Incalcarea principiului egalitatii armelor. CEDO, Nita vs. Romania
10 decembrie 2010 | JURIDICE.ro, Lucian CRISTE
Pe 7 decembrie 2010, CEDO a condamnat inca o data Statul Roman pentru nerespectarea prevederilor art. 6 §1 din Conventie, tinand seama in special de exigenta egalitatii armelor promovata prin jurisprudenta sa.
Reclamantul, Marian Nita, locuieste in Bucuresti iar la vremea in care s-au petrecut evenimentele era sofer in cadrul serviciului de ambulanta. El a fost acuzat, alaturi de o infirmiera, ca intr-o noapte a abandonat in strada un pacient care era imbracat doar in pijamale, in conditiile in care afara era o vreme racoroasa si umeda, fapt ce a antrenat decesul acestuia. Initial, prin rechizitoriul intocmit de catre procurorul de caz, a fost trimis in judecata pentru savarsirea infractiunii de omor calificat. Ulterior Tribunalul, ca prima instanta sesizata, a schimbat incadrarea faptei in infractiunea de punere in primejdie a unei persoane in neputinta de a se ingriji, prevazuta de art. 314 din Codul Penal. In final a fost achitat in anul 2003 printr-o decizie definitiva data de catre Curtea Suprema de Justitie. Procurorul General a introdus un recurs in anulare prin care a cerut redeschiderea dosarului. Marian Nita a fost ulterior condamnat de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie pentru infractiunea incriminata in art. 314 din Codul Penal.
Mai intai, Curtea a tinut sa reaminteasca faptul ca respectarea dreptului la un proces echitabil si principiul securitatii raporturilor juridice impun exigenta conform careia nicio parte nu este indreptatita sa solicite rejudecarea unei cauze in care a fost data o decizie definitiva si executorie, pentru simplul motiv de a obtine o noua judecata pe fond si o noua hotarare. Judecatorul european a tinut sa precizeze ca principiul securitatii juridice nu are caracter absolut si astfel, la o prima vedere, s-ar parea ca redeschiderea unei proceduri judiciare este compatibila cu textul Conventiei. Totusi, in cazul in care o astfel de procedura a fost promovata, pentru a putea cunoaste daca intr-o cauza s-a adus atingere principiilor enuntate, trebuie ca Instanta europeana sa analizeze in concreto toate circumstantele caracteristice spetei ce i-a fost dedusa. Grosso modo este necesar sa se tina seama de urmatoarele criterii:
– in caz de rejudecare, trebuie evaluate consecintele produse asupra celui in cauza si posibilitatea acestuia de a cere el insusi luarea acestei masuri;
– motivele in baza carora instanta interna a anulat decizia judecatoreasca definitiva;
– conformitatea procedurilor demarate cu legislatia interna;
– existenta unor garantii in legislatia interna care sa nu permita autoritatilor abilitate sa abuzeze de aceasta procedura;
– orice alte circumstante relevante in cauza.
In speta, Curtea a estimat ca motivul invocat de Guvern, acela ca un astfel de recurs al procurorului general era necesar, nu este suficient pentru a justifica anularea unei hotarari judecatoresti definitive. Pe de-o parte Curtea a observat ca recursul in anulare este o cale extraordinara de atac care nu poate fi declansata decat de catre procurorul general, nefiind astfel accesibila in mod direct reclamantului, punandu-se astfel problema nerespectarii principiului egalitatii armelor. Pe de alta parte, s-a constatat ca rejudecarea cauzei pe fond nu a fost dispusa in baza relevarii unor fapte noi care, daca ar fi fost cunoscute anterior, ar fi putut sa conduca instanta la o alta solutie, sau ca instanta de fond a ignorat anumite probe aflate la dosar. In plus, Curtea a notat ca reclamantul a fost condamnat pentru o infractiune diferita de cea pentru care i s-a facut incadrarea si in baza unor alte motive decat cele invocate de reprezentantul Ministerului Public prin recursul extraordinar inaintat.
Avand in vedere aceste argumente, Curtea a considerat ca recursul inaintat de procuror prezinta aparentele unui ,,apel deghizat” care atenteaza la justul echilibru ce trebuie sa se stabileasca intre interesele individului si necesitatea de a garanta eficacitatea justitiei penale, incalcandu-se astfel dreptul la un proces echitabil si implicit art. 6 §1 din Conventie.
In ceea ce priveste caracterul rezonabil al duratei procedurilor, Curtea a precizat ca aceasta se apreciaza in functie de circumstantele cauzei si de celelalte criterii consacrate prin jurisprudenta sa, cum ar fi: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului, comportamentul autoritatilor judiciare precum si miza pe care o are litigiul pentru reclamant. Avandu-se in vedere complexitatea cauzei, s-a aratat ca in speta era vorba de doua persoane inculpate, iar incadrarea juridica a faptelor era destul de dificil de facut, prin urmare se poate retine o anumita complexitate factuala si judiciara. In aprecierea comportamentul autoritatilor nationale s-a aratat ca faza de urmarire penala a tinut din aprilie 1997 pana in ianuarie 1998, or acest interval nu poate fi considerat o perioada nejustificata de inactivitate ( a se vedea in acest sens si dec. Lazar c. Romania din 6 octombrie 2009). Deopotriva, in opinia Curtii, nici in faza de judecata nu se poate afirma ca prin atitudinea avuta, autoritatile judiciare ar fi depasit exigentele ce reies din jurisprudenta ei. Cu toate acestea, Curtea nu a ratat ocazia de a sublinia inca o data faptul ca repetarea unor astfel de recursuri in anulare denota deficienta de functionare a sistemului judiciar roman (in acest sens si Carstea si Grecu c. Romania din 15 iunie 2006).
Dupa ce a examinat toate elementele care i-au fost deduse, Curtea a decis ca durata litigiului, in ansamblul sau, nu poate fi considerata nerezonabila, cu toate ca autoritatile judiciare, daca ar fi dat dovada de mai multa diligenta, ar fi putut solutiona cauza intr-un interval de timp mai scurt. Cu toate acestea a conchis in sensul ca nu a existat o violare a exigentei duratei rezonabile a procedurilor, prevazuta de art. 6 §1 din Conventie.
Lucian CRISTE
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
