Secţiuni » Flux noutăţi
Flux noutăţi
Comunicate profesioniştiEvenimenteRecrutareBarouriExecutoriNotariatSistemul judiciarJURIDICE NEXT

Carti noi de la Editura UNIVERSUL JURIDIC
30.11.2010 | UNIVERSUL JURIDIC, Dan Marculescu, UNIVERSUL JURIDIC

Secţiuni: Content
JURIDICE - In Law We Trust

Stimati vizitatori ai site-ului juridice.ro, va anuntam ultimele aparitii editoriale:


Hotarari ale Curtii de Justitie a Uniunii Europene in materia mediului

Autor: Adi Barbu Ilie, Anca Ileana Dusca

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cuprinde – conform articolului 19 din Tratatul privind Uniunea Europeană, în versiunea sa consolidată, astfel cum a fost modificat prin Tratatul de la Lisabona – Curtea de Justiţie, Tribunalul şi tribunale specializate. În materia mediului, pe noi ne interesează hotărârile Curţii de Justiţie şi ale Tribunalului. Cartea oferă hotărâri din 2010 ale acestor instanţe, însoţite de sumare comentarii.

***

Noul cod civil. Comentarii

Autor: Marilena Uliescu

Lucrarea reuneşte studii semnificative în care se comentează instituţii fundamentale ale noului Cod civil. Autorii sunt specialişti în domeniul dreptului privat, cercetători, cadre didactice, precum şi magistraţi, în măsură a realiza veritabile disertaţii şi o evaluare critică privind aceste instituţii.
Simpla consultare a tablei de materii demonstrează, în opinia noastră, importanţa instituţiilor care fac obiect de preocupare pentru autori. Doar cu titlu de exemplu, şi într-o alegere aleatorie, amintim, în această ordine de idei, instituţii fundamentale, ca dreptul de proprietate, opţiunea succesorală, răspunderea civilă delictuală, căsătoria, dar şi instituţii noi introduse de Noul Cod civil, precum proprietatea periodică, convenţia matrimonială şi impreviziunea. Fiecare dintre ele, şi celelalte în egală măsură, sunt de natură a trezi interesul unui public cititor cât mai larg şi îndeamnă la lectură.

***

Egalitatea in drepturi a cetatenilor si nediscriminarea

Autor: Pavel Nicolae

Monografia prezentată astăzi se adresează unei palete largi de cititori, de la specialişti în Drept până la cei de altă specializare care au legătură sau sunt interesaţi să cunoască problematica analizată. Lucrarea reprezintă rezultatul unui intens efort de cercetare ştiinţifică realizat de autor în cadrul studiilor doctorale efectuate la Universitatea din Bucureşti, sub îndrumarea reputatului profesor Ioan Muraru. Studiul abordează o temă de incontestabilă actualitate teoretică, dar şi cu implicaţii practice în contextul consolidării statului de drept, democratic şi social în România.

Domeniul de cercetare este precizat încă din titlu şi este limitat numai la problematica egalităţii în drepturi a cetăţenilor, excluzându-se astfel abordarea mult prea întinsă a egalităţii tuturor subiectelor de drept. Subiectul cuprinde o abordare vastă atât din perspectiva dreptului comparat, cât şi din aceea a dreptului intern.

Studiul este structurat pe trei mari titluri. Titlul I este consacrat consideraţiilor teoretice generale privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi nediscriminarea. În mod distinct este analizată şi noţiunea de discriminare. Tot în cuprinsul acestui titlu, se realizează un examen teoretic al jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale a României. Titlul II tratează unele aspecte particulare pe care le ridică egalitatea în drepturi şi nediscriminarea în celelalte ramuri ale dreptului public şi privat. Titlul III tratează protecţia juridică internă şi internaţională a egalităţii în drepturi a cetăţenilor şi a nediscriminării.

În cuprinsul monografiei este menţionată existenţa duală ca terminologie a egalităţii şi nediscriminării, atât în constituţiile statelor cât şi în standardele internaţionale din domeniul drepturilor omului.

În final, putem afirma că nediscriminarea este o justiţie egală pentru toţi fără privilegii şi fără discriminări.

Monografia prezentată este actualizată cu definirea conceptelor de egalitate în drepturi şi de nediscriminare abordate din perspectiva teoriei valorilor juridice, pornind de la proclamarea egalităţii ca valoare universală şi indivizibilă de către Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

De asemenea, lucrarea mai cuprinde un număr de 8 anexe care cuprind câteva dintre principalele acte normative incidente în materia egalităţii şi a nediscriminării, precum şi tabele comparative instructive care ilustrează evoluţia istorică a reglementarilor constituţionale române în acest domeniu sau comparaţii între documente internaţionale relevante, până la extrase de jurisprudenţă a Curţii Constituţionale a României sau a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

***

Vă dorim lectură plăcută!
Dan Mărculescu, Director Marketing  UNIVERSUL JURIDIC
Cuvinte cheie:
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti