Secţiuni » Articole » Opinii
OpiniiPovestim cărţiImaginarul dreptului
Condiţii de publicare
2 comentarii

Mica Reforma – o noua iluzie?
21.12.2010 | JURIDICE.ro, Flavius BAIAS

Secţiuni: Opinii
JURIDICE - In Law We Trust

„Precizari terminologice”

Nu stiu cine a lansat sintagma „mica reforma” pentru a denumi masurile legislative continute in proiectul elaborat de Ministerul Justitiei – devenit de curand Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor – dar, in mod cert, cel in cauza nu a facut-o intr-un moment de har. In ce ma priveste, m-am temut chiar ca legea va fi astfel denumita, deoarece formula circula deja in presa cu insistenta, fiind folosita nu numai de jurnalisti, ci chiar de unii oficiali, si nu de la niveluri din cele mai joase. In orice caz, desi a fost salvata de la a purta in mod oficial acest „supra-nume”, ea a intrat deja in constiinta publica drept o lege minora; caci cum poate fi altfel o lege care propune o „mica reforma”? Cu binecunoscutul nostru dar de a lua in ras lucrurile, de a bagateliza si a minimaliza chestiuni din cele mai serioase, nu este departe ziua in care se va vorbi de „micuta reforma”, „minuscula reforma” si altele asemenea, in mod evident complet in afara problemelor serioase carora legea incearca sa le gaseasca rezolvarea.

Precedente istorice

Nimic nu e nou sub soare si cu atat mai putin in Romania. Periodic, constatam ca anumite lucruri nu merg – in cazul de fata este vorba de functionarea justitiei – si incercam sa gasim solutii. Aceste solutii, chiar daca nu sunt complet identice peste timp, urmaresc remedierea aceluiasi tip de situatie: la mijlocul anilor ’20 nimeni nu monitoriza justitia romana, dar asta nu ii impiedica pe cei care o cunosteau sa constate cu amaraciune unele din motivele pentru care procesele trenau: „Legea si practica permit partilor s-ascunda apararile principale, sa le rezerve pentru momentul propice, sa traga din ele, cu abilitate, un efect superior valorii lor proprii. Lupta in fata instantei se desfasoara astfel fara sinceritate, uneori fara omenie chiar; iar de la un termen la altul discutia (…) treneaza fara ordine si fara metoda”. In contextul astfel caraterizat, in 1925 era adoptata Legea din 19 martie, generic numita a „accelerarii judecatilor”. 85 de ani mai tarziu, in conditii schimbate, e adevarat, dar dupa o serie de multe alte incercari de reforma a modului de desfasurare a proceselor, care par sa se fi dovedit iluzorii, vedem ca, in realitate, sistemul judiciar nu este departe de caracterizarea atunci facuta. In aceste conditii, fara a astepta intrarea in vigoare a noilor coduri, Parlamentul adopta o lege a „micii reforme in justitie”, a carei denumire nu poate rata acuzatia de lipsa de originalitate, daca o raportam la precedentul din 1925.

Mica sau mare reforma?

Intrebarea este inutila si ne abate de la fondul problemei, si anume daca Legea nr. 202/2010 contine sau nu dispozitii apte sa rezolve, cel putin partial, problemele cu care se confrunta justitia. Personal, cred ca asupra acestei chestiuni trebuie sa se concentreze atat cei care comenteaza legea, cat si cei chemati sa o aplice, iar raspunsul nu poate fi decat pozitiv. Este adevarat ca in spatiul restrans al unui editorial nu pot fi nici macar trecute in revista toate prevederile acestei legi, dar – in cele ce urmeaza – voi incerca o prezentare a catorva modificari, multe dintre ele salutare, menite sa simplifice procedurile si sa duca la o mai rapida solutionare a cauzelor.

Simplificarea comunicarii actelor de procedura

Art. I pct. 5 introduce in Codul de procedura civila (art. 86 indice 1) o prevedere de o fireasca civilitate, si anume ca partile asistate sau reprezentate de avocat sau consilier juridic pot sa isi comunice intre ele cererile, intampinarile sau alte acte. In acest fel, se realizeaza importante economii de timp si de bani si, in plus, cum se spunea altadata, partile sunt constranse la o atitudine onesta, de colaborare in interesul realizarii actului de justitie. Poate ca, mai mult decat atat, modificarea ar fi putut impune chiar obligatia partilor de a-si comunica reciproc actele, pentru ca masura sa atinga maxima ei eficienta.

O alta prevedere importanta, introdusa in avanpremiera intrarii in vigoare a Noului Cod de procedura civila este cea referitoare la faptul ca partea care primeste citatia sub semnatura, personal sau prin reprezentant legal sau conventional, este prezumat ca are in cunostinta si termenele ulterioare celui pentru care a fost citat [modificarea pct. 51 al alin. (1) din art. 88 C.proc.civ., prin art. I pct. 6 al legii].

O solutie asemanatoare a fost introdusa si in Codul de procedura penala, cu mentiunea ca aceasta nu se aplica in cazul in care prezenta partii este obligatorie, potrivit legii [art. 291 alin. (3) C.proc.pen. modificat prin art. XVIII pct. 41].

Incurajarea partilor sa recurga la modalitatile alternative de solutionare a litigiului: medierea si concilierea

Legea privind medierea a fost adoptata inca din 2006 (Legea nr. 192), dar – in ciuda unei activitati intense de promovare – rezultatele practice ale aplicarii acestei legi par sa fie mai mult decat modeste. Tot astfel, nu exista date concrete privind rezultatele concrete ale obligativitatii concilierii in litigiile comerciale (art. 7201 C.proc.civ.). Legea nr. 202/2010 incearca sa dea eficienta acestor modalitati alternative de solutionare a litigiilor, prin modificarea atat a Codului de procedura civila, cat si a Codului de procedura penala.

Astfel, in cazul litigiilor care, potrivit legii, pot face obiectul procedurii de mediere, judecatorul va invita partile sa participe la o sedinta de informare privind avantajele medierii si poate recomanda partilor sa recurga la aceasta in vederea solutionarii litigiului pe cale amiabila (art. 131 C.proc.civ., modificat prin art. I pct. 15 din lege). Mai mult, partea care a acceptat sa participe la sedinta de informare, iar apoi refuza, poate fi sanctionata cu amenda [lit. f), introdusa prin art. I pct. 9 din lege, din art. 108 indice 1 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ.]. In mod corespunzator a fost modificat si art. 720 indice 1 C.proc.civ., fiind introdusa si medierea, alaturi de concilierea directa, ca modalitate de solutionare a litigiilor intre comercianti (art. I pct. 42). Pentru a stimula partile sa recurga la mediere, a fost introdus alin. (11) la art. 720 indice 1 C.proc.civ., care prevede suspendarea prescriptiei dreptului la actiune pe durata procedurii de mediere, dar nu mai mult de trei luni (art. I pct. 43); apare insa intrebarea de ce nu suspenda prescriptia si concilierea, prevazuta de acelasi text…

In mod corespunzator au fost modificate si prevederi ale Codului de procedura penala, dandu-se eficienta prcedurala medierii: incheierea unui acord de mediere, atunci cand este posibil, potrivit legii, duce la impiedicarea punerii in miscare sau a exercitarii actiunii penale [lit. h) a art. 10 C.proc.pen., modificata prin art. XVIII pct. 1 din lege], iar in ce priveste pretentiile civile, partile din procesul penal pot incheia o tranzactie sau un acord de mediere [art. 161 C.proc.pen., introdus prin art. XVIII pct. 1 din lege].

Modificarea regimului juridic al exceptiilor de necompetenta

Devansand intrarea in vigoare a Noului Cod de procedura civila (NCPC), Legea nr. 202/2010 isi insuseste solutia acestuia in ce priveste clasificarea necompetentei instantei in necompetenta de ordine publica si necompetenta de ordine privata (art. 125 NCPC si art. 159 C.proc.civ., modificat prin art. I pct. 22 din lege). Pe aceeasi linie a solutiilor din NCPC, a fost introdus art. 159 indice 1 C.proc.civ. potrivit caruia numai exceptia necompetentei generale a instantelor judecatoresti poate fi invocata in orice stare a pricinii, in timp ce necompetenta materiala si teritoriala de ordine publica (absoluta) nu mai poate fi invocata decat pana la prima zi de infatisare, dar nu mai tarziu de inceperea dezbaterilor asupra fondului (art. I pct. 23). In acest fel se elimina posibilitatea invocarii necompetentei absolute direct in recurs, cu consecinta reluarii tuturor ciclurilor procesuale.

Eliminarea unor cai de atac

Pornind de la ideea ca, in cazul unor litigii minore, este suficienta judecata intr-un singur grad de jurisdictie, legea prevede ca anumite hotarari sunt definitive si irevocabile, nefiind susceptibile nici de apel si nici de recurs: este cazul litigiilor privind creante care au ca obiect plata unei sume de bani pana la 2000 de lei inclusiv (art. I pct. 1), al plangerilor formulate impotriva proceselor-verbale de contraventie emise potrivit O.U.G. nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice (art. X, pct. 2) sau impotriva celor emise potrivit Legii nr. 61/1991 (art. XI).

Eliminarea unor cauze din competenta instantelor judecatoresti

Pentru degrevarea rolului instantelor, au fost preluate din Noul Cod civil (NCC) dispozitiile privind divortul pe cale administrativa sau prin procedura notariala (art. 375-378 NCC), fiind introduse in Codul familiei art. 381-384 (art. II pct. 3 din lege), astfel incat sotii care nu au copii minori, nascuti din casatorie sau adoptati, pot divorta in fata ofiterului de stare civila sau a notarului public de la locul casatoriei sau al ultimei locuinte comune. Desigur, pentru aplicabilitatea acestei dispozitii va fi necesara adoptarea unor acte normative de forta inferioara [asa cum prevede art. XXIII alin. (3) din lege] si, in opinia mea, chiar modificarea in mod corespunzator a Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila.

De asemenea, in scopul simplificarii procedurii de divort, cu consecinta reducerii duratei acestor procese, a fost preluat si art. 374 NCC, prin modificarea art. 38 C.fam. (art. II pct. 2 din lege), astfel incat, odata cu intrarea in vigoare a legii, divortul prin acordul sotilor va fi posibil si atunci cand sotii au copii minori.

Modificarea prevederilor referitoare la recursul in interesul legii

Instrument esential pentru asigurarea unitatii jurisprudentei – obligatie constitutionala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, prevazuta de art. 126 alin. (3) din Constitutie – recursul in interesul legii face obiectul unor modificari importante prin Legea nr. 202/2010, menite sa asigure o mai eficienta aplicare a sa de instanta suprema.

Modificarile vizeaza aceasta cale de atac extraordinara atat in procesul civil, cat si in cel penal (art. I pct. 32-33 si art. XVIII pct. 57-58), textele fiind preluate din noile Coduri de procedura, inca neintrate in vigoare. Astfel, recursurile in interesul legii nu vor mai fi solutionate de Sectiile Unite ale Casatiei, ci de un complet format din presedintele sau vicepresedintele curtii, presedintii de sectii si un numar de 20 de judecatori, din care 14 de la sectia in a carei competenta intra problema de drept supusa dis cutiei si cate 2 judecatori de la celelalte sectii. Se asigura in acest fel – pe de o parte – o mai eficienta deliberare asupra problemei de drept solutionata diferit de instante, iar – pe de alta – o viziune cat mai deschisa asupra acesteia, prin participarea judecatorilor de la alte sectii, specializati in alte materii.

In loc de concluzii

Incercarea de a trage concluzii dupa o atat de sumara prezentare a doar cateva din textele Legii nr. 202/2010 poate sa para mai mult decat temerara. Legea contine prevederi de modificare a Codului de procedura civila, a celui de procedura penala, a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecatoresti, a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, a Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ asupra carora nu m-am oprit si nici nu aveam cum sa o fac in spatiul unui editorial, asa cum spuneam si la inceputul acestor randuri.

Vor urma, desigur, analize ample si documentate ale acestui act normativ, ale modificarilor operate in corpul atator legi importante, care ii vor sublinia si calitatile si defectele.

Este evident ca legiuitorul a adoptat acest act normativ pentru solutionarea unor probleme actuale ale justitiei romanesti, care isi aveau rezolvarea in noile coduri substantiale si procedurale, adoptate in 2009 si 2010, dar care nu mai puteau astepta intrarea lor in vigoare. Din acest punct de vedere, solutia gasita se poate dovedi chiar interesanta: prevederile preluate, multe „revolutionare” in raport cu reglementarea actuala, vor testa reactia sistemului la astfel de schimbari si il vor pregati pentru aplicarea masiva a unor reglementari noi, odata cu punerea in aplicare a noilor coduri.

Poate ca tocmai aceasta este menirea si, in egala masura, sansa acestei legi: sa pregateasca intrarea in vigoare a noilor coduri. Daca, insa, dintr-un motiv sau altul, acest lucru nu se va intampla intr-un termen rezonabil, in orizontul de timp al anilor 2011-2012, reforma operata de Legea nr. 202/2010 va ramane una minora („mica reforma”!), dovedindu-se nimic altceva decat o noua iluzie pe drumul fara sfarsit al reformei justitiei…

Conf. univ. dr. Flavius BAIAS
Decanul Facultatii de Drept, Universitatea Bucuresti

* multumim Curierul Judiciar

Cuvinte cheie: ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

2 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti