Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
4 comentarii

A incetat din viata profesorul Tudor Draganu
16.09.2010 | JURIDICE.ro, Mircea Dan BOB

JURIDICE - In Law We Trust

Pe data de 21 august a încetat din viaţă profesorul Tudor Drăganu.

S-a numărat printre cei mai importanţi specialişti în drept constituţional şi în drept administrativ şi a fost un exemplu de conduită pentru lumea academică.

Tatăl său Nicolae Drăganu a făcut parte din delegaţia oficială care în 1919 a preluat Universitatea din Cluj în numele statului român; a devenit ulterior rector al acesteia şi a ocupat în anii treizeci şi funcţia de primar al oraşului.

A absolvit cursurile Facultăţii de drept din Cluj în 1934, şi-a luat doctoratul în 1936 şi din 1937 a devenit asistent al celebrului administrativist Erast Diti Tarangul. Activitatea sa didactică şi ştiinţifică, precum şi implicarea în susţinerea activă a intereselor României în diversele foruri internaţionale i-au adus o largă recunoaştere şi respectul colegilor mai tineri şi mai puţin tineri. Pensionarea în 1977 nu a însemnat retragerea din activitate: profesor consultant, conducător de doctorat, distins cu titluri de doctor honoris causa, membru corespondent al Academiei Române, sunt numai câteva din ipostazele în care s-a afirmat. După 1989, s-a implicat activ publicistic în fundamentarea teoretică a unei baze legislative corespunzătoare pentru reconstruirea unui real stat de drept. S-a afirmat şi ca scriitor în plan nejuridic, prin note de călătorie şi scrieri beletristice.

Colegii de la facultatea de drept clujeană îl vor păstra în memorie ca pe un universitar adevărat: intelectual rasat, de o aleasă modestie, deschis în discuţia chiar şi cu cei mult mai tineri decât el, preocupat de calitatea învăţământului juridic, patriot în atitudinea sa. Dificultăţile vârstei înaintate îi limitaseră în ultimii ani posibilităţile fizice de mişcare. Nimic nu i-a stins însă vreo clipă pasiunea de a fi la curent cu ultimele noutăţi din literatura de specialitate şi disponibilitatea de a da unui coleg mai tânăr un sfat izvorât din uriaşa sa experienţă şi din adânca sa înţelepciune.

Fie-i ţărâna uşoară!

Mircea Dan BOB

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Au fost scrise până acum 4 de comentarii cu privire la articolul “A incetat din viata profesorul Tudor Draganu”

  1. tom sawyer spune:

    Am avut onoarea sa-l cunosc.
    Dumnezeu sa-l odihneasca!

  2. JURISTUL spune:

    Am fost studentul d-niei sale in 1990-1991!Domnul Isus l-a iubit caci era de mare folos!Distinsa prof dr.Rodica Petrescu a fost continuatoarea operei de dr.ad-tiv! Fie – i linistea deplina!Condoleantele noastre!

  3. cetateanu spune:

    mi-a fost profesor de drept constitutional.
    exemplu de profesionalism, moralitate, verticalitate.
    oameni ca ilustrul profesor Draganu din ce in ce mai putini…
    Dumnezeu sa-l odihneasca.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.