Secţiuni » Arii de practică » Protective » Drept civil
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
2 comentarii

Probleme teoretice si practice legate de aplicarea Legii nr. 221/2009, modificata si completata prin OUG nr. 62/2010
04.11.2010 | Marinela CIOROABĂ, Dumitru Marcel GAVRIS

Secţiuni: Drept civil, RNSJ
JURIDICE - In Law We Trust

1. Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009 si a fost modificata, respectiv completata, prin Ordonanta de urgenta nr. 62 din 30 iunie 2010 [1], publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 446 din  1 iulie 2010.

Aplicarea Legii nr. 221/2009, modificata si completata prin ordonanta de urgenta mentionata, a dus la aparitia a trei categorii de probleme a caror solutionare este sau tinde sa devina neunitara. Intrucat problemele de drept care ne intereseaza au aparut inclusiv in dosare aflate in curs de judecata in diverse etape procesuale, nu voi identifica in vreun fel hotararile, partile sau situatiile de fapt din respectivele dosare, rezumandu-ma la o abordare de principiu. Necesitatea demersului rezulta din faptul ca modificarea si completarea legii prin ordonanta de urgenta nu a clarificat problemele de drept aparute anterior modificarii, ba mai mult, a dat nastere unor noi probleme de drept. Este de dorit ca instantele sa evite crearea unei practici neunitare, iar nu sa incerce unificarea ei ulterioara.

Din multitudinea cauzelor  aflate pe rolul instantelor sau a celor solutionate irevocabil pana in prezent se constata ca exista opinii diferite cu privire la competenta materiala de solutionare in prima instanta a actiunilor in despagubiri (materiale si/sau morale), intemeiate pe dispozitiile art. 5 din lege, cu privire la cazurile si conditiile in care se acorda daune morale persoanelor indreptatite si cu privire la aplicarea in timp a legii civile de drept material in contextul prevederilor art. II din OUG nr. 62/2010.

2. Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor [2] aduce, la randul ei, modificari Legii nr. 221/2009. Aceste modificari vor intra in vigoare incepand cu data de 26.11.2010 si aduc unele clarificari problemelor ivite pana in prezent in practica instantelor.

Dat fiind faptul ca Legea nr. 202/2010 nu este actualmente in vigoare, voi puncta la sfarsitul fiecarei problematici analizate modificarile aduse de aceasta.

3. Prealabil analizarii chestiunilor in legatura cu care interpretarile practicienilor nu converg, trebuie facuta o remarca relativ la expunerea de motive ce a insotit Legea nr. 221/2009 la momentul adoptarii acesteia. Astfel, la rubrica ”impactul socio-economic al proiectului de act normativ”, initiatorul aprecia ca proiectul nu produce un impact macro economic semnificativ. Initiatorul pornea de la o premisa a carei justificare nu o putem intelege, si anume ca valoarea despagubirilor ce ar putea fi acordate de catre instantele de judecata pentru prejudiciul material suferit nu va depasii 33000 RON. Ulterior s-a dovedit ca aceasta evaluare este cel putin incompleta, deoarece nu cuprinde despagubirile ce urmau a fi acordate de catre instante pentru acoperirea prejudiciului moral. Numarul mare de cereri cu care au fost sesizate instantele si pronuntarea unor hotarari de acordare de despagubiri pentru prejudiciul moral intr-un cuantum mare a demonstrat (contrar evaluarilor initiale sau mai bine zis in lipsa acestora) ca legea are un impact deosebit asupra bugetului, astfel ca a aparut necesitatea modificarii si completarii acesteia. Daca analiza de impact ar fi fost completa si ar fi avut in vedere inclusiv scenarii mai putin optimiste, coerenta procesului legislativ nu ar fi avut decat de castigat.

4. Revenind la problemele ridicate in practica de aplicarea Legii nr. 221/2009, modificata si completata, voi aborda pentru inceput aspectele legate de competenta materiala de solutionare in prima instanta a actiunilor in despagubiri (materiale si/sau morale), intemeiate pe dispozitiile art. 5 din lege. Fiind sesizate cu actiuni in despagubiri intemeiate pe dispozitiile art. 5 din lege, unele tribunale si-au declinat competenta in favoarea judecatoriei in a carei circumscriptie teritoriala isi are sediul paratul, iar altele au considerat ca sunt competente material sa solutioneze actiunile in prima instanta.

Legea nr. 221/2009 are o singura prevedere expresa privitoare la competenta, in art. 4 alin. (4), potrivit caruia ”cererea (prin care persoana interesata solicita instantei sa se constate caracterul politic al condamnarii, pentru alte fapte decat cele prevazute de art. 1 alin. 2 sau al masurii administrative care nu este prevazuta expres la art. 3 – nota mea D.M.G.) este imprescriptibila, fiind scutita de taxa de timbru, iar competenta de solutionare apartine tribunalului, sectia civila, in circumscriptia caruia domiciliaza persoana interesata”.
Regulile de interpretare gramaticala si literala restrictiva permit o concluzie de genul celei la care s-a ajuns in unele cauze, conform careia competenta materiala de solutionare a actiunilor in pretentii (diferite de actiunile prin care se solicita constatarea caracterului politic al condamnarii sau masurii administrative) se stabileste potrivit dreptului comun, reprezentat de art. 1 si 2 pct. 1 lit. b C. pr. civ.

5. Cu toate acestea consider ca regulile de interpretare mentionate anterior nu sunt suficiente pentru intelegerea corecta a vointei legiuitorului, deoarece, pe de o parte, aplicarea punctuala a acestora duce la situatii greu de acceptat din punctul de vedere al unei bune administrari a justitiei, iar pe de alta parte, concluzia respectivelor reguli de interpretare este contrazisa atat de interpretarea sistematica si teleologica a dispozitiilor aceluiasi act normativ, cat si de principiile ce se degaja din jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie (recursul in interesul legii admis prin decizia nr. IX/2006 in cazul Legii nr. 10/2001 [3]).

Astfel, daca se stabileste competenta materiala potrivit dreptului comun, se ajunge la concluzia ca Judecatoria sectorului 5, in circumscriptia teritoriala a careia isi are sediul  paratul indicat expres in lege, este competenta sa solutioneze in prima instanta toate cererile in pretentii. Aceasta concluzie este mai evidenta daca se are in vedere limitarea cuantumului despagubirilor realizata prin OUG nr. 62/2010. Faptul ca art. 5 C. pr. civ. stabileste o competenta teritoriala alternativa in situatia in care parat este statul (a se vedea art. 8 si art. 12 C. pr. civ.) nu este de natura a justifica o apreciere (ce nu poate fi confirmata decat statistic si post factum) ca Judecatoria Sectorului 5 (instanta sediului paratului) ar fi sesizata doar cu o parte din cereri, iar cu restul cererilor, in virtutea optiunii reclamantului, ar fi sesizate judecatoriile in a caror raza teritoriala domiciliaza persoana interesata.

6. Raportand cele aratate mai sus la numarul mare de actiuni in pretentii, intemeiate pe Legea nr. 221/2009 si avand in vedere ratiuni ce tin de o buna administrare a justitiei, consider ca intentia legiuitorului nu putea fi aceea de a stabili competenta solutionarii acestora in favoarea Judecatoriei sectorului 5 Bucuresti, nici chiar in situatia in care se accepta ca o parte (mai mare sau mai mica) dintre reclamanti ar opta pentru introducerea actiunii la instanta in a carei circumscriptie teritoriala domiciliaza.
Interpretarea sistematica se impune a fi facuta deoarece in alin. 3 al art. 4 se foloseste sintagma ”instanta de judecata”, explicata in alin. 4 al aceluiasi articol ca insemnand Tribunalul, sectia civila, in circumscriptia caruia domiciliaza persoana interesata”, iar ulterior, in art. 5 alin. 1, care se refera la actiunile in pretentii (in despagubiri) se foloseste aceeasi sintagma ”instanta de judecata”, careia, pentru identitate de ratiune, trebuie sa i se confere aceeasi semnificatie.

7. Rationamentul de mai sus se regaseste si in decizia nr. IX din 20 martie 2006 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectiile Unite, care, analizand, printre altele, competenta solutionarii unor actiuni derivate din Legea nr. 10/2001, dar nereglementate punctual de aceasta (cazul refuzului persoanei juridice notificate, detinatoare a imobilului, de a emite decizie sau dispozitie motivata de restituire in natura ori de acordare de despagubiri) stabileste ca ratiuni de simetrie impun ca, in cazul refuzului persoanei juridice notificate, sa poata fi formulata contestatie tot la sectia civila a tribunalului in a carui raza teritoriala isi are sediul persoana juridica notificata. In aceeasi decizie, din perspectiva care ne intereseaza, se arata ca pentru retinerea competentei aceleiasi instante (iar nu pentru aplicarea dispozitiilor de drept comun privitoare la competenta) Inalta Curte de Casatie si Justitie are in vedere ”ratiuni de judecata unitara” (o atare pricina, se arata in decizie, nu poate fi atribuita spre solutionare decat simetric regulilor prevazute in Legea nr. 10/2001, in competenta instantei care judeca actiunea principala).

8. In consecinta, apreciez ca tribunalul este competent material sa solutioneze in prima instanta toate actiunile izvorate din Legea nr. 221/2009, modificata si completata.
Chiar daca nu tine de competenta, consider necesar sa precizez ca, daca actiunea introductiva are un cel putin un capat de cerere al carui obiect este constatarea caracterului politic al condamnarii sau al masurii administrative, hotararea prin care se solutioneaza litigiul in prima instanta este susceptibila de a fi atacata cu apel conform art. 282 C. pr. civ. (cel putin un capat de cerere este neevaluabil in bani). Daca actiunea introductiva are un singur capat de cerere, si anume despagubiri materiale si/sau morale, calea de atac impotriva hotararii primei instante se stabileste conform distinctiilor din art. 2821 C. pr. civ..

9. Aspectele de practica neunitara relative la competenta sunt transate in mod expres prin Legea nr. 202/2010 tocmai in sensul celor aratate mai sus. Astfel, prin ultima lege de modificare se stabileste expres ca actiunile in despagubiri (materiale sau morale) se introduc la sectia civila a tribunalului in circumscriptia caruia domiciliaza persoana interesata (instanta prevazuta la art. 4 alin. 4 din Legea nr. 221/2009).

Tot prin Legea nr. 202/2010 se suprima calea de atac a apelului, atat in cazul actiunilor in constatarea caracterului politic al condamnarii sau masurii administrative, cat si in cazul actiunilor in despagubiri, stabilindu-se ca hotararea pronuntata potrivit art. 4 alin. 4 si hotararile pronuntate in temeiul art. 5 alin. 1 lit. a si b, sunt supuse recursului care se judeca de curtile de apel.

Interesul precizarilor privitoare la competenta si la calea de atac va ramane actual, chiar dupa data intrarii in vigoare a Legii nr. 202/2010, deoarece dosarelor aflate in calea de atac a apelului sau a recursului nu le sunt aplicabile modificarile aduse prin aceasta (art. XXVI din Legea nr. 202/2010). Bineinteles ca in caz de anulare, desfiintare sau casare cu trimitere se aplica noile norme cu privire la competenta si calea de atac, deoarece sunt norme de procedura de imediata aplicare (art. XXII alin. 1 din Legea nr. 202/2010).

10. Privitor la cazurile si conditiile in care se acorda daune morale, interpretarile diferite sunt generate de formularea art. 5 alin. (1), lit. a, pct. 1 din legea modificata si completata si vizeaza, in concret, sfera persoanelor indreptatite sa obtina despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin masurile administrative cu caracter politic. Exista trei opinii cu privire la acest aspect si anume: nu se acorda daune morale decat pentru prejudiciul suferit prin condamnare; se acorda daune morale tuturor persoanelor prevazute la art. 5, atat pentru condamnare cat si pentru masurile administrative; se acorda daune morale atat pentru condamnare cat si pentru masuri administrative doar peroanelor care au facut obiectul condamnarii sau masurii administrative cu caracter politic, dar nu se acorda daune morale pentru masurile administrative cu caracter politic sotului/sotiei, descendentilor de gradul I ori descendentilor de gradul al II-lea (acestia din urma au dreptul la despagubiri materiale, conform art. 5 alin. (1), lit. b si la despagubiri morale pentru prejudiciul suferit de autorul lor prin condamnare). Sustinand ultima opinie aduc argumentele ce urmeaza.

11. In actuala sa forma, art. 5 dispune ca ”Orice persoana care a suferit condamnari cu caracter politic in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, dupa decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia pana la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instantei de judecata, in termen de 3 ani de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
a) acordarea unor despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare in cuantum de pana la:
1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic;
2. 5.000 de euro pentru sotul/sotia si descendentii de gradul I;
3. 2.500 de euro pentru descendentii de gradul al II-lea.”.

12. Se observa ca inserarea la pct. 1 al art. 5 a sintagmei ”sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic” vine aparent in contradictie cu continutul dispozitiei de la lit. a), desi atat pct. 1, cat si celelalte doua puncte, ar trebui sa se circumscrie limitelor de la lit. a)  pe care le detaliaza in concret.
Consider ca textul de lege mentionat autorizeaza doar interpretarea potrivit careia persoanele prevazute la pct. 2 si 3 au dreptul la despagubiri pentru prejudiciul moral suferit de autorul lor, exclusiv prin condamnare si nu la prejudiciul moral suferit de autorul lor prin masuri administrative cu caracter politic. Legiuitorul, folosind o tehnica legislativa care nu este la adapost de critici, da dreptul la obtinerea de despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin masuri administrative cu caracter politic doar persoanei care a fost victima acestora. Altfel spus, daca reclamantul nu este persoana care a facut obiectul masurii administrative (ci este sotul/sotia, descendentul de gradul I ori descendentul de gradul al II-lea) si prin ipoteza nu se pune problema condamnarii, instantele nu pot sa acorde despagubiri pentru prejudiciul moral.
Pseudo interpretarile de genul ”legiuitorul ar fi trebuit sa recunoasca dreptul rudelor apropiate la … ” sau de genul ”din eroare legiuitorul a prevazut expres, doar la punctul 1, posibilitatea acordarii de despagubiri pentru prejudiciul moral suferit  prin masuri administrative cu caracter politic” nu pot fi acceptate deoarece au ca rezultat substituirea vointei legiuitorului cu vointa judecatorului. Practicianul dreptului trebuie sa respecte limitele interpretarii logico-juridice deoarece aplica, iar nu creeaza legea. Nu se poate interpreta un text de lege in sensul in care acesta nu produce nici un efect si nici in sensul in care ar produce efecte contrare intelesului clar si lamurit al acestuia.

13. Corecta interpretare a textului art. 5 iese in evidenta daca se realizeaza o lectura independenta a textului de la lit. a) pct. 1, a textului de la lit. a) pct. 2 si a textului de la lit. a) pct. 3. Acest procedeu permite o corecta intelegere a vointei legiuitorului, deoarece evita capcana subordonarii logice a continutului punctelor 2 si 3, continutului punctului 1. Atat pct. 2 cat si pct. 3 trebuie intelese prin raportare la teza din litera a pe care o detaliaza in cazuri particulare. In aceasta grila de lectura lit. a) pct. 2 din art. 5 are urmatorul continut: ”acordarea unor despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare in cuantum de pana la  5.000 de euro, pentru sotul/sotia si descendentii de gradul I”. La fel lit. a) pct. 3 din acelasi articol are urmatorul continut: ”acordarea unor despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare in cuantum de pana la 2.500 de euro, pentru descendentii de gradul al II-lea”.

Chiar daca demonstratiei de mai sus i se poate reprosa detalierea excesiva consider ca aceasta metoda este utila atingerii scopului propus.

14. Legea nr. 202/2010 nu aduce modificari privitoare la cazurile si conditiile in care se acorda daune morale. Astfel de modificari este posibil sa apara ca urmare a deciziilor Curtii Constitutionale, pronuntate recent [4], al caror continut nu este insa cunoscut, deoarece deciziile pronuntate in dosarele in care au fost admise exceptiile sunt in faza de redactare.

15. In fine, ultima problema (dar nu cea mai putin importanta) care suscita discutii, este cea cu privire la aplicarea in timp a legii civile de drept material in contextul prevederilor art. II din OUG nr. 62/2010.

Art. II din OUG nr. 62/2010 stabileste ca: ”dispozitiile Legii nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, astfel cum au fost modificate si completate prin prezenta ordonanta de urgenta, se aplica proceselor si cererilor pentru a caror solutionare nu a fost pronuntata o hotarare judecatoreasca definitiva pana la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta”.

Textul de lege mentionat ridica probleme de constitutionalitate prin raportare la dispozitiile art. 15 alin. (2), respectiv la art. 16 alin. (1) din Constitutia Romaniei.

16. Art. 15 alin. (2) din Constitutia Romaniei stabileste ca legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile.

Norma de drept continuta in art. II din OUG nr. 62/2010 este de drept civil substantial, ceea ce, printre altele, are semnificatia faptului ca nu poate sa retroactiveze. Principiul neretroactivitatii legii civile noi este regula juridica potrivit careia o lege civila se aplica numai situatiilor ce se ivesc in practica dupa adoptarea ei. Raporturilor juridice nascute anterior intrarii in vigoare a legii civile noi nu li se pot aplica aceste dispozitii legale. Intr-o alta formulare, raporturile juridice civile sunt guvernate de legea in vigoare la data nasterii acestora (tempus regit actum).

Aplicarea dispozitiilor din legea civila noua (indiferent daca acestea sunt mai restrictive sau mai permisive decat cele din legea civila veche) unor situatii juridice anterioare contravine principiului neretroactivitatii civile. O situatie juridica produce acele efecte care sunt prevazute de legea civila in vigoare la data producerii ei.

17. Dispozitia din art. II contravine dispozitiilor art. 15 alin. (2) din Constitutie deoarece prin instituirea obligativitatii aplicarii unor dispozitii civile de drept substantial dintr-o lege noua, unor raporturi juridice civile nascute anterior, se incalca in mod evident principiul neretroactivitatii legii civile. Sesizarea instantelor judecatoresti cu o cerere de acordare a unor despagubiri civile in temeiul unei legi in vigoare are semnificatia nasterii raportului juridic de drept substantial. Raportul juridic de drept civil substantial se naste ca urmare a manifestarii de vointa a persoanei fizice in sensul de a beneficia de drepturile civile recunoscute de legea civila in vigoare la momentul respectiv. Daca continutului acestui raport juridic (drepturilor si obligatiilor partilor) li se aplica o lege civila noua (ulterioara nasteri raportului juridic), cum prevad in mod expres dispozitiile art. II, redat anterior, se incalca principiul neretroactivitatii legii civile. Trebuie precizat ca problema de constitutionalitate exista doar in cazul aplicarii normei vizate cererilor aflate pe rolul instantei la momentul intrarii ei in vigoare. Altfel spus, limitarile aduse prin OUG nr. 62/2010 sunt pe deplin aplicabile actiunilor introduse dupa data intrarii acestui act normativ in vigoare.

Pentru a raspunde exigentelor impuse in art. 15 alin. (2) din Constitutie articolul vizat de exceptia de neconstitutionalitate ar trebui sa se refere doar la raporturile juridice nascute ulterior datei intrarii in vigoare a legii noi sau altfel spus actiunilor in despagubiri introduse dupa data mentionata. Evident ca un proces civil aflat pe rolul instantelor, dar nesolutionat printr-o hotarare definitiva, priveste un raport juridic de drept substantial nascut (anterior intrarii in vigoare a legii civile noi).

18. Art. 16 alin. (1) din Constitutia Romaniei stabileste ca ”cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari”.

Aplicarea art. II proceselor aflate in curs da nastere unei discriminari care este evidenta daca se pleaca de la ipoteza a doua actiuni introduse la aceeasi data de catre doua persoane aflate in situatii identice (din punctul de vedere al drepturilor conferite prin Legea nr. 221/2009) dintre care una este solutionata prin hotarare definitiva pana la momentul intrarii in vigoare a OUG nr. 62/2010, iar cealalta nu este solutionata prin hotarare definitiva, aflandu-se in faza apelului sau a judecatii in prima instanta, din motive care nu au nici o legatura cu conduita procesuala a reclamantului (instante aglomerate, termene lungi, o casare sau o desfiintare pe lipsa de procedura etc.). Intr-o astfel de situatie persoana a carei actiuni nu a fost solutionata definitiv este discriminata in mod nejustificat urmare a aplicarii textul art. II.

19. La ora actuala este cunoscut faptul ca in privinta Legii nr. 221/2009, modificata si completata prin OUG nr. 62/2010, Curtea Constitutionala a Romaniei a admis doua exceptii de neconstitutionalitate, fara insa a se cunoaste articolul sau articolele declarate neconstitutionale. Daca neconstitutionalitatea s-ar referi inclusiv la art. 5 din Legea nr. 221/2009, redevine actuala problema sustenabilitatii bugetare care a fost principala cauza a introducerii unor limite maxime pana la care se pot acorda despagubiri (modificarea legii prin OUG nr. 62/2010). Daca neconstitutionalitatea se refera la art. II din OUG nr. 62/2010, atunci dispozitiile ordonantei de modificare nu se vor aplica actiunilor introduse anterior intrarii in vigoare a acesteia.


[1] OUG nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicarii unor dispozitii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente.[2] Publicata in Monitorul Oficial  al Romaniei, partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010.

[3] Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005.

[4] A se vedea https://www.juridice.ro/124853/curtea-constitutionala-a-admis-ca-fiind-neconstitutional-principalul-articol-din-legea-221-2009-cea-prin-care-se-obtin-despagubiri.html


Dumitru Marcel GAVRIS
judecator, Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a IV-a, civila

Cuvinte cheie: ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

2 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti