Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Profesor universitar si student la drept trimisi in judecata pentru mita
27.08.2010 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Content, Drept penal
JURIDICE - In Law We Trust

Procurorii DNA – Serviciul Teritorial Timisoara au dispus trimiterea in judecata, in stare de arest preventiv, a mai multor persoane:

G. S., profesor universitar la disciplina drept civil si membru in Comisia de sustinere a examenului de licenta la Facultatea de Drept din cadrul Universitatii Hyperion – sesiunea iunie 2010 – si al Comisiei de etica si deontologie profesionala a aceleiasi universitati, in sarcina caruia s-a retinut infractiunea de luare de mita in forma continuata;

N. G., coordonator al Centrului Tutorial Caransebes a Universitatii Hyperion Bucuresti si E. T., student in anul terminal al Facultatii de Drept din cadrul Universitatii Hyperion – Centrului Tutorial Caransebes – in sarcina carora s-au retinut infractiunile de complicitate la luare de mita si complicitate la dare de mita, ambele in forma continuata.

Potrivit unui comunicat DNA, ”in aceeasi cauza, s-a dispus trimiterea in judecata, in stare de libertate, a inculpatilor:

H. I. subofiter la I.J.J. Caras Severin, S. I., subofiter la I.S.U. Semenic si T. N. F.  subofiter la I.S.U. Semenic, in sarcina carora s-a retinut infractiunea de dare de mita;

C. A. I. – administrator la SC F. A. SRL Caransebes, V. A. S. vanzatoare la SC O. SRL si L. M., in sarcina carora s-a retinut infractiunea de dare de mita;

In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:

In cursul lunii mai 2010, inculpatul S. G., in calitate de membru in comisia de sustinere a examenului de licenta la Facultatea de Drept din cadrul Universitatii Hyperion si de coordonator al lucrarilor de diploma a 35 de studenti ai Centrului Tutorial Caransebes din universitatea anterior mentionata, a primit de la acestia, prin intermediul inculpatei G. N. si a inculpatului T. E., suma de 52.500 euro, pentru a-i favoriza pe studentii respectivi in sensul acordarii unor note mai mari decat cele cuvenite.

In acest sens inculpatii G. N. si T. E. s-au straduit sa ii convinga pe cei 35 de studenti sa dea cate 1.500 euro, bani pe care cei doi inculpati i-au strans si depozitat provizoriu, pentru ca in final sa remita intreaga suma colectata – 52.500 euro – inculpatului S. G. Despre acesta, cei doi inculpati cunosteau ca, in schimb, ii va ajuta pe studenti sa promoveze examenul de licenta in mod nemeritat, prin acordarea unor note si rezultate necuvenite. Totodata cei doi inculpati s-au asigurat ca favorizarea studentilor va avea rezultatele promise si printr-o serie de alte actiuni cum ar fi: preluarea si transmiterea semnelor distinctive ce urmau a fi inserate in lucrari, asigurarea omogenitatii si discretiei intregului grup de studenti ce urma sa sustina examenul de licenta (inlaturandu-i pe cei care nu prezentau increderea necesara), asigurarea unui caracter organizat atat cu ocazia pregatirilor pentru examenul de licenta cat si cu ocazia desfasurarii acestuia, in special a probei orale. Pentru toti cei 35 de studenti proba orala a durat 12 minute si 56 secunde, in conditiile in care inculpatul S. G. a sustinut ca fiecare student a fost examinat timp de 3-4 minute.

Pentru obtinerea promovarii frauduloase a examenului de licenta pe baza unui rezultat satisfacator, inculpatii C. A. I., H. I., L. M., S. I., T. N. F., V. A. S. au dat cate 1.500 euro inculpatului T. E., pentru ca acesta la randul sau, cu ajutorul inculpatei G. N., sa remita banii inculpatului S. G., membru in comisia de examinare, in vederea favorizarii lor.

In vederea recuperarii sumelor ce constituie obiectul mitei, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurator asupra sumelor de 1.680 euro si 1.332 lei si a cotei de 3/4 dintr-un imobil apartinand inculpatului S. G., si asupra sumei de 17.321 lei si a cotei de 1/2 dintr-un imobil apartinand inculpatei G. N.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Caras – Severin.

Precizam ca aceasta etapa a procesului penal reprezinta, conform Codului de procedura penala, finalizarea anchetei penale si trimiterea rechizitoriului la instanta, spre judecare, situatie care nu poate in niciun fel sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie.”

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti