JurisprudenţăJurisprudenţă CEDOJurisprudenţă CJUEJurisprudenţă CCRJurisprudenţă ÎCCJJurisprudenţă curentă ÎCCJ / Dezlegarea unor chestiuni de drept / Recurs în interesul legiiJurisprudenţă Curţi de apelJurisprudenţă TribunaleJurisprudenţă Judecătorii
 
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO)
CărţiProfesionişti
Print Friendly, PDF & Email

Incalcarea dreptului de proprietate. CEDO, Cauza Andreescu Muraret si altii impotriva Romaniei
09.11.2010 | Corina CIOROABĂ, Juridice.ro


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019

In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 738 din data de 4 noiembrie  2010 a fost publicata Hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului (Sectia a treia) din 28 iunie 2010 in Cauza Andreescu Muraret si altii impotriva Romaniei.

Cauza Andreescu Muraret si altii impotriva Romaniei, Cererea nr. 4.867/04, 10 noiembrie 2003

In prezenta cauza, Curtea Europeana a condamnat statul roman pentru incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, care consacra dreptul oricarei persoane fizice sau juridice la respectarea bunurilor proprii.

Faptele

La originea cauzei se afla o cerere  indreptata impotriva Romaniei, prin care patru cetateni romani (Elena Andreescu Muraret, impreuna cu alti trei reclamanti) au sesizat Curtea pentru incalcarea dreptului la respectarea bunurilor lor, consacarat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie.

Faptele pot fi rezumate astfel:

Ca urmare a actiunii in revendicare imobiliara introdusa de reclamanti, Tribunalul Bucuresti, prin Sentinta ramasa definitiva din data de 11 octombrie 2000, le-a recunoscut acestora calitatea de proprietari pentru un imobil situat in Bucuresti, statutand ca nationalizarea imobilului in temeiul Decretului nr. 92/1950 pentru nationalizarea unor imobile, a fost ilegala.

La data de 26 iulie 2001, reclamantii au depus la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti cu o noua actiune in revendicare indreptata impotriva persoanelor carora statul le vanduse in anul 1976 o parte a imobilului aflat in litigiu. Ei au invocat Sentinta ramasa definitiva din data de 11 octombrie 2000, care le recunostea calitatea de proprietari ai intregului bun.

Prin Sentinta din data de 5 ianuarie 2002, instanta le-a admis cererea, apreciind ca, deoarece nationalizarea fusese ilegala, bunul in cauza nu fusese niciodata scos din patrimoniul lor si ca titlul lor de proprietate prevala fata de contractul de vanzare-cumparare incheiat in anul 1976 intre cumparatori si stat.

Prin Decizia din data de 11 iunie 2002, Tribunalul Bucuresti a admis apelul formulat de tertii cumparatori, respingand pe fond actiunea reclamantilor. Solutia instantei s-a intemeiat pe argumentul ca tertii cumparatori fusesera de buna-credinta la data vanzarii si ca, in aceste conditii, reclamantii erau indreptatiti, in temeiul Legii nr. 10/2002, sa obtina o reparatie prin echivalent.

Ulterior, prin Decizia ramasa definitiva din data de 14 ianuarie 2003, Curtea de Apel Bucuresti a confirmat decizia pronuntata in apel.

II. Aprecierile Curtii

1. Ref. la  incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie

Asupra admisibilitatii

Curtea apreciaza ca nu poate fi admisa exceptia nerespectarii termenului de 6 luni invocata de Guvern, intrucat imposibilitatea pretinsa de reclamanti de a beneficia, timp de mai multi ani, de dreptul de proprietate recunoscut prin Sentinta ramasa definitiva din data de 11 octombrie 2000, pronuntata de Tribunalul Bucuresti, se analizeaza ca o situatie continua.

Asupra fondului

Curtea face trimitere la cauzele similare in care a aratat ca imposibilitatea exercitarii dreptului de proprietate al reclamantilor asupra bunurilor lor vandute de stat unor terti care le ocupau in calitate de chiriasi, impreuna cu lipsa unei despagubiri la valoarea de piata a bunului, este incompatibila cu dreptul la respectarea bunurilor lor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 (Strain, si altii impotriva Romaniei, nr. 57.001/00, §§ 39, 43 si 59; Porteanu impotriva Romaniei, nr. 4.596/03, § 35, 16 februarie 2006).

La fel ca si in cazul cauzelor mentionate mai sus, vanzarea de catre stat a bunului reclamantilor ii impiedica pe acestia si in prezent sa isi exercite dreptul de proprietate recunoscut printr-o hotarare definitiva. Curtea considera ca o astfel de situatie echivaleaza, in absenta oricarei despagubiri, cu o privare de proprietate de facto.

Curtea mai mentioneaza ca, la data evenimentelor, in dreptul intern nu exista nicio cale de atac efectiva care sa le poata oferi reclamantilor o despagubire pentru aceasta privare.

De asemenea, Curtea observa ca, pana in prezent, Guvernul nu a demonstrat faptul ca sistemul de despagubiri stabilit in iulie 2005 prin Legea nr. 247/2005 le permitea beneficiarilor acestei legi sa incaseze, in baza unei proceduri si a unui calendar previzibile, o despagubire in raport cu valoarea de piata a bunurilor de care au fost privati.

Aceste considerente ii sunt suficiente Curtii pentru a constata ca a avut loc si continua sa aiba loc incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie.

2. Ref. la dreptul la reparatii echitabile, consacrat de art. 41 din Conventie

Tinand cont de informatiile de care dispune cu privire la preturile de pe piata imobiliara locala si de elementele furnizate de parti in aceasta privinta si avand in vedere neplacerile si incertitudinea pe care situatia litigioasa le-a provocat-o reclamantilor, Curtea  le acorda reclamantilor impreuna suma de 71.000 EUR, pentru toate prejudiciile confundate (prejudiciu material, prejudiciu moral, alte daune nemateriale).

In ceea ce priveste cheltuielile de judecata, Curtea observa ca reclamantii nu au comunicat vreun document justificativ in sprijinul pretentiilor sale. In aceste conditii, nu poate acorda nicio suma cu acest titlu.

Avand in vedere cele de mai sus, Curtea hotaraste:

– declara cererea admisibila;

– hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie;

– statul roman sa le plateasca impreuna reclamantilor, in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive hotarari i, suma de 71.000 EUR, pentru toate prejudiciile confundate, suma ce va fi convertita in moneda statului parat la cursul de schimb valabil la data platii, plus orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit;

– incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceste sume sa fie majorate cu o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene valabila in aceasta perioada, majorata cu 3 puncte procentuale;

– respinge cererea de reparatie echitabila in rest.

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate