« Selected
Flux noutăţi
AnunţuriSistemul judiciarUNBR BarouriNotariatExecutoriUniversitariaInternaţionalJURIDICE.ro
 1 comentariu

Elena Hach: Quod nullum est nullum producit effectum
12.10.2010 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust

Elena Hach, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, ca reacţie la recentele declaraţii publice guvernamentale, a declarat, pentru Expres Magazin:  „Indiferent de deciziile Curţii Constituţionale, Guvernul a decis deja să acţioneze în zona ilegală, anunţând cu fiecare ocazie că deja s-a decis scăderea salariilor din justiţie şi permanentizarea reducerii cu 25% a salariilor magistraţilor. Ca procuror, magistrat şi mai presus de toate, în calitate de cetăţean al României, voi lupta personal pentru ca Guvernul României să se supună prevederilor legale şi constituţionale. Constituţia României a devenit în ultimii ani pavajul prea multor încălcări flagrante. Repet către primul-ministru un principiu fundamental de drept şi anume Quod nullum est nullum producit effectum = Ceea ce este nul nu produce efecte, pe care îl las să-l analizeze şi să-l interpreteze conform propriei pregătiri în domeniul juridic.”

Elena Hach apreciază că guvernul încalcă Decizia Curţii Constituţionale cu privire la Legea restabilirii echilibrului bugetar, decizie care stipulează: „Începând cu data de 1 ianuarie 2011 se revine la cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condiţiile încadrării în politicile sociale şi de personal, care, la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare. Astfel, în urma aplicării măsurilor criticate se va menţine în plată acelaşi cuantum al salariilor/indemnizaţiilor şi al soldelor ca cel de dinaintea reducerilor operate prin legea criticată.

 
Secţiuni: Content | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Elena Hach: Quod nullum est nullum producit effectum”

  1. bubbles spune:

    Si eu am convingerea ca guvernul a avut de la inceput intentia ca salariile bugetarilor sa nu revina la cuantumul initial in ceea ce priveste plata şi, mai mult, să transforme SALARIUL ÎN PLATĂ (exerciţiul dreptului) în DREPTUL LA SALARIU (substanţa dreptului), desfiinţând şi graniţa ce face diferenţa calitativă dintre cele două noţiuni , confundându-le.
    Cu siguranta, guvernul a avut de atunci reprezentarea pasului urmator, in sensul stabilirii de îndată dupa expirarea perioadei de 6 luni, a unor noi incadrari pornind de la salariile diminuate – ca false elemente de referinţă, sperând cu uşurinţă că procedeul folosit va fi viabil din punct de vedere constituţional, în măsura în care nu se referă explicit la noi diminuări salariale, chiar si mai mici, dar definitive.

    Deşi, este de discutat ce viziune avea asupra pensiilor, dacă era declarată constituţională reducerea acestora cu 15%! Oricum, cele două diminuări aveau la origine o raţiune identică, iar guvernul nu ar fi putut să recunoască diminuarea temporară numai a pensiilor cu revenirea la cuantumul iniţial de la 1 ian. 2011 şi, privitor la salarii, să păstreze diminuarea fie ea şi diferenţiată, dar mascată sub o nouă formă a unei legi a salarizării! Sau, ar fi diminuat mascat şi pensiile prin noua lege a pensiilor, operand prin punctul de pensie incert şi negarantat, rezultat al unor calcule oculte sau hazardate – o nouă “reîncadrare” şi a acestora?
    Astfel, este de presupus că dispozitia legala din L. 118/2010 privind caracterul temporar al masurii diminuarii salariale, a fost prevazuta nu din convingere, ci pur formal, doar pentru a satisface rapid şi conjunctural exigenta constitutionala din aceasta perspectiva.

    S-au luat doua masuri de restrângere a dreptului la muncă intr-un interval scurt de timp, dintre care cea de-a doua mai severa decat prima. Prima a presupus concediu fara plata cu efect subsecvent plata proportionala, respectiv diminuata a salariului (cca 15,5% timp de 2 luni), iar cea de-a doua a impus activitate 100% si salariu 75%, timp de 6 luni. Acum se pregateste cea de-a treia, de o gravitate maxima, folosindu-se o scamatorie legislativa, incercandu-se sa se “permanentizeze” temporarul si sa se devalorizeze munca.
    Faţă de scopul urmărit, noua lege a salarizării ce se vrea a face ordine (cum si cine a făcut dezordinea în/prin legea anterioară?), fiind declarată a fi “o modernizare” a salarizării – apare ca un pretext, fiind mai degrabă in aceasta privinta un regres programat, a carui realizare este urmarita cu o tenacitate demna de o cauza mai buna.
    Usurinta cu care se socoteşte ca legea fundamentala ar putea fi ocolita sau “fentata” in acest mod, întrucât noua lege nu ar opera explicit cu noi diminuări, ci chiar cu majorari, precum si faptul ca se comporta ca si cand ceea ce nu pot sa faca direct, pot sa faca indirect şi cu mult succes, sau că ceea ce e temporar si suportabil – se realizeaza greu, dar că ceea ce este definitiv si insuportabil – se realizeaza mai usor, realmente ma nedumeresc.
    Dacă era atât de uşor, de ce nu s-a încercat această manoperă de legiferare direct, de la 1 iulie 2010? Era prea vizibilă şi brutală, fiind nevoie astfel de o perioadă de tranziţie, de un artificiu sau de un nou an salarial?

    Parerea mea este ca, oricare ar fi obiectul de reglementare al noului act normativ, indiferent de denumirea “călduroasă” şi confortabilă (familie ocupaţională) sau savantă, ce s-ar da titlului sau capitolelor si sectiunilor, precum si de înşiruirea de fraze mai mult sau mai putin mestesugite din expunerea de motive – in realitate conteaza scopul real, iar nu declarat, pe care il urmareste actul normativ si EFECTELE scontate.
    Prin urmare, eu cred ca această nouă lege va trebui sa treaca din nou prin controlul implacabil de constitutionalitate si sa satisfaca toate cerintele prev. in art 53, intrucat operează noi restrângeri ale unui drept fundamental şi va avea in realitate ca EFECT, o NOUĂ DIMINUARE a salariilor (chiar dacă este mai mică) şi diferenţiată (dar, prin asta discriminatorie). Masura va fi pe deasupra DEFINITIVA şi va afecta insăşi substanţa dreptului la salariu corespunzator incadrarii (ca un corolar al dreptului la muncă), deci nu va afecta doar temporar exerciţiul acestui drept în componenta plăţii, respectiv a dreptului de a încasa efectiv şi integral sumele de bani aferente încadrării.
    Astfel, este gresita ipoteza de lucru de la care se porneste, care pare să fie acceptată cu o resemnare stranie de către unele persoane, in sensul că daca se promoveaza o lege care sa intre in vigoare fara discontinuitate, imediat dupa 31 dec. 2010, respectiv la 1 ian. 2011 şi care nu se referă direct la măsuri de diminuare, succesul este garantat, chiar dacă punctul de plecare este SALARIUL ÎN PLATĂ diminuat cu 25 % (banii de la ghişeu), la care se acorda nu-i asa, majorari, iar nu DREPTUL LA SALARIU corespunzător încadrării (în vigoare şi neafectat în substanţa lui).

    Potrivit şi deciziei CC, dreptul la salariu nu a fost afectat în substanţa lui prin legea 118/2010, existând în prezent ca atare, în raport cu încadrarea din legea salarizării (este o realitate juridică) şi reprezentand tocmai BAZA la care s-a aplicat diminuarea de 25% (ca un un simplu calcul matematic), iar restrângerea acestui drept s-a făcut temporar numai în exerciţiul sau, în componenta dreptului la plată.
    Astfel, prin legea de salarizare anterioară s-a stabilit dreptul la salariu, iar prin legea de austeritate nu s-au facut noi incadrari, nu s-a stabilit o noua salarizare, nu s-a afectat substanta acestui drept, ci s-au operat diminuari temporare doar in privinta PLATII drepturilor salariale, respectiv a incasarii sumelor de bani. Numai în acest context, diminuările au fost privite de Curtea Constituţională ca fiind o restrângere justificată şi proporţională.
    Asadar, pe fondul continuităţii existenţei dreptului la salariu corespunzator incadrarii si neafectat în substanţa lui de legea arătată, acesta se păstrează, nu poate fi ignorat şi numai sumele de bani ce se platesc revin DE DREPT la cuantumul dinainte de diminuare, revenire care se produce chiar prin efectul legii care a stabilit caracterul temporar al masurii, nemaifiind necesar un alt act normativ care să dispună încetarea măsurii.
    Prelungirea măsurii nu se poate dispune fără un alt control de constituţionalitate, căci cel anterior a privit numai perioada de 6 luni, iar pentru o altă măsură de diminuare (fie şi mai mică), este necesară o nouă lege în egală măsură verificată constituţional.

    Deci, salariile corespunzatoare incadrarii propriu-zise nu au fost diminuate prin legea 118/2010 si salariile in plata diminuate nu sunt inghetate ca atare la 31 dec. 2010 orele 24,00 in asteptarea unui alt act normativ care sa stabileasca un nou cuantum al acestora. Si, de regulă, in cazul unei noi legi a salarizării, al unei schimbari a algoritmului de calcul , ultimul cuantum al vechii incadrari a fost sistem de referinta, punct de plecare ca drept câştigat pentru noul cuantum rezultat din reincadrare. In cel mai bun caz – creste, in cel mai rau caz – stagneaza. Acest principiu, al drepturilor castigate a fost transpus literalmente, chiar in cuprinsul legii 330/2009.
    Prin urmare, daca de la 1 ian. 2011 guvernul intenţionează sa nu execute obligaţia corelativă de plată a salariilor în cuantumul iniţial, nediminuat şi, mai mult, reglementează expres, cinic şi direct asa-zise mariri cuprinse intre 1% – 20%, IN REALITATE acesta DISPUNE O NOUĂ măsură de diminuare (intrând în coliziune implicit cu dipoziţia legală anterioară privind caracterul temporar al măsurii, pervertind efectele acesteia şi nesocotind decizia CC). Deci, faţă de cuantumul nediminuat la care se revine de drept şi care corespunde încadrării in vigoare, APLICA INDIRECT NOI DIMINUARI CUPRINSE INTRE 5% şi 24%, nefiind relevanta imprejurarea ca operatiunea se realizeaza prin reincadrari, prin alti coeficienti de multiplicare, printr-o noua lege de salarizare, prin alte piruete sau cascadorii legislative, iar nu printr-o lege noua de criză.
    Această modalitate nu este decât o “pistă derutantă”, care vrea să preia “din mers” şi concomitent salariile de la 31 dec.2010 orele 24,00 la 1 ian. 2011 – orele 00,00 confundând in mod straniu SALARIUL ÎN PLATĂ (diminuat temporar prin legea austerităţii) – fals reper, CU DREPTUL LA SALARIU (nediminuat si neafectat in substanta lui prin legea austeritatii şi stabilit prin legea in vigoare a salarizării), acesta din urmă fiind elementul real şi corect de referinţă, pentru verificarea noilor incadrari, iar nu primul.

    Asadar, aici trebuie sa intervina controlul sever de constitutionalitate si “creşterile diferenţiate” sa fie tratate asa cum sunt in realitate , niste “diminuări” mascate si pe deasupra, discriminatorii, care afecteaza definitiv chiar substanta dreptului, iar nu doar temporar exercitiul dreptului.
    De aceea, repet, părerea mea este că acest nou act normativ, se înscrie in sirul masurilor de austeritate printr-o nouă restângere a dreptului la muncă, fiind cel mai sever si cel mai grav si, cu atat mai mult, nu poate ocoli controlul de constitutionalitate din perspectiva exigentelor art. 53 din Constituţie, aşa zisele creşteri salariale fiind evident noi diminuări definitive si discriminatorii.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD