« Secţiuni « Articole « RNSJOpiniiPovestim cărţi
Opinii

Hotararea pilot Maria Atanasiu si altii contra Romaniei… sau ce mai vrea CEDO de la noi!
01.11.2010 | Alexandra LĂNCRĂNJAN

JURIDICE - In Law We Trust ZRVP

România are o problemă cu imobilele naționalizate… o are de 20 ani şi cu siguranţă nu dă semne că va fi rezolvată curând. Prezenţa problemei este atât de obişnuită încât a devenit absentă din preocupările tuturor; o condamnare nouă la CEDO pe art. 1 PI nu mai produce vâlvă de ceva vreme… atât timp cât acea condamnare nu este una în care se aplică procedura hotărârii pilot. Astfel, fără voia sa, hotărârea Maria Atanasiu şi alţii contra României a ajuns pe buzele tuturor, s-a comentat, s-au pus întrebări, s-a dezbătut, s-a arătat cu degetul… şi totuşi nimeni nu pare să desluşească în detaliu ce vrea Curtea de la noi?

Dacă speculăm pe lângă text putem găsi o sumedenie de răspunsuri la această întrebare, dacă ne limităm să citim atent, lucrurile stau ceva mai simplu şi mai clar: Curtea vrea ca în 18 luni să ne rezolvăm problema! Nu o interesează cum, nu ne-a făcut o schemă şi nici un plan de acţiune; doreşte doar ca peste un an şi jumătate lucrurile să fie altfel. Bine, şi ca o mică speculaţie, dar tot pe text, mai vrea şi o pauză de la hotărâri clonă şi cereri repetitive. Nici nu e greu de înţeles: cum vi se pare o viaţă întreagă de judecat sau anchetat numai furturi din supermarket… din acelaşi supermarket, acelaşi produs, aceeaşi metodă?

Dar revenind la textul hotărârii: nu ştiu dacă cineva a mai avut sentimentul că răsfoieşte un manual de „english for dummies” dar pentru mine a fost ca o lecţie de şcoală primară predată copilului care repetă clasa cel puţin a 100-a oară; ni se explică cam tot ce era de explicat, de la ce protejează articol 1 PI, la ce este „bun” în sensul Convenţiei, la toate celelalte noţiuni elementare. Pentru cine a citit vreodată o hotărâre în această materie este destul de frustrant mai ales dacă te gândeşti că după sumedenia de hotărâri pe acest subiect ar trebui să cunoaştem lecţia pe de rost. Dar, pe alocuri, pentru cine are urechi de auzit, se subliniază şi care este nucleul dur al problemei.

Ce ne spune pe art. 6 din Convenţie este destul de clar: până să se trezească ÎCCJ prin 2007 să declare solemn că instanţele pot să judece fondul cauzei dacă celelalte autorităţi dorm şi eventual să restituie bunul persoanei îndreptăţite nu prea aveam acces la instanţă în sensul Convenţiei. Dar asta ştiam şi noi, nu-i aşa? Problema nu pare să fie capacitatea noastră de înţelegere ci ritmul de trecere la acţiune.

Partea ironică, aproape cinică, urmează în discuţia pe art. 1 PI. Aplicând principiul „prostia se plăteşte… şi încă cum…” ni se comunică degajat că dacă undeva în trecutul glorios al ţării alegeam să nu restituim nimic în natură şi să nu dăm nici despăgubiri (deci cam situaţia actuală) Curtea nu avea nicio problemă cu Statul deoarece nu este competentă să examineze ce s-a întâmplat înainte de ratificarea Convenţiei. Dar pentru că am ales această cale trebuie să ne îndeplinim obligaţiile. Care obligaţii nu sunt aşa izvorâte din neantul cunoaşterii ci trebuie ca să aibă suficient fundament în dreptul intern… să zicem spre exemplu că dreptul persoanei a fost recunoscut de instanţele naţionale. Ceea ce ne mai aminteşte Curtea (şi unii se pare că au uitat) este că dacă am o hotărâre judecătorească trebuie să o execut. Ştiu că poate părea greu dar din păcate asta e viaţa în statul de drept.

Raţionamentul din următoarele paragrafe este un fel de re-alfabetizare… nu e un drept absolut, există marjă de apreciere, trebuie aplicat testul proporţionalităţii şi cam aşa până la paragraful 168 unde se simte nevoia de a „trage de urechi” Guvernul şi de a-l pune să scrie de 100 de ori pe tablă „ comportamentul părţilor are un rol important în analiza Curţii, gradul de incertitudine contează, Statul trebuie să acţioneze în timp util şi într-o manieră corespunzătoare”.

Dar cum cele mai bune lucruri vin întotdeauna la sfârşit, abia acum Curtea ne serveşte cireaşa de pe tort… sau poate mai în ton cu situaţia, bomboana de pe colivă. Prima porţie de cireaşă pare un raţionament aşa de pertinent încât este greu de crezut că nu ne-am gândit noi primii la el: este adevărat că trebuie să îndrepţi un rău istoric, dacă ai ales să faci acest lucru, dar nu poţi îndrepta un rău prin crearea unei situaţii profund inechitabile în prezent şi decât să nu dai nimic mai bine dai mai puţin. În termeni mai academici statul avea posibilitatea de a alege să plătească despăgubiri la un nivel plafonat, lucru ce nu încălca obligaţiile născute din ratificarea Convenţiei, dar decizia la nivel naţional a fost acordarea unei compensaţii depline la nivelul preţului pieţei (evident piaţa de acum şi nu de atunci). A doua parte din aceeaşi cireaşă ne atrage atenţia că asta nu este problema Curţii ci a Statului şi că autorităţile naţionale poartă întreaga responsabilitate pentru lipsa soluţiilor. Mă gândesc că poate este un răspuns politicos la apărările Guvernului de tipul „sunt multe cereri”, „nu avem bani”, „am făcut acum un plan de acţiune şi înfiinţăm comisii care să disece problema” şi mai ales „sunt multe legi şi nu mai putem găsi ieşirea din ele”

Scutesc posibilii cititori de partea tehnică de aplicare a procedurii hotărârii pilot şi de enumerarea deficienţelor identificate în materie (pentru a elimina posibilele acuzaţii de atitudine părtinitoare practica neunitară este una din deficienţe) şi trec la partea în care Curtea deşi nu poate să ne arate poteca de cărămizi galbene ne dă câteva sugestii cum să ieşim din impasul în care ne-am băgat singuri-singurei. Armonizarea legislaţiei ar fi un pas în direcţia corectă cu condiţia să aducă reguli mai simple. Punerea la punct a funcţionării Comisiei centrale e alt pas bun dacă o dotăm corespunzător cu resurse, procedură de analizare a cererilor, limită de timp pentru verificarea acestora. Bine ar fi să găsim o formulă magică şi pentru Fondul Proprietatea…dar asta doar dacă e posibil.

Alt lucru la care Curtea s-a gândit şi noi nu este să ne uităm în ograda vecinului. Poate să vină ca un şoc pentru mulţi dar nu suntem singurii care au avut un regim dictatorial, care au imobile preluate abuziv de statul comunist şi care au fost în faţa unei decizii cu privire la reparaţii şi restituiri. Ceea ce au găsit alţii şi noi nu au fost soluţii eficiente. Din această cauză noi ne bucurăm de hotărâre pilot şi ei nu, noi avem camioane de cereri noi la Curte şi ei nu, noi suntem condamnaţi în regim de foc continuu şi ei nu.

Bulgaria de exemplu a fost una dintre primele ţări care au adoptat legi în materia restituirii şi deşi în 1996 actul normativ prevedea despăgubiri la nivelul preţului pieţei şi-au dat seama în timp util că acest lucru este imposibil de realizat şi s-au grăbit să regândească legislaţia. Un alt lucru interesant este că tot vecinii bulgari au gândit un sistem prin care în schimbul proprietăţii preluate abuziv de către stat persoanelor îndreptăţite li se oferea un apartament în imobile construite în acest scop.

Polonia este iarăşi o poveste de succes; pentru cine îşi aduce aminte cauza Broniowski este clar că nici polonezii nu au găsit drumul corect din prima încercare. Dar au ales să definească persoanele îndreptăţite, să nu restituie în natură şi să nu plătească despăgubiri la valoarea actuală a proprietăţii. Nu se poate nega o inconsecvenţă în legislaţie, dar decizia statului de a reduce compensaţiile în 2005 a fost primită de Curte ca o măsură justificată şi proporţională.

Puţinele cauze pe care Slovenia le-a avut în această materie au fost cu succes respinse de Curte ca inadmisibile. Rezultatul uimitor se datorează coeerenţei sistemului: Slovenia a ales ca despăgubirile să nu fie oferite în bani ci în obligaţiuni de stat şi nu într-o singură tranşă ci pe o durată de 15 ani- Curtea nu a obiectat şi nu a găsit o violare a dreptului de proprietate în cauza Dolhar.

În acelaşi mod Ungaria a decis printr-o lege din 1991 că particulari pot primi daune de maximum 21000 de dolari pentru proprietăţile confiscate. Suma nu era acordată în bani ci în vouchere ce puteau fi folosite pentru a cumpăra pământ la licitaţiile organizate de stat sau acţiuni în societăţile cu capital de stat. Câţiva ani mai târziu Guvernul a implementat un mecanism de despăgubiri pentru proprietăţile ce nu au putut fi restituite culturilor religioase: acestea puteau cere o anuitate finanţată de stat, mecanism ce a funcţionat dacă luăm în considerare acordurile încheiate după adoptarea legii.

Letonia şi Estonia, anticipând problemele ce pot să apară în legătură cu imobilele preluate de către stat în perioada sovietică, au decis să excludă acest domeniu din jurisdicţia Curţii prin rezervele la Protocolul Adiţional 1 la Convenţie. Cum legile privind restituirile şi compensările au intrat în sfera de aplicare a acestei rezerve cererile depuse au fost respinse ca inadmisibile ratione materiae.

Toate exemplele de mai sus nu arată decât că se poate şi altfel. Poate cu mici obstacole şi inadvertenţe, cu o hotărâre din când în când din partea Curţii şi cu nemulţumiri minore din partea cetăţenilor faţă de deciziile Statului. Aşa că revenind la întrebarea „Ce vrea CEDO de la noi?” răspunsul trist este că vrea să devenim responsabili şi să ne asumăm greşelile, fie ele istorice sau nu.

Procuror Alexandra LANCRANJAN

 
Secţiuni: CEDO, Opinii | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill
Concurs eseuri ZRVP

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD