Secţiuni » Jurisprudenţă » CEDO
Jurisprudenţă CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului)
CărţiProfesionişti
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
AUDI Q3
AUDI Q3
CEDO

Prestare a serviciilor funerare. Reglementare si monopolizare de stat. Lipsa sperantei legitime de a continua activitatea. Atitudinea coerenta a autoritatilor. CEDO, Oklesen vs. Slovenia

6 decembrie 2010 | Razvan LUNGU, Dragos BOGDAN, Razvan LUNGU

Oklesen si Pokopalisko Pogrebne Storitve Leopold Oklesen s.p. vs. Slovenia, 35264/04, 30 noiembrie 2010

In fapt

Reclamantii sunt o societate de servicii funerare si proprietarul acesteia.

Conform unei legi din 1984, completata in 1993, serviciile funerare erau considerate servicii de utilitate publica. Incepand cu martie 1995, reclamantii au obtinut o licenta pentru furnizarea de servicii funerare.

Printr-un decret din 2000 relativ la furnizarea utilitatilor publice, municipalitatea din orasul in care reclamantii isi desfasurau activitatea a reglementat desfasurarea activitatii de prestare a serviciilor funerare acordand monopulul furnizarii acestora unei intreprinderi publice.

Deoarece reclamantul nu s-a conformat decretului, in 2002 municipalitatile au adoptat un amendament prin care l-au obligat sa se conformeze dispozitiilor legale. In sustinere municipalitatile au facut trimitere la o decizie a Curtii Constitutionale in care se arata ca aceste servicii erau declarate de utilitate publica. Ulterior, reclamantii au contestat decizia municipalitatilor. Instantele le-au respins plangerea.

In 2006 societatea reclamanta si-a incetat activitatea fiind radiata din Registrul Comertului.

Arbitraj comercial

Evenimente juridice

Servicii JURIDICE.ro

In drept

Guvernul a sustinut ca societatea reclamantului nu a avut niciodata dreptul de a presta servicii publice funerare, aceste servicii fiind clasificate drept servicii de utilitate publica inca din 1993. De aceea, la momentul inceperii activitatiilor, reclamantii stiau sau ar fi trebuit sa stie ca serviciile funerare erau de utilitate publica. Astfel, decretul din 2000 nu poate fi considerat o ingerinta in dreptul de proprietate al reclamantului, mai ales pentru ca reclamantii si-au continuat activitatea inca 7 ani. Prin urmare, afirmatia potrivit careia societatea reclamantului a fost in pericol de lichidare ca urmare a adoptarii decretului din 2000 a fost nefondata.

Curtea a reiterat faptul ca notiunea de ”proprietate”, prevazuta in prima parte a articolului 1 din Protocolul nr. 1, are un sens autonom, care nu se limiteaza numai la dreptul de proprietate asupra bunurilor fizice si este totodata independenta de clasificarea formala din dreptul intern. In consecinta, la fel ca si bunurile fizice, anumite drepturi si interese care constituie active pot face parte din ”dreptul de proprietate” prevazut de aceste dispozitii.

In plus, conceptul de ”proprietate” nu se limiteaza doar la ”bunurile existente”, ci poate acoperi si creantele, cu privire la care reclamantul poate argumenta ca are cel putin o ”speranta legitima” ca isi va exercitarea efectiv dreptul de proprietate.

In speta, este cert ca reclamantii au dobandit o clientela semnificativa in peste 7 ani de activitate. Insa, in 1995, la momentul obtinerii licentei de catre reclamant, serviciile funerare erau deja declarate ca fiind de utilitate publica. In exercitarea competentelor pe care le avea in baza legii din 1993, in 2002 municipalitatea a preluat monopolul furnizarii serviciilor funerare locale.

Curtea nu a pus in discutie decizia municipalitatilor de a prelua monopolul serviciilor funerare locale in loc sa decida sa concesioneze aceste servicii, aceasta decizie cazand in marja de apreciere a statelor. Ea a acordat insa atentie faptului ca reclamantii au furnizat servicii funerare pe o lunga perioada de timp, desi stiau sau ar fi trebuit sa stie ca autoritatile urmau sa aplice dispozitiile nationale potrivit carora serviciile funerare trebuiau declarate de utilitate publica.

Prin urmare, Curtea a observat ca posibilitatea de facto a reclamantului de a furniza servicii funerare timp de sapte ani, care de jure incetase ca urmare a punerii in aplicare a amendamentului din 2002, a fost de la inceput de natura tranzitorie. Spre deosebire de cauzele anterioare Oneryildiz si Beyeler, in care autoritatile contribuisera la incertitudinea creata cu privire la soarta bunurilor reclamantilor, in cazul de fata, autoritatile nu facusera nimic pentru a contribui la speranta reclamantilor de a putea continua furnizarea serviciilor funerare dupa ce reglementarile necesare fusesera adoptate. In plus, autoritatile ii informasera pe reclamanti imediat si intr-un mod coerent cu privire la efectele pe care decretele relevante le aveau cu privire la afacerea lor. Cu privire la contextul mai general, reclamantul nu adusese nicio dovada cu privire la inconsistenta abordarii diferitelor municipalitati in implementarea legii din 1993 in materie, spre exemplu aratand ca unele refuzasera sa reglementeze serviciile funerare ca fiind de interes public.

Curtea a conchis ca reclamantul nu a avut o ”speranta legitima” de a continua sa furnizeze servicii funerare, adica un ”drept de proprietate” in sensul jurisprudentei Curtii.

Prin urmare, atat Decretul din 2000 cat si amendamentul ulterior, prin care i s-a interzis reclamantului sa furnizeze serviciile funerare, nu au reprezentat o ingerinta in ”dreptul de proprietate” al reclamantului, in sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1. In consecinta, acest articol nu a fost incalcat.

Dragos BOGDAN, Razvan LUNGU

Citeşte mai mult despre , , , , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership