Tribunalul Galati. Arestare administrator SRL pentru dare de mita
15 noiembrie 2010 | JURIDICE.ro

Comunicat Tribunalul Galati: „Va aducem la cunostinta faptul ca, in sedinta de judecata din data de 12.11.2010, s-a dispus arestarea preventiva a inculpatului IAMANDI MARIUS pentru infractiunea de dare de mita in forma continuata, pentru o perioada de 29 de zile incepand de azi, 12.11.2010 pana in data de 10.12.2010.
Precizam ca inculpatul a declarat recurs impotriva hotararii instantei Tribunalului Galati, urmand ca dosarul sa fie inaintat la Curtea de Apel Galati.
Conducatorul Biroului de Informare si Relatii Publice
Purtator de cuvant- Vicepresedintele Tribunalului Galati
Judecator Meleaca Florin”
DNA – Serviciul Teritorial Galati efectueaza cercetari penale fata de inculpatul IAMANDI-RAIANU MARIUS, administrator al SC MOBILZONE SRL Birlad, in sarcina caruia s-a retinut infractiunea de dare de mita, in forma continuata, potrivit unui comunicat al DNA.
In ceea ce priveste starea de fapt, procurorii au retinut ca „in cursul anilor 2008-2009, inculpatul Baiculescu Vasile, primar al comunei Brahasesti, judetul Galati, a pretins de la inculpatul Iamandi-Raianu Marius, in calitate de administrator al SC MOBILZONE SRL Birlad, jud. Vaslui si actionand in interesul SC DEMICON HOLDING SRL Birlad, jud. Vaslui, administrata de sotia sa, suma totala de 16.500 lei, in mai multe transe, pentru a-si indeplini atributiile de serviciu constand in receptionarea lucrarilor executate, acceptarea la plata a facturilor emise si plata efectiva a acestora, in conditiile in care cele doua societati comerciale incheiasera contracte de executie de lucrari cu Primaria Brahaseseti.
Din suma totala pretinsa, Iamandi-Raianu Marius i-a inmanat inculpatului Baiculescu Vasile suma de 8.500 lei, urmand ca ulterior sa-i dea si diferenta de bani pretinsa.”
A se vedea si Tribunalul Galati. Primar arestat pentru 29 de zile