Normele privind comunicarea electronica a datelor ref. la contractele de asigurare pentru vehicule inmatriculate in Romania
21.12.2010 | Corina CIOROABĂ, Juridice.ro

In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 844 din data de 16 decembrie 2010 a fost publicat Ordinul presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor nr. 13/2010 pentru punerea in aplicare a Normelor privind conditiile si modalitatile de comunicare electronica a datelor referitoare la contractele de asigurare pentru vehicule inmatriculate in Romania.
Noile norme intra in vigoare de la data 1 ianuarie 2011, aplicandu-se si pentru politele de asigurare emise in cursul anului 2010, dar a caror perioada de valabilitate incepe in anul 2011.
Potrivit normelor, toate societatile de asigurare autorizate sa practice asigurarea de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de catre autovehicule inmatriculate in Romania sau asigurarea facultativa a vehiculelor au obligatia de a transmite, in termenele prevazute de norme, catre baza de date unica CEDAM informatii complete privind contractele de asigurare auto incheiate direct sau prin intermediari si prejudiciile asociate acestora.
Totodata, societatile de asigurare autorizate sa practice asigurarea de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de catre autovehicule inmatriculate in Romania au obligatia de a transmite catre baza de date pentru evidenta evenimentelor rutiere (REVER), in termen de 5 zile de la avizarea unui prejudiciu, informatii complete privind evenimentul rutier in cauza, incluzand si o copie electronica a formularului de constatare amiabila.
Accesul la bazele de date CEDAM sau REVER in scopul transmiterii informatiilor centralizate se realizeaza prin intermediul unor certificate calificate pentru semnatura electronica, societatile de asigurare avand obligatia desemnarii unei persoane responsabile pentru transmiterea si actualizarea informatiilor electronice catre bazele de date.
Normele stabilesc ca datele aferente unei polite de asigurare se transmit catre baza de date CEDAM saptamanal.
Orice actualizare a informatiilor referitoare la politele inscrise in evidenta CEDAM sau la prejudiciile aferente acestora se transmite catre baza de date in termen de cel mult 5 zile de la data aparitiei factorului care a generat modificarea datelor.
Incetarea inainte de termen a valabilitatii unei polite RCA se raporteaza catre baza de date CEDAM in termen de 5 zile calendaristice.