„Micile” erori din hotararea pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia Comerciala in dosarul nr. 51319/3/2010
23 noiembrie 2010 | JURIDICE.ro, Petre PIPEREA
Consider ca, datorita interesului manifestat fata de aceste litigii, este necesar ca aceasta analiza punctuala sa fie adresata publicului. Precizez ca am lasat la o parte multe alte aspecte ce vor fi dezvoltate in cadrul recursului.
Dupa o lecturare putin mai atenta a motivarii hotararii mentionate, nu pot sa nu remarc niste constatari ale instantei care surprind prin lipsa lor de logica.
In ordinea in care apar in motivare:
1. „Astfel, în ceea ce priveşte îndeplinirea conditiei referitoare la urgenţa instanţa reţine faptul că reclamanţii nu au făcut dovada urgenţei măsurii solicitate în sensul dispoziţiilor art. 1169 C.civ., deşi aceştia au motivat cererea pe ideea prevenirii unei pagube iminente si iremediabile ce s-ar putea produce prin faptul că sunt lipsiţi de o parte din veniturile lunare care ar putea fi folosite în alte scopuri (personale, familiale sau de business) precum şi pe faptul că doresc păstrarea dreptului lor asupra imobilelor aduse ca titlu de garanţie şi a bunurilor din patrimoniul lor ce formează gajul general al creditorilor. Or, fata de probatoriul administrat in prezenta cauza,respectiv înscrisurile depuse, retinem ca situatia prezentata de reclamanţi nu are suport in realitatea faptica, cu atat mai mult cu cat aceştia vorbesc despre un prejudiciu ce s-ar putea produce in viitor, si despre o eventuala conduita pe care ar pute sa o adopte societatea pârâtă.
Altfel spus, apreciem că reclamanţii nu sunt ameninţaţi de vreo pagubă iminentă prin faptul ca interesele lor ar fi în vreun fel lezate, in conditiile in care, asa cum am precizat anterior, nu au probat in vreun fel cele sustinute, în sensul art. 1169 C.civ., deşi aveau această obligaţie(„cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească”).
Reţinem în acest sens că reclamanţii s-au limitat în a face doar simple afirmaţii, respectiv, ca ar fi putut cheltui banii achitaţi în plus, fără fundament, în opinia lor, băncii, fară ca acestea să fie susţinute de dovezile corespunzătoare.”
In primul rand, este de domeniul evidentei ca, prin efectuarea unor plati in plus catre banci, reclamantii sunt lipsiti de o parte din veniturile lunare. Aceasta este o consecinta fireasca atunci cand o persoana face plati nedatorate. Oare ce proba ar fi trebuit administrata in acest sens?
In al doilea rand, caracterul executoriu al contractelor de credit este indiscutabil, asa ca declansarea executarii silite de catre banca, in ipoteza neexecutarii obligatiilor de plata, este o consecinta fireasca, neputand face obiectul unor indoieli. Mi se pare cel putin nepotrivit ca un judecator sa se indoiasca de posibilitatea punerii in executare a unui titlu executoriu.
Pentru exemplificare, se poate accesa urmatorul link unde bancile fac publice cateva dintre executarile silite declansate, pentru informarea potentialilor cumparatori.
2. „De altfel considerăm că susţinerea reclamanţilor potrivit căreia ei ar fi putut utiliza o parte din banii plătiţi bancii în alte scopuri nu este suficientă pentru a justifica urgenţa formulării unei asemenea cereri, în condiţiile în care multe din contractele depuse la dosar au fost încheiate de reclamanţi în perioada 2004-2005, iar până în prezent aceştia şi-au executat întocmai contractele, fără să reclame existenţa vreunei urgenţe care să justifice neachitarea ratelor corespunzătoare contractelor anterior menţionate.”
Cu parere de rau ca trebuie sa recurg la exemplul urmator, dar afirmatia de mai sus echivaleaza cu reprosul adresat unei persoane sechestrate si abuzate sexual pentru o perioada indelungata ca nu mai are capacitatea si posibilitatea sa indure acele abuzuri.
3. „Mai mult decât atât, apreciem că urgenţa, ca şi condiţie a ordonanţei preşedinţiale nu trebuie confundată cu celeritatea prevăzută spre exemplu de art. 7206 C.proc.civ.(avem în vedere susţinerea reclamanţilor potrivit căreia procesul de fond ar putea dura ani de zile până se va soluţiona). Drept urmare, chiar dacă legea foloseşte termenul de urgenţă, acesta are semnificaţia de celeritate, rapiditate, iar nu de condiţie necesară pentru formularea unei cereri. Or, urgenţa la care se referă art. 581 C.proc.civ. are o altă conotaţie, anume aceea de condiţie specifică ce ţine de însăşi natura ordonanţei preşedinţiale.”
Aici ar trebui mentionat ca, intr-adevar, urgenta nu se confunda cu celeritatea, care presupune finalizarea procesului intr-un termen rezonabil, numai ca, in literatura de specialitate, autori de prestigiu (Mihaela Tabarca, Drept procesual civil, UJ, Bucuresti, 2008, pag. 201) au aratat ca textul are in vedere nu doar o masura conservatorie, ci si situatia in care dreptul ar putea fi pagubit prin formele lente ale procesului obisnuit.
4. „În aceeaşi ordine de idei, împrejurarea învederată de reclamanţi, şi anume că deja instanţele au pronunţat soluţii favorabile unor clienţi ai bancilor nu poate fi considerata ca o dovada deplină a aparenţei de drept a acestora, având în vedere că (…) ambele cauze nu au putut fi analizate de instanţele ierarhic superioare, ele ramănând irevocabile prin nerecurare (cauza ce a format obiectul dosarului nr. 4467/84/2010 soluţionat de Tribunalul Sălaj) sau prin constatarea nulităţii recursului declarat(cauza ce a ce a format obiectul dosarului nr. 2951/300/2009 soluţionat de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti).”
Aceasta afirmatie este total surprinzatoare, mai ales in contextul in care principiile procedurii civile arata ca nu exista o ierarhie a judecatorilor, ci doar o ierarhie a instantelor, iar hotararea irevocabila se bucura de autoritate de lucru judecat … indiferent de instanta care a pronuntat-o. Mergand pe logica propusa de aceasta afirmatie, ar trebui ca ICCJ sa respinga orice exceptie a autoritatii de lucru judecat daca hotararea care beneficiaza de acea autoritate a fost pronuntata de o curte de apel, tribunal, judecatorie, fiindca hotararea respectiva nu a putut fi analizata de ICCJ!?
5. „Chiar dacă în soluţionarea unei cereri pe cale de ordonanţă preşedinţială instanţa trebuie să cerceteze aparenţa dreptului, în speţă aceasta duce la aceeaşi soluţie de respingere în condiţiile în care ar trebui să analizeze modul in care părţile si-au indeplinit obligatiile contractuale până în prezent, modalitatea în care contractele au fost încheiate(reclamanţii au fost sau nu încunoştinţaţi în legătura cu drepturile şi obligaţiile lor), fapt ce ar echivala cu o adevărată judecare în fond a pricinii.
Altfel spus, afirmarea drepturilor reclamanţilor facute prin petitul actiunii ar determina transformarea acesteia intr-o veritabila actiune de drept comun, aspect ce excede obiectului prezentei cauze, în condiţiile în care instanţa nu se poate pronunţa asupra valabilităţii unor clauze sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de fond şi formă, căci o asemenea cercetare este rezervată numai judecăţii în fond.”
Enuntarea prinicipiului s-a facut corect, numai ca, putin mai sus, acelasi judecator constatase ca…”mai mult decât atât, reclamanţii cunoşteau încă de la data încheierii contractului sumele pe care le au de achitat (a se vedea în acest sens graficele de rambursare depuse la dosar), astfel că, apreciem că a contesta aceste rate, în procedura sumară a ordonanţei preşedinţiale, după cca 6 ani pentru unii clienţi, sau 2 ani pentru alţii, nu mai poate justifica un caz de urgenţă.”
Or, cunoasterea sau necunoasterea la momentul semnarii contractelor a sumelor ce urmau a fi platite catre banca este chiar unul dintre elementele de fond care ar duce la caracterizarea clauzelor impuse de banca drept abuzive…
Adica, pe de o parte, instanta constata ca nu poate cerceta aparenta dreptului, fiindca s-ar pronunta pe fondul litigiului, iar, pe de alta parte, face constatari care transeaza litigiul pe fond!
Parafrazand un cunoscut „contemporan”, putem afirma: „Pai, ori analizam fondul ori nu-l mai analizam”!!!!
av. Petre PIPEREA
Piperea si Asociatii
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
