Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim marţi
Opinii
3 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Too big to (let) fail
09.12.2010 | JURIDICE.ro, Gheorghe PIPEREA

Intre octombrie 2008 si octombrie 2010, CE a aprobat ajutoare de stat pentru banci de 4.589  mld euro. Adica PIB-ul Romaniei pe 45 de ani. Nu se stie cate astfel de ajutoare de stat au trecut neobservate, caci CE a fost (mult prea) permisiva cu acest gen de ajutoare. Au fost efectiv cheltuiti cu salvarea bancilor 1.000 mld euro in 2008 si 250 mil euro in 2009. Pentru toate celelalte sectoare economice la un loc s-au aprobat, in aceeasi perioada, ajutoare de stat de 73 mld euro (de peste 60 de ori mai mici). Si se presupune ca ajutoarele de stat in zona IMM-urilor sau in sectoarele productive ar trebui sa creeze locuri de munca, intr-o Europa cu peste 50 milioane de someri…

Ajutorul de stat este sprijinul cu bani publici acordat de autoritatile publice intreprinderilor aflate in dificultate. Deciziile de ajutor de stat sunt decizii ale administratiei potential anticoncurentiale,dar si netransparente, decizii in adoptarea carora cetatenii nu sunt consultati. Intrucit statele (cu exceptia Islandei) au decis in acesti ani sa salveze bancile, unele dintre ele fiind nu numai salvate, ci chiar propulsate in fruntea clasamentului mondial al bancilor dupa valoarea activelor (HSBC, Barclays, BNP Parisbas), fara sa vrea, contribuabilul a fost si este implicat in acest efort, la limita legitimitatii, de salvare a bancilor de la faliment.

Contribuabilul nu este doar un platitor de taxe si impozite, el este si cetatean. Iar cetateanul are drepturi, nu doar obligatii. Inainte de a-l face solidar cu bancile datornice si aflate in pragul colapsului si inainte de a-l face partas la riscul afacerilor acestora, cetateanul trebuie sa aiba certitudinea realizarii drepturilor lui, iar in lipsa, speranta legitima a acestei realizari.

Daca platim taxe si impozite, este pentru ca asteptam ca statul sa ne finanteze corect si la timp sistemul public de educatie, sanatate, ordine publica, justitie si aparare. Deficitele majore ale acestor sisteme pe motiv ca statul si-a stabilit ca prioritate salvarea de la faliment a bancilor (factorii determinanti, deloc inocenti, ai crizei) fac complet lipsita de sens respectarea obligatiei cetateanului de a plati taxe si impozite. Nu platim impozite pentru ca statul sa ii arunce in gaurile negre ale unui sistem financiar care se ghideaza (inca) dupa sloganul “lacomia este buna” (greed is good).

Daca platim contributii la sistemele de asigurari sociale este pentru ca asteptam ca, atunci cand suntem in nevoie, aceste sisteme sa ne ajute cu bani si prestatii sociale care sa ne permita sa iesim din impas sau sa supravietuim in caz de incapacitate de munca, boala, cresterea copilului, accident etc. Sistemul de asigurari sociale trebuie sa ne plateasca pensii, ajutor de somaj sau de invaliditate, indemnizatii de crestere a copiilor, medicamente si tratament. Aceste prestatii sociale, platite sistemului cu mult timp inainte, sunt mult mai importante decat necesitatea salvarii unui sistem financiar vinovat de propria criza si care, ca ansamblu, oricum castiga prin diversele scheme de hedging sau din ajutoare de stat ori prin umflarea cantitatii de pseudo-bani aruncati cu lopata pe piata.

Bancile si creditorii lor, inclusiv detinatorii de obligatiuni, trebuie  sa suporte riscul unei investitii gresite. Ei sunt profesionisti ai riscului, avind capacitatea de a evalua riscul investitional si resursele necesare pentru a-si asuma acest risc. Ei chiar speculeaza asupra cursului evenimentelor, acceptand mental sau institutional ca ar putea sa piarda si, deci, nu pot si nu trebuie sa fie protejati. In jurul lor roiesc informatiile esentiale si prompte, avocatii, consultantii si managerii de risc, platiti regeste. Ei au la indemina schemele Ponzi, fondurile de investitii si fondurile de hedging, unele specializate chiar in jocul cu riscurile si in segmentarea pierderilor potentiale. In definitiv aceste institutii au facut si fac afaceri, profitabile, s-au jucat si se joaca cu banii, creând (pseudo)bani. Daca afacerea este o aventura, atunci falimentul este consecinta necesara a aventurii care s-a terminat prost. Particularii, in schimb, nu au mijloacele bancilor. De aceea, ei sunt destinatarii exclusivi ai legilor de protectie (ca investitori, deponenti, consumatori sau contribuabili). Contribuabilii nu sunt investitori in banci, ci platitori de taxe, impozite si contributii la asigurarile sociale.

Oricum, contribuabilii nu au stiut cand va fi intervenit criza. Au avut grija politicienii si guvernatorii bancilor centrale sa le ascunda informatiile esentiale. In Romania, detinatorii puterii politice si economice ne-au spus intial ca nu exista motive de temeri, apoi ca criza nu este atat de aproape, ulterior ca totusi criza s-ar putea sa loveasca si la noi, mai tarziu ca criza este din ce in ce mai violenta si ca, in final, pentru a lupta contra crizei si a salva stabilitatea sitemului financiar, ne trebuie masuri de austeritate fata de care tentatiile vindicative ale destinatarilor austeritatii (ca intotdeauna, cei multi si fara putere) nu isi gasesc rostul sau, daca au totusi rost, nu isi gasesc momentul. Ca doar suntem in criza, nu?

Nu numai bancile sunt creditorii statului, ci si cetatenii acestuia. In fapt, ca cetatenii, suntem cei mai importanti si mai numerosi creditori. Avem creante contra statului, caci platim.

Sa luam aminte. Irlanda nu a acceptat sa lase bancile sa falimenteze; le-a salvat, platind in locul lor 60 mld euro (deficit bugetar: 32%). Acum, ca stat, Irlanda este in stare de faliment controlat de creditorii sai financiari si nu de cetatenii irlandezi. In schimb, Islanda a acceptat sa-si falimenteze toate bancile. Datoriile bancilor islandeze sunt suportate de creditorii bancilor, ca urmare a falimentului. Nu au fost afectati direct cetatenii islandezi, care, oricum, erau afectati deja de criza. Islanda a avut chiar un referendum in care cetatenii si-au aratat dezacordul cu ideea de a salva bancile. Islanda si-a respectat creditorii importanti, cetatenii, iar bancile mari, prea mari pentru o tara ca Islanda, s-au faramitat in institutii mai mici, capabile sa sprijine economia. Asadar, expresii ca to big to (let) fail, facute sa controleze mintile usor de manipulat, nu mai sperie pe nimeni. Presedintele Islandei, Olafur Grimsson spunea: „cum putem obliga cetatenii sa plateasca pentru greselile bancherilor?” Buna intrebare pentru presedinte, premier, guvernator. Ai Romaniei.

prof. univ. dr. Gheorghe PIPEREA


Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Au fost scrise până acum 3 de comentarii cu privire la articolul “Too big to (let) fail”

  1. Cristi P. Sturzu spune:

    Mi-a placut la urma, chestia cu monopolistic structures are dangerous and show the failure of the state probabil in epoca socialista etc…M-am gandit imediat la avocatura…

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.