JurisprudenţăJurisprudenţă CEDOJurisprudenţă CJUEJurisprudenţă CCRJurisprudenţă ÎCCJJurisprudenţă curentă ÎCCJ / Dezlegarea unor chestiuni de drept / Recurs în interesul legiiJurisprudenţă Curţi de apelJurisprudenţă TribunaleJurisprudenţă Judecătorii
 
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO)
CărţiProfesionişti
Print Friendly, PDF & Email

Prestare a serviciilor funerare. Reglementare si monopolizare de stat. Lipsa sperantei legitime de a continua activitatea. Atitudinea coerenta a autoritatilor. CEDO, Oklesen vs. Slovenia
06.12.2010 | Razvan LUNGU, Dragos BOGDAN, Razvan LUNGU

 
SMARTBILL

Oklesen si Pokopalisko Pogrebne Storitve Leopold Oklesen s.p. vs. Slovenia, 35264/04, 30 noiembrie 2010

In fapt

Reclamantii sunt o societate de servicii funerare si proprietarul acesteia.

Conform unei legi din 1984, completata in 1993, serviciile funerare erau considerate servicii de utilitate publica. Incepand cu martie 1995, reclamantii au obtinut o licenta pentru furnizarea de servicii funerare.

Printr-un decret din 2000 relativ la furnizarea utilitatilor publice, municipalitatea din orasul in care reclamantii isi desfasurau activitatea a reglementat desfasurarea activitatii de prestare a serviciilor funerare acordand monopulul furnizarii acestora unei intreprinderi publice.

Deoarece reclamantul nu s-a conformat decretului, in 2002 municipalitatile au adoptat un amendament prin care l-au obligat sa se conformeze dispozitiilor legale. In sustinere municipalitatile au facut trimitere la o decizie a Curtii Constitutionale in care se arata ca aceste servicii erau declarate de utilitate publica. Ulterior, reclamantii au contestat decizia municipalitatilor. Instantele le-au respins plangerea.

In 2006 societatea reclamanta si-a incetat activitatea fiind radiata din Registrul Comertului.

In drept

Guvernul a sustinut ca societatea reclamantului nu a avut niciodata dreptul de a presta servicii publice funerare, aceste servicii fiind clasificate drept servicii de utilitate publica inca din 1993. De aceea, la momentul inceperii activitatiilor, reclamantii stiau sau ar fi trebuit sa stie ca serviciile funerare erau de utilitate publica. Astfel, decretul din 2000 nu poate fi considerat o ingerinta in dreptul de proprietate al reclamantului, mai ales pentru ca reclamantii si-au continuat activitatea inca 7 ani. Prin urmare, afirmatia potrivit careia societatea reclamantului a fost in pericol de lichidare ca urmare a adoptarii decretului din 2000 a fost nefondata.

Curtea a reiterat faptul ca notiunea de ”proprietate”, prevazuta in prima parte a articolului 1 din Protocolul nr. 1, are un sens autonom, care nu se limiteaza numai la dreptul de proprietate asupra bunurilor fizice si este totodata independenta de clasificarea formala din dreptul intern. In consecinta, la fel ca si bunurile fizice, anumite drepturi si interese care constituie active pot face parte din ”dreptul de proprietate” prevazut de aceste dispozitii.

In plus, conceptul de ”proprietate” nu se limiteaza doar la ”bunurile existente”, ci poate acoperi si creantele, cu privire la care reclamantul poate argumenta ca are cel putin o ”speranta legitima” ca isi va exercitarea efectiv dreptul de proprietate.

In speta, este cert ca reclamantii au dobandit o clientela semnificativa in peste 7 ani de activitate. Insa, in 1995, la momentul obtinerii licentei de catre reclamant, serviciile funerare erau deja declarate ca fiind de utilitate publica. In exercitarea competentelor pe care le avea in baza legii din 1993, in 2002 municipalitatea a preluat monopolul furnizarii serviciilor funerare locale.

Curtea nu a pus in discutie decizia municipalitatilor de a prelua monopolul serviciilor funerare locale in loc sa decida sa concesioneze aceste servicii, aceasta decizie cazand in marja de apreciere a statelor. Ea a acordat insa atentie faptului ca reclamantii au furnizat servicii funerare pe o lunga perioada de timp, desi stiau sau ar fi trebuit sa stie ca autoritatile urmau sa aplice dispozitiile nationale potrivit carora serviciile funerare trebuiau declarate de utilitate publica.

Prin urmare, Curtea a observat ca posibilitatea de facto a reclamantului de a furniza servicii funerare timp de sapte ani, care de jure incetase ca urmare a punerii in aplicare a amendamentului din 2002, a fost de la inceput de natura tranzitorie. Spre deosebire de cauzele anterioare Oneryildiz si Beyeler, in care autoritatile contribuisera la incertitudinea creata cu privire la soarta bunurilor reclamantilor, in cazul de fata, autoritatile nu facusera nimic pentru a contribui la speranta reclamantilor de a putea continua furnizarea serviciilor funerare dupa ce reglementarile necesare fusesera adoptate. In plus, autoritatile ii informasera pe reclamanti imediat si intr-un mod coerent cu privire la efectele pe care decretele relevante le aveau cu privire la afacerea lor. Cu privire la contextul mai general, reclamantul nu adusese nicio dovada cu privire la inconsistenta abordarii diferitelor municipalitati in implementarea legii din 1993 in materie, spre exemplu aratand ca unele refuzasera sa reglementeze serviciile funerare ca fiind de interes public.

Curtea a conchis ca reclamantul nu a avut o ”speranta legitima” de a continua sa furnizeze servicii funerare, adica un ”drept de proprietate” in sensul jurisprudentei Curtii.

Prin urmare, atat Decretul din 2000 cat si amendamentul ulterior, prin care i s-a interzis reclamantului sa furnizeze serviciile funerare, nu au reprezentat o ingerinta in ”dreptul de proprietate” al reclamantului, in sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1. In consecinta, acest articol nu a fost incalcat.

Dragos BOGDAN, Razvan LUNGU


Aflaţi mai mult despre , , , ,
Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill













Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.