Noi amendamente ale Legii Educatie ref. Consiliul de Administratie din unitatile de invatamant preuniversitar
17 septembrie 2010 | JURIDICE.roIn cadrul sedintei de Plen a Senatului de joi, 16 septembrie 2010, Comisia pentru invatamant, stiinta, tineret si sport a dezbatut si amendat art. 86 din proiectul Legii educatiei nationale in varianta adoptata in Camera Deputatilor cu privire la componenta si atributiile Consiliului de administratie din unitatile de invatamant preuniversitar, potrivit unui comunicat al Senatului.
Potrivit noului articol amendat, situatia Consiliului de administratie prevede urmatoarele:
a) In cazul unui Consiliu de administratie format din 9 membri, componenta cuprinde 4 cadre didactice inclusiv directorul unitatii, un reprezentant al primarului, 2 reprezentanti ai Consiliului local si 2 reprezentanti ai parintilor.
b) In cazul unui Consiliu de administratie format din 13 membri, componenta cuprinde 6 cadre didactice inclusiv directorul, un reprezentant al primarului, 3 reprezentanti ai Consiliului local si 3 reprezentanti ai parintilor.
Tot noul articol mentioneaza faptul ca ocuparea posturilor, a functiilor de conducere, acordarea gradatiei de merit, restrangerea de activitate, aplicarea de sanctiuni, este luata prin vot secret. Referitor la conducerea Consiliului de administratie, presedintele de sedinta este ales prin vot secret pentru o perioada de cel mult un an, avand astfel obligatia de a conduce sedintele Consiliului de administratie si semneaza hotararile adoptate in aceasta perioada. Deciziile care privesc personalul, bugetul si patrimoniul unitatii de invatamant se iau cu majoritatea voturilor din totalul membrilor Consiliului de administratie.