« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 
8 comentarii

Judecata in cazul recunoasterii vinovatiei
09.12.2010 | Marinela CIOROABĂ, Cristinel GHIGHECI

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

1. Intrarea in vigoare a Legii nr. 202/2010, privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor [1], ridica deja o serie de probleme de interpretare, in special cu privire la aplicarea ei la cauzele aflate in curs de solutionare. Era inevitabila o astfel de situatie, de vreme ce dispozitiile tranzitorii nu puteau sa acopere toate situatiile posibile ivite in practica, iar legea mentionata creaza unele institutii absolut noi in legislatia noastra penala. Credem insa ca pentru institutia noua a judecatii in cazul recunoasterii vinovatiei, s-ar fi impus adoptarea unor norme tranzitorii, necesare pentru a elimina controversele ce se vor ivi in practica. Dar provocarea este in acest caz la fel de mare pentru practicieni ca si pentru doctrinari, deoarece in interpretarea textelor referitoare la aceasta institutie nici unii, nici altii nu mai au sansa sa se raporteze la jurisprudenta si doctrina romaneasca anterioara, iar consultarea solutiilor din dreptul comparat este inca un deziderat destul de greu de realizat pentru multi dintre cei interesati.

Vom incerca sa expunem in continuare cateva probleme care ar trebui sa-si gaseasca rapid solutii unitare in practica judiciara, pentru a nu se ajunge la rezultate discriminatorii, in care acelasi text de lege sa fie aplicat diferit, in cazul  unor situatii identice. Ne exprimam totodata speranta ca acest demers va conduce la o dezbatere cat mai ampla asupra acestor probleme, din partea tuturor categoriilor de persoane interesate.

Astfel, vor fi prezentate mai intai cateva consideratii cu privire la aplicarea noului art. 3201 C. pr. pen. in cauzele aflate in curs de judecata, dupa care vor fi expuse unele aspecte legate de procedura recunoasterii vinovatiei, care sunt susceptibile de a primi interpretari diferite in practica judiciara. Avand ca titlu marginal “Judecata in cazul recunoasterii vinovatiei”, noul art. 3201 C. pr. pen. prevede ca “pana la inceperea cercetarii judecatoresti, inculpatul poate declara personal sau prin inscris autentic ca recunoaste savarsirea faptelor retinute in actul de sesizare a instantei si solicita ca judecata sa se faca in baza probelor administrate in faza de urmarire penala” (art. 3201 alin. 1 C. pr. pen.). In cazul aplicarii aestei proceduri “instanta va pronunta condamnarea inculpatului, care beneficiaza de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsa prevazute de lege, in cazul pedepsei inchisorii, si de reducerea cu o patrime a limitelor de pedeapsa prevazute de lege, in cazul pedepsei amenzii” (art. 3201 alin. 7 C. pr. pen.).

2. In ceea ce priveste cauzele aflate in curs de solutionare la intrarea in vigoare a acestui text de lege, sunt posibile mai multe solutii, in functie de stadiul procesual al cauzei si de pozitia avuta de inculpat pana in acest moment.

A. In primul rand, pot fi cauze in care nu s-a inceput inca cercetarea judecatoreasca, situatie in care, nefiind depasit momentul procesual pana la care se poate deveni incidenta recunoasterea vinovatiei (inceperea cercetarii judecatoresti), se poate face uz, fara discutie, de prevederile art. 3201 C. pr. pen., deoarece opereaza regula aplicarii imediate a normelor de drept procesual penal (tempus regit actum).

B. In al doilea rand, sunt cauze in care, fie ca s-a inceput cercetarea judecatoreasca, fie ca nu s-a ajuns la acest stadiu procesual, inculpatul nu a recunoscut fapta si unde nu se pune problema aplicarii procedurii recunoasterii vinovatiei.

O discutie aparte o impune cazul in care, dupa intrarea in vigoare a noului art. 3201 C. pr. pen., inculpatul intelege sa-si modifice pozitia de nerecunoastere a vinovatiei, avuta pana la acest moment, solicitand sa i se aplice aceasta procedura. Consideram ca inculpatul nu este repus automat in dreptul de a beneficia de dispozitiile art. 3201 C. pr. pen., odata cu intrarea in vigoare a acestui text. In primul rand, trebuie tinut cont de faptul ca procesul penal a depasit momentul procesual pana la care inculpatul putea declara ca recunoaste savarsirea faptelor si cand putea solicita ca judecata sa se faca in baza probelor administrate in faza de urmarire penala (inceperea cercetarii judecatoresti). Procesul penal trebuie sa se desfasoare operativ, fara opriri si fara reveniri la faze anterioare, iar o revenire la un stadiu sau la o etapa procesuala anterioara este posibila doar in cazurile in care legea prevede expres acest lucru (de exemplu in cazul casarii cu trimitere spre rejudecare sau in cazul redeschiderii urmaririi penale). In al doilea rand, nu poate fi ignorata regula ca legea procesual penala nu retroactiveaza decat in cazul in care se prevede in mod expres aceasata in continutul ei. In doctrina s-a sustinut chiar ca retroactivitatea legii noi de procedura penala nu ar putea avea loc in nicio situatie, deoarece nu este permisa de art. 15 alin. 2 din Constitutie [2], care prevede posibilitatea retroactivarii doar pentru legea penala, nu si pentru legea procesual penala.

De altfel, acesta nu este singurul caz din legislatia noastra in care aplicarea unei cauze de nepedepsire sau de reducere a pedepsei este conditionata de o manifestare de vointa a faptuitorului, inainte de un anumit moment procesual. Cauze similare pot fi identificate in art. 22 C. pen., art. 30 C. pen., art. 260 alin. 2 si 3 C. pen., art. 16 din Legea nr. 143/2000 [3]. In toate aceste cazuri, depasirea momentului procesual pana la care poate interveni manifestarea de vointa a faptuitorului atrage inaplicabilitatea acelei cauze de nepedepsire sau de reducere a pedepsei, iar eventualele schimbari de pozitie ale inculpatului, intervenite ulterior acestui moment, raman fara efect.

C. In sfarsit, exista pe rolul instantelor si cauze in care s-a inceput cercetarea judecatoreasca, dar unde inculpatul recunoscuse savarsirea faptei inca de la urmarirea penala, mentinandu-si aceasta pozitie si in fata instantei.

In acest din urma caz, se pot contura doua opinii:

a) O opinie in sensul ca nu se mai poate face aplicarea art. 3201 C. pr. pen., deoarece s-a depasit momentul procesual pana la care era posibil acest lucru, iar legea de procedura penala este de imediata aplicare, neputand sa retroactiveze. Daca s-a inceput cercetarea judecatoreasca si s-au administrat unele probe in fata instantei, nu se mai poate face judecata in baza probelor administrate in faza de urmarire penala.

b) A doua opinie in sensul ca, fiind vorba de o lege care contine si dispozitii de drept penal substantial – deoarece prevede o cauza de reducere a pedepselor cu 1/3, in cazul inchisorii si cu 1/4, in cazul amenzii –, poate fi aplicata retroactiv, intrucat este o lege mai favorabila. In plus, s-ar mai putea invoca faptul ca ar fi discriminatoriu ca solutiile in cazul unor inculpati care au savarsit faptele la aceeasi data, sa fie diferite, dupa cum un organ judiciar a fost mai operativ si a parcurs mai rapid etapele si stadiile procesuale sau, din diferite motive, nu a intrat inca in stadiul cercetarii judecatoresti, la intrarea in vigoare a noii legi. S-ar putea invoca in acest sens si Decizia nr. 86/27.02.2003 a Curtii Constitutionale [4], prin care s-a statuat ca dispozitiile art. 8 din Legea nr. 543/2002 privind gratierea unor pedepse si inlaturarea unor masuri si sanctiuni [5] sunt neconstitutionale, intrucat limiteaza aplicarea legii la pedepse stabilite prin hotarari judecatoresti ramase definitive pana la data intrarii in vigoare a legii, excluzand pedepsele aplicate ulterior pentru fapte savarsite pana la aceasta data. In motivarea deciziei s-a aratat ca situatiile in care se afla anumite categorii de persoane trebuie sa difere in esenta pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar aceasta deosebire trebuie sa se bazeze pe un criteriu obiectiv si rational.

Se deschide astfel discutia legata de caracterul de norma penala, de drept substantial, a textului art. 3201 alin. 7 C. pr. pen., care prevede ca in cazul recunoasterii vinovatiei instanta va pronunta condamnarea inculpatului, care beneficiaza de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsa prevazute de lege, in cazul pedepsei inchisorii, si de reducerea cu o patrime a limitelor de pedeapsa prevazute de lege, in cazul pedepsei amenzii. In acelasi text se mentioneaza totodata ca dispozitiile art. 3201 alin. 1-6 C. pr. pen. nu se aplica in cazul in care actiunea penala vizeaza o infractiune care se pedepseste cu detentiunea pe viata, lasandu-se insa nereglementata o situatie mai des intalnita in practica, aceea in care legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa detentiunii pe viata, alternativ cu pedeapsa inchisorii (de exemplu art. 176 C. pen.). Avand in vedere ca la momentul procesual la care se poate face aplicarea dispozitiilor privind recunoasterea vinovatiei (inainte de cercetarea judecatoreasca), instanta nu are cum sa aprecieze daca se va orienta spre pedeapsa detentiunii pe viata sau spre pedeapsa inchisorii, apreciem ca dispozitiile art. 3201 C. pr. pen. nu sunt aplicabile nici in cazul in care actiunea penala vizeaza o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa detentiunii pe viata alternativ cu pedeapsa inchisorii.

Relativ la criteriile de delimitare a normelor de drept penal substantial de cele de procedura penala, toti autorii sunt de acord ca asezarea acestor norme in Codul penal sau in Codul de procedura penala nu constituie un criteriu pentru deosebirea lor [6]. Asadar, faptul ca textul in discutie figureaza in Codul de procedura penala nu este un impediment in considerarea lui ca fiind o norma de drept penal substantial, susceptibila deci a fi aplicata retroactiv, in cazul in care este mai favorabila.

Daca s-ar lua in considerare criteriul obiectului de reglementare al normei, s-ar constata ca art. 3201 alin. 7 C. pr. pen. este o norma care priveste cuantumul pedepsei aplicabile anumitor infractiuni, putand fi incadrata fara discutie in categoria normelor de drept penal substantial, iar nu in categoria normelor de procedura penala. La aceeasi concluzie s-ar putea ajunge si daca s-ar lua in considerare criteriul scopului normei, care atribuie un drept, o facultate, nefiind o norma care sa oranduiasca formalitati [7]. Doctrina noastra nu a fost insa de acord cu aplicarea acestor criterii, in cazul in care se cauta sa se determine o norma careia i s-ar putea aplica principiul legii mai favorabile (mitior lex), sustinandu-se ca acestea ar fi insuficiente. Se arata ca nu pot fi cautate criteriile de deosebire a normelor carora li se aplica principiul mitior lex in obiectul de reglementare al acestora ori in scopul in realizarea caruia au fost create si nici in natura ori caracterul acestora, ci in rezultatul la care conduc cu privire la raspunderea penala, pe care o pot inlatura, reduce sau agrava [8]. Astfel, in masura in care, in aplicarea ei concreta la speta dedusa judecatii, o norma, indiferent de ramura de drept careia ii apartine, aduce o schimbare cu privire la conditiile de incriminare, de tragere la raspundere penala sau la pedepse, va cadea sub incidenta principiului legii mai favorabile [9]. Dupa acest ultim criteriu, propus de doctrina, trebuie analizat daca in cazul concret supus discutiei, anume pentru procesele penale in curs de judecata, in care s-a intrat in faza cercetarii judecatoresti, dar inculpatul a recunoscut faptele inca de la urmarirea penala, sunt sau nu incidente dispozitiile art. 3201 C. pr. pen.. In cazul in care s-ar ajunge la concluzia ca aceste dispozitii sunt incidente, am fi in prezenta unei norme de drept penal substantial, susceptibila a fi aplicata retroactiv, daca este mai favorabila.

In analizarea incidentei art. 3201 alin. 7 C. pr. pen. in cadrul cauzelor aflate deja in faza cercetarii judecatoresti la data intrarii in vigoare a acestuia, nu se poate face abstractie de faptul ca aceasta norma nu este una care sa actioneze pur si simplu, fara nicio conditie, ci este o norma a carei incidenta este conditionata de efectuarea unui act procesual de catre inculpat; anume este conditionata de recunoasterea faptelor de catre inculpat si solicitarea de catre acesta, pana la inceperea cercetarii judecatoresti, ca judecata sa se faca in baza probelor administrate in faza de urmarire penala. Or, in cauzele supuse discutiei, in care s-a trecut la cercetarea judecatoreasca inainte de intrarea in vigoare a noului art. 3201 C. pr. pen., nu este si nu mai poate fi indeplinita aceasta din urma conditie. Daca instantele ar face doar aplicarea art. 3201 alin. 7 C. pr. pen., fara sa tina cont de faptul ca nu sunt indeplinite conditiile alin. 1-6 ale aceluiasi articol, s-ar ajunge la o combinare a dispozitiilor din legea noua cu dispozitiile legii vechi, creandu-se pe cale de interpretare o a treia lege (lex tertia), lucru ce nu poate fi admis.

Este adevarat ca in doctrina si jurisprudenta s-a admis posibilitatea combinarii unor dispozitii mai favorabile cuprinse in legi diferite, atunci cand privesc institutii susceptibile de a fi aplicate autonom, cum ar fi de exemplu, in cazul concursului de infractiuni, unde se va alege legea mai favorabila pentru fiecare infractiune in parte, iar apoi se va alege acel tratament sanctionator pentru concurs, prevazut in legile succesive, care este mai favorabil [10]. Este insa institutia recunoasterii vinovatiei, reglementata de art. 3201 alin. 1-6 C. pr. pen. una susceptibila de a fi aplicata autonom de institutia cauzei de reducere a pedepsei, prevazuta de alin. 7 al aceluiasi articol? Are norma de la art. 3201 C. pr. pen. un caracter divizibil, care sa permita o aplicare separata a alin. 7 al acestui articol, independent de procedura speciala a recunoasterii vinovatiei, reglementata la alin.  1-6 ale aceluiasi articol? Credem ca raspunsul la aceste intrebari nu poate fi decat unul negativ, deoarece dupa toate criteriile propuse de doctrina, norma de la art. 3201 are un caracter indivizibil, iar aplicarea cauzei de reducere a pedepsei, prevazuta de alin. 7 al acestui articol este conditionata de aplicarea procedurii distincte de recunoastere a vinovatiei, reglementata de alin. 1-6 ale acestui articol. Astfel, in doctrina straina [11] s-a sustinut ca daca “dispozitiile mai blande din legea noua sunt intr-un fel contrapartida dispozitiilor mai severe, pe care vin sa le echilibreze, cele doua serii de dispozitii nu pot fi aplicate independent unele de altele”. Or, este evidenta intentia legiuitorului de a acorda doar inculpatului care a recunoscut savarsirea faptelor si a facilitat o desfasurare mai eficace a procesului penal prin solicitarea ca judecata sa se faca in baza probelor administrate in cursul urmaririi penale, o “compensatie” constand in reducerea cuantumului pedepsei aplicate. Deducem acest lucru si din faptul ca simpla recunoastere a vinovatiei, fara ca judecata sa se faca in baza actelor de la urmarirea penala (din diferite motive, inclusiv respingerea cererii de catre instanta, potrivit art. 3201 alin. 8 C. pr. pen.), nu duce la reducerea cuantumului pedepselor aplicabile inculpatului.

La aceeasi solutie s-ar ajunge si daca s-ar aplica un alt criteriu propus in doctrina, unde s-a sustinut ca suntem in prezenta unor norme indivizibile atunci cand ele au vocatia de a se aplica impreuna aceluiasi individ [12]. Or, art. 3201 C. pr. pen. nu poate fi aplicat decat in totalitate aceluiasi inculpat, atat in ceea ce priveste procedura de judecare in cazul recunoasterii vinovatiei, reglementata la alin. 1-6 ale articolului, cat si cauza de reducere a pedepsei, reglementata de alin. 7 al articolului.

In concluzie, consideram ca nu se poate face aplicarea art. 3201 alin. 7 C. pr. pen. in cauzele aflate pe rolul instantelor la intrarea in vigoare a acestui text de lege si in care s-a inceput cercetarea judecatoreasca, de vreme ce nu s-a urmat procedura simplificata de judecata doar pe baza probelor administrate in cursul urmaririi penale, prevazuta de acest articol. In cazul unei succesiuni de legi de procedura nu poate fi invocata discriminarea, deoarece legea de procedura se aplica imediat tuturor persoanelor aflate in acelasi stadiu procesual, fara vreo discriminare. Insa inculpatii in cazul carora s-a inceput cercetarea judecatoreasca sunt intr-o situatie diferita de cei fata de care nu s-a atins acest moment procesual, iar posibilitatea de a cere judecata doar pe baza probelor administrate in cursul urmaririi penale acordata doar celor din urma, nu constituie un act de discriminare. Altfel ar insemna ca legea noua de procedura sa se aplice tuturor persoanelor aflate in aceeasi situatie, inclusiv persoanelor condamnate definitiv, ceea ce este absurd.

In plus, daca s-ar adopta solutia contrara ar insemna ca s-ar putea aplica procedura judecatii in cazul recunoasterii vinovatiei, inclusiv in cazul dosarelor aflate in calea de atac a apelului sau recursului, fiind si mai greu de acceptat un astfel de punct de vedere.

3. O alta problema priveste cazul in care in acceasi cauza exista doi sau mai multi inculpati cu pozitii diferite: unul care recunoaste fapta descrisa in rechizitoriu si solicita judecarea cauzei pe baza probelor administrate in cursul urmaririi penale si altul sau altii care nu recunosc fapta sau care nu solicita sa se faca aplicarea art. 3201 alin. 1-6 C. pr. pen. Se constata ca in acest caz legea nu a prevazut expres obligativitatea disjungerii, asa cum s-a prevazut in alin. 5 al art. 3201 C. pr. pen. pentru cazul in care sunt necesare probe pentru solutionarea actiunii civile. Apreciem ca, desi nu s-a prevazut expres, disjungerea cauzei este solutia ce se poate adopta si in acest caz, binenteles, doar atunci cand disjungerea este posibila.

Mai dificila este problema in cazul in care, din diferite motive, disjungerea cauzei nu ar fi posibila. Poate instanta sa respinga cererea unui inculpat de a se face aplicarea acestui text, doar pentru ca celalalt nu este de acord? Pe de alta parte, daca se intra in cercetarea judecatoreasca si se administreaza probele in continuare in fata instantei, se mai poate sustine ca ar fi indeplinita situatia premisa pentru aplicarea limitelor reduse de pedeapsa, conform art. 3201 alin. 7, de vreme ce cauza nu a fost solutionata doar pe baza probelor administrate in cursul urmaririi penale? In acest caz, pentru argumentele expuse anterior, referitoare la caracterul indivizibil al normei de la art. 3201 C. pr. pen. si la imposibilitatea aplicarii alin. 7 al acestui articol in cazul neaplicarii concomitente a alin.  1-6, apreciem ca nici inculpatul care a recunoscut fapta nu poate beneficia de cauza de reducere a pedepsei. Desigur ca in acest caz diferenta de tratament juridic intre cei doi inculpati urmeaza a fi facuta, ca si pana la data intrarii in vigoare a noului art. 3201 C. pr. pen., prin aplicarea criteriilor de individualizare a pedepsei sau prin retinerea circumstantelor atenuante pentru inculpatul care a recunoscut savarsirea faptelor retinute in rechizitoriu.

4. Alte discutii pot fi initiate cu privire la modul de aplicare a textului art. 3201 alin. 3 C. pr. pen., care prevede ca la termenul de judecata “instanta intreaba inculpatul daca solicita ca judecata sa aiba loc in baza probelor administrate in faza de urmarire penala, pe care le cunoaste si le insuseste, procedeaza la audierea acestuia si apoi acorda cuvantul procurorului si celorlalte parti”.

In primul rand nu este clar la ce se refera audierea inculpatului, anume daca aceasta priveste doar aspectul legat de solicitarea ca judecata sa fie facuta in baza probelor administrate in faza de urmarire penala sau audierea trebuie sa priveasca si aspecte legate de fapta supusa judecatii? Din textul alin. 1 al articolului, care prevede ca inculpatul poate declara si printr-un inscris autentic ca recunoaste fapta retinuta in actul de sesizare, am putea deduce ca audierea inculpatului s-ar referi doar la primul aspect, legat de declaratia formala de recunoastere a faptelor si de solicitarea ca judecata sa fie facuta in baza probelor administrate in cursul urmaririi penale. Aceeasi interpretare ar fi impusa si de faptul ca in acest caz nu este vorba de o audiere facuta in cursul cercetarii judecatoresti, avand in vedere ca textul nu face vreo referire la citirea actului de sesizare, inceperea cercetarii judecatoresti, procedura ascultarii etc.. Dimpotriva, din alin. 1 al art. 3201 C. pr. pen. deducem ca intreaga procedura are loc “pana la inceperea cercetarii judecatoresti”. La fel, intreaga ratiune a textului, de simplificare si accelerare a procedurii de judecare a cauzelor in care inculpatul recunoaste faptele descrise in rechizitoriu, ar putea duce la aceeasi concluzie, ca audierea se refera doar la declaratia formala de recunoastere a faptelor descrise in rechizitoriu si de solicitare expresa din partea inculpatului ca judecarea sa fie facuta pe baza probelor administrate in cursul urmaririi penale, unde desigur ca poate exista si o declaratie amanuntita a inculpatului cu privire la fapta supusa judecatii, ce urmeaza a fi luata in considerare la judecarea cauzei. O astfel de interpretare nu ar fi in contradictie cu jurisprudenta CEDO in materie, deoarece inculpatul a renuntat expres la dreptul sau de a fi audiat si de a solicita audierea martorilor in fata instantei de judecata, caz in care nu are loc o incalcare a dreptului inculpatului la un proces echitabil (cauzele Colozza c. Italiei, Ilisescu si Chiforec c. Romaniei).

In al doilea rand din text nu rezulta la ce se refera acordarea cuvantului procurorului si celorlalte parti: se acorda cuvantul acestora pe fondul cauzei sau doar asupra cererii inculpatului, de solutionare a cauzei pe baza probelor administrate in cursul urmaririi penale? Din faptul ca alin. 6 al art. 3201 C. pr. pen. prevede expres ca in caz de solutionare a cauzei in aceasta procedura, sunt aplicabile dispozitiile art. 340-344 C. pr. pen. (care se refera, printre altele, la acordarea cuvantului in cadrul dezbaterilor si ultimul cuvant al inculpatului), deducem ca acordarea cuvantului procurorului si celorlalte parti, dupa audierea inculpatului, priveste doar cererea acestuia din urma de solutionare a cauzei prin procedura speciala a recunoasterii vinovatiei. Ulterior, dupa admiterea de catre instanta de judecata a acestei cereri a inculpatului, ar urma sa se acorde cuvantul la dezbateri, asupra fondului cauzei si apoi ultimul cuvant inculpatului.

5. Un alt aspect al acestei proceduri ce ar putea ridica probleme de interpretare este cel al solutiei ce poate fi pronuntata de instanta in cazul aplicarii dispozitiilor art. 3201 alin. 7 C. pr. pen.. Prin folosirea de catre legiuitor a formulei categorice “instanta va pronunta condamnarea inculpatului” am putea deduce ca o alta solutie decat condamnarea nu ar fi posibila, nici macar achitarea inculpatului in temeiul art. 10 lit. b1 C. pr. pen., cand fapta nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni. Este greu de crezut ca legiuitorul ar fi avut in vedere ca procedura recunoasterii vinovatiei sa fie incompatibila cu orice alta solutie, in afara de condamnarea inculpatului, insa din pacate textul nu lasa loc de interpretare. S-ar putea sustine ca pentru cazul in care intentioneaza sa adopte o solutie de achitare, instanta ar putea sa respinga cererea inculpatului de judecare in baza probelor administrate in faza de urmarire penala si sa faca cercetarea judecatoreasca. In acest caz, daca intentioneaza sa dispuna achitarea inculpatului in baza art. 10 lit. b1 C. pr. pen., este destul de greu ca instanta sa motiveze respingerea cererii inculpatului de aplicare a procedurii de la art. 3201 C. pr. pen., fara sa se antepronunte cu privire la solutia ce urmeaza a fi adoptata in cauza.

6. In sfarsit, ultimul alineat al articolului in discutie este de asemenea susceptibil de a provoca discutii, prin faptul ca nu enumera, nici macar cu titlu exemplificativ, cauzele pentru care instanta ar putea sa respinga cererea inculpatului de aplicare a procedurii judecatii in cazul recunoasterii vinovatiei. Am putea deduce din alin. 4 al art. 3201 C. pr. pen. ca se poate respinge aceasta cerere in cazul in care din probele administrate in cursul urmaririi penale rezulta ca faptele inculpatului nu sunt stabilite sau atunci cand nu sunt suficiente date cu privire la persoana inculpatului, pentru stabilirea unei pedepse. Ne intrebam insa daca aceste deficiente ale urmaririi penale i-ar putea fi imputate inculpatului, astfel incat acesta sa fie “sanctionat” cu respingerea cererii de aplicare a acestei proceduri si, implicit, cu imposibilitatea de a beneficia de reducerea limitelor de pedeapsa prevazute de lege? Se pare ca se lasa o marja mare de apreciere instantelor de judecata, la solutionarea cererii inculpatului de judecare in baza probelor administrate in cursul urmaririi penale, fapt care nu este neaparat unul negativ, avand in vedere ca se elimina in acest fel posibilitatea ca, din diferite ratiuni, inculpatul sa recunoasca fapte pe care nu le-a savarsit. Daca, insa, dupa cercetarea judecatoreasca instanta ajunge la concluzia ca inculpatul a savarsit intr-adevar fapta, asa cum a fost descrisa in rechizitoriu, aceasta nu mai are posibilitatea sa aplice o pedeapsa in limitele reduse potrivit art. 3201 alin. 7 C. pr. pen., fapt care este criticabil.

Acestea sunt numai cateva dintre problemele pe care le ridica aplicarea noului text al art. 3201 C. pr. pen., ele fiind cu siguranta mai multe. Ca orice institutie noua, si judecarea in cazul recunoasterii vinovatiei va necesita o anumita perioada de timp pana la cristalizarea unei practici unitare in materie, mai ales ca textul contine unele formulari imprecise. Din pacate, instantele de judecata nu beneficiaza inca de un mecanism rapid si eficient de unificare a practicii judiciare, fapt care va afecta probabil si solutiile ce vor fi adoptate in aceasta materie, in perioada urmatoare.

[1] Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010.

[2] G. Theodoru, Tratat de Drept procesual penal, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2007, p. 57.

[3] Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 362 din 3 august 2000.

[4] Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 207 din 31 martie 2003.

[5] Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 726 din 4 octombrue 2002.

[6] C. Barbu, Aplicarea legii penale in spatiu si timp, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1972, p. 182.

[7] Ibidem.

[8] Idem, p. 188.

[9] Ibidem.

[10] F. Streteanu, Tratat de drept penal. Partea generala, vol. I, Editura C. H. Beck, Bucuresti, 2008, p. 284.

[11] F. Desportes, F. Le Gunehec, Droit penal general, Ed. Economica, Paris, 2004, p. 311-312, apud. F. Streteanu, op.cit., p. 285.

[12] M. Puech, Droit penal general, Ed. Litec, Paris, 1988, p. 113-114, apud. F. Streteanu, op.cit., p. 285.

Cristinel GHIGHECI
judecator, Tribunalul Brasov

 
Secţiuni: Drept penal, RNSJ | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Au fost scrise până acum 8 de comentarii cu privire la articolul “Judecata in cazul recunoasterii vinovatiei”

  1. Johnny spune:

    Felicitari pt un articol util pe o tema noua. Nu pot fi insa de acord cu careva din opiniile exprimate aici.
    1.Cred ca elementul esential al art. 320/1 este pozitia inculpatului de recunoastere fara rezerve a savarsirii faptei . In conditiile astea, mi se pare ca in orice proces aflat pe rol, indiferent daca s-a citit actul de sesizare sau nu si indiferent de faza procesuala (fond, apel recurs), in cazul in care inculpatul a recunoscut integral fapta/faptele trebuie sa beneficieze de disp. art. 320/1. Momentul citirii actului de sesizare poate varia in functie de numeroase elemente, multe netinand de vointa inculpatului (de ex., necitirea actului de sesizare pt. lipsa de procedura cu o parte vatamata). Mai grav, opinia prezentata avantajeaza inculpatii de rea-credinta, care tergiverseaza judecata. De ex., intr-un dosar, la ultimul termen de judecata de dinainte de 25 nov.2010 se amana cauza pt ca inculpatul cere cu rea-credinta un termen pt angajare aparator ales si se acorda termen in 14 dec. 2010. Inculpatul nu si-a angajat aparator, dar la 14.12.2010 va beneficia de disp. art. 320/1. Tot la termenul anterior (dinainte de 25 nov.) alt inculpat intr-un alt dosar, nu cere termen, se citeste actul de sesizare, deci inculpatul 2, pt ca nu a dorit sa amane cauza, nu beneficiaza de aceleasi dispozitii. Nu-i prea echitabil, nu?
    2. Nu pot fi de acord nici cu opinia de la pct. 3 al articolului, in sensul ca daca un inculpat doreste aplicarea art. 320/1, iar un coinculpat nu doreste si el asta, atunci nici primul nu ar beneficia de disp. art. 320/1. Nu vad ce impiedica instanta sa admita cererea primului si sa continue judecata (fara sa disjunga cauza), administrand probe doar cu privire la al doilea inculpat. La final primul inculpat beneficiza de disp. art. 320/1 Cpp iar al doilea nu.
    3. Citez:”Am putea deduce din alin. 4 al art. 320/1 C. pr. pen. ca se poate respinge aceasta cerere in cazul in care (…) nu sunt suficiente date cu privire la persoana inculpatului, pentru stabilirea unei pedepse.” Adica instanta doreste sa se efectuze un referat de evaluare sau o expertiza medico-legala. Pai in cazul asta instanta nu respinge cererea, ci proroga discutarea ei, asteapta efectuarea referatului de evaluare/expertizei si dupa aceea o admite.
    4. Oricum, art. 320/1 este un alt exemplu tipic de proasta reglementare in materie penala. Practic, autorul acestui text legal pleaca de la premisa ca toate cauzele penale au un singur inculpat, judecat pt o singura fapta si nu mai exista alti participanti la proces. Pai ce se intampla daca inculpatul afirma ca a savarsit doua din infractiunile pt care a fost trimis in judecata, dar ca nu a savarsit-o pe a treia si, dupa administrarea probelor, rezulta ca a spus adevarul. Conform textului de lege, nu va beneficia de disp. art. 320/1…Ce se intampla daca intr-o cauza cu obiect vat.corporala din culpa rezultata in urma unui accident auto inculpatul doreste aplic. art. 320/1, dar asiguratorul RCA se opune afirmand ca inculpatul doreste sa ii fraudeze interesele?
    Evident, as mai putea ridica si alte intrebari fara raspuns create de un text legal elaborat „pe genunchi”, dar si asa m-am intins prea mult.

  2. Sergiu Cazacu spune:

    Interesant este la voi in RO 🙂 cu recunoasterea vinovatiei insa si in RM este destul de interesant si ambigua situatia cu recunoasterea vinovatiei si am incercat sa imi expun parerea cu privire la recunoasterea vinovatiei in RM intr-un articol http://sergiucazacu.com/acordul-de-recunoastere-a-vinovatiei-procedura-fariseica/

  3. Florin NISTOR spune:

    Domnule Jonny …opinia dvs. este cumva corecta cu cateva mici precizari:
    la pct. 3 – Instanţa trebuie să inceapa cercetarea judecatoreasca , sa citeasca actul de sesizare dupa ce constata ca a fost legal sesizata pentru a dispune o expertiza , sau un referat de evaluare , drept urmare nu se mai aplica 320 ind.1 deci …..
    la pct.4 – as adauga ca legea a fost propusa cu un scop zic eu bun , doar ca , virgula ca si toate lucrurile in Romania s-a facut repede , fara a se consula practicieni , etc… oricum este legea reprezinta un premargator al noilor coduri , drept urmare cand o sa ne lamurim cum si in ce fel ….si cat de cat se va ajunge la ceva unitar si eventual se vor pronunta niste RIL.-uri …. vor intra noile coduri si o vom lua de la capat…..sa vedeti atunci nebunie curata…

  4. luckystar spune:

    apreciez cu maxima convingere ca instanta nu poate fi obligata sa pronunte condamnarea inculpatului, daca acesta se foloseste de art. 320/1.
    cu alte cuvinte, aplicarea art. 320/1 NU e incompatibila cu achitarea in baza art. 10 b/1.

  5. lexick spune:

    Din pacate legea (oricare ar fi ea) este interpretabila ….ca de fiecare data …

    art. 320 ind.1 al.4 spune ca : ” …Instanta solutioneaza latura penala atunci cand din probele administrate rezulta ca faptele inculpatului sunt stabilite si sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a „permite stabilirea unei pedepse”.

    AL.7 SPUNE CA : Instanta va pronunţa condamnarea inculpatului ….

    na….eu lucrez in instanta si toti cei ce uzeaza de 320 ind.1 sunt condamnati , nu li se permite altfel , daca avocatul pune concluzii de achitare se respinge cererea de judecare conf. art.320 ind.1 si se judeca pe procedura normala.

  6. luckystar spune:

    prin aplicarea stricta a alineatului 7, se incalca o serie intreaga de reguli si principii cu rang si forta juridica mult superioare acestui alineat nefericit: independenta magistratului, egalitatea in fata legii penale, dreptul la un proces echitabil, prezumtia de nevinovatie.
    deci, cum facem: aplicam al. 7 si incalcam celelalte reguli sau invers ??!!
    pdap, e absurd sa se dea inculpatului un drept, o posibilitate de atenuare a raspunderii, iar apoi, la capatul acelui drept sa se gaseasca o „agravare grava” a raspunderii.
    consider ca magistratii care aplica fara discutie acest alineat 7, manifesta obtuzitate in gandire.

  7. Andrei OPREA spune:

    Deciziile recente ale Curtii Constitutionale m-au bagat definitiv in ceata. A se vedea deciziile nr. 1470 si 1483 din 2011 (in M. Of. nr. 853 din 2011). Poate reputatul autor al studiului si inca alti cativa autori de articole pe aceasta tema-cum ar fi si doamna Sorina Siserman – isi fac mila de subsemnatul/cititorii JURIDICE.ro si publica cateva ganduri despre rationamentul Curtii si efectele deciziilor amintite.

  8. Andrei OPREA spune:

    Uitasem ceva, asa ca – doar din pedanterie – revin: data aparitiei M. Of. – publicatie care din cate am aflat cu stupefactie a creat probleme pare-mi-se unui utilizator al platformei JURIDICE.ro-este 2 Decembrie 2011. Nu insist asupra aspectului legat de publicatia oficiala a Republicii, de teama represaliilor; exemplific prin aceea ca ma pot trezi oricand cu un cumunicat de presa al nu stiu carei institutii ori asociatii in sens larg, care sa-mi interzica chiar si implicit preocuparea pentru o anumita tema, cum ar fi pensiile speciale, recunoasterea vinovatiei, folosirea formei electronice a publicatiei electronice Batranul care citea romane de dragoste etc.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD