Reincriminarea infractiunii de vagabondaj ar fi utila?
21 septembrie 2010 | JURIDICE.ro, Iulian URBAN
Mereu asociate, cersetoria si vagabondajul reprezinta reactia proprietarului sedentarizat fata de migrantul “fara casa si masa”, a carui simpla prezenta este perceputa ca o stare de pericol pentru proprietatea sa, “o stare pregatioare pentru comiterea infractiunii”, grupurile de cersetori si vagabonzi fiind de regula percepute ca un grup de raufacatori. In vreme ce noul Cod Penal prevede inca forme de sanctionare a infractiunii de cersetorie, in schimb in anul 2005-2006 s-a decis dezincriminarea infractiunii de vagabondaj, motivat de faptul ca realitatile economico-sociale nu ar mai fii compatibile cu aceasta infractiune.
Personal, consider ca atunci s-a gresit profund. Infractiunea de VAGABONDAJ nu trebuia dezincriminata, ci adaptata noilor realitati economice.
Cu adevarat nu poti sanctiona sau trimite dupa gratii o persoana care nu are casa sau loc de munca din cauza realitatilor economico-socialo-politice din tara. Insa pe de alta parte, nu poti lasa nesanctionata fapta acelor persoane care aleg sa duca o viata parazitara, care refuza sa munceasca desi sunt in putere, motivat de faptul ca este mai usor sa fie asistati social, din taxele si impozitele platite de cei – din ce in ce mai putini – care muncesc si care sustin bugetul de stat.
Motivele pentru care se refuza locuri de munca in Romania [atunci cand se motiveaza acest refuz de catre persoanele fara loc de munca] sunt in multe cazuri, conform statiscilor oficiale, cel putin socante:
– nu ma duc la un loc de munca situat mai departe de 1 kilometru de casa
– nu ma duc la un loc de munca care nu imi ofera o ora pauza de masa la pranz
– nu imi convine salariul desi conform studiilor nu pot cere pentru maturator salariu de doctor, insa eu insist sa primesc un asemenea salariu
– conditii de munca grele
– efort intelectual „prea mare”, etc.
Inclusiv statul roman prin actele administrative emise de ministri au permis aparitia unor categorii de persoane ce refuza pur si simplu ocuparea unor locuri de munca, alegand in schimb sa duca o viata parazitara prin intermediul ajutoarelor sociale platite de stat din taxele si impozitele celor care muncesc. Un exemplu in acest sens este Ordinul ANOFM 86/2002 prin care se da liber la ajutor social persoanelor care refuza un loc de munca.
Art.7. – (1) În cazul în care persoana în cautarea unui loc de munca refuza nejustificat locul de munca sau cursul de formare recomandat si stabilit de functionarul public, va da o declaratie pe proprie raspundere de refuz, în fata a doi martori.
In acest context, eu lansez in dezbatere publica o initiativa legislativa care vizeaza reincriminarea infractiunii de vagabondaj, insa spre deosebire de vechea forma a acestei infractiuni, inteleg sa adaug completarea scrisa cu litere bolduite.
Initiativa legislativa va sta in dezbatere publica vreme de doua saptamani timp in care astept opiniile Dumneavoastra.
Art. 327. – Fapta persoanei care nu are locuinţă statornică şi nici mijloace de trai şi care, deşi are capacitate de a munci, nu exercită în mod obişnuit o ocupaţie sau profesie, ori nu prestează nici o altă muncă pentru întreţinerea sa, refuzand in mod repetat si fara motiv ocuparea unui loc de munca, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 ani.
Un material referitor la dezincriminare infractiunii de vagabondaj puteti citi aici.
Iulian URBAN
senator, vicepresedinte al Comisiei Juridice a Senatului Romaniei
