Dreptul autorilor de a fi remunerati pentru retransmiterea prin cablu
3 august 2010 | JURIDICE.ro, VASS Lawyers
In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 430 din data de 28 iunie 2010 a fost publicata Decizia nr. 571/2010 referitoare la admiterea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 121 alin. (2) si ale art. 134 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe.
In motivarea Deciziei sale, Curtea Constitutionala s-a raportat la:
- obiectul exceptiei;
- dispozitiile constitutionale incalcate.
Obiectul exceptiei
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie prevederile art. 121 alin. (2) si ale art. 134 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe.
Potrivit dispozitiilor art. 121 alin. (2), cuantumul remuneratiei privind drepturile de autor si drepturile conexe se stabileste printr-o metodologie negociata intre organismele de gestiune colectiva a drepturilor de autor si a drepturilor conexe si structurile asociative ale distribuitorilor prin cablu, potrivit procedurilor prevazute la art. 131 si 1311, cu excluderea de la calcul a programelor a caror retransmitere prin cablu este obligatorie conform legii.
Art. 134 alin. (2) lit. g) statueaza ca remuneratiile negociate pentru drepturile conexe nu pot depasi o treime din remuneratiile negociate pentru drepturile de autor cu aceeasi categorie de utilizatori.
Dispozitiile constitutionale incalcate
A. Fata de dispozitiile art. 121 alin. (2) din Legea nr. 8/1996
Sunt incalcate urmatoarele prevederi constitutionale:
- art. 53 privind restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati si
- art. 44 privind dreptul de proprietate privata.
Curtea retine ca prin art. 121 alin. (2) sunt excluse de la calculul cuantumului remuneratiei privind drepturile de autor si drepturile conexe programele a caror retransmitere este obligatorie conform legii.
Retransmiterea obligatorie a acestor programe se face in baza prevederilor art. 82 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificarile si completarile ulterioare.
Potrivit articolului mentionat, orice distribuitor care retransmite servicii de programe prin retele de comunicatii electronice, cu exceptia celor care utilizeaza exclusiv spectrul radio, are obligatia sa includa in oferta sa serviciile de programe ale Societatii Romane de Televiziune destinate publicului din Romania, precum si alte servicii de programe, libere la retransmisie si fara conditionari tehnice sau financiare, ale radiodifuzorilor privati, aflati sub jurisdictia Romaniei, in limita a 25% din numarul total de servicii de programe distribuite prin reteaua respectiva, precum si serviciile de televiziune a caror obligativitate de retransmitere este stabilita prin acorduri internationale la care Romania este parte. Criteriul de departajare pentru radiodifuzorii privati este ordinea descrescatoare a indicelui anual de audienta.
S-a aratat asadar de catre Curte ca se incalca prevederile art. 44 privind dreptul de proprietate privata coroborate cu dispozitiile art. 53 din Constitutia Romaniei cata vreme pe aceste posturi de televiziune retransmise de operatorii de cablu sunt transmise si opere ale unor autori, iar prevederile atacate exclud de la calculul cuantumului remuneratiei privind drepturile de autor si drepturile conexe programele a caror retransmitere este obligatorie conform legii.
In acest sens, legiuitorul a restrans exercitiul dreptului de proprietate al autorilor ale caror opere sunt difuzate pe posturile a caror retransmitere este obligatorie potrivit legii, fara a respecta criteriile prevazute de art. 53 din Constitutia Romaniei referitoare la cazurile in care s-ar putea face aceasta restrangere.
Eventuala intentie a legiuitorului de a pune in balanta dreptul de proprietate al operatorilor de cablu care sunt obligati sa retransmita anumite programe cu dreptul de proprietate al autorilor ale caror opere sunt difuzate pe acele posturi nu poate fi justificata, intrucat operatorii de cablu nu au obligatia de a plati vreo suma de bani pentru retransmiterea acestor programe.
Instanta a conchis ca titularii drepturilor de autor si ai drepturilor conexe trebuie sa poata culege, ca expresie a prevederilor art. 44 din Constitutie, beneficiul muncii lor, in conditiile in care operatorii de cablu asigura difuzarea operelor lor unei mari parti a populatiei Romaniei, prin retransmiterea, chiar si obligatorie, a anumitor posturi si in conditiile in care acesti operatori percep sume de bani de la abonatii lor.
B. Fata de dispozitiile art. 134 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 8/1996
Sunt incalcate urmatoarele prevederi constitutionale:
- art. 53 privind restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati;
- art. 44 privind dreptul de proprietate privata si
- art. 135 alin. (1) si (2) lit. a) si c) privind economia.
Potrivit Curtii, legea nu instituie criterii obiective care sa justifice faptul ca remuneratiile negociate pentru drepturile conexe nu pot depasi o treime din remuneratiile negociate pentru drepturile de autor cu aceeasi categorie de utilizatori.
In acest context, restrangerea exercitiului dreptului de proprietate trebuie sa fie justificata pe baza criteriilor prevazute de art. 53 alin. (1) si (2) din Constitutie.
Curtea Constitutionala a retinut in Decizia nr. 541 din 7 decembrie 2004 ca dispozitiile constitutionale ale art. 44 alin. (1), reglementand garantarea dreptului de proprietate, se refera implicit si la garantarea dreptului de proprietate intelectuala, care include dreptul de autor si drepturile conexe, precum si proprietatea industriala.
Or, stabilirea unor raporturi procentuale fixe in ceea ce priveste remuneratiile negociate pentru drepturile conexe care nu pot depasi o treime din remuneratiile negociate pentru drepturile de autor cu aceeasi categorie de utilizatori incalca prevederile Constitutiei.
Pentru toate aceste considerente, Curtea a admis exceptia de neconstitutionalitate cu care a fost sesizata, decizia acesteia fiind definitiva si general obligatorie.
Pentru Juridice.ro, VASS Lawyers
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro