Marian Trusca. Proiectul pentru CSM

Marian Truşcă, Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, candidează pentru funcţia de membru CSM, ca reprezentant al procurorilor de la parchetele de pe lângă judecătorii.

Redăm în integralitate proiectul privind principalele obiective urmărite în eventualitatea alegerii ca membru CSM:

„CAPITOLUL I

JUSTIFICAREA PROIECTULUI

Evoluţia din ultimii 5 ani a sistemului judiciar nu a permis încă atingerea tuturor obiectivelor elaborate în strategiile privind justiţia în România. Erorilor şi inconsecvenţei manifestate de ceilalţi factori implicaţi în administrarea justiţiei, în încercarea de reformare a acesteia, li s-au adăugat unele efecte negative ale proiectelor derulate de Consiliul Superior al Magistraturii, în continuare CSM, în realizarea „Strategiei 2005-2007”, cu referire specială la strategia de resurse umane, normarea muncii în sistemul judiciar, introducerea unor sisteme de promovare şi evaluare care s-au dovedit nerealiste conducând, practic, la  eşecul proiectului privind transparenţa reală a sistemului judiciar.

În acest context, rolul C.S.M. în creşterea eficienţei sistemului judiciar în ansamblul său şi a calităţii actului de justiţie, orientarea accentuată a justiţiei înspre obiective şi scopuri legate de accesul la justiţie, echitate, celeritate, eficienţă, consolidarea integrării României în „Spaţiul european de libertate, securitate şi justiţie”, devine tot mai important iar presiunile manifestate asupra acestuia din partea beneficiarilor actului de justiţie dar şi a corpului magistraţilor devin tot mai intense.

CSM nu-şi poate asuma singur sarcina administrării justiţiei ca serviciu public şi nici atingerea obiectivelor reformelor iar membrii aleşi nu pot acţiona decât concertat în vederea realizării rolului constituţional al acestuia. De aceea, orice proiect privind principalele obiective ale unui membru C.S.M. trebuie să poată fi uşor adaptat la proiectele şi strategiile celorlalţi membri aleşi. De asemenea, acesta trebuie să se înscrie în contextul actual şi să ţină seama de evoluţiile şi transformările importante ale sistemului din ultimii ani, a căror continuare impune necesitatea elaborării unor noi strategii, care să răspundă realităţilor prezente dar şi provocărilor anilor următori şi să garanteze coerenţa şi stabilitatea procesului de modernizare a justiţiei.

Orice strategie sau proiect care vizează sistemul de justiţie, în general, sau anumite componente ale acestuia nu poate face abstracţie de angajamentele asumate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare instituit de Comisia Europeană, angajamente care au fost detaliate în Planul de acţiune aprobat de Guvern în anul 2007, precum şi de recomandările cuprinse în rapoartele periodice emise de Comisia Europeană. Între obiectivele înscrise în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare se numără garantarea unui proces judiciar mai transparent şi totodată mai eficient, obiectiv realizabil în special prin consolidarea capacităţilor şi a responsabilizării CSM.

Prezentul proiect îşi propune, în special, identificarea problemelor şi vulnerabilităţilor cu care se confruntă sistemul judiciar la nivelul parchetelor de pe lângă judecătorii precum şi identificarea soluţiilor la care se poate ajunge în vederea îmbunătăţirii pe acest palier a calităţii serviciilor oferite publicului, realizarea unui act de justiţie corect, transparent, desfăşurat într-un termen rezonabil şi cu un cost accesibil cetăţenilor şi statului.

Obiectivele proiectului vizează îmbunătăţirea funcţionării sistemului judiciar în general cu accent pe modificările necesare la nivelul parchetelor de pe lângă judecătorii. Transformările preconizate vizează următoarele domenii de interes:

I. consolidarea statutului magistratului,

II. îmbunătăţirea organizării parchetelor,

III. revizuirea competenţelor şi sporirea responsabilităţii CSM,

IV. îmbunătăţirea comunicării instituţionale,

V. monitorizarea evoluţiei sistemului judiciar.

CAPITOLUL II

CONSOLIDAREA STATUTULUI MAGISTRATULUI

Mandatul meu ca membru CSM va urmări consolidarea statutului magistratului prin garantarea constituţională a independenţei procurorului, uniformizarea modalităţilor de accedere la funcţia de magistrat, optimizarea sistemului de formare continuă şi restructurarea modului de evaluare a magistraţilor, a sistemului de promovare şi a Inspecţiei judiciare.

1. Statutul special al magistratului reprezintă, în primul rând, o garanţie pentru justiţiabili privind exercitarea corespunzătoare de către judecători şi procurori a atribuţiilor ce le revin în înfăptuirea actului de justiţie. Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor consacră independenţa şi inamovibilitatea judecătorilor şi respectiv independenţa şi stabilitatea procurorilor. Potrivit dispoziţiilor  art. 124 alin 3 din Constituţia României, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 429/2003, judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii, în cazul procurorilor dispoziţiile constituţionale nefăcând referire decât la principiile legalităţii, imparţialităţii şi controlului ierarhic.

Un prim aspect absolut necesar în vederea înlăturării insecurităţii şi consolidării statutului procurorului îl reprezintă consacrarea constituţională a independenţei acestuia, aspect care trebuie introdus în proiectul de revizuire a Constituţiei României. O structură independentă a Parchetului este o garanţie pentru drepturile cetăţenilor în cursul urmăririi penale şi conduce la o partajare echitabilă a competenţelor în ceea ce priveşte măsurile preventive şi activităţile judiciare care necesită  controlul unui magistrat independent în sensul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

CSM, ca reprezentant al puterii judecătoreşti, va expune avantajele acestei modificări în discuţiile cu celelalte puteri ale Statului atât în faza premergătoare redactării proiectului de revizuire a legii fundamentale cât şi în procedura revizuirii prin avizul consultativ pe care are competenţa de a-l redacta.

2.  În ceea ce priveşte admiterea în magistratură, dispoziţiile art. 33 alin. 7 şi 8 au permis, până la abrogarea acestora prin dispoziţiile O.U.G. 46/2008, accederea în sistem  în mod netransparent şi fără a se asigura garanţia unei pregătiri profesionale unitare a persoanelor în cauză.

În prezent, legea reglementează două modalităţii de admitere în magistratură prin, pe de-o parte prin promovarea examenului de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, în continuare INM, iar pe de altă parte prin promovarea concursului organizat pentru persoane cu o vechime de cel puţin 5 ani în anumite specialităţi juridice.

Dacă admiterea în magistratură prin intermediul INM şi numirea ulterioară ca judecător sau procuror stagiar, urmată de susţinerea unui examen de capacitate şi-a dovedit eficienţa, absolvenţii INM demonstrând, în activitatea practică, un nivel ridicat de competenţă profesională, cealaltă modalitate de admitere în magistratură, care s-a dovedit a fi uneori extrem de facilă, nu a contribuit substanţial la creşterea valorii corpului profesional.

Pentru înlăturarea acestor inechităţi şi pentru a asigura acelaşi nivel de pregătire profesională a persoanelor care acced în magistratură apreciez că se impune fie eliminarea posibilităţii de admitere în magistratură altfel decât prin INM corelată cu creşterea numărului de locuri scoase la concurs la INM (posibilitate realizabilă în funcţie de bugetul alocat INM şi capacităţii de formare iniţială a acestuia) fie, fără a elimina acest mod de admitere în magistratură, introducerea obligativităţii susţinerii unui examen de capacitate în aceleaşi condiţii cu absolvenţii INM. În oricare dintre cele două ipoteze propuse, admiterea în magistratură trebuie să ţină cont de nevoile reale de resurse umane specializate în sistem, dimensionarea numărului de locuri scoase la concurs fiind necesar să fie concepută şi realizată în funcţie de aceste nevoi.

3. Garanţie a independenţei şi imparţialităţii judecătorilor şi procurorilor în exercitarea funcţiei programul de formare continuă conţine obiective generoase precum unificarea practicii judiciare, asigurarea unei formări axate pe specializarea judecătorilor şi procurorilor în concordanţă cu nevoile sistemului judiciar, dezvoltarea abilităţilor non-juridice specifice profesiei de magistrat etc. dar care nu au putut fi implementate pe scară largă astfel încât să aducă o îmbunătăţire simţitoare în sistemul judiciar

În vederea consolidării competenţelor profesionale, umane şi sociale ale magistraţilor apreciez că se impune implementarea următoarelor măsuri:

• modificarea Legii nr. 303/2004, în sensul introducerii unor norme cu privire la evaluarea performanţelor obţinute de magistraţi ca urmare a absolvirii/participării la programele de formare profesională continuă organizate la nivelul INM şi la nivel descentralizat (nivelul curţilor de apel);
• evaluarea periodică (anuală) a nevoilor de pregătire ale magistraţilor, distinct pentru judecători şi procurori;
• selectarea participanţilor la formele de pregătire profesională continuă după criterii obiective şi ţinând seama de capacitatea acestora de a disemina informaţiile obţinute în mediul profesional;
• consolidarea capacităţii instituţionale a INM în domeniul formării profesionale a magistraţilor şi asigurarea unui grad sporit de independenţă/autonomie INM în raport cu CSM, prin redimensionarea competenţelor CSM privind organizarea şi funcţionarea INM, cu predilecţie cele vizând programele de formare profesională şi evaluarea acestora.

4. Modul de evaluare a performanţelor individuale ale magistraţilor s-a dovedit a fi în cei 3 ani de aplicarea a acestuia pe cât de nerealist pe atât de ineficient, astfel încât obiectivul privind creşterea eficienţei sistemului de evaluare a magistraţilor se impune cu necesitate în scopul consolidării statutului magistratului. Faptul că din cei 6258 de magistraţi evaluaţi (86,79% din totalul magistraţilor) 99,8% au obţinut calificativul „foarte bine” indică necesitatea unei modificări cu privire la cel puţin 4 aspecte: criteriile de evaluare, procedura de evaluare, structura comisiei de evaluare si impactul evaluării profesionale asupra carierei magistraţilor.

a. Modificarea criteriilor de evaluare folosite trebuie să urmărească, în principal, următoarele aspecte:

• iniţierea unui proces de identificare la nivel naţional şi local, a pragurilor şi limitelor volumului de activitate, a duratei rezonabile de îndeplinire a activităţilor judiciare şi a complexităţii  cauzelor alocate  judecătorilor si procurorilor;
• introducerea evaluării criteriului profesional al integrităţii  cu pozitiv sau negativ în loc de evaluarea cu note;
• notarea disponibilităţii de formare profesională continuă a magistraţilor cu calificativul pozitiv sau negativ în loc de note specifice;
• restructurarea modului de evaluare a activităţii judecătorilor şi procurorilor cu funcţii de conducere prin raportare în principal la modul de implementare a proiectului de management susţinut de aceştia la accederea în funcţia de conducere

b. În procedura de evaluare este necesară implementarea următoarelor schimbări:

• definirea clară a surselor folosite pentru evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor,
• introducerea unui sistem de evaluare în care magistratul evaluat să prezinte 10 acte judiciare comisiei iar comisia de evaluare să selecteze alte 10 acte judiciare
• renunţarea la dispoziţiile care permit magistraţilor să-şi acorde note pentru fiecare indicator al evaluării profesionale şi introducerea unei dispoziţii prin care, în cadrul autoevaluării, magistraţii să descrie şi să pună la dispoziţie dovezi privind aptitudinile şi capacităţile prevăzute de indicatorii evaluaţi

c. În ceea ce priveşte comisiile de evaluare apreciez că principala cauză a rezultatelor menţionate o reprezintă lipsa de obiectivitate a comisiilor de evaluare constituite, în general, din judecători şi procurori care fac parte din aceeaşi instanţă sau parchet cu magistratul evaluat. În plus, majoritatea membrilor comisiilor de evaluare nu au o pregătire specifică în domeniul evaluării.

Creşterea obiectivităţii procesului de evaluare individuală a magistraţilor se va realiza prin modificarea modalităţii de  de constituire a comisiilor de evaluare. În opinia mea, pentru evaluarea magistraţilor de la nivelul judecătoriilor, tribunalelor şi parchetelor de pe lângă acestea, comisiile de evaluare trebuie constituite la nivelul curţilor de apel şi respectiv parchetelor de pe lângă acestea iar pentru evaluarea judecătorilor şi procurorilor de la curţile de apel, Î.C.C.J şi parchetelor de pe lângă acestea comisiile de evaluare trebuie constituite la nivelul instanţei supreme şi respectiv P.Î.C.C.J .

Prin implementarea acestor schimbări, pe lângă o obiectivitate ridicată a procesului de evaluare, se asigură un mod unitar de realizare a evaluării precum şi o economie de resurse umane, numărul persoanelor afectate procesului fiind mult redus.

d. Relativ la impactul evaluării profesionale asupra carierei magistraţilor, pentru a conferi sistemului de evaluare un caracter realist, acceptabil de majoritatea destinatarilor se impune, în primul rând, o modificare legislativă care să permită posibilitatea promovării în funcţii de execuţie, cu excepţia funcţiilor de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi în cazul în care  la ultima evaluare a fost obţinut calificativul „bine”.

În fine, sistemul de evaluare profesională individuală, deja în vigoare în România, trebuie să fie strâns legat de un sistem de evaluare a calităţii sistemului judiciar în ansamblul său, care să cuprindă măsuri specifice de evaluare a activităţii instanţelor şi parchetelor ca unităţi individuale ale sistemului judiciar, independente de activitatea magistraţilor. Numai în acest fel CSM îşi poate îndeplini în mod real şi eficient atribuţiile privind organizarea instanţelor şi parchetelor, în special în ceea ce priveşte dimensionarea numărului de posturi, respectiv avizarea proiectelor de buget ale instanţelor şi parchetelor din România.

5. Una dintre activităţile prioritare în cadrul acestui obiectiv al proiectului meu vizează reformarea sistemului de promovare în funcţii de conducere şi de execuţie a procurorilor şi judecătorilor astfel încât să se asigure promovarea persoanelor care au dovedit un nivel de competenţă profesională, socială şi umană superior şi instituirea unui sistem transparent şi obiectiv de numire în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

a. În primul rând, promovarea în funcţii de execuţie  la tribunale, curţi de apel şi parchete de pe langa acestea trebuie regândită astfel încât examenul să vizeze aspectele practice  necesare exercitării profesiei acest lucru fiind posibil prin instituirea unui examen fără componentă pur teoretică.

b. În al doilea rând, procedura de promovare în funcţii de conducere ar trebui revizuită ţinându-se seama de următoarele modificări necesare:

• sporirea exigenţei testării psihologice şi a evaluării capacităţii candidaţilor de a lua decizii şi de a-şi asuma răspunderea precum şi verificarea de către specialişti în domeniu a rezistenţei la stres,
• departajarea candidaţilor exclusiv pe baza notelor obţinute la susţinerea proiectului de management
• elaborarea unor criterii clare de evaluare a proiectului de management care să ţină cont de specificul fiecărei unităţi judiciare şi de posibilitatea candidatului de a implementa în mod realist proiectul în unitatea pentru a cărei funcţie de conducere candidează
• eliminarea testării scrise şi evaluarea abilităţilor de comunicare ale candidaţilor prin intermediul unui interviu şi a testării psihologice
• renunţarea la examenul sau concursul pentru promovarea în funcţiile de vicepreşedinte de instanţă şi prim-procuror adjunct sau procuror general adjunct şi numirea acestora de către CSM la propunerea preşedintelui instanţei şi respectiv a prim-procurorului sau procurorului general.

c. În al treilea rând, plecând de la premisa că a fi judecător la ÎCCJ nu este numai o responsabilitate profesională ci şi una socială iar judecătorul instanţei supreme trebuie să fie un reper de profesionalism şi moralitate, în ceea ce priveşte procedura de numire a judecătorilor la instanţa supremă, în calitate de membru C.S.M. doresc să implementez următoarele modificări:

• creşterea vechimii necesare pentru numirea în funcţia de judecător la ÎCCJ de la 12 la 15 ani,
• definirea clară a profilului judecătorului de la ÎCCJ, ţinând cont de criterii precum integritatea, profesionalismul şi maturitatea socială şi profesională, în momentul de faţă neexistând  un set de criterii suficient de bine determinate care să fie avute în vedere atât de către candidaţi cât şi de către membri C.S.M. în momentul realizării interviului de selecţie,
• acordarea  posibilităţii ÎCCJ de a propune judecătorii care să promoveze la această instanţă, asigurându-se astfel şi o monitorizare şi o mai bună cunoaştere a performanţelor judecătorilor din ţară,
• asigurarea transparenţei actului de numire, acest lucru putând fi realizat prin asigurarea publicităţii interviului.

d. Delegarea, detaşarea şi transferul magistraţilor trebuie dispuse cu maximă responsabilitate, ţinându-se seama de avizele conducătorilor unităţilor la/de la care se solicită, urmărindu-se realizarea unui echilibru între interesele generale ale acestor instituţii şi interesele personale ale magistratului.

6. Consolidarea statutului magistratului nu este posibilă fără întărirea cadrului instituţional şi legal în materia răspunderii disciplinare a magistraţilor. Asigurarea statutului magistratului, ca garanţie a exercitării corespunzătoarea a atribuţiilor în îndeplinirea actului de justiţie, este pusă în pericol de perspectiva preluării Inspecţiei Judiciare din cadrul C.S.M..

În acest domeniu consider necesară reglementarea cât se poate de clară a faptelor care pot constitui abateri disciplinare ale magistraţilor pentru a se evita arbitrariul în interpretarea acestora, astfel încât, de pildă, se impune eliminarea de la art. 99 lit. h din Legea nr. 303/2004, republicată, a sintagmei „inclusiv nerespectarea normelor de procedură”. Aceasta cu atât mai mult cu cât un proiect de lege promovat de către Ministerul Justiţiei şi aflat în dezbatere publică în acest moment vizează modificarea textului respectiv după cum urmează: „h) exercitarea funcţiei, inclusiv nerespectarea normelor de drept material sau procesual, cu rea-credinţă sau din gravă neglijenţă, dacă fapta nu constituie infracţiune”.În acest mod se tinde practic spre instituirea unei cenzuri paralele exercitată de către Inspecţia Judiciară – un organ administrativ – asupra hotărârilor judecătoreşti, eventual definitive sau irevocabile, cenzură ce nu poate fi admisă, singurele în măsură să aprecieze asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor judecătoreşti (atât din punct de vedere al aplicării normelor materiale cât şi al aplicării normelor procesuale) fiind instanţele ierarhic superioare, în cadrul căilor de atac prevăzute de lege

În altă ordine de idei, în vederea consolidării statutului magistratului trebuie urmărită combaterea tendinţei politicului sau a altor structuri externe sistemului judiciar de a-şi asigura controlul asupra justiţiei. Astfel, proiectul de revizuire a Constituţiei prevede reducerea numărului judecătorilor aleşi în CSM la 5, al procurorilor tot la 5, dar creşterea numărului reprezentanţilor societăţii civile la 6. Se permite, de asemenea, participarea acestora din urmă la lucrările secţiilor, astfel încât se ajunge la posibilitatea ca în chestiuni importante (de exemplu delegări în funcţii de conducere în instanţe şi parchete, în materie disciplinara, etc.) decizia sa fie luata exclusiv de persoane numite din afara sistemului judiciar.

CAPITOLUL III

ÎMBUNĂTĂŢIREA ORGANIZĂRII PARCHETELOR

Obiectivele urmărite în materia reorganizării parchetelor se raportează la activitatea parchetelor de pe lângă judecătorii şi vizează limitarea volumului de muncă, introducerea unor prevederi legale care permit eficientizarea activităţii şi reformarea măsurilor administrative şi organizatorice

Experienţa mea profesională în ultimii 10 ani a fost axată pe exercitarea funcţiilor de conducere dar şi de execuţie la nivelul parchetului de pe lângă judecătorie, atât în cadrul unui parchet cu un volum relativ redus cât şi la un parchet cu volum foarte mare de activitate. Din această poziţie consider că nevoia unei reorganizări se simte cu precădere în acest segment de activitate deoarece, deşi parchetele de pe lângă judecătorii soluţionează 90% din volumul de activitate al Ministerului Public au cel mai mare număr de posturi vacante.

Rapoartele privind starea justiţiei date publicităţii în ultimii ani de către C.S.M. relevă o creştere constantă a volumului de activitate în parchete, în special la nivelul parchetelor de pe lângă judecătorii. Evoluţia volumului de activitate în acelaşi ritm va conduce la blocarea sistemului, măsurile care trebuie luate pentru contracararea acestui fenomen fiind atât de natură legislativă cât şi de natură administrativă. Măsurile luate de C.S.M. în vederea reducerii volumului de activitate s-au rezumat doar la mărirea schemelor de personal sau redistribuirea unor posturi şi nu au condus la diminuarea numărului de cauze aflate în lucru la parchete.

1. Un obiectiv  prioritar în calitate de membru CSM vizează identificarea şi implementarea de soluţii care să permită limitarea numărului de dosare şi rapida soluţionare a cauzelor importante pentru societate precum şi instituirea unor măsuri de prioritizare a cauzelor în funcţie de gravitatea faptei şi impactul socio-economic pe care aceasta îl are.

2. Alături de măsuri legislative, la adoptarea cărora  C.S.M.-ul va trebui să-şi aducă contribuţia potrivit competenţelor, cum ar fi reaşezarea competenţelor, introducerea principiului oportunităţii, înlăturarea excesului de incriminare, se impune luarea unor măsuri de natură administrativă, organizatorică. Eficienţa acestor demersuri presupune o comunicare onestă între C.S.M şi Ministerul Public precum şi următoarele schimbări de strategie:

• adoptarea unei politici coerente  de resurse umane care să limiteze fluctuaţia permanentă a procurorilor şi care să permită o specializare a acestora,
• echilibrarea schemelor de personal în raport de volumul de activitate,
• întărirea capacităţii de îndeplinire a sarcinilor manageriale de către procurorii cu funcţii de conducere prin  modificarea dispoziţiilor legale astfel încât la parchetele cu un volum foarte mare de activitate să fie prevăzută posibilitatea ca prim-procurorul să fie ajutat de doi adjuncţi numiţi de C.S.M. la propunerea conducătorului unităţii,
• punerea la dispoziţia procurorilor cu funcţii de conducere a unor mijloace de motivare a procurorilor şi personalului auxiliar,
• întărirea capacităţii de comunicare externă a parchetelor prin pregătirea adecvată a purtătorilor de cuvânt,
• implementarea proiectului cu privire la volumul optim de muncă şi utilizarea rezultatele evaluării performanţei parchetelor pentru a preveni creşterea numărului dosarelor;
  atragerea de fonduri în vederea finanţării unor proiecte de îmbunătăţire a sistemelor informatice ale parchetelor.

CAPITOLUL IV

ÎMBUNĂTĂŢIREA COMUNICĂRII INSTITUŢIONALE

Îmbunătăţirea comunicării din perspectiva CSM  trebuie realizată pe 3 segmente principale:comunicarea în cadrul CSM, comunicarea membrilor CSM cu magistraţii şi comunicare cu celelalte instituţii ale statului şi cu societatea civilă.

Carenţele de comunicare în sistem şi lipsa de transparenţă în legătură cu activitatea magistraţilor şi organizaţiilor judiciare se manifestă în atitudinea cetăţenilor faţă de actul de justiţie, faţă de magistraţi, cu efecte asupra imaginii întregului sistem judiciar. Experienţa ultimilor ani în care justiţia nu s-a bucurat de o imagine  bună, evidenţiază nevoia implementării cât mai rapide a Strategiei de comunicare a C.S.M.

1. Comunicarea în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi, mai ales, comunicarea între membrii aleşi este vitală în atingerea obiectivelor unor proiecte ca cel de faţă, comunicarea formală fiind necesar a fi dublată de comunicarea informală consistentă.

2. Comunicarea cu magistraţii ar trebui realizată prin întâlniri periodice directe, a fiecărui membru CSM cu personalul din cadrul instanţelor sau parchetelor pe care le reprezintă precum şi prin întâlniri la nivel regional şi naţional a tuturor membrilor CSM cu reprezentanţii magistraţilor şi cu organizaţiile profesionale.

3. Informarea cetăţenilor asupra stării justiţiei române, asupra progreselor şi eşecurilor acesteia reprezintă o condiţie esenţială a creşterii încrederii societăţii în justiţie. CSM trebuie sa aibă o atitudine proactivă, să genereze informaţie pozitivă, chiar dacă nu este spectaculoasă şi să întreprindă toate eforturile pentru ca această informaţie să ajungă la beneficiarul final al actului de justiţie -cetăţeanul- de o manieră uşor inteligibilă pentru publicul larg. Este cunoscut faptul că percepţia asupra justiţiei este profund inerţială, numeroase cercetări aratând faptul că percepţia cetăţenilor asupra calităţii şi corectitudinii actului de justiţie la ieşirea din instanţe sau parchete este sensibil mai bună decât percepţia generală a publicului care nu a avut niciodată contact cu justiţia. Or, o informare corectă şi constantă în acest sens este fundamentală pentru corectarea gradului extrem de scăzut de încredere în justiţie existent în momentul de faţă în România.

Deşi magistraţii îşi îndeplinesc atribuţiile în majoritate a cazurilor în mod corespunzător, criticile sunt generalizate din cauza unor experienţe subiective ale justiţiabililor iar atacurile nefondate prin intermediul presei anulează eforturile sistemului. Or, este inadmisibil ca opinia reprezentanţilor sistemului faţă de aceste atacuri să nu fie prezentă in mass-media.

În plus, având în vedere atributul C.S.M. de a proteja reputaţia magistraţilor, se impune o prezenţă activă a C.S.M. pe posturile de televiziune unde se discută despre magistraţi şi activitatea acestora. Dacă C.S.M. şi-ar exercita în mod activ funcţia de purtător de cuvânt al magistraţilor, rezultatul acestei activităţi ar fi reflectat cu siguranţă de sondajele de opinie naţionale şi internaţionale ce au ca obiect de cercetare încrederea populaţiei în actul de justiţie. C.S.M. face asemenea sondaje anual însă încrederea a scăzut constant. C.S.M. trebuie să dezvolte noi forme de comunicare între instanţe, parchete şi părţi, sa organizeze sondaje regulate în rândul personalului instanţelor, parchetelor, avocaţilor şi justiţiabililor privind gradul de satisfacţie al acestora  cu privire la funcţionarea sistemului judiciar şi să utilizeze  în mod regulat aceste informaţii pentru îmbunătăţirea strategiilor de planificare a sistemului judiciar.

CAPITOLUL V

REVIZUIREA COMPETENŢELOR ŞI SPORIREA RESPONSABILITĂŢII CSM

Schimbările în interiorul CSM pe care doresc să le implementez vizează clarificarea atribuţiilor pe care această instituţie le are în garantarea independenţei justiţiei, creşterea răspunderii personale a membrilor CSM pentru activităţile din timpul mandatului, introducerea raportărilor privind activitatea şi creşterea gradului de implicare în discuţiile cu impact asupra sistemului

Multitudinea atribuţiilor nerelaţionate cu misiunea constituţională a CSM, ce-i încarcă nejustificat activitatea şi îngreunează exercitarea rolului de garant al independentei justiţiei şi de gestionar al carierei judecătorilor şi procurorilor a creat o discrepanţă majoră între ceea ce instituţi a realizat şi aşteptările pe care segmentul profesional reprezentat le au raportat la CSM. Ceea ce a lipsit C.S.M. – ului până acum a fost exercitarea fermă a autorităţii în raporturile cu celelalte autorităţi publice şi o viziune practică pe termen mediu şi lung asupra acţiunilor necesare. În prezent, s-a ajuns la o birocratizarea excesivă a acestuia, existând o serie de atribuţii suprapuse cu cele ale Ministerului Justiţiei. C.S.M. nu ar trebui să asigure numai independenţa corpului magistraţilor, ci şi o colaborare între magistraţi şi celelalte puteri, precum şi cu societatea civilă, care are în prezent o reprezentare semnificativă în cadrul CSM.

1. În ceea ce priveşte rolul CSM ca garant al independenţei magistraţilor o serie de observaţii şi opinii exprimate de magistraţi cu prilejul derulării proiectului „Alegeri C.S.M. 2010” se pot constitui în obiective importante sub aspectul revizuirii competenţelor şi sporirii responsabilităţii C.S.M.:

• definirea clară în cuprinsul Legii nr. 317/2004 a modalităţii prin care CSM poate şi trebuie să garanteze independenţa justiţiei şi oferirea pârghiilor necesare CSM pentru realizarea acestei sarcini
• consolidarea posibilităţii C.S.M. de a interveni în discutarea chestiunilor importante ce privesc sistemul. CSM nu trebuie să rămână indiferent faţă de soarta niciunui magistrat, să fie un adevărat garant al independenţei magistraţilor, cu atât mai mult cu cât puterea judecătorească reprezintă singura structură care poate să asigure o contrapondere şi să sancţioneze statul pentru abuzurile exercitate asupra cetăţeanului. C.S.M. trebuie să constituie un liant între puterea judecătorească si cea legislativă, asumându-şi în acest sens un rol proactiv cu privire la acele măsuri şi iniţiative legislative care vizează sau au un impact direct asupra segmentului profesional al magistraţilor şi să formuleze poziţii articulate în acest sens, înainte ca aceste măsuri să devină literă de lege. În îndeplinirea acestei prerogative trebuie să acţioneze în timp real pentru a informa, cu caracter consultativ, palierul decizional cu privire la opinia profesioniştilor din sistem, prevenind astfel eventualele conflicte sau confuzii în interpretare.
• stabilirea duratei mandatului preşedintelui C.S.M. la cel puţin doi ani. Alegerea acestuia trebuie să se facă în baza unui proiect cu obiective concrete, cuantificabile la finalul mandatului, pe baza cărora atât membrii C.S.M. cât şi magistraţii care i-au învestit în această funcţie prin vot, să poată determina progresele realizate în acest interval.

2.  C.S.M. e un organ colectiv în care responsabilitatea individuală este greu de stabilit, angajamentele individuale putând fi uşor nerespectate sub justificarea organizării colective şi anonime a acestuia. De aceea este necesar ca responsabilitatea individuală a fiecărui membru ales al Consiliului să devină un element fundamental în alegerea acestuia de către profesioniştii din sistem. În ceea ce priveşte răspunderea membrilor CSM în faţa magistraţilor, deşi acest lucru este prevăzut la nivel principial nu există norme clare care să prevadă în ce mod pot fi traşi la răspundere membri aleşi motiv pentru care consider că sunt necesare următoarele schimbări:

• întocmirea de către fiecare membru CSM a unui raport anual pe care să îl susţină în faţa magistraţilor care l-au ales şi în faţa adunărilor generale, prin acest
• organizarea de întâlniri periodice (semestriale) cu magistraţii, la diferite niveluri jurisdicţionale.
• revizuirea procedurii de revocare a membrilor CSM pentru a amplifica responsabilitatea individuală a acestora
• colaborarea între CSM şi Ministerul Justiţiei pentru elaborarea unui cadru normativ pentru un sistem judiciar de calitate şi pentru redactarea, la intervale regulate de timp, a strategiilor consecvente pentru gestionarea, monitorizarea şi evaluarea punerii în aplicare a acestui cadru.

CAPITOLUL VI

MONITORIZAREA EVOLUŢIEI SISTEMULUI JUDICIAR

Un punct esenţial pentru dezvoltarea durabilă a sistemului îl constituie o monitorizare permanentă a evoluţiei acestuia şi identificare din timp a vulnerabilităţilor pentru o rezolvare eficientă şi rapidă a acestora, aspect ce va reprezenta un element prioritar în agenda mea de membru CSM.

Identificarea şi înlăturarea eficientă a vulnerabilităţilor din sistem nu se poate realiza cu succes decât prin elaborarea unei metodologii în acest sens, precum şi prin consultarea şi comunicarea constantă cu magistraţii pe care CSM îi reprezintă în mandatul său.

Cu ocazia misiunilor de evaluare desfăşurate în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare concluzia generală marchează tendinţa de stagnare a procesului de reformă a sistemului judiciar, un accent deosebit fiind în continuare pus asupra perpetuării fenomenului de corupţie în sistem.  În ceea ce priveşte riscurile de corupţie, rolul C.S.M. urmează să se manifeste în special la nivel de prevenire prin sporirea preocupărilor vizând integritatea în sistem, dar şi printr-o mai mare preocupare pentru îmbunătăţirea imaginii justiţiei la nivelul percepţiei generale, profund decalibrată în prezent faţă de nivelul real al corupţiei în rândul magistraţilor.

Alte  vulnerabilităţi care, deşi au fost identificate de C.S.M. în cuprinsul rapoartelor anuale privind starea justiţiei, grevează încă activitatea instanţelor şi parchetelor, eforturile CSM în sensul înlăturării acestora dovedindu-se insuficiente sau lipsite de eficienţă, constă în:

• deficitul de resurse umane şi materiale,
• supraîncărcarea cu lucrări,
• practică judiciară neunitară,
• nivelul redus al gradului de încredere în sistem.

Supraîncărcarea cu lucrări a judecătorilor şi procurorilor este cauzată, alături de existenţa unor norme procedurale inadecvate, de insuficienţa resurselor umane şi permanenta fluctuaţie a acestora precum şi de inadecvarea resurselor materiale şi logistice la specificul activităţii instanţelor şi parchetelor. În ciuda numeroaselor examene de admitere în magistratură şi a măririi schemelor de personal, resursele umane se dovedesc în continuare insuficiente întrucât aceste măsuri au fost practic anulate de numeroase plecări din magistratură prin pensionare şi demisie. Aceste împrejurări au condus la pierderea de către sistem a unor magistraţi cu experienţă şi cu un înalt grad de pregătire profesională.

În egală măsură, resursele materiale disponibile în prezent pentru înfăptuirea actului de justiţie sunt limitate şi determină, la rândul lor, efecte negative asupra întregului parcurs al unei cauze. Un singur exemplu elocvent în acest sens îl reprezintă inexistenţa în prezent a unui sistem informatic integrat de management al cauzelor la nivelul parchetelor din ţară, similar modelului ECRIS utilizat de instanţe, care să faciliteze urmărirea cauzelor penale în mod sistematic, la toate nivelurile. O asemenea măsură ar eficientiza în mod sensibil activitatea parchetelor, preluând în mod automat o serie de activităţi care în prezent sunt realizate de personalul auxiliar, şi acesta insuficient.

Măsurile privind finalizarea şi implementarea de către CSM a programelor privind reorganizarea instanţelor şi parchetelor, stabilirea volumului optim de activitate la instanţe şi parchete, ar trebui dublate de măsuri privind motivarea resurselor umane de a rămâne în sistem, mai ales la nivelurile cu un volum ridicat de activitate cum sunt judecătoriile şi parchetele de pe lângă acestea.

Sporirea încrederii în sistem trebuie să constituie o preocupare permanentă a CSM, obiectiv realizabil prin:

• consolidarea integrităţii în cadrul sistemului judiciar prin promovarea măsurilor anticorupţie şi a standardelor etice profesionale;
• dezvoltarea şi îmbunătăţirea politicilor de comunicare publică şi transparenţă ale sistemului judiciar;
• creşterea calităţii actului de justiţie în integralitatea sa, prin promovarea de măsuri adecvate în toate fazele înfăptuirii justiţiei ca serviciu public, dar şi printr-o comunicare constantă şi corectă către publicul larg a acestor măsuri şi a rezultatelor previzionate.”

Cuvinte cheie: Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), Marian Trusca, Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, proiect

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.

Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro

Am citit, am înţeles şi sunt de acord cu Politica privind protecţia datelor şi condiţiile procesatorului de newsletter Privacy Policy

Da, vreau să primesc newsletter

Abonare

Login | Nu aveti cont? Click aici pentru abonare!