societatea a desfasurat activitate. De asemenea, in perioada ianuarie 2005 – decembrie 2006 a retinut de la angajati sume reprezentand impozite sau contributii cu retinere la sursa, pe care nu le-a virat in termenul de 30 de zile de la scadenta, cauzand un prejudiciu bugetului consolidat al statului in suma de 8.463 lei; s-a mai retinut in sarcina inculpatului si faptul ca nu a procedat, cu intentie, la refacerea documentelor de evidenta contabila distruse in termenul stabilit de organele de control desi avea aceasta posibilitate. Prin rechizitoriu s-a dispus trimiterea in judecata si a persoanei juridice Societatea Agricola Felix Ungureni, pentru faptele savarsite in numele sau ulterior intrarii in vigoare a Legii nr. 278/2006.
Dosarul a fost inaintat, spre competenta solutionare, Judecatoriei Bacau.
Procurori ai Parchetului de pe langa Judecatoria Bacau au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea in judecata a inculpatului PATRASCU EDUARD VILI, sub aspectul savarsirii infractiunii de evaziune fiscala.
Ca urmare a probatoriului administrat in cauza, in cursul urmaririi penale, a reiesit faptul ca in calitate de administrator la doua societati comerciale cu raspundere limitata, in baza aceleiasi rezolutii infractionale, respectiv de a sustrage persoanele juridice de la indeplinirea obligatiilor fiscale, in perioada noiembrie 2006 – iulie 2007 nu a inregistrat in evidenta contabila a societatilor operatiunile comerciale de cumparare si revanzare de marfuri derulate, precum si veniturile inregistrate, cauzand bugetului de stat un prejudiciu total in suma de 77.195 lei; de asemenea, in sarcina inculpatului s-a mai retinut si faptul ca nu a declarat sediul secundar al uneia dintre cele doua societati, in scopul sustragerii de la efectuarea controalelor financiar-fiscale.
Dosarul a fost inaintat, spre competenta solutionare, Judecatoriei Bacau.
Procurori ai Parchetului de pe langa Judecatoria Bacau au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea in judecata a inculpatilor MACOVEI VIOLANDA GABRIELA, MARRA GIUSEPPE si S.C. LP CALZATURE S.R.L. Bacau, sub aspectul savarsirii infractiunii de evaziune fiscala.
Ca urmare a probatoriului administrat in cauza, in cursul urmaririi penale, a reiesit faptul ca in perioada ianuarie 2006 – februarie 2008, cei doi inculpati, care au administrat succesiv societatea comerciala, au retinut de la angajati sume reprezentand impozite sau contributii cu retinere la sursa, pe care nu le-au virat in termenul de 30 de zile de la scadenta, cauzand un prejudiciu bugetului consolidat al statului in suma totala de 65.524 lei. Prin rechizitoriu s-a dispus trimiterea in judecata si a persoanei juridice S.C. LP CALZATURE S.R.L. Bacau, pentru faptele savarsite in numele sau, ulterior intrarii in vigoare a Legii nr. 278/2006.
Dosarul a fost inaintat, spre competenta solutionare, Judecatoriei Bacau.”
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro