Concubina decedata transportata prin oras cu masina. Trimitere in judecata pentru omor
16 august 2010 | Anemarie LAZARESCU

Ministerul Public a dat publicitatii, vineri, 13 august 2010, rezultatele activitatii intreprinse de catre procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Brasov care au dispus, prin rechizitoriu, la data de 12 august 2010, trimiterea in judecata, in stare de arest preventiv, a lui Nicolae-Adrian Moga pentru savarsirea infractiunii de omor.
Potrivit unui comunicat al MP, ”probatoriul administrat in cauza in cursul urmaririi penale a relevat urmatoarea situatie de fapt:
Inculpatul si victima N.E.G. se aflau intr-o relatie de concubinaj (dublata de o relatie de afaceri, fiind asociati in cadrul unei societati comerciale), pe care insa s-au hotarat sa o intrerupa pentru un timp, avand astfel locuinte separate. In aceste imprejurari, in data de 19 iulie 2010, victima, in timp ce se intorcea spre casa impreuna cu fiica sa, s-a intalnit in fata blocului cu inculpatul si au urcat toti trei in locuinta acesteia. Pe fondul unor suspiciuni cu privire la faptul ca victima ar fi implicata intr-o relatie cu un alt barbat, inculpatul a profitat de absenta acesteia, care se dusese sa-si culce copilul si i-a verificat telefonul, ocazie cu care a descoperit existenta unor apeluri intre aceasta si un alt barbat. Inculpatul a purtat o discutie cu victima, incercand si o apropiere fizica, dar intampinand un refuz din partea acesteia, a inceput sa o loveasca in mod repetat, sugrumand-o in acelasi timp. Dupa ce a realizat ca victima a decedat, inculpatul a luat hotararea sa o transporte in afara apartamentului, incercand totodata, sa stearga urmele infractiunii. Astfel, acesta s-a deplasat la apartamentul parintilor sai (unde locuia la momentul respectiv) de unde a luat o surubelnita, carpe, snur pentru legat, o sufa si s-a intors la apartamentul victimei pe care a infasurat-o intr-o patura de pe pat, a legat-o si a dus-o la autoturismul acesteia, asezand-o pe bancheta din spate. Cu acest autoturism a transportat-o pe un camp din afara orasului si a ascuns-o intr-o zona cu vegetatie inalta. Ulterior, inculpatul s-a intors, a aruncat telefonul victimei langa un bloc, a luat salteaua de pe patul pe care se savarsise fapta, a incuiat apartamentul in care dormea fetita victimei si s-a deplasat intr-o localitate apropiata, abandonand salteaua intr-o casa aflata in constructie.
A doua zi dupa comiterea faptei, rudele victimei au observat disparitia acesteia, au cautat-o, au luat-o pe fiica sa din apartament si au sesizat organele de politie.
La data de 21 iulie, inculpatul, fiind chestionat de organele de urmarire penala cu privire la disparitia victimei N.E.G., a confirmat comiterea faptei printr-un autodenunt.
Raportul medico-legal de autopsie intocmit in cauza a concluzionat ca moartea victimei a fost violenta si s-a datorat insuficientei cardio-respiratorii consecutiva asfixiei mecanice.
Stransa colaborare intre procurorul de caz si organele de politie judiciara din cadrul I.P.J. Brasov – Serviciul de Investigatii Criminale si respectiv Serviciul Criminalistic a condus la identificarea, cercetarea si trimiterea in judecata a autorului in numai 24 de zile de la data sesizarii organelor de ancheta.
Dosarul a fost trimis, spre competenta solutionare, Tribunalului Brasov.”