UNJR despre Legea Salarizarii Unitare

UNJR a dat publicitatii astazi, 31 august 2010, un punct de vedere referitor la proiectul de Lege-cadru privind salarizarea unitara a personalului platit din fondurile publice:

„Deoarece în mod repetat puterii judecătoreşti i se refuză dreptul de a participa la negocieri privind legea salarizării, deşi salarizarea este unanim recunoscută pe plan internaţional ca şi o componentă a independenţei magistratului, U.N.J.R. solicită a fi avute în vedere la definitivarea proiectului următoarele aspecte:

Guvernul României, prin proiectele de legi supuse dezbaterii, contrar propriilor poziţii exprimate public şi chiar prevederilor Legii 118/2010 care limitau temporar reducerea cu 25% a salariilor personalului bugetar până la data de 31 decembrie, menţine aplicabilă implicit reducerea de 25% , permanentizând-o.

Acest aspect rezultă cu puterea evidenţei din modul de reglementare al articolului 2 şi 3 din Proiectul de Lege privind aplicarea în anul 2011 a Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

O atare atitudine, dusă la nivel de principiu de exercitare a puterii de stat, reprezintă o evidentă încălcare a substanţei actului politico-jurisdicţional general obligatoriu, care a girat posibilitatea reducerii salariale, şi anume Decizia nr. 872/2010.

Curtea Constituţională, în cuprinsul deciziei menţionate, a apreciat că reducerea salariilor semnifică limitarea exerciţiului dreptului la muncă, pe care a circumscris-o, printre altele şi condiţiei ca restrângerea să nu aducă atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

În dezvoltarea acestei condiţii, Curtea a apreciat că o atare restrângere este constituţională numai dacă este temporară prin esenţa sa.

In acelaşi sens, cităm: „Curtea reţine că legea criticată (Legea 118/2010) nu aduce atingere substanţei dreptului, din moment ce condiţiile prevăzute la art. 53 din Constituţie, analizate anterior, sunt respectate. Curtea observă, de asemenea, că măsura criticată are un caracter temporar, tocmai pentru a nu se afecta substanţa dreptului constituţional protejat. Astfel, este evident că restrângerea exerciţiului unui drept trebuie să dureze numai atât timp cât se menţine ameninţarea în considerarea căreia această măsură a fost edictată.

Curtea constată că măsura criticată are o durată limitată în timp, şi anume până la data de 31 decembrie 2010. Cu privire la invocarea faptului că art. 17 alin. (2) din lege acordă o posibilitate nelimitată Guvernului sau Parlamentului de a aplica, după data de 31 decembrie 2010, diminuarea cu 25% a salariilor, Curtea constată că această critică nu este reală, întrucât astfel cum rezultă din textul de lege menţionat, începând cu data de 1 ianuarie 2011 se revine la cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, (…).

Firesc, în urma aplicării măsurilor criticate se va menţine în plată acelaşi cuantum al salariilor/indemnizaţiilor şi al soldelor ca şi cel de dinaintea reducerilor operate prin legea criticată. Este o obligaţie de rezultat pe care şi-o impune legiuitorul pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la încălcarea caracterului temporar al restrângerii exerciţiului drepturilor; or, tocmai acest caracter temporar al restrângerii exerciţiului drepturilor este de esenţa textului art. 53 din Constituţie.”

1. În consecinţă, considerăm că jurisdicţia constituţională a oferit suficient timp puterii executive pentru a stabili ţinta de cheltuieli de personal, iar pasivitatea sa în a o atinge, nu justifică în niciun fel menţinerea măsurii mai mult decât termenul iniţial stabilit.

Pentru aceste motive, propunem introducerea unui nou articol în cuprinsul primei părţi a proiectului supus dezbaterii, ca dispoziţie  general aplicabilă destinatarilor acestui proiect, cu următorul cuprins:

(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2011 şi pe întreaga perioadă de aplicare a prezentei legi, câştigul salarial al  personalului prevăzut de art. 2 Partea I, Capitolul 1, stabilit în urma aplicării prezentei legi nu poate fi mai mic decât câştigul salarial aflat în plată la data de 1 iunie 2010.

(2) În situaţia în care, în urma aplicării sistemului salarial prevăzut de prezenta lege, câştigul salarial rezultat este mai mic decât câştigul salarial aflat în plată la data de 1 iunie 2010, diferenţa se evidenţiază cu titlu de alte sporuri, în valori nominale, care se vor diminua corespunzător schimbărilor intervenite în câştigul salarial până la momentul în care câştigul salarial de la data de 1 iunie 2010 devine cel puţin egal cu cel stabilit în urma aplicării prezentei legi.

2. Se impune fie a se extinde domeniul de aplicare a Legii la toate persoanele care îşi desfăşoară activitatea in sectorul public- referindu-ne aici la personalul Băncii Naţionale a României, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, Comisia Naţională de Valori Mobiliare, Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, etc. – fie la restrângerea domeniului de aplicare numai cu privire la anumite categorii de personal bugetar, excluse fiind funcţiile de demnitate publică care implică exerciţiul direct al uneia dintre cele trei puteri în stat – senatorii şi deputaţii, membrii guvernului, preşedintele României  şi judecătorii.

Considerăm că exceptarea unor categorii de personal de la prevederile legii unice este discriminatorie în condiţiile în care sunt în situaţii identice cu alte categorii de personal, fără a implica exerciţiul autorităţii de stat, astfel încât tratamentul diferenţiat din punctul de vedere al sistemului de salarizare aplicabil nu se justifică.

Prin urmare, art. 2 alin. 2 din Partea I – Capitolul I – Dispoziţii generale, apreciem că încalcă art. 16 din Constituţia României şi propunem eliminarea sa.

3. Conform art.  1 alin. 4 din Constituţie, principiul fundamental al separaţiei şi echilibrul puterilor în stat trebuie să îşi găsească reflectare şi în sistemul de salarizare.

În proiectul supus dezbaterii nu se ia în calcul faptul deosebit de important în sensul că judecătorilor nu le este permisă exercitarea niciunei alte funcţii publice sau private cu excepţia celor didactice din învăţământul superior.

Pe de-o parte, membrii celorlalte puteri ale statului, atât legislativă cât şi executivă nu au asemenea interdicţii dar cu toate acestea se propune a fi salarizaţi la nivelul superior al grilei, în evidentă antiteză cu judecătorii.

Pe de altă parte, deşi prin clasificarea în clase de salarizare se asimilează judecătorul funcţionarului obişnuit, nu se remarcă faptul că acesta din urmă nu deţine incompatibilităţile şi interdicţiile specifice celui dintâi.

În consecinţă, se impune echivalarea clasei în care se situează judecătorul cu grad de judecătorie definitiv cu funcţia de secretar de stat – clasa de salarizare 103-coeficient de ierarhizare la nivel maxim de vechime în muncă şi profesie – 12,41.

Pe aceeaşi line, se impune clasificarea judecătorului de tribunal în cadrul clasei aferente secretarului de stat-membru al guvernului, respectiv 105, coeficient de ierarhizare la nivel maxim de vechime în muncă şi profesie -13,10.

Judecătorul cu grad de Curte de Apel se impune a fi echivalat cu funcţia de ministru de stat, având în vedere că poate cenzura actele emise de acesta, respectiv clasa 107- coeficient de ierarhizare la nivel maxim de vechime în muncă şi profesie – 13,90.

Judecătorii instanţei supreme, precum şi judecătorii Curţii Constituţionale ar urma să fie încadraţi, pentru a se asigura un just echilibru, la clasa 109-coeficient de ierarhizare la nivel maxim de vechime în muncă şi profesie 14,63.

4. Se constată o diferenţiere inexplicabilă şi inacceptabilă între funcţiile de conducere şi cele de execuţie din cadrul instanţelor judecătoreşti.

Spre exemplu, preşedintele de secţie de la judecătorie are un coeficient de ierarhizare semnificativ mai mare decât colegul său cu funcţie de execuţie, dar, fără nicio justificare, mai mare şi decât un judecător cu grad de Curte de apel.

În condiţiile în care funcţiile de conducere din cadrul instanţelor judecătoreşti au un specific propriu, esenţial diferit de cele de conducere din cadrul administraţiei publice ori ale instituţiilor publice din sectorul siguranţei naţionale şi ordinii publice, o astfel de diferenţiere este inexplicabilă.

Astfel, funcţia de preşedinte de instanţă, de secţie nu implică atribuţii de supraveghere  şi control a activităţii judecătorilor din instanţa şi secţia respectivă, spre deosebire de funcţiile de conducere din administraţie.

Atribuţiile prevăzute de lege pentru funcţiile de conducere specifice sistemului judiciar se rezumă la aspecte organizatorice, care exced activităţii de judecată, iar pentru aceste atribuţii suplimentare, titularii funcţiilor de conducere judiciare sunt in prezent remuneraţi cu un coeficient mai mare de salarizare decât judecătorii cu funcţii de execuţie şi sunt degrevaţi de activitatea de judecată, total sau parţial.

În aceste condiţii, delimitarea lor de corpul judecătorilor este total nejustificată, pe acelaşi temei, al discriminării.

În consecinţă, sub acest aspect propunem:

– Regândirea obligatorie a clasificării diferite a funcţiilor de conducere din instanţele judecătoreşti cu consecinţa includerii lor în clasa de salarizare aferentă funcţiilor de execuţie, în aceleaşi condiţii, pe tranşe de vechime, astfel cum s-a arătat mai sus.

Pentru corecta evidenţiere a funcţiei, se impune stabilirea unui spor specific, de 15% pentru preşedintele de instanţă, 10% pentru vicepreşedintele instanţei şi 5% pentru preşedintele de secţie, spor care să fie calculat la indemnizaţia de bază la care are dreptul titularul, corespunzător coeficientului de ierarhizare în care se încadrează în tot cursul exercitării funcţiei de conducere respective, sens în care propunem introducerea unui articol special în anexa corespunzătoare.

– Pe cale de consecinţă, se impune reformularea art. 14 alin. 1 din Partea a II-a- Reglementări comune, cu includerea sintagmei „cu excepţia cazurilor în care legea dispune astfel”.

5. Cuprinsul art. 10 alin. 3 din Partea a II-a – Reglementări comune încalcă în cel mai evident mod speranţa legitimă în prefigurarea câştigului salarial, creând un puternic sentiment de insecuritate şi imposibilitate de stabilire a unei prognoze elementare asupra viitorului persoanei şi asupra dimensiunii cheltuielilor pe care le poate face.

Luăm act cu surprindere că în niciun stat cu tradiţie democratică nu există posibilitatea involuării salariului, cu atât mai puţin nu există  vreo regulă în acest sens, astfel  cum încearcă, cu obstinenţă, legiuitorul român.

In cazul judecătorilor, unde independenţa financiară este parte esenţială a conceptului constituţional de independenţă a justiţiei, a se lăsa la latitudinea unei puteri separate, în echilibru, iar nu în supraordonare cu cea pe care acesta o reprezintă-stabilirea anuală a salariului său, cu reale posibilităţi de reducere succesivă, este de neconceput.

În consecinţă, propunem reformularea art. 10 alin. 3 din Partea a II-a – reglementări comune în sensul următor.

„(3) Valoarea coeficientului de ierarhizare coeficient clasei de salarizare 1 este de 700 lei. În concordanţă cu limitele impuse de strategia fiscal bugetară, această valoare se poate majora, anual, prin Hotărâre a Guvernului.”

6. Secţiunea dedicată premiilor şi a altor drepturi este inaplicabilă judecătorilor. De asemenea, cea care reglementează posibilitatea cumulului de funcţii, ori cea privind orele suplimentare.

În condiţiile în care pentru multe alte categorii de bugetari aceste drepturi se acordă obiectiv, faţă de judecători se creează o nouă situaţie discriminatorie.

Pentru înlăturarea acesteia, se impune menţinerea art. 24 ind. 1 din OUG 27/2006, astfel încât propunem înlăturarea art. 34 pct. 20 din Capitolul VI – Dispoziţii finale.

7. În toate statele europene, acordarea celui de al treisprezecelea salariu este prevăzut ca drept al personalului bugetar.

De asemenea, în România, acest drept a fost prevăzut, astfel încât este unul câştigat, parte a dreptului constituţional la muncă.

Eliminarea sa nu a fost consfinţită de Curtea Constituţională decât cu caracter temporar, motivat de constrângerile economice speciale.

Prin urmare, înlăturarea acestui drept pentru întreg personalul bugetar este neconstituţională şi solicităm reglementarea sa distinctă în cuprinsul proiectului de lege supus dezbaterii.

8. Abrogarea art. 81 din Legea 303/2004, republicată este discriminatorie din nou, in condiţiile în care prin proiect, la art. 20 din anexa VII – se menţine dreptul similar dar numai pentru personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor.

9. Tratamentul salarial acordat persoanelor asimilate prin legi speciale drepturilor judecătorilor este inexplicabil şi revoltător în raport cu tratamentul salarial propus prin noua lege pentru judecători.

Dacă pentru un judecător accederea la un nivel superior de salarizare ca urmare a obţinerii unui grad superior instanţei la care funcţionează  este supusă unor reguli extrem de clare şi restrictive, traduse în ideea promovării unui concurs cu un grad ridicat de dificultate, persoanele asimilate magistraţilor acced în treapta superioară prin simpla trecere a timpului.

U.N.J.R. consideră că este inadmisibil ca o persoană asimilată funcţiei de magistrat, după 8 ani de activitate, să fie plătită la nivelul unui judecător al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin simpla trecere a timpului, în condiţiile în care un judecător, pentru a promova la acest nivel, trebuie să susţină trei concursuri de promovare, fiind eligibil numai după 10 ani de vechime numai în funcţia de magistrat.

În consecinţă, pentru a se înlătura situaţia inacceptabilă descrisă mai sus, propunem plasarea persoanelor asimilate în clase de salarizare obişnuite pentru funcţionarii din ministere şi alte organe ale administraţiei publice centrale.

În condiţiile în care legiuitorul român insistă, nejustificat, în asimilarea în continuare a acestor persoane, cu drepturile magistratului, propunem plafonarea salariului acestora la nivelul unui judecător de Judecătorie, indiferent de vechime, urmând a fi plasat pe o clasă superioară de salarizare numai după promovarea examenului de promovare în funcţii de conducere susţinut de judecători, întocmai ca la examenul de capacitate.

In consecinţă, U.N.J.R. solicită Consiliului Superior al Magistraturii să analizeze de urgenţă oportunitatea convocării adunărilor generale ale instanţelor si parchetelor la nivelul curţilor de apel sau/şi ale tribunalelor arondate, cu următoarea ordine de zi:

1. Conturarea unei poziţii unitare a puterii judecătoreşti faţă de proiectul legii unice de salarizare;

2. Garantarea salariilor în plata la nivelul datei de 01.06.2010.

3. Rediscutarea grilelor cu respectarea principiului constituţional potrivit căruia puterea judecătorească este putere în stat.

4. Trecerea bugetului instanţelor de la Ministerul Justiţiei la ICCJ, pentru a conferi o reală independenţă, şi în componenta financiară, puterii judecătoreşti.

Preşedinte UNJR

Judecător Natalia Roman

Redactat:

Adina Daria Lupea – Curtea de Apel Cluj

Bogdan Mateescu – Judecătoria Râmnicu Vâlcea”

Aveţi cont profesional JURIDICE.ro?